Maramureș brand cultural/Complexul patrimonial (UNESCO) al bisericilor de lemn medievale din Maramureș

Maramureș brand cultural de Dorin Ștef
Biserici din lemn

Rezervațiile de gospodării tradiționale din satele maramureșene→

Deschidem lista brandurilor maramureșene cu cel mai reprezentativ (recunoscut și apreciat) element, care îngemănează deopotrivă universul material - dus până la perfecțiune prin compoziție, arhitectură și exprimare artistică specifice lăcașurilor de cult, având ca suport materia fundamentală, lemnul – și cel spiritual, de factură religioasă, însă particularizat prin îmbinarea și suprapunerea credințelor arhaice, precreștine, cu elementele instituționalizate ale Bisericii. Rezultatul acestei simbioze sunt obiectivele (o parte devenite patrimoniu UNESCO) printre cele mai atractive ale turismului de tip religios, din Europa și din lume.

„Se știe că (în Maramureș) se găsesc unele dintre cele mai interesante construcții religioase din lume; nu numai din țara noastră, ci din întreaga Europă. Bisericile de lemn maramureșene și-au câștigat demult faima bine-meritată atât în rândul specialiștilor cât și în cel al publicului larg din mai multe țări ale lumii. Ele reprezintă, fără îndoială, una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru.” (Paul Petrescu, 1969). Evident, acest complex patrimonial de cult maramureșean trebuie privit ca parte integrantă a unui sistem particularizat prin soluții constructive și arhitectonice locale, generat în Evul Mediu atât în România (vezi așezămintele monahale de la Voroneț, Sucevița, Moldovița, Putna – în Moldova ori Curtea de Argeș – în Muntenia), cât și în Europa Centrală și de Vest, sub imperiul Renașterii, ca o prelungire a artei Antichității.

În aceste lăcașuri din Maramureș s-au păstrat hrisoave și însemne printre cele mai vechi ale limbii românești; aici s-au adunat înțelepții satelor pentru a hotărî în clipe de restriște; aici s-au legat căsătoriile, s-au botezat pruncii și tot aici au fost îngropați moșii și strămoșii noștri (v. Mihai Dăncuș, 1986).

De regulă, acestea au fost ridicate pe înălțimi, cu turle aparent exagerat de înalte, prevăzute cu foișor în care se afla clopotnița. În trecut, foișorul servea și ca turn de observație iar în timp de primejdie (năvăliri, foc) se bătea toaca și se trăgeau clopotele, într-un anume fel, avertizând comunitățile pentru a-și lua măsurile de securitate potrivite situației” (Grigore Man, „Bisericile de lemn din Maramureș, 2005, pag. 5).

Cele mai vechi și valoroase monumente sunt situate în Maramureșul istoric, unele datând din secolul al XIV-lea, dar majoritatea au fost reconstruite în secolele XVII și XVIII. Materialul utilizat preponderent este lemnul de stejar, gorun și rășinoase. Cu toate acestea, mici „catedrale post-renascentine” întâlnim și în Chioar, Codru și Lăpuș, ceea ce recomandă întreg arealul administrativ-teritorial al județului Maramureș, ca o locație importantă a turismului religios.

Un repertoar al specificității bisericilor din fiecare zonă indică următoarele caracteristici (Grigore Man, 2005, pag. 8): monumentalitate (Maramureșul istoric); spectaculozitatea turlelor și frumusețea șarpantelor (Chioar); construcții de mai mici dimensiuni, dar perfect proporționate, cu ornamente interioare de mare acuratețe (Codru); frumusețea pridvoarelor și prispelor funcționale (în Țara Lăpușului).

Studiile competente referitoare la aceste construcții reliefează inovațiile și soluțiile locale privind compartimentarea (absida altarului, naosul și pronaosul poziționate pe o axă est-vest, la care uneori se adaugă un pridvor deschis, aidoma caselor țărănești), dar și elementele de decor și pictură (pe lemn sau pe sticlă).

Astfel, în Biserica din Breb se păstrează urme de pictură murală (sec. XVII). În cimitirul bisericii din Sat Șugatag există relicve ale civilizației celtice („semne de mormânt lucrate în lemn, care au ca motiv principal crucea înscrisă în cerc”). Turnul bisericii din Budești-Josani este amplasat deasupra pridvorului-clopotniță, care are patru turnulețe mai mici. Biserica din Cuhea a fost ridicată în 1718, pe amplasamentul fostei biserici din lemn, incendiate de tătari în 1717. Biserica din Deal din Ieud datează din 1364 și se mai numește Biserica Balcului, după numele unui voievod local, iar cea din șes este socotită una dintre cele mai frumoase și monumentale „catedrale din lemn” din Maramureș, reprezentând totodată prototipul arhitecturii gotice (v. Mihai Dăncuș, 1986).

Semnificativ este faptul că multe din aceste lăcașe de cult seculare sunt și azi funcționale, duminica și în alte zile de sărbătoare, dovedindu-se neîncăpătoare. Probabil tocmai acest amănunt le-a salvat de la dezintegrare, spiritul și credința oamenilor păstrându-le nealterate. Acolo unde localnicii le-au abandonat (în favoarea altora, de piatră), construcțiile prezintă vizibile semne de degradare fizică.

Biserici maramureșene sub egida UNESCO:

Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rogoz - 1663;
Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șurdești - 1766.
Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Plopiș - 1776;
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud (Deal) - sec. XVII;
Biserica de lemn „Sf. Parascheva” din Poienile Izei - 1632;
Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Budești - Josani - 1643;
Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva” din Desești - 1770;
Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Bârsana - 1720.