vor zice oare că aceste hipoteze sînt nule, și că obiectul lor ie lipsit de ori-ce realitate ?
Littré, răspunde prin niște cuvinte atît de elocvente și atît de frumoase în cît nu mă pot lipsi de plăcerea de-a le cita :
„Și ieu am căutat să schițez sub numele de nemărginire caracterul a ceea ce Spencer numește incognoscibil: bine înțeles că ceea ce ie mai pre sus de știința pozitivă, fie materialicește, ca fundul spațiului fără margini, fie intelectualicește, ca înlănțairea cauzelor fără sfîrșit, ie neaccesibil spiritului omenesc. Neaccesibil nu însemnează nul înse, neexistent. Nemărginirea, atît materială cît și intelectuală, ține printr’o legătură strînsă de cunoștințele noastre, și prin această legătură ajunge o idee pozitivă, de-acelaș ordin. Vreu să zic că, atingînd-o și abordînd-o, această nemărginire apare sub dublul iei caracter, de realitate și de neaccesibilitate. Ie un ocean care vine să bată țărmurile noastre, dar pentru care n’avem nici luntre, nici vîntrele, a cărui limpede viziune înse pe cît de formidabilă ie pe atîta-i de salutară".
De această lămurire trebuie să fim fără doar muîțămiți, fiind-că noi o înțelegem în felul nostru, cum o înțelege negreșit și Liltre. Din păcate vor fi încîntați și teologii de iea, atît de încîntați, în cît pentru a-și dovedi recunoștința pentru această minunată declarație în favoarea propriului lor principiu, vor fi în stare să ofere gratis ilustrului academician, vor fi în stare sa-i hărazască și
