a unui suflet nematerial întemnițat într’un corp material ie fară îndoeală cea mai grosolană, mai ordinară. Și nimic nu dovedește mai bine a tot puterniciea avută chiar asupra celor mai alese spirite de prejudecățile vechi, de cît faptul cu adevărat de deplîns, că niște oameni înzestrați cu o înaltă inteligență pot vorbi despre asemenea lucru și a-zi.
Afară de asta ie ne-ndoios că nimeni n’a văzut vre-o dată și n’a putut să vadă spiritul pur dezlipit de ori-ce formă materială, existînd deosebit de vre-un corp animal. Și dacă nimeni nu l’a văzut, cum au putut ajunge oamenii să creadă-n existența acestui suflet ? Pentru-că faptul acestei credinți nu se poate tăgădui. Și, dacă nu-i, cum susțin ideliștii, universal, cel puțin iei ie cît se poate de general. Ca atare ie cu totul vrednic de cea mai mare a noastră luare aminte, pentru că o credință generală, obștească, ori-cît de idioată ar fi, are totdeauna o înrîurire prea puternică asupra soartei oamenilor pentru ca să fie îngăduit de-a o trece cu vederea sau de-a face abstracțiea de iea.
Faptul acestei credinți istorice se explică de altminteri în chip natural și rațional. Pilda ce ne-o dau copiii și adolescenții, chiar și o mulțime de oameni cari au depășit vrîsta majorităței, ne dovedește că omul își poate exercita facultățile mintale cu mult mai înainte de a-și da samă de chipul în care le exercită, cu mult mai înainte de
