fenomenul acesta istoric. Tari în conștiința noastră, în dragostea noastră, cu ori-ce preț, pentru adevăr, în acea logică pasiune care constitue de sine o mare putere și în afară de care nu există gîndire : tari în împătimirea noastră pentru dreptate și-n încrederea nestrămutată ce o avem în izbînda omenirei asupra tuturor bestialităților teoretice și practice : tari în sfîrșit în încrederea și-n sprijinul ce-și dau unii altora puținii cari împărtășesc convingerile noastre, cît ne privește sîntem gata să îndurăm toate urmările acestui fenomen istoric, în care vedem manifestarea unei legi sociale tot atît de naturale, tot atît de necesare și tot atît de nestrămutate ca și toate celelalte legi cari cîrmuesc lumea.
Această lege ie o urmare logică, neînlăturabilă, a obîrșiei animale, a societăței omenești. Și față de toate dovezile științifice, fiziologice, psihologice, istorice, cari s’au îngrămădit în zilele noastre, nu mai ie cu putință, într’adevăr, să ne-ndoim de realitatea acestei obîrșii. Firește, de-ndată ce se admite această obîrșie animală a omului, totul se lămurește. Istoriea ni se înfățoșază cu chipul acesta ca negarea revoluționară, cînd dămoală, înceată, adormită, cînd înfocată și puternică a trecutului. Iea constă tocmai în negarea progresivă a animalităței începătoare a omului, prin dezvoltarea omeniei sale. Omul, fiară sălbatecă, văr cu gorilul, a plecat din noaptea adîncă a instinctului animal pentru a ajunge la lumină spiritului, ceea-ce explică
