Moș Teacă/Aghiotantul pieței

 

De toate fusese Moș Teacă, numai aghiotant de piață nu. Și nu doar că nu merita distincțiunea asta, dar nu știu cum se făcuse că nu-l rugase nimeni s-o primească. Într-o zi însă, colonelul, cu toată durerea pe care o simțea de a se despărți pentru câtva timp de serviciile și de luminile acestui căpitan-erou, se hotărî să stăruiască pe lângă comandantul pieței ca să ia de aghiotant pe Moș Teacă.

Când a aflat de asta, eroul nostru a plâns puțin de emoțiune, dar, în sfârșit, ordinul e ordin, disciplina înainte de toate!

Se duse, deci, la companie, adună trupa și-i ținu discursul următor:

— Ofițeri, subofițeri, caporali și soldați! A sunat vremea ca să ne despărțim. Înainte de a pleca, vreau să-mi ziceți „trăiți!”, pen’ că nu să știe dacă ne-om mai vedea; ca mâine vine un război și ne ducem! Știu că aveți să mă plângeți, pentru că am fost pentru voi un adevărat părinte; nu v-am pedepsit, nu v-am bătut... Nu-i așa? Vorbește, răcane, că dă dracu-n tine!... Viața omului e scurtă și de asta n-aș vrea să mă blestemați ca mâine. Eu țiu la trupa mea și pentru asta sunt întotdeauna blând, nu-mi place să iau pă oameni cu vorbe rele. Ai înțeles, leat? Că acum te zmeiesc! Te fac eu să-nțelegi!... Fiți dar și voi tot așa de blânzi ca mine, că nu-i bine să fie omu rău; cu răutatea nu faci nici-odată nimica: îți capeți dușmani și atâta tot. Să știi că-i așa. Ori poate nu crezi? Vă torn acuma patru zile sala de poliție, ca să-nțelegeți că nu merge cu rău!... Acuma, pentru că plec, cine are ceva de lăcrămat să vie să lăcrame.

— Trăiți, don căpitan, răspunse un soldat, noi, toată compania, n-am luat solda pă trei luni.

— De ce n-ați luat-o?

— Trăiți, don căpitan, nu ne-a dat-o.

— Aha! Pent’ că nu v-a dat-o? Va s’ zică, vreți să v-o dea sergentu-majur de-a gata! Voi sunteți boieri, așteptați tot altu să vă aducă la nas ce vă trebuie... Patru zile la butuci pentru lene în exirsisu funcțiunii!

— Trăiți, don căpitan, răspunse sergentul-major, asta-i solda pe care ați luat-o dumneavoastră și n-ați mai dat-o înapoi.

— Nu mă-nvăța tu pă mine, sergen-majur, că știu eu mai bine! Eu sunt catană veche, mă-nțelegi? Da’, vorba-i, pentru ce lăcramă la mine? Așa să lăcramă? N-ai auzit de calea irarhică, leat? Soldatu este dator să ceară voie înainte de a face o lăcrămație. Apâi mi-ați cerutără voie?... Patru zile cu cățeaua!

Și Moș Teacă ieși pe ușa, strigând:

— Rămâneți sănătoși! Dacă nu... la butuci!

Compania răspunse-n cor:

— Trăiți!

***

A doua zi, Moș Teacă era aghiotant de piață.

Slujba asta-i plăcea. Raportul comandantului spunea lămurit că aghiotantul pieței este mai mare peste piață. Deci se sculă de dimineață și se duse la slujbă... în hală.

Era pe la ceasurile patru în zori de zi. Măcelarii, zarzavagiii, precupețele își așezau marfa. Era un zgomot infernal: se tăia carne, se striga, se mătura, căruțele umblau în toate părțile, capitala se deștepta din somn.

Moș Teacă rămase încremenit.

— Drepți! strigă el când ajunse în dreptul măcelăriilor.

Dar nu-l ascultă nimeni. Trecu la zarzavagii același lucru.

Se duse la precupețe nici o disciplină.

— Ce-ați poftit, conașule? Avem ridichi bune de lună, lăptuci, castraveți, spanac...

Toate astea îl amețiră.

— Unde e plantonu? Ce fel de deciuplină e asta? Nu știți cine e mai mare peste piață?

Dar degeaba, nimeni nu-l băga în seamă. Atunci își luă inima-n dinți și se repezi furios la un măcelar:

— Ce faci aicea, leat? Cu cățeaua!...

— Ce cățea, domle?! întrerupse măcelarul. Cățea e asta, ori vacă?! Nu vezi că-i gogeamitea vacă, cât dumneata de mare?!

— Insulta supiriorului! Ce articol e ăsta?

Și dete un pumn măcelarului. Dar atâta i-a trebuit. Toată hala se ridică în picioare. Măcelarul lovit îl luă la trânteală, femeile îl umplură de spanac; Moș Teacă ieși plouat, zăpăcit, urmărit de strigăte de: „Tiu-ho! Huideo!„

A doua zi reclamă la comenduire și ceru casarea casapilor și reformarea precupeților. Dar cererea-i fu pusă la dosar și comandantul pieței îi dete explicația următoare:

— Căpitane, dumneata ești mai mare pe stradă, nu la măcelărie; acolo e comisarul comunal.

— Va s’'zică, numa pă stradă? Lasă!

***

„În sfârșit, zicea Moș Teacă, am pus mâna și pă țivili! Pă stradă eu sunt mai mare!”

Și era foarte sever noul aghiotant. Băgase spaima în ofițeri: pe unul îl turnă la garda pieței pentru că a umblat fără mănuși, pe altul, pentru că n-avea vipușcă, fiecăruia îi găsea cusur. Dar bine că-i încăpuseră pe mână și țivilii!

Într-o zi se plimba pe Calea Victoriei. Trece pe lângă el un țivil tânăr.

— Unde-ai plecat, leat? îi strigă Moș Teacă.

— Domnu? întrebă țivilul mirat.

— Nu vorbi! Capra pogribanii mânăstirii! Te amestec cu țărâna, rătane! Und’ ți-e pomponu?

— Ce visezi de pompon, stimabile? Mi se pare că ești țăcnit...

— Nu insulta! Und’ ți-e pomponu?

— Ia slăbește-mă, domnule Moș Teacă! Ce, eu sunt militar?

— Să nu crâcnești, că te torn la gherlă! Văz eu, nu ești melitar! Și ce-i cu asta? Und’ ți-e pomponu? Nu știi că azi e paradă? N-ai cetit ordenu de la comenduire? Toată lumea va avea pomponu la chipiu! ...

— Nu, zău, ești cam...

Însă Moș Teacă îl apucă de gât și, cu ajutorul unui jandarm, duse pe țivil la garda pieței.

***

A doua zi la Cameră era o fierbere nemaipomenită. Din interpelarea adresată guvernului chiar de către un membru al majorității rezulta în mod vădit că aghiotantul pieței arestase în ajun un deputat sub ridiculul pretext, anticonstituțional și violator al imunităței parlamantare, că deputatul nu avusese pampon la pălărie.

Banca ministerială făcu scuze și Moș Teacă fu dat înapoi la corp, unde compania-l aștepta cu brațele deschise, ca să primească solda pe trei luni din urmă.

Să nu vorbești de din urmă , leat, strigă Moș Teacă furios, că te torn! Soldatu e dator să meargă înainte, nu în urmă, ca dezertorii!