Sari la conținut

Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XXIII

Capitolul XXII:
Domnia lui Grigorie-vodă, nepot de fiiu lui Grigorașco-vodă, domnul Muntenescu, strănepot Ghicăi-vodă ce-au fost la noi, văleat 7234
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XXIII
Domnia lui Costantin-vodă, fiiul lui Neculai-vodă Mavrocordat, vleato 7241, mai 7
Capitolul XXIV:
A doa domnie a lui Gligorii Ghica-vodă, valeat 7244, dechemvrie 15


După ce-au purces Costandin-vodă de la Focșani, venit-au toată boierimea și mazilii Țărâi Moldovii împreună cu dânsul din conac în conac, cu pace și cu cinste și cu multă gloată. Și agiungând aproape de scaon, ieșitu-i-au înainte caimacamii cu toți boierii și slujitorii și cu alți orășeni tocma la Valea Adâncă, de s-au împreonat după obiceiu, aducându-l cu frumoasă politie păn’ la Sfetâi Nicolaie, unde l-au întimpinat mitropolitul țărâi chir Antonie cu alți episcopi și cu tot clirosul besericii. Și intrând în beserică, l-au blagoslovit spre domnia Moldovii, și ieșind din beserică cu tot senatul, au intrat în curțile domnești și au șădzut în scaon.
Iară a treia dzi, după ce s-au așădzat în scaon, boierit-au pre acești boieri cari-i scriu mai gios. Pus-au pre Costantin Costache logofăt iarăși vel-logofăt, pre Sandul Sturdze, ce era hatman, l-au pus vornic mare de Țara de Gios, pre Iordache Caănîtacuzino Deleanul vel-vornic de Țara de Sus, pre Costantin Ruset vornicul, ce era socru domnului, l-au pus hatman, pre Mihălache Ruset, ce era văr primare cu domnul, l-au pus postelnic mare, pre Andreeș Ruset spatar mare, pre Iordache Caănîtacuzino Pășcanul ban mare, pre Iordache Ruset Cilibiul păharnic mare, pre Toader Păladi vel-visternic și pre Ioan Bogdan vel-stolnic, pre...,[1] feciorul lui Iordache sulgeriul, vel-comis. Acește era boierii lui Costantin-vodă dintâi. Însă nu toți după orânduiala lor, cum să cădè, s-au pus, ce mai mulți după mită. Fiind domnul tânăr și neștiind rândul țărâi, au apucat unii cu dări la musaipi. Și așădzându-să aceste boierii, au lăsat domnul visteria și chevernisala țărâi în sama boierilor, să chivernisască ei cum or ști nevoile țărâi, după obiceiul vechiu, cum au fost mai întâiu, nu cum era la Grigorie-vodă, să chivernisască numai Sandul Sturdze cu doi greci, ce au lăsat în sama tuturor. Ce pre cât a ținè va arăta vremea viitoare. Venit-au și cu acest domnu și mai mulți greci decât la Grigorie-vodă.
Atunce la domnia noao, la banii steagului, găsindu boierii hârtiile gata de la Grigorie-vodă, scos-au hârtii frunte de 4 ughi, mijlocul de 3 ughi și de 2, coada de un ughi, fără năpăști. Iar apoi după aceasta scos-au pre țară civerturi. Iar la divanuri, oricum să părè că să pricepi mai bini decât Gligori-vodă a giudeca, să ispitè să să pui și împotriva boierilor, Constantin Mavrocordat unde socotè că giudecă strâmbu boierii. Și-n toate dimenețile avè obicei de chema boierii di le da cafè, și nu numai celor cu boierii mari, ce și la o samă di boieri mazili. Cari au fost boieri mari îi chema di le da cafè, le arăta politică di cinste mari. Dară așè, în scurtă vremi, piste 2, 3 luni, și născu zavistie și lăcomie, după cum îi obiceiul lumii aceștie. Că din boierii noștri, din moldoveni, începură unii a să lipi cu-mbunături pintre greci, a arăta drumuri și căli di răutăț, cu ce ar lua bani mai mulți din țară. Și stricară legătura și blăstămul ce făcusă Gligori-vodă milă boierilor, di da disetină din dzeci stupi un leu, iar acmu făcură di dară țărănești, de dzeci stupi 22 potronici și civerturi pi țară totŭ odată. Iar di toamnă au scos văcărit și vădrăritŭ totŭ odată, și di iarnă civerturi și hârtii, iar di primăvară pogonăritŭ și coniți, câti 8 potronici di vită, ca și văcăritul.
Aceste toati nevoi într-un an le-au luat. Și-ncepu obicei, ca și la Gligori-vodă, de nu mai întreba pre alți boieri di țară. Numai c-un moldovan și cu grecii să sfătuiè, anumi Toadir Păladi vel-visternic, di făcè cum îi era voia. Și s-învrăjbiră și domnii foarti tari, fiind veri primari. Că umbla Costantin-vodă să scoată pe Gligori-vodă din domnie, din Țara Românească, să margă iar Costantin-vodă în locul lui Gligorie-vodă în Țara Românească, și aice în Moldova să pui pe vără-suu, Mihălachi postelnicul, domnu în locul lui. Iar Grigorie-vodă, simțind faptile lui Costantin-vodă ce umbla, siliè să scoată pi Costantin-vodă și să pui pi Mihai-vodă domnu în locul lui Costantin-vodă. Că Mihai-vodă, după ce i s-au plinit un an, l-au scos din surgunie. Șidè în Țarigrad la casa lui. Numai el nu să prè trăgè în Moldova, vădzând că să sfădesc domnii amândoi, socotindu ca doară a apuca domnia în Țara Românească. Vai de aceste 2 țărî creștine, cu acești domni străini! Ce di amar di bani dau pentru vrăjbile celi ticăite a lorŭ! Păladi Toaderŭ vel-visternic, fiind nepot lui Mihai-vodă și cu atâte rudi, îi părè bine di acesti vorbi că sunt între domni și mai mult îndemna la jacuri și la vrăjbi. Făcându-să prietin domnului, și nicunoscându-l, domnul gândiè că-i esti prietin. Dar elŭ altele socotè în inima lui, ca doar s-ar spargi țara și să s-audă la Poartă, să-ș dè domnul în cap, să vii Mihaivodă domnu, fiindu-i unchiu. Și era cu doă feți, arătându-să cătră boieri că-s vinovați grecii.
Greci, prăcum s-au scris că era mulți, ei toati boieriile și pârcălăbiele și vămășiile celi di pi margini, cu agonisit, tot ei le cuprinsesă de le-au luat, iar boierii di țară nu putè încăpè la nimică. Și toți avè lefi mari de la visterii, și vo dzeci țiitori măritati a tătâni-său, bărbații lor tot cu lefe și cu boierii. Era așijdere un frate a lui, anumi Iancul beizadè, cu mari cheltuială, că avè câte 10, 15 lei leafă pe dzi, fără alteli. Și maștehă-sa iarăși cu mari cheltuială, că avè grè casă, cu multi roabi, di li îmbrăca și li mărita, tot cu cheltuiala țării, și osăbit și leafă pe dzi 15 lei [2].
Și tâmplându-să de era vrajbă între leși cu moscalii, vinè mulți turci la Hotin și la domnu, și tuturor le da daruri cât nu li să cădè, ori cu treabă, ori fără treabă. Măcar că și Grigorie-vodă da la turci mult și făcusă obiceu mult, nu ca alți domni, el da mai înainte, iar acesta da îndoitŭ di cum da Gligorie-vodă, cari Dumnedzău știi ce di greu era pi țară, tot ca să-l laude turcii la Poartă, că-i bunŭ, ca s-apuci iarăși domnia la munteni.
Mai dinainti vreme, alți domni, când viniè un agă prè mari, di-i da un povodnicŭ și o pungă de bani, mult doă, iar la ceielanți mai di gios le da câte un postav, și unora și câti un aclaz, și altora câte o sută de lei, câti o sută cindzăci. Iar mulți bani da numai cari vinè cu treabă la dânsul, iar care trecè, nu le da nimic. Și boierii moldoveni totdeauna mergè la Poartă, di jăluiè nevoile și lua sama capichihăilor, și nu să făcè nici a patra parte[3] cheltuială cât să face acmu.
Agiuns-au osândă pe biata Moldovă, că tot le dzâcè că nu să mai satură di domni, iar acmu, de când au stătut domni străini, le agiunge, de nu li vine și altu amarŭ și mai cumplitŭ. Numai cum a hi mila lui Dumnedzău, la atâta au rămas, iar altă putință nu mai esti, că boierii la Poartă nu vor să margă, că nu-i lasă domnii1. Capichihăile fiind greci, cât dzâcŭ c-au cheltuit, atâta le dau, și n-ari gură ciniva să li dzâcă ceva sau să li iè sama, ce dzâcŭ că suti di pungi și mii au cheltuitŭ. Turcii ce vinŭ, tot belacoasă, ceasornici di aur, fuzâi, cai cu șeli, cu rafturi, suti de lei, mii de ughi le dau. 1.700—1.800 de pungi de bani să ièu din țară acmu, iar mai înainti, la domnii trecuți, mai multu di 400—500 pungi nu să lua. Și altfel di țară era, întemeietă, nu ca acmu. Oh, oh, oh! vai, vai, vai di țară! Ce vremi cumplite au agiunsu și la ce cumpănă au cădzut! Doar Dumnedzău di a faci milă, pre cum au făcut cu izrailitenii, cu Moisei prorocŭ, de-au dispicat Marea Roșie. Așè să facă și cu tini, săracă țară! La ce obiceiuri ai agiunsu, ca să scapi dintr-aceste obiceiuri spurcati!
Domnul încă, după ce s-au cruntat într-acesti lucruri cari am pomenitu mai sus, și ușile ș-au încuiet, și hirea și divanurile ș-au schimbat într-altu fel.
Iară la al doile și al triile an a domnii lui Costantin-vodă scotè câti [4] văcărituri pe tot anul și hârtii și șverturi mulțime. Numai disetina pi boieri iarăși au lăsat-o mai pi urmă să hie din dzeci un leu, pre cum era și la Gligorie-vodă.
Așijdere au făcut testament mănăstirilor, preuților di țară și mazililor, di le-au rădicat dajdea, să nu dè nemică.
Ș-au început a arăta și dragosti și milă cătră mazili ș-a rădica câte cevaș din văcăritŭ, temându-să ca să nu fugă în Țara Muntenească, la Gligorii-vodă. Că Gligorii-vodă tot triimitè la boieri și la mazili, di-i chema să vii în Țara Muntenească, ca să dè pricini că să spargi țara, ca să mazâlească pe Costandină-vodăî2. Oblicind Costandin-vodă acesti lucruri, au început a slăbi pe mazili din dări, și boieri[i] a-i ținè mai bine, pentru ca să nu fugă, iar pi țară ce putè, tot lua. Și triimitè la Poartă mulțime di bani, di da musaipilor împărătești. Și s-au agiuns Costantin-vodă cu toate căpiteniile turci de pe Dunări, di-au pârât pe Grigorie-vodă la Poartă. Și atunce fiind un viziriu nou, anume Smail-pașe, neavându treciri la Poartă, au isprăvit cei dinluntru iarăș domnia lui Costantinvodă, să margă în Țara Muntenească, c-au dat 1.400 pungi. Iar pi Grigorie-vodă n-au putut să-l mazilească, ce l-au mutat iarăși în Moldova. Și păn-a s-așădza domnii în scauni, s-au schimbat și acela vizir. Deci, după ce s-au așădzat în scauni, au și-nceputŭ a să sfădi și a să pârî la Poartă unul pe altul în vedeală. Că Costantin-vodă, cum i-au vinit veste să margă domn la munteni, cum au și păzit de ș-au făcut mărturie de la un cadeu de Hotin, ce să tâmplas-atunce la Ieș, și de la boierii caimacani, cum că le-au fostu bun și n-au luat nimic de la țară. Iar Gligori-vodă, viindu pe drum încoace, cum au înțeles de acel lucru, cum au răpedzit cu scârbă la caimacani. Și caimacanii vădzindu așè, îndat-au răpedzit țară la Hotin, la Tighine, la Baba la sarascherul, de-au pârât tare pe Costantinvodă, că i-au pustiit și i-au jecuit, și nimică nu i-au putut strâca atunce.[5] Cari mai pi urmă, vremi viitoare, s-or scrii la rândul său. Iar capigi-bașe, cari vinisă întâi să schimbe domnii, n-au apucat să margă la Poartă, ce au vinit alt capigi-bașe di la viziriul cel nou, di l-au pus în heră și i-au luat darurile ce-i didesă domnii, și au adus altă înnoire domnilor. Și au luatŭ și acesta alti pocloani. Era bogati conaci și-nvăluituri în biata țară. Și mutându-să domnii, n-au vrut să să tâmpine ca întâi, ce au păzit și au trecut Grigorie-vodă pi Siret și Costantinvodă pe Bârlad.
Într-acești 2 ani pol ce au fost la Costantin-vodă, bișuguri n-au fost nici în pâne, nici în stupi, nici vândzare în nimic. Și moarti în viti încă era, di murè vitele, și văcăritŭ pe vitele moarti lua. Numai la mazilia lui viile au rodit bini.
Acest domnu Costantin-vodă era un om prè mic de stat, și făptură proastă, și căutătura încrucișetă, și vorba lui înecată. Dar la hire era nalt, cu mândrie vrè să s-arete, dar era și omilenic. Cazne, bătăi rele la oamini nu făcè, nici la singe nu era lacom, și răbdător mult. Îi era dragă învățătura, corăspundeții din toati țările străine să aibă, prè silitor spre vești, ca să știi ce să faci pintr-alte țări, ca să dobândească numi lăudat la Poartă. Minciunile îi era prè drag a li asculta, numai nu era pre grabnicŭ a faci rău. Giuruiè prè mult unora și altora, dar la mai mulți nu da dintr-aceli giuruință. Era om di-l întorcè și alții.
Așè socotescu, acestu domnu, di n-ar hi avutŭ această casă grè a tătâni-său, cu mulțime de mâncăi, și să nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său Grigorie-vodă din Țara Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în țară, că pe mănăstiri și pre popi îi iertasă de dajde, și s-ar hi pomenit numile lui în numele domnilor celor buni și aleș. Numai zavistia lăcomiii, pentru ca să margă iar în Țara Muntenească, fiind acè țară mai bogată, și să-ș izbândească inimii asupra văru-său, lui Grigorie-vodă, și mult îndemnându-l și maștihă-sa, doamna tătâni-său, și musaipii lui fiind mulți, că nu să pot chivernisi într-această țară a Moldovii, fiind slabă, ce sta di dzi, di noapti asupra lui numai să margă în Țara Muntenească. Și așè au rămas cu nemulțămiri dispre Țara Moldovii. Ce mai pre urmă mergându, precum va hi și aceștii țărî, viind la vârsta bătrâneților, vremea viitoare va arăta. Că mai mulți domni din buni să fac răi, iar din răi să să facă buni, puțini să află.
Să lăsăm di acmu pre Costantin-vodă și să scriem di celi străine ce s-au făcut în 2 ani pol în dzâlile lui. După ce-au murit craiul Avgust, stătut-au leșii vo giumătati an la sfat, pi cini ar socoti să pui crai. Deci unii alegè dintre dânșii, din cinci domni să pui crai pe unul, iar alții dzâcè să aducă pi Lișinschii de la franțoj, să-lŭ pui crai, că este socru craiului franțujesc și li giuruiești mulțime de bani domnilor și mulțime di lefi slujitorilor de câțva ani trecuț, carili să cheamă zasluga. Socotè că le-a fi de folos, c-a da oasti agiutor Franțozul, di or sta împotriva moscalilor ș-a Neamțului, când or vrè să li strâce volnicia, ș-or avè agiutor și pe Turcu, că Turcul esti la o legătură cu Franțozul. Iar di or puni dintre dânșii, n-orŭ avè agiutor di la nimi, și i-or strâca moscalii și nemții, când n-or gândi ei, și li-or strica volnicia. Și la acest sfat, să pui crai pe Lișinschii, era îndemnător Iosif voievoda Chiovschii, fiind văr primare cu craiul Stănislav Lișinschii, și cu tot neamul lui Potoceștii. Iar altă samă de domni leșești să agiunsesă cu moscalii și cu nemții și trăgè să pui pe Frederic, ficiorul craiului Avgust. Și dzâcè că dintre dânșii nu-i bini, că-s săraci, și de-or vrè să să scoali asupra lor cineva, n-a avè cine li agiuta. Pe Lișinschii iar nu-i bine să-l pui, că Franțozul esti diparti, și Moscalul și Neamțul nu priimești, fiind prietin Turcului, și or vini oști moschicești și franțujești ș-or faci mari rău tari țării. Deci stându așè mult la sfat, era și solul nemțesc și solul moschicesc acolo la Varșavă, și strânsă multă oasti leșască. Iară voievoda Iosif Chiovschii și cu neamul Potoceștii au scris pi taină la craiul franțujesc și la Lișinschii ș-au adus pi Lișinschii fără veste în târgu la Varșavă. Și numai într-o dzi nu l-au arătat, iar a doa dzi au și ieșit în videală, și au și-nceput a striga Potoceștii și a i să închina lui și a dzâce „crai nou, crai nou, crai nou, vivat!“, și atunce cu toții în grabă a s-închina și a-l priimi de crai. Iar solul moschicesc au ieșit din Varșavă ș-au purces asupra Litvii ș-au răpedzât la oastea moschicească, că sta gata în Smoleanțca. Și-ndat-au și trecut oastea, de-au intrat în Litva, iar domnii și boierii din Litva au și-nceput a fugi din Varșavă ș-a alerga la oastea moschicească ș-a ținè cu moscalii împotriva lui Lișinschii. Iară domnii și boierii din Țara Leșască, vădzând că să disparti di dânșii, s-au și făcut în trii părți. Unii alerga la moscali, iar alții s-au dat în gios, în preajma Hotinului, nădejduind c-or vini turci să le agiute, iar o samă de domni și cu craiul Lișinschii s-au dus de-au intratŭ în cetatea Danțca, cu o samă de domni leșești, așteptând să li vii oaste franțujască într-agiutori. Dar moscalii au umplut Țara Leșască: unii au intratŭ di la Smoleanțca, unii di la Chiov, unii di la Riga, alții cu vasă di la Mare Balticŭ, și s-au dus la Danțca, și s-au tâlnit la Danțca cu câtiva mii de franțoj, și i-au bătut pe franțoj. Apoi au mersu dzeci mii di moscali la Danțca și, apropiindu-să di cetate la poartă, au și aprinsu din cetati un lagum, ș-au pierit mai toț acei moscali.
Iar dipe acee, vădzând moscalii tabăra lor, ș-au și gătat cu temei oasti întemeietă 40.000 ș-au mers întinsu la Gdanțca. Ș-au început a bate cetatea cu cumbarali ș-au fărmat prè rău cetatea. Iar cei din cetati s-au spărietŭ, socotindu că n-or putè să ții cetatea. Ce-au căutat numai a faci ponturi di paci și a s-închina și cu multu dar pentru oștile moschicești ce perisă. Și domnii leșești cari era în cetati încă să n-aibă nici o nevoi dispre moscali, să margă și să s-închine craiului Frederic. Și cu această tocmală au și deșchis porțile, ș-au intrat moscalii în cetati. Iară craiul Lișinschii, mai înainte, când să bătè, de era încungiurată Gdanțca di moscali, au făcut meșterșugŭ c-un păscar. C-au mers acel păscar cu pește la acela ghinărar cari era mai mari pe oștile moschicești, ș-au făcut ocaz di la ghinărariul Lis, cari era mai mare pe oastea moschicească, ca să poată umbla cu 2 oameni pe mari, să prindă pește, ca s-aducă totdeauna pește ghinărariului Lis. Și credzându-l ghenărariul, i-au dat ocaz di volnicii a umbla la pește. Deci craiul Lecinschii s-au și îmbrăcat în haine proasti, împreună cu păscariul, ș-au și purces pi apă să prindă pește, făcându-s-a prindi pește, păn-au ieșit din străjile moschicești. Și ieșind la margine, la un satŭ, au și nemeritŭ niște căzaci di donți umblând pentru hrană. Iar Lișinschii s-au și suit pe un cuptor, făcându-să bolnav. Ș-audzind căzacii gemând, nici în casă n-au vrut să intre, temându-să de boli. Iar Lișinschii au facut cum au putut ș-au mersu păn-în hotarul prusesc și, agiungând în hotarul prusescu, n-au putut să să mai tăinuiască, ce au căutat numai a spuni. Și oblicind craiul prusesc, l-au și luat la sine în dragosti, și de toati ce-i trebuiè îi da și ca pi un crai îl ținè. Numai în pază sta, ca să nu scapi nici într-o parti, căci esti colegatur Neamțului și prietin Moscalului. Și au rămas acolè. Precum va mai fi, vremea va arăta.
Iar moscalii, după ce au așădzat Gdanțca, au lăsat oasti puțină pe margine, de-or vini niscai franțoj, să să poată apăra. Și cee oasti s-au înturnat iarăși în Țara Leșască asupra leșilor. Pe undi găsè obuzuri leșești, să tot bătè și-i tot biruiè pre leși.
Atunce s-au și coborât și craiul Frederic cu oasti din Sacsonia, cu sași ca la 30.000 oșteni, la Varșavă, la scaonul crăii leșești. Iar pe oastea moschicească, capete mai mari era acești ghinărari, anumi Lis și Bero și Zagrațchii și Hesenburgu și Cotuș Minuh și Masurlisŭ și Vejbahu.
Acește ghinărari era ciniș cu obuzul său, câti 15.000—20.000 di moscali la un obuz, osăbit di căzaci și de donți și de sași. Iară leșii, păn’ la o vreme, tot umbla din locŭ în locŭ și nu s-închina moscalilor, nădejduind ca doarŭ le-ar veni agiutor di la Franțoj și de la turci. Și pre unii din leș boțându-i moscalii, au trecut și olatul Hotinului. Iar turcii nu le da agiutori, căci să bătè cu cazâlbașii, or nu să putè încrede cu leșii. Fără câtŭ au triimis puțini spahii și un soltan la margine, la Hotin, de sta di pază, să nu facă vun meșterșug Hotinului. Și așè au stătut lucrurile amestecati 2 ani. Și vădzând leșii că n-au nici o nedejde ș-agiutor nici di o parti, au începutŭ a s-închina, păn’ s-au închinat toț la craiul Frederic, ș-a-l priimi crai. Iar pe craiul Lecinschii, cu tocmală l-au trimis Prusul pe apă la ginerele său, la Franțoj. [6]
Deci și craiul Frederic i-au priimit cu dragosti și i-au boierit, cari nu era boieriți. Și au pus hatman coroni pe Iosif voievoda Chiovschii, cari era temiială zorbalâcului cel mai mari, și hatman polni pi Branițchii și hatman vilchi litovschii pre Ragivir și hatman polni de Litva pe Vișnovețschii. Și au rămas lucru păn-acmu așè, păn’ la let 7244 feurar 1. Iar moscalii au rămas ca la 30.000, și sași ca la 20.000 în Țara Leșască, iar alți moscali s-au dus în gios la Poltava în preajma Azacului. Că hanul s-au rădicat de-au purces cu toată puterea din Crâmŭ, să margă pe la cerchej să treacă munții asupra cazilbașilor pe la Dervent. Și prindzând de veste cazilbașii, nu i-au lăsat să treacă, și au zăbăvit toată iarna acolo, pe la cercheji. Și cât au zăbăvitŭ la cerchez, au început a face mistecături și tulburări în hăniele cele de suptu Moscu, ce-s la Căzan și la Hastrahan, a-i pune hani și bei și lacumiț [7]. Și s-au întorsu iarăș înapoi la Crâm. Ce și moscalii încă stau mulți, boțiț la marginea lor, în prejma lor. Numai hanul, de toamnă, când au trecutŭ spre cercheji, au fost can stricat tătarâi niște sati moschicești pi margine trecând. Iar moscalii, după ce au sosit la margine ș-au vădzut ace stricăciuni di tătarî și acele mestecături și tulburări ce au început a face în hăniele lor, n-au mai putut răbda, ce [8] au lovit și ei vo 20 și mai bini di sati tătărăști, cari trăiesc pi dincolo di Azac, și le-u pus tot supt sabie. Apoi s-au pornit o samă di moscali cu căzaci să marg-în Crâm. Și pe câmpii Crâmului i-au apucat o iarnă grè, cu mari vicoli, și le-au pierit mulți cai și oameni. Ce n-au putut să mai margă și s-au întorsu înapoi, la marginea țărâi lor, pe la Poltava, pi la Harhov, de ierneadză păn-în primăvară. Ce să va mai alege di primăvară, vremea va arăta.
Cazâlbașii încă într-acești 2 ani pol a domnii lui Costandinvodă s-au tot bătut cu turcii prè rău. Că în anul 7242 au bătut cazâlbașii pe turci, de n-au scăpat unul, că-i boțisă la margine. De o parti era târgul Bagdatului și di altă parte era apa Efratului, de nu putè să fugă turcii nici într-o parti. Că-i încungiurasă de toati părțili, di n-au scăpat mai nimi. Atunce au pierit și Topalpaș e și câțiva pași, Topal-pașe cari fusesă mai înainti vizir și era sarascher pi acè oasti.
Iară la văletul 7243 rădicat-au turcii mulțime di oasti, ca la 200.000—300.000 di oasti, de-au purces iară asupra cazâlbașilor. Și au pus sarascher pe Chipruliu, și cu vo 30 de paș cu mulțime di tunuri. Iară cazâlbașii s-au așădzat cu ordia lor acolo între 2 munți pe un șes. Ș-au făcut 2 meteredzi, nu diparte unul de altul, cât să poată agiunge cu sinețili. Și-au făcut lagum în meteredzul din frunte, iar în cel dinapoi meteredzŭ n-au făcut lagumuri. Și ș-au tocmit oastea, pedestrimea, în meteredzul cel din frunte cu lagumuri ș-au rânduit o samă di oasti călărime sprintină pe de amândoă părțile munților, supuș. Iar turcii, cum i-au vădzut pi cazâlbași, s-au slobodzit cu mari năvălire asupra lor. Dar cazâlbașii s-au făcut a fugi înapoi, de-au lăsat meteredzul cel cu lagum, de-au intrat turcii într-însul, și ei au intrat în meteredzul cel dinapoi. Și așè, cum au început a să bate, s-au și aprinsu lagumurile ș-au început a arunca pe turci. Și dipe ce s-au potolit lagumurile, îndată s-au și slobodzit cazâlbașii în turci, a-i omorî pe cari mai scăpasă de lagumuri, iar cari plecasă fuga din ordie a-i prinde cazâlbașii cei supuș di pi supt munți, di-i lua pe toți di grumadzî. Dintr-atâta somă di oaste ce fusese di-abè au scăpat 1.000—2.000. Și au pierit sarascheriul Chipruliul și toț pașii câț au fost într-acè oasti. Și vo 200 di tunuri au luat.
Cetățile toati ce li luasă turcii în trecuți ani di la cazâlbași acmu le-au luat cazâlbașii toati înapoi. Și acmu umblă turcii de să roagă să facă pace, dar încă nu s-au așădzat păn-acmu. Ce precum va mai lucra vremea, va arăta la rândul său.
Fost-au datŭ pi taină agiutor împărăteasa Moscului 40.000 moscali cazâlbașilor, cu ghinărariul Lis și cu portul schimbat cazâlbășești. Și turcii nu știè nimic di acel agiutor. Și mai mult moscali spărgè temeiul turcilor pe pedestrime, iar pi călărimea turcilor cazâlbașii îi bătè mai rău. Și multu s-au învățat cazâlbași la foc de moscali a da [9].
Franțozul, vădzând că nu priimăsc moscalii pre socru-său Lișinschii crai în Țara Leșască, și cu nemții, ș-au dat cote cu Turcu să-nceapă el gâlceavă la nemți, și Turcul să de agiutor leșilor împotriva moscalilor. Deci au și sculat pe craiul Șpaniii fără veste cu oasti și s-au coborât în Italia de-au luat câtiva cetăț din Anapole, cari le ținè Neamțul. Dar Franțozul a pornit oaste asupra Neamțului, ca să margă în Sacsonia, și n-au putut mergi, că nu l-au lăsat Neamțulŭ. Și s-au și lovit o samă di oasti în câteva rânduri. Și uniori bătè Neamțulŭ, și uniori Franțozul, dar tot mai mult bătè Neamțul. Numai temeiul oștilor nu s-au lovit niciodată, că nu cutedza nici cee parte, nici ceelaltă. Iar în anu 7243 au mersu și 30.000 moscali agiutoriu Neamțului, foarti oaste bună aleasă, cu ghinărariul Lis, care fusesă și la cazâlbaș. Și iar așè s-au bătut într-acest an câti o samă di oști. Dar temeiul tot nu s-au bătut, fără câtŭ singuri moscalii s-au bătut cu o samă di franțoz, și i-au bătut prè rău pre franțoji. La cari oasti, capetile franțuzești, vădzând acè groznică bătai, au scris cărți la craiul franțuzescu să facă paci, să nu să mai bată, că oastea moschicească esti un nărod prè tari, nu pot nimic să prindă cu dânși la bătai. Di s-or mai bati, poati să istovască pe toată oastea franțuzească.
Ce acmu stă papa di Râm și cu alti crăii mari ca să-i împaci pi Neamțu cu Franțozul. Ce precum s-a alege, vremea viitoare va arăta.
Aceste toati s-au făcut în 2 ani pol în dzâlile lui Costandinvodă. Iar la ce s-ar mai alegi înainti, s-or scrii la rând, la domnia lui Gligorie-vodă.

  1. Loc gol în manuscrise.
  2. Ultimele opt cuvinte sunt scrise de Neculce.
  3. Acest cuvânt este adăugat de Neculce.
  4. Ultima propoziție este scrisă de cronicar.
  5. Ultimele trei fraze sunt scrise de Neculce.
  6. Ultima frază este scrisă de Neculce. Am transcris ”Lecinschii și ginerele” în loc de ”Lecinscrii și ginele”, cum scrisese cronicarul.
  7. Frază adăugată de cronicar.
  8. De la „acele mestecături...“ până la „...răbda ce“ scris de Neculce. Am transcris „putut“ în loc de „put“.
  9. Această propoziție este scrisă de Neculce.