înse cu neputință ca să se facă protestantă burghezimea din Franța. Pentru a trece de la o religie la alta, afară dacă cine-va nu face asta din calcul, precum fac une-ori Evreii din Rusia și Polonia, cari se botează de trei patru ori, ca să capete de fie-care dată cîte-o remunerație nouă, ca să-ți schimbi religiea trebuie să ai un sîmbure de credință. In inima, exclusiv pozitivă a burghezului francez, nu-i înse loc pentru sîmburele acesta. Burghezul francez împărtășește cea mai adîncă nepăsare pentru toate chestiile, afară de aceea a pungei sale, înainte de ioate, și a vanităței sale sociale, apoi. Acesta ie tot atît de nepăsător și față de protestantizm. și față de catolicizm. Pe de altă parte burghezimea franceză nu putea să îmbrățoșeze protestantizmul, fără să se pue în contraziceze cu rutina catolică a majorităței poporului francez, ceea-ce ar fi fost o mare nesocotință din partea unei clase care voea să guverneze Franța.
Mai rămînea un mijloc : întoarcerea la religiea umanitară și revoluționară din veacul al optsprezecelea. Dar această religie prea departe ducea. Așa-că burghezimea fu nevoită să creeze, pentru sancțiunea noului Stat, a Statului burghez întemeeat de dînsa, o religie nouă, care să poată fi împărtășită pe față, fără prea mult ridicol și scandal, de întreaga clasă burgheză.
Așa se născu deizmul școalei doctrinare.
