neorganice cari umplu universul: a reconstitui prin cugetare și-n cugetare, cu ajutorul tuturor proprietăților sau acțiunilor inerente fie-cărui, și neadmițind nici o dată nici o teorie care să nu fie serios verificată și îrftărită de observarea și experimentarea cea mai riguroasă, a reconstitui, zic, sau a reconstrui mintal întregul univers cu nesfîrșita diversitate a dezvoltărilor sale astronomice, geologice, biologice și sociale: ieată ținta ideală și supremă a științei, o țintă pe care nici un om, nici o generație nu vor realiza-o negreșit nici o dată, dar care, rămînînd cu toate astea obiectul unei tendinți neînfrînte a spiritului omenesc, întipărește științei, privită în cea mai înaltă’ a iei expresie, un soiu de caracter religios, nici de cum mistic sau supranatural, un caracter cu totul realist și rațional, dar îndeplinind tot o dată asupra celor în stare să-l siwită toată acțiunea exaltatoare a năzuințelor nesfîrșite.
Revenind asupra autorităței, idealiștii moderni înțeleg autoritatea cu totul altminterea de cît noi. Cu toate că liberi de toate superstițiile tradiționale ale tuturor religiilor pozitive aflătoare, dînșii atribue totu-și ideei de autoritate un înțeles dumnezeesc absolut. Această autoritate nu-i de loc aceea a unui adevăr în mod miraculos revelat, nici aceea a unui adevăr riguros și științificește dovedit, lei o întemeează pe puțină argumentare quasi-filosofică și pe multă credință, am putea zice religioasă,
