Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/200

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Despre acest mare și sfînt personagiu mai nimica nu știm. Tot ce ne raportează Evangheliile despre iei ie atît de contradictoriu și-atît de fabulos, în cît abiea putem prinde cîte-va trăsături reale și vii. Ceea ce-i sigur ie că iei fu povățuitorul poporului sărman, prietenul, mîngîetorul celor nenorociți, al celor neștiutori, al sclavilor și-aî femeilor, și că acestea din urmă mult l’au iubit. Ieljăgădui tuturor celor ce ierau apăsați, tutuor celor cari sufereau pe pămînt, al căror număr ie nesfîrșit, vieața de veci. Iei fu, ca de obiceiu, răstignit de cătră reprezentanții moralei oficiale și ai ordinei publice de pe vremea aceea. Discipolii lui, și discipolii discipolilor lui, datorită cucerirei Romanilor cari distruseseră granițele naționale, putură să se răspîndească, cu chipul acesta, și duseră propovăduirea Evangheliei în toate țările cunoscute de cătră cei vechi. Pretutindeni dînșii fură primiți cu brațele deschise de cătră sclavi și femei, cele două clase cele mai apăsate, cele mai suferinde șl firește și cele mai făr de cunoștinți din lumea veche. Dacă dînșii făcură cîți-va proselifi și-n lumea privilegiată și învățată, lucrul acesta, nu-l datorară, în mare parte, de cît tot înrîurirei femeilor. Propoveduirea cea mai largă avu loc aproape excîuziv în popor, în poporul pe cît de nenorocit pe atît de îndobitocit de robie. Asta fu cea dintăi deșteptare, cea dintăi răzvrîtire de căpetenie a proletariatului.