Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/39

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


cîtimi nesfîrșite de lumi aparte, îndeplinind neîntrerupt unele asupra altora o acțiune mutuală care alcătuește propriu zis existența fiecăreea, ie că nici una din lumile acestea nu ie eternă, că, cu toatele au avut un început și vor avea un sfîrșit, ori-cît de depărtat a putut să fie unul și va putea să fie celalt. In sinul acestei cauzalități universale care alcătuește ființa eternă și un că, Universul, lumile nasc, se încheagă, există, îndeplinesc o acțiune potrivită ființei lor, după care se dezorganizază, mor sau mai curînd se transformă, precum o fac cele mai mici lucruri de pe pămînt. Pretutindeni ie deci aceea-și lege, aceea-și orînduire, aceea-și natură. Nu vom putea ști nici o dată nimic mai mult. O nesfîrșitate de prefaceri cari au avut loc în eternitatea trecutului, o nesfîrșitate de alte prefaceri cari au loc, în nemărginirea spațiului chiar în timpul de față, ne vor rămînea necunoscute în veci. Dar știm că pretutindeni ie aceea-și natură, aceea-și ființă. Să ne fie destul.

Nu vom mai întreba așa dar care-i obîrșiea materiei universale, sau mai degrabă a Universului privit ca totalitatea unui număr nesfîrșit de lumi deosebite, aparte, mai mult sau mai puțin organizate, pentru că asemenea întrebare presupune un non-senz, crearea, și pentru-că știm că Universu-i etern. Am putea negreșit întreba: Care-i obîrșiea lamei noastre solare ? Fiindcă știm cu siguranță că aceasta-i născută, că s’a alcătuit