cumplite. Rezumatul practic al acestor dureroase experiențe alcătuește un soiu de știință tradițională, care, în unele privințî, valorează ca și știința teoretică. In sfîrșit o parte din tinerimea studioasă, acei dintre burghejîi studioși cari vor simți în iei destulă ură împotriva minciunei, împotriva fățărniciei, împotriva nedreptăței și împotriva nemerniciei burgheziei, ca să aibă curajul a-i întoarce spatele, și destulă pasiune pentru a îinbrățoșa fără rezervă cauza dreaptă și omenească a proletariatului, aceștia vor fi instruitorii frățești ai poporului. Dînd poporului cunoștințele ce-i lipsesc încă, aceștia vor face cu totul de prisos guvernarea savanților.
Dacă poporul trebuie să se păzască de guvernarea savanților, cu atît mai mult trebuie să se ferească de cea a idealiștilor inspirați. Cu cît credincioșii și poeții ceriului vor fl mai sinceri, cu atît vor fi mai primejdioși. Abstracțiea științifică, am spus-o, i-o abstracțiea rațională, în esența-i adevărată, necesară vieței a cărei reprezentare teoretică, a cărei conștiință ieste. Iea poate și trebuie absorbită și mistuită de vieață. Abstracțiea idealistă, Dumnezeu, ieste o otravă puternică, care distruge și descompune vieața, care o falșifică și-o ucide. Ingînfarea învățaților nefiind de cît o înfumurare personală, poate fi încovoiată, distrusă. Ingînfarea idealiștilor nefiind de loc personală, ci o îngînfare dumnezeească, ie neînvinsă, neîndurată. Poate și trebuie să pieară, dar nu se va da
