Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/28

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


intimă a lucrurilor, ceee-ce metafizicii din școala lui Kant numesc lucrul în sine, „das Ding an sich". Expresiea asta, pe cît de falșă, pe atît de primejdioasă-i, pentru-că, cu toate că parc’ar înlătura absolutul din domeniul știiinței, dînsa-l întruchipează din nou, îl confirmă ca o ființă reală. Pentru-că, cînd zic că-n toate lucrurile aflătoare, cele mai comune, cele mai cunoscute, pănă și-n mine, ie un fond intim, neaccesibil, în veci necunoscut, și care, ca atare, rămîne necesar în afară și cu totul neatîrnat de existența fenomenală a lucrurilor, în afară de acele multiple raporturi de cauze relative, cu efecte relative, cari determină și înlănțuesc toate lucrurile aflătoare, stabilind între iele un solu de unitate neîntrerupt reprodusă, cînd zic asemenea lucru afirm că-ntreagă această lume fenomenală, lumea aparentă, senzibilă, cunoscută, nu-i de cît un soiu de învălitoare exterioară, o coajă sub care s’ascunde, ca un miez, ființa care nu-i determinată de raporturi exterioare, ființa nerelativă, neatîrnată, Absolutul. Vedem că Littré, probabil tocmai din pricina adîncului dispreț ce-l are pentru metafizică, rămîne chiar iei la metafizica Iui Kant, care, după cum se știe, se pierde în acele antinomii sau contradicții pe care iea Ie socoate inconciliabile și insolubile: de finit și de infinit, de exterior și de interior, de relativ și de absolut, și așa mai departe. Ie vădit că studiind lumea cu ideea fixă a insolubilităței acestor categorii cari par, pe de-o parte, cu totul opuse, iear,