imaginea răsturnată a acestor idei, zeii se idealizază și iei. Mai întăi fetiși grosolani, dînșii ajung încetul cu încetul niște spirite pure cari existau în afară de lumea vizibilă, și, în sfîrșit, în urma unei îndelungate dezvoltări istorice, sfîrșesc prin a se contopi într’o singură Ființă dumnezeească, Spiritul pur, etern, absolut, creatorul și stăpînul lumilor.
In ori-ce dezvoltare, dreaptă sau rătăcită, adevărată sau închipuită, atît colectivă cît și individuală, totdeauna cel dintăi pas, cel dintăi act ie mai greu. O dată pasul acesta făcut, actul acesta îndeplinit, restul se desfășură firește, ca o urmare neaparată. Ceea-ce a fost anevoios, în dezvoltarea istorică a acestei cumplite nebunii religioase, care urmează și acum să ne stăpînească, să ne zdrobească, a fost așa dar să se așeze o lume dumnezeească, precum o știm, în afară de lumea reală. Acest dintăi act de nebunie, atît de natural din punctul de vedere fiziologic și prin urmare rieaparat în istoriea omenirei, n’a avut loc de-odată. Au trebuit nu știu cîte veacuri ca să se dezvolte și să pătrundă această credință în deprinderile mintale ale oamenilor. O dată înse întemeeată, dînsa a ajuns a tot puternică, cum ajunge neaparat ori-ce nebunie care pune stăpînire pe creerul omului. Luați bună-oară un nebun : ori-care ar fi obiectul special al nebuniei sale, veți găsi că ideea întunecată și fixă ce-l stăpînește, lui i se va părea cea mai naturală din
