nou, dacă nu pe toată, cel puțin pe-o mare parte din puterea lor veche. Această reacție aruncă burghezimea în Revoluție. Și o dată cu spiritul revoluționar se deșteptă în aceasta și spiritul viguros. Dînsa lăsă pe Chateaubriand la o parte, și începu a ceti din nou pe Voltaire. Nu merse pănă la Diderot : nervii iei, slăbiți, nu îngădueau o hrană atît de puternică. Voltaire, și spirit viguros șideist, îi convenea din potrivă cu mult mai bine. Beranger și Paul-Louis Courrier exprimară minunat această tendință nouă. ,Dumnezeul oamenilor buni“ șl idealul regelui burghez, și liberal și democratic, schițat și unul și altul pe fondul măreț și inofensiv de acum înainte al victoriilor uriașe ale Imperiului, ieată care ie zilnica hrană intelectuală a burghezimei din Franța, din timpul acesta.
Lamartine, îmboldit de dorința vanitos de ridiculă de a se rîdica la înălțimea poetică a marelui poet englez, Byron, își începuse imnurilesale cu răceală bîiguitoare în onoarea Dumnezeului gentilomilor și a monarhiei legitimiste. Dar cînturile sale nu răsunau de cît în saloanele aristocratice. Burghezimea nu le-auzea. Poetul acesta iera Beranger, iear Paul-Louis Courrier, scriitorul politic.
Revoluțiea din Iuliu avu drept urmare să înobileze gusturile burghezimei. Se știe că-n Franța ori-ce burghez poartă în sine tipul nepieritor al burghezului gentilom, care nu lipsește mei o dată de-a ieși la iveală de îndată ce capătă o oarecare avere și-o oare-care putere, In 1830, bogata
