ducînd pretutindeni cultul Iul Iehova al lor, cărui îi deveneau cu atîta mai credincioși cu cît dînsul îi părăsea mai mult.
La Alexandria, acest Dumnezeu cumplit al Evreilor făcu cunoștință personală cu Dumnezeirea metafizică a lui Platon, acum foarte conruptă prin atingerea cu Orientul, mai tîrziu conrupîndu-se și mai mult încă prin contactul cu acest Dumnezeu. Cu tot excluziviztpu-i național, gelos și crud, acest Dumnezeu nu se putu împotrivi mult grațiilor Dumnezeirei ideale și impersonale a Grecilor. Dînsul se însoți cu iea, și din această căsătorie se născu Dumnezeul spiritualist, dar nu spiritual, al creștinilor. Se știe că creatorii telogiei creștinești fură neo-platonicienii din Alexandria.
Teologiea nu alcătuește înse religiea, după cum elementele istorice nu sînt de-ajuns ca să creeze istoriea. Numesc elemente istorice dispozițiile și condițiile generale ale unei oare-cari dezvoltări reale: bună-oară, aici, cucerirea Romanilor, și întîlnirea Dumnezeului Evreilor cu Dumnezeirea ideală a Grecilor. Pentru a feconda elementele istorice, pentru a le face să producă o serie de prefaceri istorice nouă, trebuea un fapt viu, spontatieu, fără de care iele ar fi putut să rămîe încă" veacuri întregi tot în stare de elemente, fără să producă nimic. Acest fapt nu lipsi creștinismului: fu propovăduirea, martiriul și moartea lui Isus Hristos.
