Burghezimea franceză, liberală, volteriană, împinsă prin temperamentul 3ei la un pozitivizm, ca să nu zicem la un materializm, nepomenit de îngust, ajunsă, prin izbînda-i de la 1830, clasă stăpînitoare, clasă de Stat, a trebuit neapărat să-și dee o religie oficială. Nu iera un lucru ușor. Iea nu putea să se pue din nou, deschis, si jugul catolicizmului roman. Intre iea și Biserica Romei icra o prăpastie de sînge și ură, și ori cît de practică și de cuminte această burghezime ar fi ajuns, iea nu putea de toc să îuăbușe-n sine o pasiune dezvoltată de cătră istorie. De altminteri burghezimea franceză s’ar fi acoperit de ridicul, dacă s’ar fi întors la biserică pentru a lua parte cu iea la pioasele ceremonii ale cultului dumnezesse, condiție neapărată pentru o convertire lăudabilă, sinceră. Mulți au făcut-o, dar eroizmnl acestora n’a avut alt rezultat de cît un zădarnic scandal. In sfîrșit întoarcerea la catoiicizm nu iera cu putință din pricina opunerei de neîmpăcat ce exista între politica nestrămutată a Romei și dezvoltarea intereselor economice și politice ale clasei de mijloc.
In privința asta, protestantizmul ie cu totul mai comod. Iei ie religiea burgheză prin excelență. Iei acordă tocmai atîta libertate cît le trebuește burghezilor, și-a găsit mijlocul să împace năzuințele cerești cu respectul cerut de interesele pămîntești. De aceea și vedem că mai ales în țările protestante industriea și comerțul s’au dezvoltat. Iera
