Miorița s-a născut în Maramureș/Reminiscența primăverii în colinde
Textele mioritice maramureșene, deși performate în timpul sărbătorilor de iarnă, abundă în elemente ce sugerează exuberanța naturii, explozia de clorofilă, un univers floral policrom. Cele mai frecvente formule sunt: „Tot la verdele de munte / Cu iarba până-n genunche”; „La verdele de muncei”; „În cea verde grădiniță”. Iar acesta nu este nicidecum un caz particular, un artificiu stilistic de factură mioritică, deoarece multe alte colinde laice, pre-creștine, sunt caracterizate de lipsa zăpezii, a troienelor, a frigului; în antiteză amintindu-se frecvent despre anotimpuri calde, despre rodirea grâului și înflorirea pomilor.
Într-o colindă din Săcel – Maramureș, cadrul primăvăratic se impune cu autoritate: „Colo-n susu, mai din sus, / Colo-n sus, la răsărit, / Mândri pomi s-o d`înflorit”(T. Papahagi, Graiul și folklorul Maramureșului, București, 1925, text CCCXLX). În colindele cu motivul pastoral iarna grea a oilor, păcurarul (sau Dumnezeu, în varianta creștinizată), coboară … „Pe scară mândră de ceară, / Pe fuștei de fulgerei, / Să le-aducă flori de vară” (Tit Bud, Poezii populare din Maramureș, București, 1908, p. 69).
Imnurile și cânturile saturnale, dar și cântecele sărbătorilor de primăvară ale populației daco-romane venerau zeii care i-au învățat pe oameni să cultive pământul și să facă pomii roditori, pentru a da curs favorabil noului ciclu agricol. În numeroase colinde maramureșene se vorbește despre ploaia care va veni și va rodi grânele, despre pământul plin de flori: „Colo sus, pe lângă lună / Este-o stea ca și-o lumină, / Împăraților să-nchină. / Ea se-nchină tuturor, / Că s-o-mplut cerul cu nori / Și pământu-i plin de flori. / Florile-s de bucurie, / Norii, ploaia să ne zie, / Să rodească cele grâie; / Grâiele să ne rodească / Și mălaiul să ne crească” (Calendarul Maramureșului, Baia Mare, 1980, p. 141, text 599). O colindă culeasă din localitatea Buteasa (Chioar) e o veritabilă incantație adresată Soarelui: „Răsai, Soare, domnuț mare / Și-ncălzește lumea toată, / Bouarii și plugarii / Să-și are și să-și samine / Grâu roșu de primăvară” (Antologie de folclor din județul Maramureș, Baia Mare, 1980, p. 59, text 10). Iar refrenele ne trimit la o imemorabilă sărbătoare a mărului: „Flori dalbe de măr”, „Hai ler, flori de măr”.
Colindele maramureșene sunt pline de soare, de lumină și de primăvară; cu siguranță, o mare parte din ele au rădăcini precreștine și preromane, deci au fost concepute sub semnul anotimpului ce inaugura Anul Arhaic.