din ce toană a lui, fără-ndoeală ca să-și amăgească urîtul care trebuie să fi fost grozav în vecinica-i egoistă singurătate, sau ca să-și facă lui robi, le puse cu mărinimie la îndămînă întregul pămînt, cu toate roadele și animalele lui, punînd numai o singură margine bucurărei de toate. Dînsul îi opri cu tot dinadinsul de-a se atinge de roadele arborelui științei. Voea „cu chipul acesta, ca omul, lipsit de ori-ce conștiință de sine, să rămîe vecinic un dobitoc, pururea-n patru labe în fața Dumnezeului vecinic, Creatorul, Stăpînul său. Ieată înse că se arată Satan, vecinicul revoltat, cel dintăi liber-cugetător și dezrobitor al lumilor. Dînsul face pe om să-i fie rușine de ignoranța și de supunerea-i dobitocească: îl emancipează și-i întipărește pe frunte pecetea libertăței și a omenirei, îndemnîndu-l să nu se supue și să mănînce din rodul științei.
Ce a urmat după aceea se știe. Bunul Dumnezeu, a cărui preștiință, care alcătuește una din facultățile dumnezeești, ar fi trebuit fără-ndoeală să-l prevestească de ceea-ce trebuea să se-ntîmple, fu cuprins de-o cumplită furie, caraghioasă : dînsul blăstăma pe Satan, blăstămă pe om, blăstămă chiar lumea creată de iei, lovindu-se așa zicînd chiar pe sine în creațiea-i proprie, după cum fac la mînie copiii. Și nemulțămindu-se să ne lovească strămoșii simplu-n prezent, dînsul îi blăstămă în toate generațiile viitoare, nevinovate de fapta strămoșilor lor. Teologii catolici și protestanți
