Sari la conținut

Lume de ieri. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Alexandru Piru/Notă


NOTĂ

Textele alese pentru această ediție, grupînd cea mai mare parte a scrierilor lui I. A. Bassarabescu, au fost orînduite în două capitole: Nuvele și schițe, și Amintiri (Lume de ieri).

În primul capitol titlurile urmează ordinea cronologică a apariției. În capitolul cuprinzînd amintiri am păstrat ordinea din volumul Lume de ieri, București, 1943.

Transcrierea textului s-a făcut după ultimul text apărut în timpul vieții autorului, corectat, acolo unde erau evidente greșeli de tipar, cu textele publicate anterior. S-au aplicat normele noii ortografii, menținîndu-se însă particularitățile limbii autorului, în special fonetisme muntenești.

La sfîrșitul volumului am anexat o notă bibliografică, în care am înregistrat data primei apariții și volumele în care au fost cuprinse bucățile din editia de față.

Notele de subsol aparțin redacției.

E. S. P. L. A.