Grecilor, materializată prin atingerea cu Orientul, astea fură cele trei elemente istorice cari aicătuiră religiea spiritualistă a creștinilor.
Un Dumnezeu care se ridica ast-feliu mai pre sus de toate deosebirile naționale, atît materiale cît și sociale, din toate țările, care iera întru cîtva tăgăduirea directă a acestor deosebiri, trebuea să fie neaparat o ființă nematerială, abstractă. Dar credința atît de anevo:oasă în existența unei asemenea Ființe n’a putut să aibă loc dintr’o dată. Iea a fost îndelung pregătită și dezvoltată de cătră metațizica greacă, care stabili cea dintăi, în chip filosofic, noțiunea Ideei dumnezeești, model pururea creator și pururea reprodus de lumea văzută. Dumnezeirea concepută și creată de filosofiea grecească iera înse o dumnezeire nepersonală, nici o metafizică, consecventă și serioasă, neputîndu-se rîdica, sau mai curînd coborî, la ideea unui Dumnezeu personal. Așa-că trebui să se găsască un Dumnezeu care să fie și unic și cît se poate de personal. Fu găsit în persoana foarte brutală, foarte egoistă, foarte crudă a lui Iehova, Dumnezeul național al Ebreilor. Dar Ebreii, cu tot acel spirit național excluziv, care-i caracterizază încă și a-zi, ajunseseră de fapt, cu mult înainte de nașterea lui Hrlstos, cel mai internațional popor din lume. Parte duși în captivitate sau în robie, dar mai mult împinși de acea pasiune mercantilă care alcătuește una din trăsăturile de căpetenie ale caracterului lor național, dînșii se răspîndiră în toate țările,
