Nu s’ar putea oare presupune că toți oamenii ar fi inspirați de o potrivă de Dumnezeu ? Atunci n’ar fi nevoe de mijlocitori, negreșit. Dar o presupunere ca asta nu-i cu putință, fiind-că ie prea contrazisă de fapte. Toate absurditățile și rătăcirile ce se manifestează, toate grozăviile, ticăloșiile, mișeliile și prostiile ce se săvîrșesc în lumea omenească ar trebui atunci atribuite inspirărei dumnezeești. In lumea asta nu pot fi așa dar, de cît puțini oameni, dumnezeește inspirați: Oamenii mari ai istoriei, geniile virtoase, cum zice ilustrul cetătean și profet italian Giuseppe Mazzini. Inspirați de-a dreptul de Dumnezeu și întemeindu-se pe consimțimîntui universal, exprimat prin sufragiul popular, Dio e Popolo, aceștia sînt meniți să guverneze societățile omenești... Acum șase-șapte ani, prin 1864 sau 1865, am auzit la Londra pe Louis Blanc exprimînd aproape aceea-și idee: „Cea mai bună formă de guvernămînt, îmi spuse iei, ar fi aceea care ar chiema totdeauna la cîrmă pe oameni de geniu virtoșiu.
Ieată-ne ajunși din nou la Biserică și la Stat. Ce-i drept, în această nouă organizare, întemeeată, ca toate organizările politice vechi, prin grațiea lai Dumnezeu, dar sprijinită de astă dată, cel puțin drept formă, ca o concesie spiritului modern, și ca în introducerile sau preambulurile decretelor imperiale ale lui Napoleon al II-lea, pe voința, fictivă, a poporului, Biserica nu se va mai numi Biserică, iea se va numi școală. Pe băncile acestei școale
