studiea asemenea legi încă și mai de-aproape, pe propriea noastră planetă, globul terestru, care-i produsul imediat al sistemului nostru solar. Așa că studiind și recunoscînd legile pămîntului, putem avea încredințarea că studiem tot o dată și recunoaștem legile Universului.
Pe pămînt putem merge de-a dreptul la amănunte : le putem observa, experimenta, compara. Ori-cît ar fi de mărginit față de Univers, globul nostru ie tot o lume nemărginită. In privința asta, putem spune că lumea noastră, în cel mai strict înțeles, pămîntul nostru, ieste neaccesibil și iei, inepuizabil cu alte vorbe. Nici o dată știința nu va ajunge la cel din urmă capăt, nici nu-și va spune cel din urmă cuvînt. Dar asta trebuie să ne aducă oare la desperare? Din potrivă, dacă sarcina ar fi mărginită, asta ar răci foarte degrabă spiritul omului, care, o dată pentru totdeauna, ori-ce s’ar zice și ori-ce s’ar face, nu se simte nici o dată mai fericit de cît atunci cînd poate sfărma sau străbate o limită. Și, din fericire pentru iei, știința naturei ie de-așa feliu, în cît, cu cît spiritul îi străbate mai multe limite, cu atît i se ridică în cale altele nouă cari-i întețesc nesățioasa dorință de a cunoaște.
Mai cu samă i-o limită pe care spiritul științific nu va putea-o nici o dată străbate cu totul: asta-i ceea-ce Littré numește natura intimă sau ființa
