Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/189

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


a ajunge la conștiința hotărîtă și clară a acestei exercitări. In această perioadă a funcționărei spiritului inconștient de sine, a acestei acțiuni a inteligenței naive sau credincioase, omul, obsedat, stăpînit de lumea exterioară și împins de-acel imbold interior care se chieamă vieață, și de nenumăratele trebuinți ale vieței, făurește o mulțime de-nchipuiri, de noțiuni și idei, neaparat din capul locului foarte nedesăvîrșite, foarte puțin conforme cu realitatea lucrurilor și a faptelor pe cari se silesc acestea să le exprime. Și cum omul n’are conștiință de propriea-i acțiune inteligentă, cum nu-și dă samă că însu-și iei i-acela care-a produs și produce aceste închipuiri, aceste noțiuni, aceste idei, cum însu-și iei nu pricepe obîrșiea lor cu totul subiectivă, adică omenească, habar n’are de iea, le socotește firește, neaparat, ca pe niște ființi obiective, ca pe niște ființi reale, cu totul independente de iei, existînd de sine și-n sine.

Ieșind cu-ncetul din nevinovățiea lor animală, așa și-au creat zeii, popoarele primitive. Și o dată creindu-î, fără să bănuească că singurii lor creatori fuseseră înși-le iele, i-au adorat, iele s’au închinat lor. Privindu-i ca pe niște ființi reale, cu mult, cu mult superioare lor, popoarele primitive le-au atribuit a tot puterniciea, și s’au recunoscut drept creaturele, drept sclavele lor. Pe măsură ce ideile omenești se dezvoltă mai mult, zeii, cari, după cum am mai spus-o, n-au fost nici o dată de cît răsfrîngerea fantastică, ideală, poetică sau