Maramureș brand cultural/Instalațiile tehnice riverane din satele de pe Valea Cosăului, Mara, Iza, Vișeu și Chiuzbaia

Jump to navigation Jump to search
Rezervațiile de gospodării tradiționale din satele maramureșene Maramureș brand cultural de Dorin Ștef
Instalațiile tehnice riverane
Poarta maramureșeană


Instalatii river.jpg
  • „Un sat nu trăiește numai prin lăcașurile de cult și prin locurile unde cei vii pot să se întâlnească în amintire și cinstire cu strămoșii, nu trăiește numai în gospodărie și case individuale, ci și în acele instalații comunitare care aparțin unui neam sau chiar unei comunități sătești întregi. Acestea sunt morile, pivele, vâltorile care au jucat un rol deosebit în viața satelor maramureșene în trecut și mai joacă și astăzi” (Francisc Nistor, 1980).

Ceea ce le face spectaculoase și celebre este ingeniozitatea realizării sistemelor tehnice, exclusiv din lemn, chiar și părțile lor mecanice. Cele mai simple și arhaice instalații sunt cele acționate manual, destinate măcinatului grăunțelor: de la râșnițe de mână, până la râșnițe fixate pe un suport (prevăzute cu roți zimțate din lemn și sistem de transmisie pe ax, acționate manual de două roți uriașe). Pentru zdrobirea semințelor și obținerea uleiului comestibil se foloseau oloinițe cu berbec sau șurub. Apoi pivele cu pilug sau cu ciocane, acționate cu piciorul (v. M. Dăncuș, 1986).La fel de vechi și utilizate pe scară largă sunt și instalațiile tehnice acționate hidraulic, amplasate pe cursurile râurilor ce străbat din abundență ținutul. Dintre acestea se remarcă morile, vâltorile și gaterele. De regulă, morile și vâltorile de apă alcătuiesc un complex și sunt poziționate pe cursuri cu debit redus (afluenți ai marilor râuri). La mijlocul secolului al XX-lea, în bazinul râurilor Tisa, Iza și Vișeu au fost inventariate 276 de instalații tehnice, iar în bazinul Lăpuș, 144 de mori. Documentele le menționează încă din secolul al XVI-lea, dar se vorbește despre „o străvechime a civilizației hidraulice în spațiul nord-dunărean” (Corneliu Bucur, 2005).

Semnificativ este sistemul de coproprietate asupra morilor, de către două sau patru familii, ulterior numărul „părtașilor” fiind din ce în ce mai mare, în unele cazuri morile devenind un „bun obștesc” (o situație similară regăsindu-se în cazul composesoratelor silvice).

Tehnologia de construire a morilor era identică cu cea a caselor țărănești, cu excepția că fundația peretelui din dreptul roții era mai înaltă. Apa era condusă spre roata morii prin deviere de la cursul obișnuit. Roțile (cu cupă și cu măsele) erau fixate pe un grindei. Pietrele de moară aveau diametrul de circa un metru (C. Mirescu, 2006).

Deliciul vizitatorilor îl reprezintă însă, vâltorile de apă, veritabile „mașini de spălat clasa A+”. Acestea sunt amplasate atât în Maramureșul istoric (pe Valea Cosăului, la Rona de Jos, la Dragomirești, la Glod), dar și în zona Lăpuș-Rohia, iar în Țara Chioarului la Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești, Copalnic, Fânațe, Ciocotiș și Chiuzbaia (S. Șainelic, 1986). Vâltorile sunt instalații tradiționale care funcționează pe principiul hidraulic, utilizate pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni. Sunt construcții de formă conică, realizate din bușteni, în care se rotește un curent puternic de apă. Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâltoare cu ajutorul unei ecluze, astfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesite. Mai nou, orășenii caută cu asiduitate astfel de vâltori pentru limpezirea covoarelor de iută sau lână, a mochetelor, dar și a hainelor specifice sezonului rece confecționate din postav. Acest aspect ne îndreptățește să sperăm că tradiționalele vâltori de apă vor prezenta interes și pe viitor, integrate într-un sistem economic profitabil.

Avantajul acestor instalații, dincolo de elementul tradițional, este aspectul ecologic al principiului de funcționare și exploatare, respectiv valorificarea „energiei verzi” alternative. Cu atât mai mult cu cât, în ultimul timp, vâltorile sunt integrate într-un sistem complex energetic, prin mutarea în amonte a unor microhidrocentrale, care pot furniza cantitatea de energie electrică necesară iluminării unei gospodării. Evident, acest aspect este favorizat de configurația geografică a regiunii și rețeaua hidrografică. Ideea ar merita, cu prisosință, valorificată sistematic, prin proiecte susținute din fonduri bugetare.