Mănăstirea

Jump to navigation Jump to search
Mănăstirea
de Alexandru Macedonski


Cuprins

I[modifică]

Mănăstirea-și doarme moartea lângă țărm de Acheron...
Oglindindu-se în undă, stâlpi ș-arcade se confundă,
Pe când clopotu-nviază trăgănat și monoton
Un fior ce din aramă zboară-n lung și-n larg pe undă.

Pretutindeni e-ntuneric, neagră moarte pretutindeni... --
Sub uitare, ca-ntr-o vată, zace-al traiului transport;
S-au dus patimile toate, — voci de tunet sau de grindini, --
Lângă glaucele ape mănăstirea e un port.

II[modifică]

Dar tăcere: rugăciunea, și un disc în noaptea brună... --
Limbi bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur,
Tinicheaua de pe turnuri albăstrită e de lună
Ș-a bisericii nălucă își dă brânci în clarobscur.

Tot așa se naște-n mine, sub mister, o frământare... --
Oh! simțire, te crezusem întinată pentru veci.
Și afară din Gomora te-azvârliși prin o sforțare
Spre-a-mi repune-argint în suflet și un psalm pe buze reci.

III[modifică]

Și deci iată că de lapte se fac glaucele ape,
Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar,
Iar pe vechiul zid pe care liliacu-atârnă grape,
Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar.

Iată însă și rogozul că-mprumută-o voce clară
Și-nstrunează profeția unei magici bunătăți,
Ce-n toți timpii și-n tot locul priveghează tutelară
Ca o stea ce strălucește din adânci eternități.

IV[modifică]

Biată inimă pe care o crezusem pe veci moartă,
Înviere, și în tine, schit de taină, a tocat,
Și sub lacrimă lunară, — strop de rouă-n orice soartă, --
Flori de-argint albesc în cerul unui trai întunecat...

Iar în vraja răzlețită, scânteiază taina rară
Că-n afar' de clipa vieții sunt sublimele-aurori,
Că din iarna-nghețătoare naște calda primăvară,
Și că giulgiurile morții sunt drapări de-nvingători.