Moș Teacă/Paștele

Jump to navigation Jump to search
Aghiotantul pieței Moș Teacă
de Anton Bacalbașa
Moș Teacă spiritist


În curtea cazărmii era întinsă o masă lungă, peste care se așternuseră cearșafuri. Unul lângă altul stăteau aliniate tacâmurile: o gamelă, o lingură, două ouă roșii și câte o felie de cozonac, al cărui șofran protesta energic împotriva zicătoarei că „nu știe mocanul ce-i șofranul”. Alături de masa asta, una mai scurtă, cu vreo patru tacâmuri: lingură, furculiță și cuțit; farfurii, șuncă, sardele, salam, ouă, cozonac și sticle cu vin. Între mese, două hârdaie pline cu ceva a cărui culoare atârna între bragă și bere, al cărui miros bătea aci în oțet, aci în spirt.

Era în dimineața Paștelui ofițeri și soldați aveau1 să mănânce împreună, să sărbătorească laolaltă învierea aceluia care a luptat pentru egalitate și frăție, sau cum zicea Moș Teacă „pentru deciuplină și drapel”.

La ceasurile cinci, gornistul anunță sosirea comandantului companiei. Acesta se arătă grav și solemn, păși maiestuos și se opri înaintea mesei celei scurte. Toată trupa ședea încă în picioare, căci nimeni n-are dreptul să se așeze la masă înainte de a i se da ordin de la superior.

Comandantul companiei, eternul Moș Teacă, își roti ochii împrejur și întrebă:

— Da’ popa n-a venit?

— Trăiți, don căpitan, n-a venit încă.

— Pentru ce n-a venit?

— Nu pot să știu.

— Pentru ce nu știi? Spune gornistului să sune de popă.

— Trăiți, don căpitan, de popă nu e semnal.

— Nu vorbi! Nu cunoști nici țignalele? Sună de mort ori de masă, că vine popa.

Gornistul sună de mort și de masă, dar popa nu se arăta deloc.

Moș Teacă flămânzise.

— Drepți! strigă el trupei. Ia ascultă, leat, care din voi a fost popă?

— ?

— N-auzi, răcane? Care a fost popă? Să vie să blagoslovească masa. Nu știe nimeni, hai? Tot eu să vă fac și asta! Ia prepuneți voi că mâine ar fi un război. Cum aveți să puteți muri dacă nu știți să faceți pă popa? O să muriți ca niște câini, vai de capul vostru! Soldatu e dator să știe a fi și popă, pentru că la un caz de moarte să se poată îngropa singur.

Și Moș Teacă luă un cearșaf, îl găuri și-l trecu după gât și, luând în mână o gamelă drept cădelniță și o baionetă drept cruce, începu rugăciunea:

— „Comandantul nostru, carele ești în garnizoana cerului, sune-se numele tău, fie ordinul tău, vie comenduirea ta, precum în timp de pace, așa și-n timp de război; porția noastră reglementară, avansează-ne-o nouă astăzi, precum și noi avansăm chenzina trupii noastre, și nu ne duce pe noi la garda pieței și ne trece în concediu, marș!”

Apoi, după ce termină slujba, luă un ou și se duse la soldatul din flancul drept să ciocnească:

— Cristos a-nviat!

— Adevărat...

— Nu vorbi-naintea supiriorului! Marș la-nchisoare!

Trecu la al doilea soldat:

— Cristos a-nviat!

— Aha! Va s’'zică, nu vrei să răspunzi! Va s’'zică, ești jidan!...

— Ba nu, tră...

— Nu vorbi! Marș la-nchisoare!

La al treilea:

— Cristos a-nviat!

— Adev...

— Nici tu nu știi? N-ai mai învățat că nu să răspunde la supirior? Marș și tu!

Apoi chemă pe sergentul-major:

— Să trimiți trei porții acas’ la mine... știi... pentru slugi... Vezi c-a rămas de la ăi trei pedepsiți... Soldatu pedepsit cu închisoare n-are drept decât la pâine și apă!

Apoi se-ntinse masa. Peste un ceas, Moș Teacă declară ofițerilor că-ndată ce o-mplini anii de pensie, intră ca popă la vreo biserică.

— Dar o să fie cam greu, domnule căpitan, n-aveți darul...

— Ce dar, locotenente? Dacă n-oi avea eu darul beției, cine dracu-l mai are?!