burghezime înlocui definitiv ia putere vechea nobilime. Iea căută firește să-ntemeeze o nouă aristocrație: aristocrațiea capitalului, negreșit, înnainte de toate, dar și aristocrațiea inteligenței, a bunelor manieri și a sentimentelor delicate. Burghezimea prinse să se simtă religioasă.
Nu iera din parte-i numai o simplă momițărire a moravurilor aristocratice, iera tot o datăși o cerință a situației. Proletariatul îi făcuse un ultim serviciu, ajutînd-o să răstoarne încă o dată nobilimea. Acum, burghezimea nu mai avea trebuință de ajutorul acestuea, pentru-că se simțea destul de înzdrăvenită, destul de puternic întemeeată la umbra tronului din Iuliu, și alianța cu poporul, ajunsă nefolositoare, începea să-i fie stingheritoare. Trebuea pus poporul la locul lui, ceea-ce firește nu se putea face fără să se dee naștere unei mari indignări în mulțime. Iera,de nevoe ca mulțimea să fie-nfrînală. Dar în numele cui ? In numele interesului burghez mărturisit pe față? Ar fi fost prea cinic. Cu cît un interes ie mai nedrept, mai neomenos, cu atît are mai multă nevoe de sancțiune. De unde să se iee înse asemenea sacțiune, dacă nu din religie, această bună ocrotitoare a tuturor îmbuibaților, și această consolatoare atît de folositoare a celor flămînzi ? Și mai mult de cît ori-cîtid, burghezimea triumfătoare simți că religiea iera cu totul trebuitoare pentru popor.
