o arătare, un foc viclean care nici încălzește, nici luminează. Cu toate astea sufletele despre cari vorbesc țin la Dumnezeul acesta, și cred că dacă ar dispărea acesta, cu iel totul ar dispărea. Neapărat că astea nu-s de cît niște suflete șovăitoare, bolnăvicioase, rătăcite în civilizațiea actuală, fără să ție nici de prezent, nici de viitor, niște arătări șterse, vecinic atîrnate între ceriu și pămînt, și ocupînd, între politica burgheză și socializmul proletariatului, cu totul aceea-și stare. Iele nu-s în stare nici să cugete cît trebuie, destul de adînc, nici să voească, nici să iee o hotărîre, și-și pierd timpul și munca silindu-se mereu să-mpace lucruri cari nu se pot împăca. În vieața publică, asemenea oameni se numesc socialiști burgheji. Cu aceștia nici o discuție nu-i cu putință, sau contra lor. Sînt prea bolnavi.
Sînt înse cîți-va oameni iluștri, de cari nimeni nu va cuteza să vorbească fără respect, și căror nimănui nu-i va trece prin minte să le tăgăduească nici sănătatea cea viguroasă, nici puterea de spirit, nici buna credință. Mi-i de-ajuns să pomenesc numele lui Mazzini, lui Michelet, lui Quinet, lui John Stuart Mill. Suflete generoase și viguroase, inimi mari, spirite mari, mari scriitori, și, cel dintăi, deșteptătorul, renăscătorul eroic și revoluționar al unei mari națiuni, iei sînt cu toții apostolii idealizmului și bîrfitorii, dușmanii materializmului, înfocați, dușmanii și ai socializmului ca atare, în filosofie ca și-n politică. John Stuart Mill ieste
