lume, și din potrivă, că lucrurile naturale, reale, opuse acestei idei, i se vor părea niște nebunii deșănțate, nesuferite. Religiea, nu-i alta de cît o nebunie colectivă, cu atît mai puternică, cu cît i-o nebunie tradițională, a cărei obîrșie se pierde într’o antichitate cu totul îndepărtată. Ca nebunie colectivă iea a pătruns în toate amănuntele existenței sociale a unui popor, atît publice cît și private, s’a întrupat în societate, a ajuns așa zicînd sufletul și cugetarea colectivă. Ori-ce om ie învăluit chiar de la naștere de asemenea nebunie: dînsul o suge cu laptele mamei sale, o soarbe cu tot ce-aude, cu tot ce vede. Și omul a fost atît de nutrit, atît de otrăvit, atît de pătruns în întreaga-i ființă de iea, în cît mai tîrziu, ori-cît de puternic i-ar fi spiritul natural, are nevoe să facă niște nepomenite șilinți, ca să se scape de iea și tot nu poate ajunge să se scape de iea pe deplin-, O dovadă sînt idealiștii moderni și materialiștii doctrinari, comuniștii germani, cari n’au știut să se scape de religiea Statului.
O dată lumea supranaturală, lumea dumnezeească bine întemeeată în închipuirea tradițională a popoarelor, dezvoltarea diferitelor sisteme religioase și-a urmat cursul firesc și logic, conformîndu-se de altminteri mereu dezvoltărei contemporane și reale a raporturilor economice și politice, a cărei reproducere credincioasă și consacrare dumnezeească a fost în tot timpul în lumea fantaziei religioase. Așa s’a dezvoltat nebuniea
