munca intelectuală și rffiiială a tuturor generațiilor trecute. Această lume nu se prezintă din capul locului, omului nou născut, în forma iei ideală, ca sistem de reprezentări și idei, ca religie, ca doctrină : copilul n’ar fi în stare s’o primească sub forma asta. Această lume se impune copilului ca o lume de fapte, întrupată și realizată în persoanele și lucrurile cari-l încunjură, vorbind simțurilor sale prin tot ce-aude și vede din cele dintăi zile de cînd se naște. Pentru-că ideile și reprezentările omenești, cari nu-s mai întăi de cît produsele unor fapte naturale și sociale, pentru-că mai întăi astea sînt repercutate sau răsfrînte în creerul omului și reproduse așa zicînd ideal și mai mult sau mai puțin judicios de organul acesta cu totul material al cugetărei omenești, ideile și reprezentările omenești capătă mai tîrziu, după ce se stabilesc mai bine, în conștiința colectivă a unei oare-care societăți, capătă puterea de-a ajunge la rîndul lor niște cauze producătoare de fapte nouă, nu propriu zis naturale, ci sociale. Iele modifică existența, obiceiurile și așezămintele omenești, într’un cuvînt toate raporturile cari există între oameni în societate, și, prin întruparea lor pănă și-n faptele și lucrurile cele mai zilnice ale vieței fie-cărui, iele ajung senzibile, pipăibile pentru toți, pănă și pentru copii. Așa-că fie-care generație nouă se pătrunde de iele din cea mai fragedă copilărie, iear cînd ajunge la maturitate, cînd începe propriu zis munca propriei sale cugetări, ascuțită, exercilată, și
