Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/63

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Această împrejurare ieste starea lui păcătoasă la care se găsește vrînd-nevrînd osîndit, de organizațiea economică a societăței, chiar în țările cele mai civilizate ale Europei. In privința intelectuală și morală, de alt-felia ca și-n privința materială, redus la minimum unei existenți omenești, închis în vieața sa ca și un deținut la nchisoare, fără orizont, fără scăpare, fără viitor chiar, dacă dăm crezare economștilor, poporul ar trebui să aibă sufletul nepomenit de strimt și instinctul mărginit al burghejilor ca să nu simtă nevoea de-a ieși din asemenea stare. Dar pentru asta iei n’are de cît trei mijloace: două fantastice și-al treelea real. Cele două dintăi sînt cîrciuma și biserica: desfrîul corpului și desfrîul spiritului. Cel de-al treilea ieste revoluțiea socială. Și ieu cred că aceasta din urină, mult mai mult, cel puțin de cît toate propagandele teoretice ale liber cugetătorilor, va fi în stare să spulbere pănă și urmele credințelor religioase și-ale stricăciunilor din popor, credinți și stricăciuni mult mai strîns legate-mpreună de cît ne-nchipuim noi. Punînd în locul plăcerilor amăgitoare și tot o dată grosolane ale acestor păcătoșenii trupești și sufletești, plăcerile pe cît de gingașe, pe atît de reale ale omenimei pe deplin dezvoltată în fie-care și-n toți, numai revoluțiea socială va avea puterea de a închide, în acelaș timp, toate cîrciumele și toate bisericele.

Pînă atunci poporul, luat la o laltă, va crede, și dacă temeiu să creadă nu va avea, va avea cel puțin dreptul.