această încurcătură idealiștii trebuie neapărat să presupue că toate sufletele omenești sînt egale, dar că închisorile în cari sînt iele întemnițate, corpurile omenești, nu sînt egale, unele fiind mai capabile de cît altele să slujască drept organ intelectualităței pure a sufletului. Cu chipul acesta un suflet va avea la îndămînă niște organe cu totul fine, iear un altul niște organe cu totul grosolane. Dar astea-s niște distincții de cari idealizmul n’are dreptul de-a se sluji, de cari nu se poate sliiji fără să cadă-n neconsecvență iei însu-și, și-n materializmul cel mai grosolan. Pentru- că față de absoluta nematerialitate a sufletului, toate deosebirile corporaie dispar, tot ce-i corporal, material, trebuind să apară, fără deosebire, absolut, ca deopotrivă de grosolan. Prăpastiea care deosebește sufletul de corp, absoluta nematerialitate de materialitatea absolută, ieste nemărginită. Prin urmare toate deosebirile, neexplicabile de altminteri și logicește cu neputință, cari ar putea exista de partea cealaltă a prăpăstiei, în materie, trebuie să fie pentru suflet nule și neavenite: iele nu pot și nu trebuie să aibă asupra sufletului nici o înrîurire. Intr’un cuvînt absolutul nematerial nu poate fi cuprins, întemnițat, și încă mai puțin exprimat, ori în ce grad ar fi, de absolutul material. Din toate închipuirile grosolane și materialiste, în înțelesul ce-l dau idealiștii acestui cuvînt, cu alte cuvinte brutale, cari au fost zămislite de ignoranța și de dobitociea primitivă a oamenilor, cea
