nici o dată bătută, și cîtă vreme va mai putea să răsufle, va căuta să aservească lumea sub călcîiul Dumnezeului său...
Omul, ca și tot restul lumei, ie o ființă cu totul materială. Spiritul, facultatea de-a cugeta, de-a primi și de-a răsfrînge diferitele senzații, atît exterioare cît și interioare, de-a le ținea minte cînd sînt trecute și de-a le reproduce prin imaginație, de-a le compara și de-a le deosebi, de a abstrage d.n iele determinările comune și de-a crea astfeliu noțiuni generale, abstracte, în sfîrșit de-a făuri ideile grupînd și combinînd noțiunile în chipuri deosebite, de-a făuri inteligența într’un cuvînt, singura creatoare a întregei noastre lumi iieale..., facultatea asta ie o proprietate a corpului animal și mai ales a organizărei cu totul maieriale a creerului.
Lucrul acesta îl știm hotărît, prin experiența universală, pe care nici un fapt nici o dată n’a dezmințit-o și pe care ori-ce om o poate adeveri în ori-ce clipă din vieața sa. La toate animalele, fără a lăsa la o parte chiar speciile cele mai inferioare, găsim un oare-care grad de inteligență. Și vedem că-n seriea speciilor, inteligența animală se dezvoltă cu-atît mai mult, cu cît organizarea unei specii se apropie mai mult de aceea a omului, numai în om ajungînd înse la acea putere de abstracție care alcătuește propriu zis cugetarea.
Experiența universală, pe care trebuie s’o deosebim de credința universală pe care idealiștii
