Maramureș brand cultural/Rezervațiile de gospodării tradiționale din satele maramureșene
Orizontul de așteptare al unui turist, atunci când vizitează prima dată o regiune, este să beneficieze de servicii de calitate, să găsească spații de cazare corespunzătoare și să se lase fascinat de pitorescul peisajului. Pentru a lua contact cu cele mai iscusite producții materiale sau spirituale ale populației autohtone, își programează vizite la muzeele din regiune.
Cei ce ajung însă în Maramureș au parte de o surpriză: aproape fiecare sat, în întregul lui, este un muzeu viu. Un muzeu populat cu oameni, care viețuiesc cu dezinvoltură printre „exponate”. Fiecare localitate pare a fi un „muzeu al satului”, cu ulițe nici măcar pietruite, străjuite de-o parte și de alta de gospodării și anexe construite eminamente din lemn - veritabile monumente de arhitectură și artă populară.
Purtând amprenta specificului local (materie, arhitectură, ornamente), gospodăria tradițională maramureșeană este un brand, datorită unicității și originalității în raport cu alte „rezervații” de acest tip din alte regiuni. Și va rămâne un brand, chiar dacă în viitor tradiționalismul rural se va dezintegra (tendința se manifestă deja), iar turiștii le vor admira doar în perimetrele delimitate ale complexelor muzeale de profil.
Casele vechi, specifice secolului al XVIII-lea, dar compartimentate și având același grad de funcționalitate până în secolul XX, erau alcătuite din încăpere, tindă și cămară, iar din partea din față nu lipsea „șatra” (pridvorul), prevăzută cu stâlpi ornamentați, legați între ei prin arcade.
Gospodăria mai cuprinde: șura-grajdul (uneori o construcție, alteori construcții separate), colejna (magazia pentru lemne și loc de adăpostire a căruței și a uneltelor agricole), cotețe pentru porci și păsări, „oborocul” (șopronul de fân), coșarul pentru păstratul porumbului, fântâna (cu cumpănă sau cu roată), cămara în curte, sistemul de împrejmuire - gardul cu poartă, vranița sau portița.
Casa și construcțiile anexe erau dispuse pe două sau trei laturi ale curții și formau o unitate. Totul, de la talpă și până la acoperișul de șindrilă, e realizat exclusiv din lemn. Etnologul Francisc Nistor notează că elementele ce compun gospodăria sunt dispuse după reguli precise, care țin seama în primul rând de funcționalitate, dar care, prin natura ordonării lor, creează ansambluri arhitectonice cu o evidentă notă estetică.
„Ceea ce impresionează și caracterizează arhitectura maramureșeană este sistemul constructiv, pereții fiind formați din bârne rotunde (de brad) sau late (din stejar, cioplite din bardă), de dimensiuni masive, așezate în cununi orizontale (sistemul blockbau), precum și proporțiile armonioase, decorația robustă, perfecta încadrare în mediul înconjurător” (F. Nistor, 1977). Pentru cei dornici să se apropie empatic de acest microunivers etnografic maramureșean, oferim câteva detalii tehnice, descriptive și deconspirative ale funcțiilor fiecărui element component al gospodăriei.
Casa a avut întotdeauna un rol ordonator, toate anexele fiind dispuse în funcție de aceasta. Șura cu grajdul devin o construcție complexă doar în cazul în care statutul social-economic al gospodarului permite acest lucru. Structura de lemn e așezată întotdeauna pe bolovani de râu (sau de carieră), iar acoperișul e invaraibil, în patru ape. Grajdul e podit cu bârne groase din lemn, iar podul șurii e așezat numai pe încăperile laterale destinate grajdurilor. Șurile sunt prevăzute cu porți monumentale la un capăt și la altul, astfel încât să se poată intra cu căruța încărcată cu fân. În șură se mai păstrează diverse unelte: furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat, acestea din urmă fiind materia primă pentru fabricarea unei băuturi spirtoase dublu distilată (horinca de Maramureș).
Colejna este o construcție ce se sprijină pe patru stâlpi, legați prin cununi de stejar, cu acoperiș în două ape. Aici se țin lemnele de foc, butucul pentru tăiat lemne, dar și carul și alte unelte agricole.
Șopronul (oborocul) este realizat din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. Interesant este că etnologii au localizat astfel de construcții (șoproane cu acoperiș glisant) în țările din nord: „În Olanda, de pildă, având absolut aceeași structură și înfățișare ca cele maramureșene” (P. Petrescu, 1969).
Coșul pentru mălai are o formă trapezoidală și este împletit din nuiele de alun sau de sânger. Acoperișul este în patru ape, din draniță bătută în două rânduri.
Cămara afară este destinată păstrării alimentelor și hainelor și are forma unei case în miniatură (monocelulară), cu prispă („șatră”), ușă, dar fără ferestre laterale. Într-o gospodărie pot fi întâlnite una sau două fântâni, cu cumpănă (preponderent), cu roată sau cu vârtej, de formă pătrată, pietruite cu bolovani rotunzi de râu. Mai există și „fântână de mejdă”, care deservește două gospodării.
Gardurile împrejmuitoare, tradiționale, sunt împletite din nuiele (în spic sau în cununi) și sunt acoperite cu resturi de fân sau cu draniță. (vezi Mihai Dăncuș, Zona etnografică Maramureș, 1986, p. 96-116).