a naturei omenești în toate timpurile și sub toate climatele. Acum, fiind constatat că toate popoarele, în tot timpul vieței lor, au crezut și cred încă în Dumnezeu, n’avem altă ce-va de făcut de cît să tragem încheerea că ideea de Dumnezeire, izvorîtă din noi, ie o rătăcire, în dezvoltarea omenirei, necesară istoricește, și să ne-ntrebăm de ce și cum s’a ivit această idee-n istorie, de ce marea majoritate a speciei omenești o admite și a-zi ca un adevăr.
Cîtă vreme nu ne vom putea da socoteală de chipul în care s’a produs ideea unei lumi supranaturale sau dumnezeești, și a trebuit să se producă fatal, în dezvoltarea istorică a conștiinței omenești, vom putea prea bine să fim științificește convinși despre absurditatea acestei idei, dar nu vom izbuti nici o dată s’o înlăturăm din mintea mulțimei, fiind-că nu vom ști nici o dată s’o atacăm chiar în adîncimile ființei omenești, de unde purcede. Osîndiți la o luptă starpă, fără ieșire, fără sfîrșit, va trebui să ne mulțămim s’o combatem numai la suprafață, mereu, în nenumăratele sale manifestări, așa-că absurditatea-i, de-abiea doborîtă de loviturile bunului simț, va naște ieară-și, pe dată, sub altă formă, nu mai puțin nechibzuită și iea. Cîtă vreme rădăcina tuturor absurdităților cari tulbură lumea, cîtă vreme va rămînea ne-atinsă credința în Dumnezeu, nu va lipsi nici o dată de a produce și alți vlăstari. Așa se face că-n zilele noastre, în unele pături ale celei mai înalte societăți, pe ruinele creștinizmului tinde a se stabili spiritizmul.
