Sari la conținut

Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/114

Această pagină nu a fost verificată

neaparat însoțită de-o critică nouă, dînsa găsește, atît în sine cît și-n societatea care-o încunjură, o-ntreagă lume de cugetări și de reprezentări stabilite, cari-i slujesc drept punct de plecare și-i dau oare-cum stofa sau materiea primă pentru propriea-i lucrare intelectuală și morală. Din numărul acestora sînt închipuirile tradiționale, obștești, pe cari metafizicii, înșelați de chipul cu totul nesimțit sau cum am zice imperceptibil în cari, venind din afară, astea pătrund și se întipăresc în creerul copiilor, înainte chiar ca aceștia să fi ajuns la conștiința de sine, le numesc în chip falș idei înăscute.

Dar alături de aceste idei generale, ca ideea de Dumnezeu și ideea de sujlet, idei absurde, dar consfințite de ignoranța universală și de idioțeniea veacurilor, pănă-ntr’atît că chiar astă-zi nu te poți rosti pe față și-ntr’o limbă populară în contra lor, fără să-nduri primejdiea de a fi lapidat de fățărniciea burgheză, alături de aceste idei generale cu totul abstracte, adolescentul întîlnește-n societatea în mijiocui căreea se dezvoltă, și-n urma înrîurirei îndeplinită asupra copilăriei sale de cătră aceea-și societate, chiar în sine găsește o cîtime de alte idei, cu mult mai determinate sau hotărîte, asupra naturei și asupra societăței, niște idei cari-s foarte de-aproape în legătură cu vieața reală a omului, cu existența lui zilnică. Astea-s ideile asupra dreptăței, asupra datoriilor, asupra conveniențelor sociale, asupra drepturilor fie-cărui,