în zilele noastre ? Mai întăi toate curțile suverane. In Franța, avem pe Napoleon ai III-lea și pe nevasta sa, doamna Eugenia, pe toți mi-fiișt ii, curtezanii, ex-mareșalii ior, de la Rouher și Bazaine pănă la Fleury și Pietri, pe toți bărbații și pe toate femeile acestei lumi imperiale, cari au idealizat atît de strașnic și-au salvat Franța. Avem pe jurnaliștii și pe savanții iei: al de Cas-sagnac, al de Girallin, al de Duvernois, al de Veuillot, al de Leverier, al de Dumas. Avem în sfîrșit falanga neagră a Jesuiților și Jesuitelor cu tot soiul de rantii: toată nobilimea și toată înalta și mijlociea burghezie a Franței. Avem pe doctrinarii liberali și pe liberalii fără doctrină : al cJe Guizot, al de Thiers, al de Jules Favre, al de Pellefan, al de jules Simon, cu toții apărători înverșunați ai exploatării burgheze. In Prusia, în Germania, avem pe Wilhelm I-iu, adevăratul de-monstrator actual al bunului Dumnezeu pe pămînt, cu toată suita și oastea lui. In Rusia, avem pe far cu întreaga lui curte: Muravievii și Bergii, pe foți zugrumătorii și pioșii convertitori ai Poloniei. Pretutindeni, într’un cuvînt, idealizmul, religioși sau filosofic, unul nefiind nimic alt-ce-va de cît traducerea mai mult sau mai puțin liberă a celuilalt, siajește drept drapel, în zilele noastre, puterei materiale, sîngeroase, brutale, exploatărei materiale nerușinate. Pe cînd drapelul materializmului teoretic, drapelul roș al egalităței economice și al dreptăței sociale, din potrivă, ie ridicat de idealizmul practic al mulțimei obijduite și flămînzite care tinde să realizeze libertatea cea mai nețărmurită și dreptul omenesc al rie-cărui în frățietatea tuturor oamenilor de pe pămînt.
Cari-s adevărații idealiști, nu idealiștii abstracției, ci ai vieței, nu ai ceriului, ci ai pămîntului. și cari sînt materialiștii?
Ie vădit că idealizmul teoretic sau dumnezeesc are drept condiție neapărată jertfirea logicei, jertfirea judecăței omenești, renunțarea la știință. Pe de altă parte se vede că susținînd doctrinele idealiste, vrînd-nevrînd cine-va se găsește tîrît în partidul apăsătorilor și al exploatatorilor mulțimei populare. Ieată două serioase motive cari ar părea îndestulătoare să îndepărteze de idealizm pe orice spirit mare, pe ori-ce inimă mare. Cum se face atunci că iluștrii noștri idealiști contimporani, căror, fără-ndoeală, nu le lipsește nici mintea, nict inima, nici buna-voință, și cari și-au închinat întreaga vieață ca să siujască omenirea, cum se face că se încăpăținează să rămîe în rîndurile reprezentanților unei doctrine de-acum osîndfte, dezonorate ?
Trebuie să fie împinși la asta de-un foarte puternic motiv. MotîVul acesta nu poate să fie nicr logica, nici știința, fiind-că și logica și știința și-au dat verdictul în potriva doctrinei idealiste. Nu pot să fie nici interesele personale pricina, fiind-că acești oameni sînt cu mult mai presus de tot ce
