Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XXIV

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul XXIII:
Domnia lui Costantin-vodă, fiiul lui Neculai-vodă Mavrocordat, vleato 7241, mai 7
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XXIV
A doa domnie a lui Gligorii Ghica-vodă, valeat 7244, dechemvrie 15
Capitolul XXV:
A doa domnie a lui Costantin-vodă Neculai, la văleat 7250 octomvrii 1


Și după ce-au vinit în Ieș în scaun, să arăta vesel, cătră toț boierii cu dragoste. Numai i să cunoștè fața, că-i pare prè rău și i-i rușine, unde l-au scos văru-său din Țara Muntenească. Ș-au și-nvățat de-au mersu boierimea toată la gazda capigi-bașii cari vinisă di-l pusesă în scaun, de-au făcut mare jalobă c-au pustiit țara Costantin-vodă și cu grecii lui, făcând multi obiceiuri reli. Și a triia dzi au și pornit pe capigi-bașe în grabă, ca să margă și să pui și pe Costantin-vodă în scaun în București. Că vinisă numai un capigi-bașe la amândouă domniile să li muti și să li aședză. Și Costantin-vodă aștepta pe capigi-bașe pe drum, nu-ntra în București păn-a nu sosi turcul să-l pui în scaun.
Deci cum au pornitŭ pi capigi-bașe din Ieșŭ, n-au trecut patru, cinci ceasuri, ș-au și închis pe doi boieri, anume pe Sandul Sturdze vornicul, cari fuses-în domnia dintâi prè drag lui Gligorie-vodă și-l ținusă la mare cinste, și pe Toader Păladi visternicul. Deci visternicului Păladi îi da pricină pentru catastijeli țării și izvoadile, că le-au luat toate Costantin-vodă, și n-avè pe ce îi lua sama. Iar vornicului Sturdzii era mai mare și mai grè închisoare și scârbă, arătându-i vină că i-i rudă și l-au ținut că-i a lui, și l-au îmbogățit în domnia dintâi, și l-au cinstit mai mult decât pe alții, și l-au avut de credință bună. Iară el, când au scris Grigorie-vodă din Țara Muntenească la dânsul și la alți boieri moldoveni să fug-în Țara Muntenească și i-au poroncit într-atâte rânduri, el n-au vrut să primască să fugă, ca alții, ce încă au stătut el altora pricină să nu fugă. Că-i dzâce Sturdzie: „De-ai hi fost îndemnător tu, și n-ai hi fost pricină să-i poprești, și aț hi fugit, eu astădz n-aș hi fost mazâl din Țara Muntenească și aș hi și acmu în Țara Muntenească domnu. Și Costantin-vodă ar hi fost mazâl, dar eu nu, că-n Moldova era să vii Mihai-vodă“. Deci Sturdze rămăsesă la mari groază și greu; s-apropiesă cumpănă vieții. Numai s-au tâmplat, nărocul lui, un patriarhu mazâlŭ di la Țarigrad, anumi Pais, de vinisă cu Grigorie-vodă aice în Ieși. Ș-au stătut di dzi, di noapti cu rugăminte, și cu mari greu, după ce-au trecut o săptămână, l-au iertat. Socotiț acmu, fraților boieri, hirile domnilor! Să potrivești cu linul mărilor și cu săninul ceriului. Când nu gândești, să tulbură mările și ceriul nuoreadză. Așè sunt și hirile domnilor. Când trage omul nedejde de bucurie, atunce vine la scârbă. Precum era măcar acest Sturdze, la domnia dintâi, mare și tare, ca un leu asupra tuturor; ce vrè el și ce dzâcè el, acee făcè și Gligorie-vodă, iar acmu la cât vinisă! Care să pomenește puterea lui ce avè la domnia lui Gligorie-vodă înapoi.
Iară când au fost a patra dzi, după ce-au șădzut în scaun, au boierit boierii după obicei, anumi: pus-au pi Costantin Costachi sin Gavriliță vel-logofătŭ, iarăși cum au fostu logofătŭ, pi Iordachi Cantacozino vel-vornic di Țara de Gios și pi mine, Ioan Neculce, iarăș vel-vornic di Țara di Sus, pi Costantin Psăolus hatman, pe Grigorașco vel-postelnic, grec țarigrădan, din toț greci acestor 2 domni, el mai bun și mai înțelept și cilibii, nămai tot hire de grec. Pre- cum este hire mai ales de lup decât de dulău, așè și el nu era lup, decât să pricepè mai mult dulău decât de lup. Nămai nu avè prè multă treceri la stăpân, după cum îi era slujba bună și omenia. Pus-au pe Iordachi Pășcanul Ca[n]tacozino vel-spătar [1], pe Gavril Costachi Gavriliți vel-ban, pe frati-său Toader vel-păharnicu, pre Costachi Razul vel-visternic, pri Lupul Gheuca vel-stolnic, pre Alistarhu velcomis. Acește au fost boierii lui Grigorie-vodă în a doa domnie. Iară după ce s-au așădzat boieriile și s-au mai curățit de calabalâcuri, au stătut di au scos banii steagului, grei bani pi toată țara. Și au scos dăjdi pe boieri mazâli, și pi popi, și pe mănăstiri, și au ruptu testamentulŭ ce făcusă Costantin-vodă cu blăstăm. Și au scos și cârcimărit, câti cinci lei de cârșmă în toată țara. Și iară au strâcat blăstămul ce era făcutŭ mai înainti, să nu dè. Ș-au ales boieri, ș-au pornit pi la ținuturi cu banii steagului, din dzi întăi a lui ghenari, cu mare sirguială și grabă di bani. Și bine n-au trecut ghenari, să istovască zlotașii banii steagului, au și păzât în luna lui fevrar di au scos văcărit câti un leu di cal și câte un zlot di vită, iarăși cu mare grabă. Atunce să tâmplasă Costantin Costachie Gavriliți, ce să poriclè Negel, c-avè un negel în nasŭ din naștire, cari era logofătu mare și era cu zlotăria la Suceavă. Și mergând la mănăstire la Suceviți, sosind într-o simbătă sara la mănăstire, în 28 di dzâli a lui feurar, au șădzut cu igumănul și cu alți mazâli la masă, de-au mâncat bini sara, iar când au fost dispre dzuă, s-au sculat să margă la biserică Duminică dimineață. Și n-au apucat să agiungă în biserică, și l-au și lovit o amețală, de-au cădzut gios în mijlocul mănăstirii. Și luându-l ficiorii în brață, dè bè l-au dus păn’ la chilie, și peste un ceas au și murit.
Apoi l-au adus slugile la Ieși, și i-au ieșitŭ vodă înainte și cu toată boierimea, și l-au îngropat la mitropolii, afară lângă ușa bisericii, c-așè au poftit el, să nu-l îngroape în biserică. Și mari cinste i-au făcut la îngropare, și mai mulți oameni strâga „Dumnedzău să-l ierte“ dicât „să nu-l ierte“. Că măcarŭ că era om mânios și zavisnic asupra unora, după cum îs pizmătari neamul Gavrilițăștilor, dar avè și unili lucruri bune. Că era om și harnicŭ, nici mitarnic sau lacom, și era și om libovnicŭ, ospătători. Dragă-i era cinstea, și mai aleasă decât toati era cè mai bună, că să punè tari în prici cu domnii și cu alții pentru țară. Sta di să pricè, ca să nu o jăcuiască. Pentru acee nărodul mai mult strâga „Dumnedzeu să-l ierte“... Și noă încă ni să cade, celor ce om citi, di vremi că sta pentru țară cu bini, să dzâcim „Dumnedzău să-l ierte“. Că boieriul cari stă cu bine pentru țară di spuni, macar de-ar vini și la primejdia vieții, i să cade de la ace țară și di la peminteni a-i da mai multă cinste di laudă decât de hulă. Făcutu-i-au și giupâneasa lui, unde l-auîngropat, mormânt di piatră frumos, ca să rămâie di pomeniri. Iar în locul lui au pus pi Donici Darie logofătŭ mare, care fusăsă și mai în trecuț ani [2].
Iar când au fost în luna lui april, în săptămâna cè mari, în post la Paști, n-apucas-a istovi nici banii steagului, nice văcăritul bini, ș-au și scos și hârtii greli, de nu putè oaminii nici la biserică să margă, să-ș cati de sufletŭ, să se pricistuiască, sau la Paști să păscuiască, ce păscuiè pin păduri, cu ferăli sălbatici, ascundzându-să săracii di hârtii. Făcut-au tot atunce salohori și cară la Vozia. Scos-au atunce de-au datŭ mazâlii și caii împărătești, în doă rânduri 400 cai. Rânduit-au tot atunce în luna lui mai și oameni să mai și scoată lemnu la Cartal pe Dunări, să facă pod. C-au început a umbla să strâci pacea moscalii cu turcii. Ce precum s-a alege di acest lucru, s-a scrii înainte la rândul său. Toati aceste nevoi mari într-acesti cinci luni să boțisă totodată pi țară.
Și era prè cu greu oamenilor, că de iarnă vitele murisă, și de pâne pe multe locuri ducè lipsă, că nu rodisă de anul trecut. Și neguțitorii cu datorie, simțindu de nepace, nu da un ban cu datorie nimărui. Și zlotași avè dispre domnu mari scârbă de zapciilâc. Ce să mira bieți oameni ce ș-or face capetele. Că să fugă n-avè încotro, numai în codri, de răul zlotașilor [3]. Iar piste vară, viind viziriul la Cartal, la Dunări, ieșit-au ialoviță pi țară, di 2 ughi, ce era în visterii la banii steagului o ialoviță, și 2 pile de pâni. Așijdere ș-alte pile, di ughiu pilă, ce le-au dus la Hotin. Așijdere și alt rând di pili di ordzu grele, câti 2 pile la un ughiu, și cinci civerturi. Aceste toati le-au datŭ într-acest an a domnii mării sale lui Gligori-vodă.
Viziriul viindu la Dunări, la Cărtal, neavându pace cu Moscul, precum s-a scrie înainte la rândul său, au trimis bani lui Gligori-vodă să facă oaste muldoveni. Și Gligori-vodă au trimis pe sup’ munte, la Câmpul Lungu, la Vicov, la Berghem [4], de-u strânsu de cei oameni tineri, cu sineță, ca vo opt sute, de le da bani și tain, de i-au ținut la Ieș toată vara.
Gligori-vodă tot nu uita rușinea ce i-au făcut văru-său Costantin-vodă, de l-au scos din Țara Muntenească. Ce tot să zavistuiè amândoi la Poartă de să pârâè unul pe altul, ca să-ș dè peste cap unul altuie. Iară cându au fostu mai despre toamnă, viniè vești bune lui Gligori-vodă de la vizirul, purtându trebile frate-său terdzimanul. Și i-au vinit și poruncă să margă la vizirul la Cartal, arădându în vedeală că-l cheamă la sfat. Deci îndată s-au și gătit, cu mare pofală și bucurie, și au și purces cu taină, să-l puie domnu în Țara Muntenească.
Iar Costantin-vodă, simțindu de lucrurile lui Gligori-vodă, au și răpedzit pe văru-su Mihălachi spătarul la Țarigradŭ, la muftiul și la câzlar-aga și la alții de curtea împărătească, și ș-au tocmit trebile bine de la împărăție. Și au trimis și alți boieri la vizirul, cu multe vorbe proaste asupra lui Gligori-vodă, la vizirul și la hanul.
Cându au sosit Gligori-vodă la vizirul la Cartal, bucuria s-au schimbat în voie ră, cu lucrurile srtâcate, și încă și în scârbă mare dispre hanul. Care, cu multă cheltuială de mare sumi de bani au dat vizirului și hanului și abiè ș-au aședzat lucrurile dispre amândoî părțile, de-u vinit iar înapoi în Ieș la scaunu-ș. Și i-au poruncit vizirul să-ș caute Țara Muldovii, să o stăpâ-nească bine, să nu o răsâpască, iar de Țara Muntenească să ș-aședze, să nu mai umble mestecându, c-apoi nici în Moldova n-a hi și va petrece mare urgie. Așè suntu prieteșugurile turcilor. Cini dă mai mult acela-i mai prietin și mai bun.
Costantin-vodă, fiind aice domnu în Moldova și înțelegându de Mihai-vodă că i-i giuruită domnia la munteni de vizirul, au umblat la Mihai-vodă de s-au legat cu prieteșug și ș-au logodit pe o sor’ a lui cu un ficior a lui Mihai-vodă, ce era mai mijlociu, anume Ștefan. Iar pe de altă parte au umblat capichihăile lui Costantin-vodă la câzlar-aga și la muftiul [5]. Și când s-au trezit Mihai-vodă, s-au trezit numai cu giuruința, că Costantin-vodă l-au amăgit ș-au luat domnia la munteni, și Gligorii-vodă aice, precum scrii mai sus. Și iar, după ce s-au dus la munteni, Costandin-vodă scrie la Mihai-vodă cum că nu-i pricina di sminteală dispre dânsul, și-i dispre Gligorii-vodă, și el să țini de acè logodnă cu sor-sa și să găteadză de nuntă. Ș-au pornit boieri la Țarigrad să iè pi ficiorul lui Mihai-vodă, pi Ștefăniță, și să-l ducă în Țara Muntenească, să dè pi sor-sa. Iar Gligoriivodă, di aice din țară, nu s-au lăsat cu atâta, ce-au tot păzit de-au scris cu taină la Mihai-vodă, de-au stricat cu sora lui Costantin-vodă ș-au luatŭ pi o fată a lui Psăolus Costantin hatmanului, frati cu chiurce-bașei. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă, cu fata lui Mihai-vodă ce mai mari, s-o dè după ficiorul lui Gligoriivodă cel mai mari, după Scarlatŭ. Și ficiorul lui Gligorie-vodă era di 15 ani, și fata lui Mihai-vodă di 25 ani.
Deci când au agiuns boierii muntenești la Țarigrad pi uliță, iar nunta ficiorului lui Mihai-vodă giuca, și au luat pi fata lui Costantin hatmanului. Deci Costantin-vodă au rămas la mari rușini. Apoi Costantin-vodă nu s-au putut lăsa rușinat și au jăluit la Poartă pi Mihai-vodă, și i-au întorsu cheltuiala 80 pungi bani. Și-ncă au îndemnat și pi niște datornici a lui Mihai-vodă di l-au pârât. Și-ndat-au închis pi Mihai-vodă, de-au rămas și la închisoari. Ce s-a mai lucra, vremea viitoare va arăta. De merat lucru esti di Mihai-vodă, domnu bătrân, și cu ce minte și hărnicii îl știèm că era! Și acmu 8 ani, di când s-au mazilit, i-au stătut nărocul, săracul, tot împotrivă, de-au rămas tot amăgit și di o parti și di altă. Iar mai înainti era el putincios să amăgească pi alții, iar nu alții pe dânsul. Numai poate Dumnedzău s-au mânietŭ di i-au luat darul. Dară Dumnedzău, cum s-a-ndura cu mila sa, va faci. Dzice Hăristoîs la Evanghelii că, dacă s-ar împuți sarea, bucatile cu ce s-or săra. Trebui să socotim și noi aceasta, că di vremi că cei mari, stăpânii noștri, umblă amăgindu-să unul pi altul pentru lăcomie și cinstea aceștii lumi și calcă pravilile și legăturile cu giurământ celi adevărate, dar noi cești mici, vădzând pi cei mai mari, cum li vom ținè, sau cum ne va da Dumnădzău bine sau spori sau bișug? Numai iarăș înainti, cum a fi mila sfinții sale, ne-a îndrepta.
Să lăsăm di acmu domnia a doa a lui Gligori-vodă și să scriem di celi streine ce s-au făcut în dzâlile lui. Păn’ la vălet 7244 mart s-au și pornit moscalii, o samă la Hastrăhan și la Căzan și la alte hănii tătărăști, ce suntu supt ascultarea Moscului, înțălegând di celi fapte ce-au făcut hanul Crâmului, di-i burzuluisă asupra Moscului, di i-au bătut și i-au supus iarăș cum au fost suptu Mosc. Iar o samă di oaste, moscali, căzaci, calmâș, s-au pornit cu Les ghenărarul asupra Azacului, și o samă di moscali și iarăș cu căzaci și cu zaporogeni, cu Minih ghenărar, s-au pornit asupra Crâmului.
Deci cei moscali cari mersesă la Azac au încungiurat Azacul și au început a să bate. Și căzacii și calmâșii cari era cu dânșii au început a bate ș-a tot tăiè pe nohai ce trăiesc pe dincolo de Don. Înțălegând turcii, au și pornit pe căpitan-pașe cu câteva galioane, cu levențâi, ca să apere Azacul. Și apropindu-să de Azac, i-eu ieșit un soltan cu nohai care era pe de cee parte de Don. S-au sfătuit soltanul cu căpitan-pașe, de-u ieșit levincii afară din galioani pe uscat ș-au purces asupra moscalilor împreună cu soltanul. Și dându bătai, așè au bătut moscali pe turci și pe nohai, cât abè au scăpat puțânei de-au fugit în Crâm cu căpitan-pașe. Iar tătarâi di peste Don, câț n-au pierit, s-au răsâpit, unii s-au închinat la moscali. Ș-apoi locul cel di cee parte di peste Don, cât îl țânè tătarâi, l-au supus pestetot. Ș-apoi Les ghinărarul au stătut prenpregiurul Azacului păn’ la iuli. Și vădzând turcii și tătarâi și pașa din Azac că nu le mai vini agiutor, au închinat cetatea moscalilor, și moscalii au slobodzât pe turci, di s-au dus la Țarigrad cu pace. Iar Les ghinărarul moschicesc, după ce-au luat Azacul, au așădzat o samă de oaste în Azac, și în olatul Azacului pe tătari, și s-au sculat, împreună cu hanul calmâșăsc, și s-au dus la Crâm, l-acei moscali.
Minih fertu-marșalic și cu căzaci și cu donțî s-au sculat de la Poltava și au purces și ei asupra Crâmului, iar în luna lui mart. Iar hanul, cu toată tătărâmea și cu turcii ce era în Crâm, le-au ieșit întâmpinare pre câmpul Crâmului. Și așè da năvală în toate dzâlele moscalilor. Iar moscalii tot s-apăra, nici să mera, numai s-apăra den tunuri, păn’ ce au început a s-apropiè de poarta Crâmului. Iar când au fost la poarta Crâmului, așè le-au dat tătarâi un chiot cu năvală, cât părè c-or treci peste moscali. Ș-au pierit mulțime de tătari acolo. Apoi tătarâi, neputând sprejini, numai le-au căutat a-i lăsa în Or pre moscali. Iar moscalii au început a bate Orul den pușci și din cambarale. Îl îndesè 2 dzili. Pănă când au fost a trie dzî noaptea, tot da năvăli la poartă vârtos, de-au aruncat 180 cambarale. Iar o samă dintre dânșii s-au furat noaptea ș-au sărit preste șanțu, pre unde nu să păziè tătarâi și turcii. Și-n faptul dzuâi așè i-au lovit moscalii pre den dos și cee pre den față, ș-au dobândit cetatea Orul în luna lui mai. Și au pierit și atunce mulțime ădeî turci și tătari. Și după ce au luat cetatea Orul, au intratŭ înluntru ș-au început a lua târguri și cetățî, ș-a arde, ș-a prăda. Și pe urmă, precum s-au scris mai sus, vinit-au și ghenărarul Les, cu hanul calmâșăsc, în Crâm, de prăda și ardè și ii. Pe unde găsâè robi, pe cei bătrâni îi slobodzâè, iar pe cei tineri îi făcè oșteni. Mai bine de 50.000 robi au luat. Iar hanul tătărăsc au fugit cu o samă de tătari, cu câț au putut scăpa, înluntru diparti, și n-au vrut să s-închine. Și cu cine mai putè, strângè turci și tătari, de tot zăhăiè câte o aripă moschicească, de nu să putè lățî. Apoi au trimis Minih fertu-marșalic o samă de oaste moscali din Crâm la Cunburul. Iar tătarii den Bugeag, fiind strânși toț la Vozâia, di ceasta parte di Nipru, au ales o samă de mârzaci și cu 12.000 de tătari di i-au trecut di cee parte de Nipru. Și i-au învățat să margă în prejma porțâi Orului, doar ar putè găsi niscarva zaharà moschicească, să o strâce, neștiind că vin moscalii la Câlbur. Și purcegând tătarii pe câmpii Orului, nu departe de Culbur, au vădzut coborându-să într-o vălcè vo trii sute căzaci, care mergè înaintea oștii moschicești. Și neștiind tătarii di-cee oaste, s-au și slobodzât să-i iè în unghi, ca niște ulii, pe acei puțânei căzaci. Iar căzacii acei au început a să apăra, păn’ s-au ivit și moscalii de peste deal, cei mulțî. Și cum au vădzut pe tătari, cum s-au și slobodzât asupra lor a-i goni ș-a-i tăiè, păn’ la Culbur, căzacii pe tătarî. Unii da în Nipru, să scapi înot, și s-înceca, alțâi umbla să între în vasă, să treacă să scapi, și să îneca, că-i boțâsă căzacii dinapoi și-i tot tăiè. Păn’ ce-au sosât și ghinărarul cu moscalii și au poroncit să nu-i mai tai. Și i-eu luat de grumadzî pe toț câț nu perisă și le-au luat și armili toate și hainile, di au făcut o movilă din armili lor și le-au dat foc. Iar pre dânșii i-au petrecut pe supt sabiile a doi moscali și i-au slobodzit să margă în Bugeag, să spui celoralalți tătari. Ca vo 1.000—2.000 i-au lăsat vii, iar ceielalțî au pierit toțî, cu tăiet, cu înecat. Mai multu de un tătar n-au scăpat den cee ce au dat înot. Ceielalți toțî s-au înecat.
Apoi s-au apropiet de Culbur și au început a arunca bombe și a da din tunuri. Și îndată s-au închinat. Și cum s-au închinat turcii, cum au căutat vasă și i-au slobodzât pe toț cu paci, de au trecut la Vozâia, dzicând că „noi cu turcii avem paci, iar cu tătarii avem gâlceavă. Așè să spui pașii de Vozâia, să șad-în cetate fără grijă...“ Și s-au și apucat de-au tocmit Culburul. Și avè răspundeții ghenărarul din Culbul cu pașa de Vozâia, di trimitè unul la alaltu daruri.
Iară după ce-au vinit la luna lui avgust, lovit-au o moarte rè pre moscalii din Crâm, de mure câtè 300—400 pre dzi. Și să bolnăvisă prè rău. Unii dzâc să le fie otrăvit apele, cât n-au putut să stè în Crâm. Și au lăsat Crâmul, și au ieșit o samă spre Nipru, di s-au pusŭ pentre Nipru, și-ntre Buh, iar o samă spre Poltava. Și au ieșit și cei den Culburŭ, și s-au dus și aceie la cei de la Buh. Și stau păn-acmu la noiemvrie tot pe marginea țării lor, unii pre la Poltava, unii pre la Harhov, unii pre la Săci. Iar din Azac n-au ieșit, tot îl țânŭ.
Iar turcii s-au spăriet prè tare. De multă vreme sta hămeițî, că să temè împărăția de zorbà, să nu facă inicerii. Apoi s-au pornit vizirul de-au ieșit la Udriiu, și de acolo au vinit la Dunări, la Cartal, și au făcut pod preste Dunări. Și au trecut o samă de oaste cu inicer-aga și c-un sarascher la Tighine, și o samă la Hotin. Iar vizirul au șădzut tot de cee parte de Dunări, păn’ la noiemvrie, și umbla să facă pace, agiungând la Neamțu și la franțozi. Și nu s-au putut așădza cu Moscul, că cerè Dunărea, și Turcul nu da nici Azacul, și olatul lui să-l lasă. Și la noiemvrii, vădzând că nu să pot așădza de pace, au lungit să stè oștile așè peste iarnă cu pace păn’ la mai, ori să facă pace, ori să să bată. Viziriul ar hi dat poate ce cerè moscalii, dar inicerii nu priimè să dè. Iar după ce au ieșit moscalii den Crâm, triimis-au viziriul de-au schimbat pre hanul, pre Aza Chirie cel bătrân, și au pus han pre un ficior a lui Adăle-Gherii cel rău [6]. Numai ședè în Bugeag, că în Crâmu păn-acmu nu putè să margă, că să temè de căzaci să nu-i iasă înainte, ce șidè în Bugeag. Și el pre solul moschicesc l-au slobodzit, de-au mersu cu pace la țara lui. Viziriul încă au mersu la Baba, să iernedză pănă la mai, cum au așădzat.
Nemții încă au răspunsu turcilor că, de n-or face pace cu moscalii, măcar că ei au paci, dar agiutori or da moscalilor, după cum au dat și moscalii agiutori nemților, când s-au bătut cu Franțozul. Și s-au strânsu multă oaste nemțască peste Oltu, la Dunări, de sta gata. Neamțul încă s-au împăcat cu Franțozul. Câteva cetățî den Anapoli au dat și Neamțul cnezâia Liutarenghiii Franțozului, să șadă și s-o stăpânească socru-său Lișinschie. Și Leșinschii să dè pace crăii[i] leșești, s-o stăpânească Frederic cu pace pe crăia leșască.
Leșii iarăși au făcut săim la mai, și așè au priimit pre Frederic toți de crai. Și au și ieșit toate oștile străine dentr-însa, și moscalii și Sasul. Și au răspunsu că ei cu Turcul au pace și n-or strica pacea, că țara lor este aproapi de turci, și nu pot să să bată. Și craiul, vădzând așè, s-au dus la Sacsonia, având trebile lor. Iar hatmanii amândoi cei mare, și a coronii și a Litfii, s-au tras spre Ocraina cu toate oștile, de stau să iernedză. Că au vrut tătarâi să margă să prade Chiovul și, vădzând că nu pot să răzbească de moscali, au prădat multe sate leșești din Ocraina. Apoi căzacii de la Sici iar s-au făcut tălhăret 1.000—2.000, și iar nu mărgu la Bugeag, ce pradă Ocraina leșască pre la Nimirova. Deci hatmanii leșăști, vădzând așè, s-au așădzat pre la Nimirova, de-au șădzut câtăva vremi, apoi au lăsat rămentari, și ei s-au dus pre la casăle lor.
Iar cazâlbașii, în cestu an, n-au avut bătăi mari cu Turcul, că să rădicasă zorbà la căzâlbași, că să rădicasă viziriul asupra șahului. Ș-apoi l-au bătut șahul pre viziriul, ș-au pierit viziriul. Turcul umblă să facă pace cu Cazâlbașul și dă mulțime de bani șahului să facă pace. Cum dă și Moscului și Neamțului, așè giuruiești și cazâlbașilor. Numai au răspunsu Cazâlbașul că nu poate să facă pace păn’ nu s-or împăca cu Moscul. Început-au și vinițienii a pomeni de Moriia la turci. Aceste toate s-au făcut într-acest anu, la vălet 7244. Iar de acmu, ce s-a mai înnoi la let 7245, de la noiemvrie, s-a scrie la rândul său înainte. Iar la velet 7245, Cazâlbașul s-au așădzat cu Turcul. N-au făcut oștire nici Neamțul cu franțozii într-acest an. Iar turcii, de iarnă, s-au dus o samă cu hanul cel nou în Crâm, și din Crâm s-au luat fără veste ș-au lovit despre Harhov, dispre Slobodzâia, de-au făcut mare stricăciuni, păn-a prinde moscalii de veste. După ce au prinsu de veste moscalii, au scăpat cu fuga hanul, di s-au întorsu în Crâm.
Așijdere de la Tighine încă au purces vo 2 soltani și 2 pași cu vo 30.000—40.000 de tătari și 30.000 turci, și au purcesŭ în Țara Căzăcească de-au trecut Niprul pre la Perevoloșina. Și așè au dat Dumnedzău de i-au chevernisit de bini, că i-au încungiurat, de n-au scăpat nici un turcu. Câțî n-au perit, i-au luat pre toț de grumadzi. Și tătarâi, după cum li-i obiceiul, de nu stau la războiu, fugând la Nipru, la trecătoare, fiind gheața slabă, s-au rumtu, și câțî nu s-au înecat, i-au luat căzacii pre toți de grumadz. Și au prinsu 2 soltani și trii pași și i-au dus robi la Moscu, vii nevătămați.
Așijdere dup-aceste în urmă au fost mersu un soltanŭ cu o samă de tătarî și turci. Dacă s-au apropiet de Nipru ș-au vădzut pe ceie tătari și turci ce au pățit, n-au cutedzat să margă, ce s-au întorsu înapoi, prădând pren Țara Leșască, dzâcând că-s satele moschicești.
Aceste s-au făcut într-această iarnă let 7245. Aceste bogate nevoi s-au făcut în Moldova, cari cu condeiul mieu nu poci să lungesc: civerturi, hârtii, văcărit, pili, ialoviță greli, podvodzi de fân, de lemne, fiind oaste turcească pre aice, așădzată la Cartal, la Dunări, de-au iernat.
Iar dac-au trecut iarna, tot într-acesta an, de primăvară, trimis-au leșii omul lor la Poartă, pentru acè robie ce-au făcut tătarii. Că ei știu că au pace cu dânșii, și câțî robi au aflat i-au luat pre toți înapoi.
Trimis-au turcii un sol de-a lor la leși, la craiul Frederic, di i-au dat titluș de crăie și cu daruri, poftindu-l să aibă pace, cum au avut și cu tată-său, Avgust crai. Și Frederic au priimit prieteșugul. Și s-au întorsu la țara lui.
Triimis-au turcii pre Raiz-afende și 2 turci mare și pre Alixandru terdzimanul, fratele lui Grigorie-vodă, și pre solul nemțesc care era sol la Țarigrad, de-au mărsu la Nimirova ca să facă pace. Triimis-au și moscalii dispre partea lor 3 cneji, anumi Șfer, și pe altu, sol nemțescu, care au vinit de la împăratul Neamțului pre la împărăteasa Moscului. Cari s-au strânsu cu toțâi la Nimirova la Sfeti Petre.
Iar oastea moschicească, de primăvară, după ce s-au strânsu di la iernatic, s-au împărțit în 2 părțî. O parte, cu Les ghenărariul, 40.000 moscali, 60.000 calmâș, 30.000 donți, 20.000 căzaci de la Harhov, toți acește, ca la 150.000, s-au dus în Crâm. Și n-au mersu pre la Orŭ, ce-au marsu pre aiure, că au găsât un vad cari nu-l știè tătarii să fie mai fost. Ș-au tot arsu ș-au prădat toată vara Crâmul. Ș-au triimis și turcii pre căpitan-pașe cu 60.000 oaste levenț agiutori tătarâlor. Și s-au bătut în vo 2 rânduri tari, cu năvăli multe. Și da duiumuri multe peste moscali, cât îi nădușiè, de rămăsesă lucrul di să bătè de-a mână. Și tot au biruit moscalii, cu multe vărsări de sânge. Și mulțî mârzaci și șirimi au pierit, și au prinsu și vii mulțî. Și hanul încă au pierit în război. Și au găsât într-un ostrov mulțime de tătari bejenii și pe toți i-au pusŭ tot supt sabie.
Iar Minih fertu-marșalic, cu 120.000 moscali pedestrimi și cu 60.000 călărime și cu 50.000 căzaci horodovii, 30.000 zaporojeni, cu 10.000 cătani, au purcesŭ pre Nipru în gios, de la Perivoloșin, pentre Nipru și pentre Buh. Și după ce-au trecut Buhul, au ales 15.000 de oaste și cu Lionte ghenărarul, și l-au triimis înainte spre Vozia. Ș-au mai trimis și altă oaste, c-un ghenăral, 20.000, după Leonte, că dacă i-ar mai trebui agiutori, să-i agiute. Iar turcii, înțălegând că mărgu moscalii spre Vozâia, au triimis și ei 40.000 turci, tot aleși, și 30.000 tatari c-un soltan. Și cum s-au apropiet Leonte cu cele 15.000 de Vozâia, turcii s-au și slobodzit asupra lui Leonte cu mari năvală, pedestri, cât rămăsesă lucrul să spargă obuzul lui Leonte. Numai au sosit și celi 20.000 oaste agiutori, și cum au și sosit, au și-nceput a bate rău pre turci, și i-au gonit, păn-i-au băgat în cetate. Ș-au început a bate cetatea, marțî iulie în 5 dni [7], ș-a arunca bombi. Și s-au aprinsu geabhanaoa în cetate ș-au aruncat o bucată de zidiu, ș-au pierit mulțime de turci. Și a doa dzi, mercuri iuli 6 dni, au dobândit cetatea. Și au luat pre pașa de Vozia și pre un beiu de la Bosna robi vii, iar pre alțâi i-au pus tot supt sabie, și muieri și copii, ce au găsât. 40.000 numai turci, oaste aleasă, fără muieri, fără copii, au pierit toți, că i-au pus tot supt sabie.
Numai tătarâi au scăpat o samă, care au fugit, și i-au gonit căzacii păn’ la Nistru. Și într-această oaste 40.000, au fost mai aleși 12 bei cu 12 mii de oaste, oameni tot aleș, viteji den Bosna. Și toți acolo au pierit. Ș-au făcut o movilă prè mare de trupuri moarte.
Pe urmă au vinit și Minih fert-marșalih de-au făcut ș-au tocmit Vozia și Culburul, cu 10 părțî mai buni și mai frumoasă, și mai buni de cum au fost întâi, cu feliuri de feliuri de meșterșuguri și tabii. Și au lăsat într-însa 7.000 moscali și 2.000 căzaci, și în Culburŭ iarăș au lăsat oaste. Și cu cee oaste s-au tras între Buh și-ntre Nipru. Și au șădzut toată vara acolo păn’ la octomvrie, așteptând să facă solii pace la Nimirova [8]. Iar solul nemțesc au scris la viziriul că nu poate să facă pace cu Moscul, deci să știe că și împăratul Neamțului au stricat pacea cu Turcul.
Iar într-această vreme, la Simpetriu, s-au pornit și nemții, ginerile împăratului, duce de Liutoranghia. Au purces cu obuzul cel mare, ca la 70.000—80.000 oaste, asupra Bosnii, și au luat Nișul, și pren Țara Arbănașilor a o strica și a o bate, și pre Bosna tij a o bate.
Altu ghenăral, anume Valis, și cu alțî ghenărari de la Sibii, cu o samă de oaste, au purcesŭ a bate Vidinul. Alții au vinit pren Țara Ungurească di s-au coborât în Țara Muntenească, la București, și pre supt munte, ca vo 6.000—7.000. Iar Vădanie, ghenărariul de Brașăv, și cu alțî 2 ghenărari, cu 5.000 oaste, au ieșit peste munte la Comănești și la Oituz în Moldova, și în Câmpul Lungu niște căpitani cu vo 700. Și au șădzut acolo, pre supt marginea munților, vo 2 luni și mai bini. Stricăciuni n-au făcut nimic în țară. Tot cu bani cumpăra ce li trebuiè. Numai pre turci căuta, și bucatele unde le găsiè le lua cu de-a sâla. Numai vo 2, 3 boieri, ce li era casăle pe supt munte aproapi, să închinasă la nemți, anume Ștefăniță Ruset vornicul și cu ficiorii lui, și Răducanul stolnicul și Costandin Balșe medelniceriul și Ștefan Catargiul sulgeriul. Și țărănimea ce era pe supt munte n-asculta de domnie.
Iară altă boierime și mazilime s-au strânsu toți la Ieș pre lângă Grigorie-vodă. Și Grigorie-vodă deodat-au ieșit cu tabăra la Frumoasa, dar apoi prè mult n-au zăbăvit acolo, că să temè să nu-l lovască nemții, să-l iè. Și nu credè nici pre boierii de țară, să nu-i facă vrun vicleșug cu nemții. Și s-au mutat la Țuțora, între Prut și-ntre Jijie. Ș-au și răpedzit la Hotin de olac, de-au vinit 400 de lipcani, cu Sara Mehmet-pașe, și la viziriul di i-au triimis 2 pași, anumi Mahmut-pașe și Vasli-pașe, cu vo 600 spahii. Și au triimis viziriul cindzăci pungi de bani, ca să mai facă oaste. Și i-au triimis bani și de chili, și de ialoviță, și de cară, și de fân, și de ordzu. De câte beialicuri era la ordie, dat-au turcii lui Grigorie-vodă, și el mânca banii toți, și cei de leafă și ceielalți toți. Și lua aceste toate ce scrii mai sus din țară, de făcè trebile împărătești fără bani. Numai atâta cât da moldovenilor: le da carne, pită, ordzu. Și după ce s-au strânsu toată oastea ce era: lipcani, turci, moldoveni și alțâi, s-au făcut ca la 6.000 oaste. Și au mai ieșit frica lui Grigorii-vodă de nemți. Și de frica viziriului și de rușine s-au întorsu iarăș înapoi la Gălata. Ș-au făcut hendichiu în giurŭ împregiurul taberii ș-au pusu străji buni. Ș-au șădzut toată vara acolo, păn-în toamnă la Simedriu.
Iar Costantin-vodă, domnul muntenesc, cum au audzit c-au ieșit nemți în Țara Muntenească, cum au și fugit peste Dunări. Și boierii și slujitorii muntenești l-au petrecut 2, 3 ceasuri. Și ș-au luat dzua bună, și l-au lăsat toți și s-au întorsu la București. Ce nu numai boierii, ce și slugi de a lui, ce au fost la tată-său, l-au lăsat toți. Și nemții, viind la București, au luat pre boieri pre toți și i-au trecut cu casă cu tot în Țara Ungurească, pre unii cu voie, pre unii și can fără voia lor.
Împăratul, Turcul, și turcii, după ce-au vădzut aceste, tari s-au spăriet, ce împăratul nu numai de moscali și de nemți, ce și de Letopisețul Țării Moldovei oastea lui, să nu facă zorbà asupra lui. Au și păzit de-au schimbat pre viziriul ș-au tăiet pre chihaie, dzicând că s-au agiunsu ei cu moscalii de-au dat Vozia. După cum li-i hirea de dulău, de le dzâc că-s dulăi, adivărat că-s dulăi. Dacă văd că nu pot isprăvi, ei dau vina capetelor. Ș-au pus și han nou, anumi pe Adăle Gheri cel rău, ce fusăsă mai întâi la domnia întâi a lui Gligori-vodă, cându s-au făcut zorbà asupra lui [9], înțălegând că acela au pierit în Crâm, cari șede la Tighine păn-acmu, că la Crâm nu poate să margă. Atunce au triimis împărăția de-au luat pre Manolachie chiurci-bașe Psăolu, fratele hatmanului Costandin ce este aice în Moldova. Și l-au dus la Țarigrad, la împărăție, de i-au dat grè muncă păgânească, 5, 6 dzile, păn-au spus toat-averea ce-au avut, di i-au luat tot ce-au avut, ca la 3.000 pungi, cu odoară. Nu numai a lui, ce și a frățâni-său, a lui Costandin hatman și altor rude a lui, gineri și alțâi. Ce au găsât, tot au luat. Și apoi l-au spândzurat în mijlocul ulițâi, unde să vând blanile în târgu. Și i-au pusŭ o blan-în cap, dându-i pricină că el sfătuiè pre chihaie. Atunce l-au agiunsu osinda Țărâi Moldovii și Țărâi Muntenești. Că acest Manolachi să-nvățasă de să făcè tot d-è casăli chihaielilor, de mânca aceste săraci de țări, cum le era voia, cu alțî greci și alte pășii, de făcè schimbări și-adaușaguri cu mulțime de bani. Cum și mai înainte vremi, cându s-au făcut zorbà, de s-au schimbat împărăția, la Ibraim-pașa vizirul, cădzut la mare urgii, precum scrii la rândul său. Atunce au scăpat, și tot nu s-au lăsat de răutăți. Dar acmu n-au putut scăpa, după cum să dzâce că nu-s în toate dzilele Paștile. Așè dzâc că mai mult dispre Costantinvodă să-i fi fostu pâra, avându pizmă pre dânsul. Ș-au scos ferman să omoare și pre gineri-său, Ștefăniță beizade, ficiorul lui Mihai-vodă, care ținè fata hatmanului Costandin. Numai nărocul lui c-au prinsu de veste, di s-au ascunsu la casăli solilor, multă vremi, păn’ s-au îndreptat.
Răiz-afende, solul turcescu de la Nimirova, vădzând aceste lucruri ce să poartă și moscalii nu priimăsc bani să facă pace, ce cer Dunărea cu Crâm cu tot, și nemții Bosna și altă somă de bani, cheltuiala oștii, și robii ce luasă, au făcut izvod de toate de aceste ce cerè moscalii și nemții. Și au dat multe daruri solilor nemțești și moschicești și lui Minih fertu-marșalih moschicesc, ca să mai aștepte 30 dzile, să nu pornească oștile, păn-or trimite la împăratul turcesc să vadă ce-or priimi. De-a priimi, bini, iar de n-a priimi, s-or bate. Tot ca să mai lungească, să treacă vara cu amăgele, după cum este nătura turcilor. Că să spăriesă prè rău. Ce, după cumu-i orânduiala aceștei lumi lacomă, au întunecat mintea solilor nemțești și moschicești, de-au priimit să aștepte celi 30 dzile, păn-a vini răspunsu de la Poartă. Și au și răpedzit Raiz-avende cu acele scrisori la împăratul turcesc pre terdzâmanul, fratele lui Grigorie-vodă, să umble într-aceste 30 dzile de olac, să aducă răspunsul, cum a fi: ia pace, ia nepace. Ș-au purcesŭ terdzâmanul ș-au vinit pre la Grigorie-vodă, frate-său, la Gălata, și l-au benchetuit 1 dzi cu mari cinste. Și l-au mai învățat și el meșterșuguri dea lui, ce au mai știut. Că avè Grigorie-vodă mare jeli și frică, c-or lua creștinii țara, ce nu numai el, ce și grecii lui, și n-or avè ce stăpâni și ce mânca la Țarigrad.
Și la 30 dzile s-au întorsu iarăș înapoi la Nemirova, unde era solii, cu răspunsu că nu priimè turcii să dè nimic, numai să fie bătaie la anul. Și așè solii s-au dus cineș pre la stăpânii lor. Și vodă încă l-au triimis pre aga Enachi grecul cu 600 slujitori înaintea lui Reiz-afendi la Movilău, temându-să de căzaci să nu-l lovască, și l-au petrecut păn’ la Tighine. Iar Vădanii ghenărarul, dac-au ieșit la Oituz cu oaste, au și poroncit lui Gligorii-vodă să dè paci oaminilor den Sâret încolo de bir și să-i trimită 150 de pungi de bani, dacă i-i voia sa șadă cu paci în Ieș păn’ la o vreme. Deci Gligorii-vodă era la Frumoasa și n-apucasă să strângă oaste, nici să dusăsă la Prut. Au socotit și au trimis pe Toderașco vel-spătar și pe Alixandru Sârbul tretiilogofă t cu daruri și cu cărțî de la dânsul și de la boieri, scriind ghenărarului, lui Vădanii, să-i fii milă de țară, să n-o strâce. Și au mersu la dânsul la Oituz, și i-au priimit cu dragoste, și s-au adiverit cu bini. Numai, Grigorii-vodă nu s-au încredzut, ce s-au dus la Prut, după cum s-au scris mai sus, di ș-au strânsu oaste. Așijdere nici pe Păladi spătarul nu-l credè, fiind moldovan, să nu-i facă vrun meșterșiug. Și de ăaîcee au trimis și pe Alixandru Sârbul, fiind di casa lui, ca să nu poată faci vrun meșterșiug asupra lui cu Vădanii ghenărarul.
Turcii, păn-a umbla terdzâmanul la Poartă aceste 30 dzile, iar împărăția au și pus sarascher pre Chipruliul și au și rădicat oaste den Țarigrad ca la 120.000 și l-au trimis la Bosna asupra nemților. Și viziriul au triimis pre Meniș-pașe de la Cartal cu 20.000 oaste, și au purces de la Cartal pre marginea Dunării a mai strânge oaste ce putè. Și s-au dus și la Vidin asupra lui Vales, ghenărariul de Sibii, ce bătè Vidinul cetatea, ș-au gonit pre nemți de la Vidin. Dar tot nu i-au bătut prè rău, numai cât i-au gonit de la cetate.
Ș-au dat și lui Costandin-vodă, domnul muntenesc, vo 2, 3 pași cu oaste, de-au gonit pre nemți din Țara Muntenească, că era puținei, numai vo 3, 4 mii în Țara Muntenească. Ș-au făcut turcii multă răutate și prad-în Țara Muntenească, c-au luat munții în cap. Și pre unde au găsât bejenii, au tot prădat și au arsu. Și au spartu și mitropolia de la Târgovește și au găsât multă avere a boierilor muntenești și au luat-o toată. Ce nu numai într-un rând au prădat-o, ce în câteva rânduri au umblat, prădând și strâcând biata țară.
Costandin-vodă, domnul muntenesc, iarăși s-au așădzat în București cu vo 2, 3 pași. Și rè pradă au făcut turcii și Bucureștilor. Și mitropolia din București au făcut-o mecet, di s-închină într-însa pașii. Și Costandin-vodă au pus tot boieri de cei de gios, că boierii îs toț în Țara Ungurească, cei mari, duși.
Iar ghenărariul cel mare de la Sibiiu, anume Valis, care mersesă la Vidin, vădzând că nu poate sta împotriva turcilor, că are oaste puțină, au scrisu la Vădanie ghenărariul, ce ieșis-în Moldova cu oaste, de-au trecut muntele înapoi de-au mersu agiutori la Vidin. Numai ce au rămas vo 500 oaste nemți de strajă la Comănești, iar ceielalți, măcar că s-au dus la Vidin, tot n-au putut isprăvi nimic împotriva turcilor. Deci ghenărarul Valis, vădzând că au greșit și ș-au împrăștiet oastea pren Moldova și pren Țara Muntenească și n-au putut isprăvi nimic să-l iè, ori de ciudă, ori de rușine, ori de frica împăratului, au mâncat otravă singuru ș-au murit.
Mai ispititu-s-au turcii și cu 2 soltani să margă preste munte în Țara Ungurească. Și s-au păzit nemții mai bine, într-altu fel, că, după ce-au intrat în munte, le-au ținut calea și dinainte și dinapoi. Ș-au pierit un soltan și cu tătarâi mai toți, numai unul au scăpat prè cu puțini tătari. N-apucând a intra în munte, la Câmpina, s-au întorsu înapoi prădând și ardzând. Ș-au lovit pren București, fiind domnul în scaun, ș-au prădat târgul tot, cu mănăstiri cu tot, ș-au găsât mulțime de avere. Și domnul n-au putut să isprăvască nimic, să nu-i lasă să prade. Ce-u găsit a boierilor pribegi și nepribegi și a neguțitori pin hanuri, tot au luat [10]. Acest războiu au fost mai pre urmă, la let 7246, la noiemvrii. Să lăsăm acmu Țara Muntenească, di om scrie înainte la rândul său.
Grigorie-vodă, ședzând cu tabăra la Gălata și înțălegând că s-au dus nemții cei mulțî și au rămas numai 500 nemți la Comănești de strajă, și vădzând că să găteadză tătarii și cu turci de la ordia viziriului să margă la dânșii, au scris la viziriul să nu margă nici turci, nici tătari, să strâci țara. Puținei ce au rămas de strajă, a triimite oastea lui și i-a goni. Deci viziriul îndată i-au și poprit să nu margă. Că era la Gălaț păn’ la Bârladŭ tot tătari, cu 2 soltani, de-au șădzut toată vara de-au mâncatŭ pre beții oameni, de-au rămas numai cu sufletele. Deci Gligorievodă au ales din oastea lui ca la 1.500 slujitori turci, lipcani, moldoveni și 2 steaguri de căzaci ș-au triimis pre Costandin hatmanul, fratele chiurci-bașii, și pre Toader Pălade spătariul să margă pre la gura Oituzului și la Comănești, să astupe poticile și să strâci pălăncile ce li făcusă nemții. Și mărgând acolo la Comănești, numai au și dat peste celi cinsute de nemți ce rămăsesă de strajă. De merat lucru este cum au dat Dumnădzău o spaimă nemților, cât n-au putut să stè la războiu. Că cum s-au tâmpinat și au discălecat căzacii de-au slobodzit focul ș-au pisat vo 3, 4 nemți, s-au și spăriet nemții ș-au plecat fuga și n-au apucat să sloboadă focul. Ș-au și-ntrat turcii cu moldovenii într-înșii ș-au prinsu ca vo 30, vii cu morți. Ș-au pierit și colonelul care era pre oastea nemțească mai mari. Și iarăși au dat Dumnădzău frică moldovenilor și turcilor, că nu i-au gonit, temându-să să nu fie oaste supusă, să fie vicleșug, că nu ar hi mai scăpat mai nici unul. Iar nemții tot gândiè că-i gonesc, că, cum au agiunsu la pălancă, cum ș-au lăsat pușcile și caii și 2 sacaluși și 2 căruță, iarbă, ș-au fugit care încotro au putut pren munte pe gios. Ș-a triedze au început a ieși câte unul, și vădzând că nu-s nime, ș-au luat pușcile și ce-au avut ș-au trecut muntele, dincotro vinisă, înapoi.
Iar hatmanul cu oastea, precum mai susu scrii, nici giumătate de ceas n-au zăbăvit și s-au și-ntorsu înapoi, fiind grec cu pele de iepuri la spate. Au fugit toată noaptea, făcându-să dzuă la Bistriță, negonindu-l nime, nici vădzând pre nime, după cum este vorba că nu fac toate muștile miere. Că, când s-au tâlnit cu oastea nemțască, tremura de frică și vrè să fugă. Iar turcii, vădzând că vrè să fugă, au început a-l sudui ș-au scos și sabiile asupra lui, să-l taie. Și vădzând așè că fac turcii zorbà asupra lui, s-au slobodzit de frică asupra nemților. Și s-au tâmplat acè izbândă, după cum scrii mai sus. Numai tâmplându-să Toader Pălade spatariul și vădzând zorbaoa turcilor, el mai mult au început a îndemna oastea. Și după ce au vinit la Ieș hatmanul, i-au scris Grigorie-vodă cărțî la viziriul și l-au triimis cu 10 nemți vii și cu 17 capete morțî. Și cu acè puțină izbândă ș-au mai tocmit treaba, că era să pitreacă și el de la Poartă, ca frate-său Manolachi chiurce-bașe.
Tot într-acea vreme mers-au Chipruliul întâi la Niș, unde luasă nemții, ș-au încungiurat cetatea Nișul. Și n-au putut să sprejinească nemții și s-au închinat, c-au fost ca la 5.000— 6.000 nemțî cu un ghenăral. Și pre ghenărari și pre nemțî i-au slobodzit cu pace, iar pre raiè au pus-o tot supt sabii, că să burzuluisă toată creștenătatea, de ținè cu nemții: sârbii, arbănașii și alții ce era prenpregiurŭ.
Purces-au Chipruliul de acolo asupra nemților ce bătè Bosna. Deci nemții nu putè lua Bosna, fiind locurile tari și raiaoa încă ținè tot cu turcii, nu vrè să să de nemților. Numai ce-au apucat de-au luat vo 2, 3 cetățî în marginea Bosnii, și au și sosât Chipriliul cu oastea lui agiutori bosnenilor. Și s-au lovit în vo 2, 3 rânduri, ș-au tot can zăticnit pre nemți și nu ș-au putut alege. Aceste toate s-au făcut la velet 7245. Iar dup-acee, la văletul 7246, în luna lui octoămîvrie, tot într-această toamnă, vădzând turcii că le-au mersu can bineșor spre nemți, că nemții nu făcusă gătire prè bună, în grab-au și pornit oastea de la Cartal și de la Tighine, câtă era strânsă, ca la 100.000 de iniceri și de spahii, c-un sarascher și cu Medle Gherie, hanul cel nou, cu toată tătărâmea de Bugeag, ca la 60.000 și 2 soltani, mai can cu toată puterea turcească ce era la Cartal. Și pre apă, de la Țarigrad, vo 20.000 să margă să iè Vozia de la moscali. Înțălegând că Mineh fertu-marșalih s-au dipărtat cu oștile moschicești la iernatic, la Perevoloșin, după ce s-au dus solii de la Nemirova, și ei înțălegând că-s numai 7.000 moscali și 2.000 căzaci, 9.000 de toată oastea, au socotit c-or lua-o prè lesne, și luând-o, or treci și or lua și Culburul ș-or treci și-n Crâm asupra-celora moscali și or duci și pre hanul cestu nou, pre Medle Ghirie. Ș-au luat și vo 60, 70 pușci din Tighine și 400 cară moldovenești, de-au dus geabhanaoa. Și după ce-au agiunsu acolo, au început a bate cetatea. Ș-au bătut-o 2 săptămâni și n-au putut-o lua. Și așè da turcii feliuri de feliuri de năvăli strașnici asupra cetățâi, și și mai pierè. Spartu-s-au și vo 20 de pușci mare, umplându-le mai mult preste măsură, ca s-agiungă la cetate, și iară pre dânșii îi omorè. Făcut-au un meșterșug cu niște săcrii noaptea, ca să să apropii de cetate. Iar moscalii au făcut altu meșterșug, di s-au luminat ca dzua, ș-au îndreptat pușcile de i-au făcut fărâmi. Făcut-au turcii 2 lagumuri, și s-au strânsu acolo mulțime să dè năvală. Iar moscalii le-au găsât unde le pusesă turcii și le-au bătut dispre dânșii, ca să dè înapoi spre turci. Ș-au făcut și ei 2 lagumuri, alăture și cu gauri, din celi turcești, la a lor. Și când s-au strânsu mulțime de turci la lagumuri ș-au dat foc, iar lagumurile au dat înapoi, și s-au aprinsu și celi moschicești, cât au pierit mulțime de turci. Și atunce au ieșit și moscalii cu căzacii afară den cetate ș-au început a tăiè și ei pre câți nu îi omorâsă lagumul.
Așijdere sculatu-s-au turcii cu zorbà asupra hanului, dzâcând că gâlceava dispre dânșii s-au început întâi și ei dau năvală di pier, și tătarâi nu pier, umblă pre de laturi. Deci au luat hanul pre tătari împreună cu turcii, și carăle celi moldovenești le-au umplut de stuh ș-au început a pune pre moldoveni de împingè carăli, și turcii cu tătarâi după dânșii cu pușcile, ca să s-apropie de cetate, să bată cetatea. Iar moscalii așè au începutŭ a-i împroșca den cetate, și au ieșit și afară, și așè au dat o năvală turcilor, cât au pierit mulțime, și au luat și o samă de pușci. Așijdere era o zămculiță de laturi de cetate, și șidè niște moscali. Ș-au îngropat și moscalii un lagum acolo și s-au făcut a fugi spre cetate. Iar turcii au și-ntrat într-acè zămculiță ș-au găsât lagumul și l-au scos. Moscalii, vădzând că au gâsât turcii lagumul și l-au scos, au și îndreptat pușcile în zămculiță a bate. Și au pierit și acolo mulține de turci, și câțî n-au pierit le-au căutat a ieși, că nu putè să șadă, că-i împroșca den cetate. Așijdere vinit-au turci cu vasă pre apă, și moscalii încă avè vasă. Ce nu le-au sporit turcilor nici cu acel fel, că, cum au fost dându moscalii din tunuri de pe apă or den cetate, să și afunda vasăle turcești, de s-îneca, cât n-au rămas nici unul, iar moschicesc nici s-au betejit.
Mai pre urmă iarăș s-au rădicat turcii cu năvală asupra cetățâi, vădzând că au ieșit o samă de moscali din cetate. Și s-au și pornit turcii asupra moscalilor să-i iè în unghi, iar moscalii s-au făcut a fugi asupra vasilor și au lăsat poarta cetățâi dișchisă. Iar turcii, cum au vădzut poarta cetățâi deșchisă, au lăsat pre moscali de-a-i mai gonire ș-au și-nceput a intra în cetate. Și i-au lăsat de-au intrat vo 4.000—5.000 și au slobodzit porțile cetățâi di i-au închis. Și așè moscalii den cetate, fiind supuș, au și-nceput a le da foc și din frunte și din coadă, și den dos a le da bombi, păn-i-au potopit pre toți. Da să dè înapoi, porțile cetățâi era închisă. Și câți n-au pierit, i-au luat pre toți de grumadzî. Iar turcii cei ce rămăses-afară, de n-apucas-a intra în cetate, i-au și aruncatŭ lagumul. Atunce moscalii cei de-afară, ce să făcus-a fugi spre vasă, s-au și-ntorsu înapoi într-înșii a-i omorî câțî scăpasă de lagum.
Așijdere și moscalii di pre apă au prins a-i împroșca cari s-apucas-a să lipi de zidiul cetățâi, că nu putè să să mistuiască nici într-o parte. Ș-au început moscalii a-i bate și di pe apă, cât i-au potopit, ca la 30.000—40.000 de turci.
Iar în scurtă vreme au și sosit veste de la soltanul la sarascheriul, care soltan era între Buh de strajă, cum că vin de la Minih agiutori cetățâi prè mulți moscali pre apă, di s-au făcut spaimă în oastea turcească. Câțî rămăsesă vii nepieriți au și fugit preste noapte ș-au lăsat cetatea. 3,4 dzile de-ar fi mai zăbăvit turcii pre loc, nici unul nu vrè scăpa. Că au și dat Dumnădzău un vicol, că, cum era giumătate rănițî, așè dzâc că-ntr-acel câmpu 4 părțî ar hi pierit și una de-ar fi scăpat bini. Fostu-s-au cerșut căzacii să-i lasă, călări, audzind că vin turci la Vozia, și Minih n-au vrut să-i lasă, fiind la Perevoloșin. Și au greșit că nu i-au lăsat, că nici un turcu n-ar fi scăpat, sau tătar.
Deci acel soltan ce era de straji între Buh, vădzând că turcii fug de la Vozia, slobodzit-au și el ceamburŭ pre marginea Ocrainii leșești, di-au prădat satele. Țân și ei prieteșugul ca cânii vinerea. Ce s-a mai face cu leșii, vremea viitoari va arăta.
Grigorii-vodă, vădzând că s-au dus nemții din Moldova, scris-au cu giurământ la boierii cei pribegi și la țară, cei haini, să să întoarcă înapoi la locurile sale, să nu poarte nici o grijă. Și i-au iertat pre toți, numai să nu mai fugă și alțâi, ca să iè bani. Deci s-au întorsu toți la locurili sale, și nimic nu le-au făcut. Numai pre Costandin Balșe, având măraz pre dânsul, l-au bătut la talpe și l-au slobodzit. Făcut-au și acestu obicei Grigoriivodă, de să bată boierii cei mari la talpe, turcește. Și pre Ștefăniță vornicul Ruset, hiind mai bătrân, l-au făcut surgun o lună la mănăstiri la Dobrovățŭ ș-apoi l-au adus la Ieș și l-au iertat. Și i-au măritat o fată ce avè, cu cheltuiala lui vodă, după Scarlatachie comisul, ficior Lupului Gavriliți.
Iar pre Răducanul, fiind nepot lui Mihai-vodă și agiunsesă cu cărțî la Grigori-vodă de la nemți de făcè știre ce fac nemții și ce li-i sfatul, când era nemții la casa lui, la Grozești, pentru acee mai mult l-au boierit, de l-au făcut păharnic mare.
Pus-au turcii pre ficiorul lui Racoți, anume [Iosif] [11], ca să fii crai în Țara Ungurească, și i-au făcut coronă de aur, cu diiamanduri de mult prețŭ. Și i-au dat și cinci mii pungi bani, să-i fie de cheltuială și să-ș facă oaste, osăbit de ce i-au rânduit turci și tătari.
Și l-au pornitŭ den Țarigrad, de-au vinit la Brăila di să găteadză și-ș strânge oaste. Ispititu-ș-au nărocul, cu 2 soltani și cu turci, de-au triimis în Țara Ungurească, ca să treacă pre la Câmpina, pren Țara Românească. Ce nu i-au slujit nărocul ceastă dată, c-au pățât rău, precum scrie mai sus patima lor.
Împăratul nemțesc, înțălegând de Racoție, au strânsu toate capetele celi de frunte, boieri ungurești, di i-au dus pre toți la Beci, di-i ținè acolo de le dădè toate ce li trebuiesc. Ce s-a mai alege, vremea viitoare va arăta.
Deci înțălegând Poarta turcească di ce s-au lucrat la Vozia, trimis-au de-au luat pre viziriul la Țarigrad, la sfat, nu numai pre viziriul, ce și pi toate cepetele celi turcești, pre toate unde era. La ce va arăta, vremea viitoare va arăta. Aceste toate s-au făcut într-acești 2 ani a domnii lui Grigorie-vodă, păn’ la velet 7246, la istovul lui noiemvrie.
După aceste, așădzându-să Grigorie-vodă în scaun în Ieși să iernedză, după cum s-au scris mai sus, pus-au în Ieș și 4 steaguri de turci și cu 4 de lipcani, steaguri, să iernedză cu dânsul în Ieș, necredzând pre moldoveni. Bogate nevoi și rușini făcè turcii beților oameni la Ieș și la țară, pre unde mergè. Că lua femei și fete mare și copii cu sâla, de-ș făcè râs. Și la drumuri îș râde și prăda pre oameni.
Iar în luna lui dechemvrii, bine nu s-au așădzat în Ieș, și au și scos hârtii, frunte de 3 ughi, mijlocul de 2 ughi, coada de 1 ughiu, și cârcimărit tij 5 lei, și cară pre țară, de căra fân și lemne la oaste. Și fân nu găsiè pre aproapi, că-l mâncasă de cu vară, ce lua ordzu a cui găsiè, fără bani. Și taberi de cară ducè la Siret, de măcina, că pe aproapi nu era mori. Și lua boi a cui găsâè, de pre drumuri. Ș-au început și ciuma a s-ațâța în Ieși, și au ținutŭ puțin, vo lună, acel omurŭ. Oh, oh, oh! săracă Țară Moldovă și Țară Muntenească, cum vă pitrecițî și vă dezmierdațî cu aceste supărări, la aceste vremi cumplite, și făr’ de milă de stăpânii noștri, care singuri noi ț-am poftit și ț-am aflatŭ! Nu ne săturam de domni de țară, nici de măritat fetele după peminteni, ce dzâcèm că-s proști și săraci. Și alergați la cei străini, greci, de-i apucaț cari de cari să vă hii gineri, că-s cilibii și bogațî, și le dați moșii și-i puneț în capul mesâi. Iacă la ce am vinit! Aceste, adivărat că ne-au făcut cilibii la toate, cu lacrămi pre obraz și cu suspinuri la Dumnădzău strâgând. Iar altă puteri, făr-a suspina la Dumnădzău, n-au rămas. Ia priviț pre țările megieșilor cum țin pre cei străini! Le dau di mâncat, iar la sfat sau în capul mesâi nu-i pun, nici îi amestecă. Și pentru acee trăiesc prostimea lor păn-acmu necălcată. De-ș dau vo fată după vun străin, prè cu greu, dar moșan nu-l priimăscu, nici la sfat. Și pita ce o mânâncă, cu vărsari de singe și cu multă ostineală și grijă și slujbe, o mâncă streinii prentr-alte țări.
De ce s-au mai lucrat peste iarnă de acmu de la noiemvrii la vălet 7246. Viziriul, cum au sosât la Țarigrad, l-au și mazâlit, și au pus vizir [pre altul]. Și cum l-au pus vizir, cum au început a rândui oaste la Hotinŭ și la Tighine, și pre alțâi într-alte părțî, și a face mare gătire pen țară. Trecând la Hotin, și alțâi în gios de la Tighine și di la Hotin, mare stricăciune și pozne făce oamenilor pre unde loviè. Unii trece pre Bârlad, unii pre Sâretiu. Și în Ieș încă au iernatŭ 3, 4 mii de turci. Și acește încă destule răutățî făcè. Și era o scumpete mare de pâne și de fânŭ, cât 1 Adăugat după Kogălniceanu, în mss. fiind loc gol. agiunsesă carul de fân 4 lei, pre 2 boi. Și alte nevoi despre domnu: cară, ialoviță, chile, văcărit, și adăoșag peste văcărit câte un tultu de vită.
Așijdere și în Țara Muntenească turcii și tătarâi au iernat, și multă prad-au făcut trecând pren țară la Olt, de să bătè cu nemții.
Nemțâi și moscalii au șădzut în paci pre la iernatic, pre marginea țărâlor lor, făcând mare gătire. Hanul den Bugeag s-au sculat la ghenarie și s-au dus la Crâm, nefiind moscali în Crâm. Și de acolo s-au sculat și au strânsu oaste pre cine au putut, ca la 80.000, amestecaț tătari și turci, și s-au dus în pradă la Slobodzie, spre Harcov. Și i-au tâlnit moscalii și i-au biruit. Și abè au scăpat hanul cu 4, 5 mii de oaste. Și le-au luatŭ moscalii toț robii ce au luat de la dânșii, că le stătusă caii în ceambur, și i-au tot gonit păn-în Crâm.
Mihai-vodă era la închisoare, că-l pârè muntenii să dè 7.000 de pungi de bani. Și au șădzut la închisoari 11 luni, și apoi, cădzând acesta vizir ce mai sus s-au pomenit, fiindu-i prietin, l-au scos. Și fiind doamna lui Grigorie-vodă la Țarigrad, cu fiiu-său Scarlat, au făcut nuntă, și au luatŭ pre fiica lui Mihaivodă, cari mai sus s-au pomenit că-i logodită, la ghenarie, la Boboteazdă. Iar Grigorie-vodă au făcut vesălie pentru fiiu-său o săptămână, împreună cu toț boierii. Aceste toate s-au făcut păn’ la în dzi întăi a lui aprilie, de primăvară.
Iar în 31 de dzile a lui mai, la 4 ceasuri den dzi, s-au făcutŭ un cutremur mare, de-au cădzut mănăstirea Golâe, și multe casă, și mănăstiri în gios. Răchitoasa și altă mănăstire la Focșeni. Și s-au cutremuratŭ mai bine de 1 lună, mai în toate dzileli. Și s-au și început mare ciumă în Ieș, ș-au ținut păn’ despre iarnă omorul, toată vara păn’ la luna lui dechemvrie.
Iar Grigorie-vodă au ieșit afară cu ordia la Socola, în fundul văii, de au șădzut toată vara. Și începând și în ordie a pica câte un om de ciumă, s-au mutat la Țuțora, despre toamnă, ca să să mai răcorească de boală.
Viziriul s-au rădicat cu 300.000 oaste ș-au purces spre Niș asupra nemților. Și au făcut oaste în 3 părțî. Unii cu Racoți i-au pornitŭ pre Dunăre în sus, și cu tătari, de-au luatŭ Țara Oltului și alte pălănci ce era pre Dunări. Și siliè să treac-în Țara Ungurească, și n-au putut să răzbască de nemțî, și s-au apucat a bate cetatea Rușava. Alțâi șidè împrotiva taberii cei mare nemțești și au bătut-o toată vara, și nu putè s-o dobândească. Pierè turcii ca frundza, de pica pre Dunări în gios, și le aducè Dunărea trupurile pre la Gălaț și pre la Smil, și-i prindè oamenii, morțî, de la lua borfili de pre dânșii. Că fiind Rușava în ostrov Dunării, da turcii năvală tare pre apa Dunării s-o iè, și den cetate pe turci îi tot prăvălè, di s-îneca în Dunări. Câteva mii au pieritŭ de turci la această cetate. Iar despre toamnă, vădzând nemții cei den cetate că agiutori, nemțî nu li mai vini de nicăiuri și bucatile li să sfârșăsc, și Dunărea încă scădè, și toată greimea turcilor cearcă prenpregiur, s-au închinat cu 1.500 nemțî. Atâțe nemțî au fost numai în Rușava. Și ieșind acel ghenăral den cetate, l-au îmbrăcatŭ viziriul cu căftan și cu mari cinste l-au slobodzit, de s-au dus la tabăra ce mari nemțască, cu dobi și cu surle dempreună cu toț oamenii lui, dzâcându-i viziriul: „Aferim, slugă bună și credincioasă! Măcar di s-ar afla om harnic și drept ca tine și la împărăția noastră! Cu puține oasti să stai să te bațî cu atâta puteri atâta vreme!“ Și după ce-au mărsu la nemțî, încă mai mari cinste au dobândit. Dzâc unii să hie dat viziriul bani să s-închine și să hie fost cu știrea împăratului nemțesc, și viziriul încă să-ș facă obraz despre împăratul turcescu. Că tabăra ce mare nemțască șidè între niști bălțî la loc tari, iar turcii nu cutedza să margă la dânșii, și nemții așijdere nu cutedza. Și așè au șădzut oștile păn-în toamnă, fără câtŭ câte o strajă de să lovie. Iar despre toamnă s-au dus viziriul la Țarigrad cu ăaîcè izbândă. Și s-au împrăștiet la iernatic oștile, și cele turcești și cele nemțești. Iar dincoaci, dispre moscali, au rânduitŭ un sarascheri cu oaste la Tighine, și altă oaste au mersu, de la Hotin și de aiure, ca 80.000 oaste, și cu tătarâi Bugeagului 60.000, de sta pe Nistru d-aștepta pre moscali.
Iar moscalii s-au făcut în 2 părțî. O samă, cu Les ghenăral, s-au dus în Crâm cu 100.000 oaste și s-au bătut acolo cu hanul Crâmului și cu 60.000 turci, ce era cu căpitan-pașe. Și i-au tot bătutŭ pre turci și pi tătari. Și au prădat și au arsu Crâmul vo 4 luni. Și apoi au ieșit den Crâm și au lăsat Crâmul și au vinit la ceasta oaste, la Perivoloșin, unde era Minih fertu-marșalic. Și s-au făcut ca la 300.000 oaste. Și au tot șădzut toată vara, și apoi de Sfeti Ilii s-au pornitŭ spre Nistru pre încetu. Iar tătarâi și cu o samă de turci călărime le-au ieșit înainte și-i tot ceheiè prenpregiur, de le lua oamenii di pre la iarbă, iar să le ste împrotivă nu putè. Să ispitè câteodată, și pica ca perile turcii și tătarâi. Și așè s-au apropiet cale de 4 ceasuri de Nistru tabăra cè mari, iar fruntea oștii, cu 20.000 oaste și cu o samă de căzaci, au agiunsu la Nistru, la Calanca, den gios de Rașcov, unde era de ceasta parte și sarascheriul cu toată inecerimea. Și au început moscalii a-i împroșca den pușci și den bombe de piste Nistru, câtŭ nu putè turcii să să mistuiască nicăiuri pre di ceasta parte. Iar peste noapte le-au și vinit ocaz de la Minih să s-întoarc-înapoi. Și s-au întorsu noaptea la obuzul cel mari, unde era Minih. Și au purces iarăș cu toțâi înapoi la Buh. Și murindu-le caii și boii, țiindu-i toată vara în herbinteală la Buh, n-avè cu ce tragi privantul, pușcile. Ș-au îngropat acolo în câmpu 500 de cară de glonțuri și de combarale, osăbit de fănină și posmagi și alte bucate ce-au lepădat pre câmpu. Și după ce-au agiunsu la Buh, au triimis Minih ș-au rădicat și oastea ce era în Vozia. Și i-au dat foc ș-au răsipit-o detot, și Culburului tij. Și au vinit la dânsul, și s-au dus cu toții la iernatic la Perivoloșin.
Iar turcii iniceri vrè să treacă să agiungă pre moscali, dar nu-i lăsa să treacă Nistrul sarascheriul, neavând ferman, cât începusă inecerii cu zorbà, cum li-i obiceiul lor, să omoare pe sarascheriul. De mierat lucru este acesta, cum așè lesne să întoarsăr-înapoi și stricară și Vozia, și sarascheriul încă nu lăsa să treacă inicerii după dânșii, să-i gonească. Unii dzâc că au dat sarascherul mulțimi de bani lui Minih, iară alțâi dzâc că s-au temut Minih de ciumă, să nu i să umple oastea. Și să temè să nu iè turcii și tătarâi pre moldoveni în sabie și-n robie, că așè să lăuda turcii. Și să cerè și la sarascheriul, să le dè voie, cum or vidè că trec moscalii încoaci Nistrul și nu-i pot sprejini, să și sloboadă prad-în țară. Iar pentru Vozia, această pricină dzâcè Minih, că un an de când au luatŭ Vozia, și ciuma dentr-însa n-au mai ieșit, cât mai bine de 20.000 oaste s-au potopit într-însa, și pentru acee au stricat-o și au scos oastea dentr-însa. De nu-s niscai fapte a lui Minih, vremea viitoare va arăta adevărul.
Împăratul turcesc, înțălegând de acest lucru, s-au mânietŭ pre sarasc heriul și l-au făcut surgun. Și au pus pre altu, anume Veli-pașe, vestit viteaz bun, ce au arătat mari îndrăznire la moscali. Și au tăiet și 4 pași, și au mazâlit și pe sultanul, căci n-au mersu după moscali să-i gonească. Că era bucuroș, și totŭ să temè să nu făcă vrun meșterșug, să s-întoarcă.
Tot într-această toamnă, la noiemvrii, murit-au ficiorul craiului unguresc, anume Racolci, la Dunări, ce-l pusesă turcii crai, la Udrii, ca să hie în Țara Ungurească. Și nu i-au slujit nărocirea, care mai sus s-au pomenit.
Vinit-au capigilar-chihaie de la împărăție, cu poroncă la Grigorie-vodă de-au mersu la Nistru să rădice pușcile ce le îngropasă moscalii, să le iè să le ducă la Tighine. Și s-au dus păn’ la Nistru și au triimis de-au încărcatŭ tot, cu mare frică, să nu-l lovască căzacii. Dar n-au avut nici o ostineală și au încărcatŭ 500 de cară de glonțuri, cum mai sus s-au pomenitŭ.
Și au umblat Grigorie-vodă pre la Soroca, pre la Rașcov, pre la Orhei, di s-au primblat să vadză locurile țării. Și pi urmă, de la Orhei n-au vinit în Ieș, că murè tari de ciumă, ce au trecutŭ la sat la Deleni, în ținutul Hârlăului, la vornicul Iordachie Cantacozino Deleanul, de-au șădzut păn-în dzi întăi a lui dechemvrie. Și apoi, înțelegând că au mai rădicat Dumnădzău focul, s-au dus în Ieș.
Iar nevoili în țară, prè multe, di chili, de ialoviță, de cară și de alte nevoi nespusă, tot ieșite pe catastijile banilor hârtiilor ce fusesă de primăvară. Ca și la Duca-vodă cel bătrân, ce ieșè pre banii hârtiilor, așè și acmu au fost.
Oamenii, de vară, să bejenisă la munți, la păduri, de frică să nu prade păgânii țara.
Leșii au avut paci, fără cât în Ocraina, pre unde au fost șleavul moscalilor, au avut oarece stricăciune de tătari.
Franțozul[ui] i-au tot umblat oamenii lui să facă paci turcilor dispre moscali și dispre nemțî.
Cazâlbașul încă au avut paci în cest an cu turcii.
Aceste toate s-au lucrat într-acestu an, de la noiemvrii, la vălet 7246, pănă iarna la istovul lui noiemvrii, la velet 7247. Și ce s-a mai lucra s-a scrii la rândul lui.
Iar am început a scrie acestu an. Iată, după ce au mersu Gligorie-vodă în Ieș, ciuma s-au potolit. Nevoi totuna au ținut în țară, precum scrie mai sus. Pre viziriul și pe hanul i-au chematŭ la sfat la Țarigrad. Ce pre viziriul l-au schimbat și au pus ăaltî vizir, iar pre hanul l-au triimis de-au șădzut toată iarna în Bugeag păn-în primăvară, iar pimăvara s-au dus în Crâm. Și au mersu ș-un poghiaz tătărăsc la moscali, dar puțină pagubau făcut, iar mai mulțî au pierit ei. Iar de primăvară s-au sculatŭ viziriul cu toată puterea cât-au avut și s-au dus asupra nemților la Beligrad. Și nemțâi încă au strânsu tabăra lor acolo, 90.000— 100.000 oaste nemțî, mai departe de Beligrad. Și au făcut șanțu și sta acolo de aștepta pe turci cale 7, 8 ceasuri. Și după ce s-au apropietŭ turcii de tabăra nemțască, iar nemțâi au ales 18.000 de oaste den tabăra lor și au triimis să lovască pe turci noaptea, făr’ de veste, să-i spargă, înțelegând că nu-s turci mulțî. Și turcii au fostu prinsu limbă că vin nemțâi și au fostu stând gata. Și cum au sosit nemțâi, cum i-au și împresurat turcii, fiind mulțî. Deci nemțâi, vădzând așe, au mai ales 12.000 și au triimis după dânșii, ca să le dè agiutor. Dară nu le-au fost nice de un agiutor, că, când sosă, au început a-i sparge. Și așè, au purces turcii asupra taberii cei mare nemțești, bătându-i păn’ ce i-au băgat în tabără. Dar prè puțini au scăpat. Și așè, dând năvală și taberii cei mare, n-au putut să stè împotriva turcilor. Numai ce le-au căutat de au lăsat șanțul și s-au supus supt cetatea Beligradului, de s-apăra de turci, că-i încungiurasă turci pre nemțî den toate părțile, de nu le vinè nice oaste de nicăiri nemților. Le-au fost viind agiutor 50—60.000 de oaste de la colegaturi, numai, fiind ciumă, nu cutedza, cu oastea cè proaspătă, să intre în cee oaste, ce sta mai departe, cale de 5, 6 dzile. Și așè câteva dzâle apărându-să de supt cetate, au stătut solii la pace. Că nu știè nemțâi că au luatŭ moscalii Hotinul și ce să lucreadz-în ceste părțî, fiind încungiuraț de turci. Și să temè nemțâi să nu margă turcii în Țara Ungurească, să nu să tulbure și ungurii. Așijdere și viziriul, viindu-i veste dencoace despre moscali că au luatŭ Hotinul, au tăinuit și au făcut veselie mare, cum că au bătut turcii pre moscali la Hotin. Și audzind nemțâi, au făcut pace. Precum s-au făcut pacea s-a scrii la rândul său.
Moscalii, de primăvară, cu Les ghenăral, cu 80.000 oaste, cu calmâș și cu căzaci și cu moscali, s-au dus asupra Crâmului. Și au avut acolo în Crâm în 2 rânduri bătai cu turcii și cu tătarâi. Și s-au rănit și hanul ș-au murit acolo în Crâm. Și turcii acmu de iarnă, după ce-au făcut pace, au pus han pe...[12] Și moscalii s-au întorsu înapoi, neluând nice o cetate, fără câtŭ au strâcat Crâmul pre rău într-acești patru ani.
Meneh felt-mașalâc, de primăvară, au purcesu de la Chiov pen Țara Leșască dreptu asupra Hotinului pre la Nejboj și pre la Cameniță, cu 120.000 oaste moschicească, cu donțî, cu calmâș, cu cătane. Și au vinit pre-ncetu toată vara păn’ la Hotin den Țara Căzăcească pen Țara Leșască, și numai la Nistru au zăbăvitŭ mai bine de 2 săptămâni. Și au trecut Nistru pe den sus de Hotin, pren ținutul Cernăuțului, pe la un satŭ ce să cheamă Gincăul, pre la Vasăleu.
Purces-au și pe dencoace Veli-pașe sarascheriul și cu 2, 3 pași, cu 20.000 de oaste turci, și soltanul cu 30.000 oaste tătari. Și era și la Hotin vo 7.000—8.000 de lipcani, și era și câteva mii de spafii, și capegilar-chihai împărătesc, cu bostangii, și Colceag-pașe, cu inicerii cetățâi. Și păn-a treci moscalii Nistrul, le-au ieșit și tătarâi cu turci înainte peste Nistru asupra Camenițâi, dar n-au isprăvit nimic, că i-au bătutŭ moscalii prè rău. Și după ce s-au pornitŭ moscalii de la Nistru asupra Prutului pe la Zestavna, pre la Sobraneț, și le-au tot datŭ năvală turcii și cu lipcanii, dar au pierit lipcanii mai toț. Și turcii cât s-au zăbăvit pe acolo, și au prădat marginea Țărâi Leșești căzacii și cu calmâșii și cu catanile, Horodinca, Snetinul, Cuturile, Tesmenița. Păn’ la Stanislav au agiunsu de-au prădat. Și după ce-au agiunsu la Jușca, au luat în gios de-au trecut codrul pe la Stanihorci, pre den sus de un satŭ ce să cheamă Boianul, și s-au întorsu pe supt poalele codrului, pre la Rerence. Și acolo iarăș au avut război, și iarăș au bătut pe turci moscalii. Și de la Rerence au purces pe suptu poalele codrului pre la Grozniți, și de la Grozniți tot în gios pe sup’ codru păn’ la...[13] Și acolo era pedestrimea turcească, cu toată puterea. Și agiungând moscalii acolo într-o vineri, în 17 dzile a lui avgustu, la velet 7247, cum s-au tâmpinatŭ moscalii cu turcii și au începutŭ a să bate, n-au putut sprejini turcii focul moscalilor, și s-au și spărietŭ. Ș-au fugit turcii care încotro au putut, Veli-pașe sarascheriul și cu o samă de turci și cu soltanul cu tătarâi în gios pre Prutŭ, iar Colceag-pașe au intrat cu o samă de turci în cetate. Iar feltumaș alâc n-au vrutŭ să lasă pre moscali să gonească pe turci, temându-să să nu facă vrun meșterșug, și au șădzut toată dzua, într-acel loc, la...[14], unde-i bătusă pe turci. Iar turcii den Hotin, dac-au vădzut că i-au bătut, ș-au tot scos muierile, care cum au putut, într-acè dzi și s-au dus în gios asupra Tighinii. Deci a trie dzî, apropiindu-să Meneh feltu-mașalâc într-o duminică de Hotin, în 19 dzile a lui avgust, și i-au ieșit Colceag înainte și i-au închinat cetatea Hotinul. Și au purcesŭ cu Meneh și cu Colceag împreună ș-au intrat în cetatea Hotinul. Și au luatŭ pre toț turcii robi, iar pre pășoaia lui Colceagu au slobodzit-o, și au mersu în gios. Iar pre Colceag și pre alțî turci i-au pornitŭ la Moscu robi. Și au zăbăvit ăcâtevaî3 dzile la Hotin și au întorsu și câteva mii de oaste înapoi, înțălegând că să tulbură șvedzâi și leșii asupra lor. Și dup-acee au purcesŭ în gios pre Prut. Iar Grigorie-vodă încă era rânduitŭ de la Poartă cu Sară Mehmetu-pașe să margă la Cernăuț, să ții calea moscalilor la Nistru, să nu-i lasă să treacă despre acè parte. Și au făcutŭ ca patru, cinci mii de oaste, turci, moldoveni, și s-au dus în sus păn’ la Livărda.
Apoi înțălegând că nu-i putință a-i sprejini, au mărsŭ spre Prutŭ la Bogdănești, și apropiindu-să moscalii de Hotin, s-au întorsu la Drăgșani, de-au șădzutŭ acolo păn-au luatŭ Hotinul, și au trecut și sarascheriul în gios. Atunce au vinit și Gligorievodă la Ieș, la Gălata, cu ordia, puind străj bune. Apoi, prindzând limbă den străj că s-au pornitŭ moscalii în gios pre Prut, au pus caimacani pe Sandul Sturdze vel-logofăt și pe Iordachie Cantacozino Deleanul vel-vornicŭ de Țara de Gios, și el au purces în gios cu câț boieri s-au tâmplat cu dânsul.
Iar Meneh, după ce-au agiunsu la Ișnovăț, au pornitŭ oastea cè ușoară, donțî, calmăș[i], cătane, și cu o samă de draguni, 2, 3 polcuri, înainte, cu Costantin Cantimir și cu Dumitrașco Cantimir, ficiorii lui Antioh-vodă, fiind acolo la moscali înstreinaț. Deci au și purcesŭ pen țară, strângând privantu și bucate turcești unde găsè. Și cai d-è cui găsè, și turcești și boierești, îi lua, că le slăbisă caii. Deci Dumitrașco beizadè maior au luat pe suptu munte, pre la Suceavă, și-n gios muntele a prăda păn’ la Bacău și s-au întorsu la Ieșŭ cu duium. Iar fratesă u Costantin Cantimir, ce era bregadiri, au luatŭ de la Ișnovăț Jijia în gios și pe la Botășeni și au răpedzât ca doă mii oaste să prindă pe Gligorie-vodă. Și au mersu poghiazul pe Bahlui în gios, pe la un satŭ ce să cheamă Căcărădzenii, au trecut Bahluiul ș-au luatŭ pre la Șanta de-u trecut codrul la Vaslui. Și de acolo s-au întorsu înapoi, că să temè de tătari.
Și Grigorie-vodă au prinsu veste den Roșieci și au fugitŭ în gios spre Gălaț. Deci Costantin beizadè au vinitŭ tot jăcuind păn-în Ieș și au intrat în Ieș săptemvrie în 2 dzile la velet 7248. Și i-au ieșitŭ înainte mitropolitul și cu caimacanii și cu alțî boieri care să mai tâmplasă, și călugări, și neguțitori den laturea târgului, despre muntenime, și i-au închinat cheile țărâi și steagurile slujitorilor. Și s-au împreunat cu mare bucurie ș-au purces pen Ieșŭ. Păn’ la Frumoasa l-au pitrecutŭ boierii. Și s-au așădzat acolo cu oaste.
Iar Meneh feltu-mașalâc au trecut Prutul de la Ișnovăț în ceasta parte și au tot vinit pre Prut în gios, făcând ocopuri cale câte de cinci, 6 ceasuri unul de altul. Și de la Podul lui Gherman s-au lăsat obuzul cel mare să treacă Prutul iar în cee parte, și el, cu vo 10.000 de oaste, au vinit drept la Ieșŭ. A doa dzi, luni, septemvrie în 3, au intrat în Ieș, și i-au ieșit și lui înainte mitropolitul și cu caimacanii și cu alțî boieri care să tâmplasă, făcându-i mare cinste, păn’ l-au adus în curțile domnești. Și au șădzut în Ieș o săptămână. Și cât au sădzutŭ în Ieș, în toate dzâlele chema pe mitropolitul și pe caimacani și pe alți boieri, de-i punè la masă de-i cinstè.
Și au umblat în giurŭ împregiurul târgului de-au ales loc de cetate. Și au pus semne și au pus săldați și salahori, de-au început a săpa de-au făcut șanțu și tabie. Și au lăsat 4.000— 5.000 oaste, c-un ghenăral maiur, anumi Petre Șipon, și cu un polcovnic, ca să fie de paza târgului. Și au rânduitŭ și pe un ghenăral, anume Levendal, să margă la gura Jijii, să facă și acolo ocop. Și n-au apucatŭ a-l face. Și în Târgul Frumos și în Roman iarăș au lăsat oaste și au făcut ocopuri. Și au datŭ și aceste ponturi moscalii țărâi și au pus pe caimacani, pe Sandul Sturdza vel-logofăt și pe Iordachie Cantacozino vel-vornic, ce-i dzâce Deleanul, iar. Și ei să hie mai mare căimăcani, sănaturi, păn’ s-a mai alege cum a mai fi.
Ponturile ce-u dat țeri:

1. Să fie moldovenii credincioși cu toată inima împărățâi Rusii.
2. Să n-aibă răspundeție cu neprietinii împărățiii Rusiii.
3. Boierii pribegi cu Gligorie-vodă să s-întoarcă toț păn-într-un an, iar care nu s-ar întoarce păn’ la anul să n-aibă iertare, și moșiile să le hie pierdute.
4. Doaădzăci de mii de oaste să iernedză țara și s-o hrănească, și să șadă pen târguri, unde ar socoti.
5. 3.000 de sălahori să nu lipsască peste toț anii, să lucredză la cetăț la ce ar trebui.
6. Oamenii bolnavi de oaste, să cheltuiască cu dânșii și aptică, să le dè oțăt și usturoi.
7. Oficerilor ce-ș era cu aceste 20.000 oaste iar să le de ce le-ar trebui.
8. Moscal, grec sau alți oameni străini să nu încapă nice la o dregătorie în țară, numai cu neguțătorii.
9. Câț slujitori sau boieri ce n-or hi la vo dregătorii să încaleci toț să margă la oaste. Și leafă să le dè împărăția, iar la nevoia țărâi, ce le-a fi partea, să-ș dè.
10. 90 pungi bani să-i dè poclonul lui acmu.
11. 100 pungi masa lui în toț ani (12 mii galbini de aurŭ. Galbănul umbla 4 lei pre aceste vremi.)
12. Nime să nu tăgăduiască bucate sau haine sau bani turcești și grecești, că cu capul a da samă.

Aceste ponturi au dat Meneh boierilor și au dzisŭ că, de n-or priimi, a da foc târgului. Și i-au făcut cu de-a sâla de-au iscălitŭ, că să tâmplasă și boieri de nu s-învoiè. Și au iscălitŭ toț.
Care mai pe urmă viț vidè la ce au vinit cinstea lui Meneh pe boieri. Că vinul cel ungurescu dulce s-au făcut venin amar, și râsul plânsu, și voia ce bună groază și frică, și oh, oh, oh!, și bogăția sărăcie și lipsă și blăstăm și osindă vecinică, neuitată și neînchegată. Apoi, făcând aceste, Mineh au poftit pe boieri și pe mitropolitul de l-au petrecut păn’ peste Prutŭ la Zagarance. Și acolo au tocmit oastea șiraguri, de au vădzut-o boierii. Și au făcut o sfeștenie mitropolitul, și au blagoslovitŭ oastea și au stropit-o cu agheazmă. Și apoi au datŭ den tunuri, și s-au dus la cortu și au cinstit toată dzua, dând den tunuri. Și le-au dăruitŭ caimacanilor câte 200 ughi de aurŭ, și mitropolitului 300 ughi. Și apoi s-au întorsu boierii la Ieș. Iar Meneh au rânduitŭ al doiele rându pe Dumitrașco beizadè, cu căzaci și cu catani și cu moscali, să margă să prindă pre Gligorie-vodă de la Șărbăneștii cei de pe Sâret, înțălegând că-i acolo. Și au purcesŭ și s-au dus tot pe Sâretiu în gios, păn-aproape de Șărbănești. Iar Gligorie-vodă, prindzând veste, au trecut Siretiul cu mare spaimă noaptea pre o ploaie și au fugit spre Brăila. Iar Dumitrașco beizadè n-au cutedzat să-l gonească, ce s-au întorsu înapoi și au lovit Focșenii, și cei de iasta parte și cei de cee parte, de i-au prădat, de-au rămas oamenii cu peili goale, numai cu sufletele. Și au lovitŭ și pe la Mera de au luat pe Lupul aga și pe socru-său, mitropolitul Sidis. Și i-au dus la Meneh, având el răspundeție mai denainte cu Meneh, de când era sărdar la Orhei, cu poronca lui Gligorie-vodă. Iar pe Costantin beizadè l-au rânduit cu oaste catane asupra Hușilor, ca să stè în prejma tătarâlor.
Iar Meneh s-au pornitŭ asupra Tighinii de la Prutŭ. Și au trecutŭ codrul în fundul Bâcului și au luatŭ în gios pănă lângă Bârâiac. Și acolo l-au agiunsu cărțî de la solii franțujești, că au făcutŭ pace, să s-întoarcă înapoi. Deci s-au și întorsu înapoi, iar în Tighine den turci mai nime nu rămăsesă și totŭ fugiè. Și tătarâi era morțî, sta înfipți și începus-a agiune să s-închine. Și Meneh s-au întorsu înapoi. Și scrie Meneh la caimacani că s-au întorsu înapoi, că să apropie iarna, iar pace nu-i, să poarte grijă la oastea ce este în Ieș și la Roman și în Târgul Frumos, că el merge la Hotin și pre marginea Țărâi Leșești, de-a ierna.
Și au și întorsu pe atamanul înapoi, și cu vahmistru [15] cu donții, și au luatŭ și de la Roman și den Stoian, care s-au făcut 8.000 de oaste, și au purces în gios pre la Focșani. Ș-au intrat în Țara Munteneasc-în sus, prădând păn’ la Câmpina. Și de acolo n-au cutedzatŭ să vii înapoi, să nu le iasă turci înainte de la Brăila, ce au trecut în Țara Ungurească. Iar Meneh au tot mărsu în sus păn’ la Hotin și au șădzut câteva dzile la Hotin. Și tot scriè cărțî cu scârbe la boieri caimacani să poarte de grijă de privantu, să nu să mai protivască lui Gligorie-vodă, că nu-i pace. Și scriè și la Petre Șipon ghenărariul să zapciiască pe boieri de bani. Triimis-au Gligorie-vodă pe un postelnic cu carte la caimacani de le-au făcut știre că s-au făcut pace. Iar ghenărariul au triimis pe acel postelnic cu cartea la Mineh. Meneh l-au pus la calaur, și s-au mâniet, și au triimis de au strâcat casăle de la Frumoasa. Și au cădzut și caimacanii în mari prepus despre Minih. Mai tare prepus era pe vornicul Iordachii Deleanul Ca[n]tacozino, făcându-l șalvir cu 2 fețe.
Deci și caimacanii să spăriesă și să mera ce-or face, că au pus bani pe neguțitori și pe alte bresle, și nu putè scoati. Și pen țară nu putè umbla să strângă banii, că țara era bejănă și plină de tălhari de oaste. Încotro mergè, vinè tot dizbrăcați, și unii tăiețî. În ținuturile cele de gios nu putè, de Gligorievodă, să iè bani.
Vinit-au și Costantin beizade de la Huș în Ieș, să hie cu boierii sinat. Și au lăsatŭ acolo o samă de cătane de strajă. Și i-au lovit tătarâi, și au pierit vo 300 cătane.
Apoi mai pe urmă au pus și zacuții la caimacani, vădzând că nu pot plini banii poclonului ș-a mesâi lui Meneh, cari mai sus s-au scris.
Iar mai pe urmă vinit-au poroncă de la Meneh la ghenărariul Petre Șipon să să rădice den Ieș și de pen alte târguri, să vii la Hotin toț și să iè și pe boierii caimacani cu calaur, de n-or hi plinit banii. Și s-au gătit și au purcesŭ den Ieș sâmbătă în 13 [16] dzile a lui octomvrie. Și au purces a căuta în toate mănăstirili bani sau odoară, și n-au găsât, iar haine n-au luatŭ în Ieș. Iar grecești, turcești au luatŭ tot ce-au găsâtŭ, și a unora ce era sluge lui Gligorie-vodă. Mai multu Costantin beizadè le lua el. Iar la țară tot au jăcuitŭ, și bucate, și borfe. Și s-au pornitŭ moscalii den Ieș, iar o samă de cătane și cu câțva moscali rămăsesă în târgu de jăcuiè. Iar bieții oameni, pen mănăstâri închiș, săracii, cu atâta groază. Numai Dumnădzău tot nu s-au îndurat de istov, c-au și sosât Sară Mehmetpaș e cu lipcani și cu o samă de tătari și cu Toader Păladi velvistiernic de la Gligori-vodă, triimiș înainte de la Braniști. Și cum au sosit, cum au început a năvăli la obuzul moschicesc, ș-a intra în târgu, ș-a prindi pe cătane, ș-a-i lua cu caiușuri de grumadz pe lângă cai, ș-a-i face să plătească ce-au băutŭ. Și oca cè de vin s-au întorsu în sânge și în bătaie. Și au sărit și oamenii de pen mănăstiri de agiuta lipcanilor a-i prinde, și tătarâlor. Apoi ghenărariul, vădzând că i-au prinsu mulți moscali tătarâi, și pe un porocinic, au scris la pașe și la Pălade să-i sloboadă oamenii, că, neslobodzându-i, s-a-ntoarce cu tot obuzul înapoi ș-apoi a da foc târgului, și a sparge și mănăstirile, ș-a pune tot suptu sabie, că acmu este pace.
Deci au stătut pașa și au strânsu pe toț, catani, moscali, și i-au triimis la ghenărariu, pe câț au găsât prinși. Și ei încă s-au rădicatŭ de pe Căcaina și s-au dus în sus.
Iar tătarâi încă în sus după dânșii s-au dus. Și au scos multe bucati ce luasă den țară. Și au vinitŭ oamenii și au datŭ câte un leu de vită și ș-au scos bucatele. Și de-ar hi lăsat pașa să margă tătarâi după dânșii păn’ lângă Hotin, puțini ar hi mersu cu dobândă, mai și fără dobândă, că-i lovise o ninsoari cu vicol, de-și sta de capetili lor.
Apoi și Gligorie-vodă au scris cărțî la Meneh să sloboadă pre mitropolitul și pe boierii caimacani de la Hotin. Sosind în scaun în Ieș, luni în 16 [17] dzile, a trie dze după ce s-au pornit moscalii den Ieș, și-au arătat milă de iertăciuni, cine era greșit.
Deci Meneh i-au cinstit pe boieri la masă vo 2 dzile și nu le-au mai cerșut bani ce rămăsesă rămășiță den poclon, și i-au slobodzâtŭ. Și au vinit la Ieș. Iar Antonie mitropolitul n-au vrut să s-întoarcă. S-au temut di Grigorie-vodă, să nu oblicească că au fost agiunsu mai denainte cu moscalii, și s-au dus și el la Moscu.
Și atunce, și Meneh au trecut Nistrul în cee parte cu oastea toată. Numai ce au lăsatŭ un ghenăral în Hotin, anumi Levendalŭ, cu 3.000 de oaste. Și pusesă Minih de făcusă tot gauri pe supt cetatea Hotinul, apoi lagumuri, să-l spargă, dar apoi nu l-au spartu. Și atunce, la purcesul lui Mineh, triimis-au de au robitŭ toț oamenii den ținutul Hotinului și di pe marginea Cernăuțului. Și i-au trecutŭ cu copii, cu femei, la Mosc. Și împărțè pre oameni ca pre dobitoaci. Unii le lua copii, alții bărbații, alții muierile. Și-i vindè unii la alțâi, fără leac de milă, mai rău decât tătarâi. Și era vreme de iarnă. Bogate lacrămi era, cât s-audze glasul la cer.
Deci Grigorie-vodă, dac-au sosit în Ieși, a patra dza i-au și vinit veste că vahmistru și cu atamanul donților ies pe Oituz den Țara Ungurească, că nemții nu i-au lăsat să margă prin Țara Ungurească. Ieșind pe Oituz, au luatŭ în sus pe supt munti pre Bistriță, pre la Roznov, pe la Neamțu, pe la Suceavă, pre la Cernăuț, păn-au trecutŭ Nistrul, tot prădând ce le-au fost în calea lor. Acește au prădat mai rău, că ce mai scăpasă dentăi au luat acește tot. Triimis-au și Gligorie-vodă pre alaibei, de-au mărsu cu lipcani, tot în preajma lor, păn-au trecut Nistrul.
Deci în scurtă vreme au triimis Gligorie-[vodă] pe Sara Mahmet-pașe cu lipcanii, cu poronca Porții. Și șidè pașa afară, și Levendal ghenărariul în cetate la Hotin. Și au șădzut o lună și mai bine așè, ca lupul cu oaia, launloc, de-ș căuta într-ochi. Oamenii de la Moscu ș-a franțojilor tot umbla la Poartă și di la Poartă la Moscu, păn’ la o vremi au vinit poroncă, și au ieșitŭ moscalii și s-au dus den Hotin și au datŭ cetatea pre mâna pașii. Iar dup-acee, în 3 săptămâni, au vinit poroncă la Grigorie-vodă cum că au dat Hotinul în sama lui. Și în cetate șidè pașa, iar den afară n-avè treabă măcar o palmă. Și au triimis pre Lupul sărdariul pârcălab la Hotin.
Și la dzi întăi a lui dechemvrie au scos hârtii, și la fevrar au scos văcăritŭ, tot una după alta. Și s-au tâmplat de-au cădzutŭ și iarnă mare, păn’ la brâu. Și au cădzutŭ de la vinerea mare și au ținut păn’ la Sfeti Gheorghie. Și pierè vitele oamenilor, câte mai scăpasă de oaste, și întrasă și boal-în vite și în oi, vărsatŭ, de să potopè cu totul. Că fân nu putusă face oamenii, de oaste și de ploai multă ce era. Și cât și făcusă, încă îl mâncasă moscalii păn-a s-întoarce înapoi. Și agiunsesă stogul de fân 15 lei, și nu să putè găsî nicăiuri, și vadra de vin un leu. Socotiț, fraților cititori, cum este osinda și mânia lui Dumnădzău pre țara aceasta! Că și Grigorie-vodă, de cum era, i să schimbasă firea îndoitŭ. Că boierii era toț în prepus și n-avè nici o credință. Orbitŭ în lăcomie, giudicăți era multi, de jacuri ce făcusă. Și era giudecățâle cu fățării, că cei drepțî era în urgie, și mulți din cei vinovaț era în cinste.
Triimis-au de ș-au adus și doamna și beizadelile de la Țarigrad, cu mulțime de greci. Și grecii dobândisă mândrie și obraz, cu clevite și fără rușine asupra beților boieri și cu nebăgare în samă într-o nimică pre moldoveni.
Că pe vornicul Iordachie Cantacozino, ce-i dzâce Deleanul, dacă au vinit de la Hotin, nici l-au priimitŭ vodă să s-împreuni cu dânsul. Și au pus pre baș-cihodar, cu 50 oameni, de l-au străjuitŭ la gazda lui câteva dzâle, apoi l-au pornitŭ la țară, la Deleni, la casa lui, nice să-l vad-în ochi. Și era să-l călugă rească. Numai nărocul lui au fostu că era cumnatŭ cu Mihaivodă, și Gligorie-vodă era cuscru cu Mihai-vodă. Și pentru voia lui Mihai-vodă l-au lăsat acasă. Că au fost înțăles Gligorievodă că scrisesă la moscali și pecetluiè cu ceara roșie, când era el căimăcan în Ieș și vodă era fugitŭ în gios la Gălaț. Și alte multe ca aceste îl pârâsă ciocoii. Ce la cât va vini pe urmă acest boieri, vremea va arăta.
Așijdere și pre mine, Ioan Neculce vornic, tâmplându-mă de am fost la vremea moscalilor în Ieș, m-au amestecat ciocoii și cu alți neprietini la Gligori-vodă. Și m-au închis la baș-bulucbaș câtiva dzâle. Și copiii miei s-ascunsesă în laturi, și au triimis un postelnic de i-au căutat în toată țara, dându-mi și mii pricină că am bătut un ciocoi la vremea moscalilor, socotind că am fost și eu amestecatŭ la niscaiva fapte. Dar pre urmă au aflatŭ că n-am fost, și m-au slobodzit și pre mini la țară. Și atunce, la acè primejdie, am cheltuit mulț bani, care dè samă la Dumnă-dzău cini m-au amestecat. Ce la cè di pre urmă și pentru mine și pentru alții, vremea viitoare va arăta.
Iară Gligori-vodă trimis-au la Țarigradŭ de-u făcut afurisănie lui Anton mitropolitul, căci s-au dus cu moscali și n-au vurt să vie în țar-înapoi. Ce Anton s-au dus la împărăteasa, și i-au făcut mari cinste și l-au dăruit și l-au pus mitropolitu în Cernihoi în Țara Căzăcească pără acmu. Iar în locul lui Anton au pus mitropolit pe Nichifor, grec fiind.
Iară de vară, la văletul 7248, mărs-au soli moscali și turci de-u hotărât din Iuhurluc dreptu la Buh, în gios turcescŭ, în sus moschicescu, păn-în fundul Ehorlucului, și din fundul Iuhurlucului dreptu în Buh, și din Buh în gios apa Buhului hotar păn-în Nipru, și din Nipru în gios, apa Niprului păn’ lângă Vozia, cale de 4 ceasuri din Vozia în sus. Și au tăiet dreptu la Don, tot din mare, cale de 4 ceasuri în sus, ș-au pus semne, iar din Don în cee parte au lăsat tot moscalilor hotar să fie cu Azac cu Tuman cu tot. Nămai din Or 4 ceasuri cale păn-în Vozia au lăsat cale crâmenilor.
Și au trecut și sol mare moschicescu la Poartă și sol mare turcescu la moscali cu aședzimântul păcii. Și n-au apucat a agiunge nici solul cel moschicescu la Poartă, nici cel turcescu la Petreburcu, și i-au agiunsu vestea pe drumuri c-au murit împărăteasa Anna cè moschicească la văletul 7249, octomvrie în 26. Și au stătut pe drum aciie doi soli, cari unde i-au agiunsu vestea, câteva dzili, de-u așteptat răspunsu. Și pe urmă, viindu-le răspunsu, s-au pornit de s-au dus și cela la Țarigradŭ și celalaltu la Petreburcu. Precum or aședza, vremea va arăta.
Într-acestu an murit-au și Carul, împăratul nemțescu. Și să strângu crai și alectorii la târgul Amburhu, la alecție. Ce la ce s-a alege, vremea va arăta.
Într-acestu an let 7248 rădicatu-s-au persi cu toată puterea lor și au mărsu asupra unui împărat a Indii, anume Gonorŭ. Și dându război tari, au biruit persii și au prinsu și pe împăratul Indii la mână viu. Și i-au luat toate țărâle și apoi l-au lăsat să-i hie birnic. Și s-au umplut persii de multă avere.
Tot într-această vară, let 7248, la avgust, dat-au o brumă mare, de-u strâcat pânele, mălaiele, păpușoi. Și păn-în mart nu putusă ara oamenii. Și s-au făcut foamete în țară, și de pâne, și de vin, și de vite. Scumpete mare, că le cumpăra și de la Crâm, și vite și pâne, și de la Țarigrad și den toate părțile, de să scumpisă toate lucrurile: 80 lei, 100 lei părechea de boi, vaca 15, 20 lei. Că și la Țarigrad și la unguri și în Crâm, și mai cu prețŭ decât aice era bucatele toate. Aceste s-au făcut întracestu an let 7248 [18].
Și împărăteasa Anna, la moartea ei, au lăsat pe un copil mic de 2, 3 luni să hie împărat, când a vini la vârstă, iar pănă atunce să fie pitrop Biron Csenje de Cruleandia, împreună cu alții. Și după aceea n-au trecut 2, 3 luni, și după ce s-au strânsu cnedzii toți, n-au suferit să fie el cap împărățiii și l-au și făcut surgun, dând pricină că este liuter.
Iară la vălet 7249 au rămas pitropi împărățiii Moscului îma copilului, anume Anna, nepoată de sor împărătesii cei bătrâne, și cu bărbatu-său, Antonie Csenje de Lunimburcu, și cu un neamțu, anume Ișterhaz, și cu vro 2, 3 cnedzi moscali. Și pe Menih l-au mazilit, să nu mai fie fert-marșalic, iar pe alți liuteri ce au fost ofițeri i-au gonit pe toți. Și le-au luat moșiile ce le didese, ș-au rămas să fie iarăși împărătești.
Iară tot întru acestaș an văleat 7249 au început a face gâlceavă craiul șvedzilor, ginerele lui Petru împărat, dzicând că nu i să cade împărăția acelui copil, ce să cade să fie împărăția ficiorului lui, că este făcut din fata lui Petru, sau Elisaftii, fetii lui Petru, care era fată mare la Moscu. Și au început a scoate oaste șfedzască, fiind îndemnat de Franțoz, adeverind că le-a da agiutor și bani, cu îndemnătura Turcului. Ce și moscalii, după ce au simțit, au trimis oaste împotriva oștii șvedzești și i-au bătut prè rău pe șvedzi.
Tot întru acest an văleat 7249, după ce au agiunsu solul moschicesc la Poartă, pentru oarecare pricini neputându-să aședza, au pus împărăția și au tăiet capul lui Alexandru terdzimanului, fratelui lui Gligori-vodă. Și pe alți turci, carii fusese la aședzământul păcii împreună cu terdzimanul, i-au făcut surguni, dzicând cum că au făcut vicleșug, de au viclenit împărăția și au învoit creștinilor.
Iară piste 6 luni, la văleat 7250, septemvrii 13 dzili, au vinit și lui Gligori-vodă mazilia, și l-au dus la Poartă cu cinste. Și în locul lui au vinit Costantin-vodă, ficiorul lui Neculai-vodă Mavrocordatŭ, din Țara Muntenească, careli au mai fost aice domnu, iară în locul lui Costantin-vodă au mărsu Mihai-vodă Racoviță cel bătrân. Atunce au trimis turcii în Țara Muntenească de au tăiet capul unui doftor, anume Testabudza, care acel Testabudza au fost credincios la Poartă. Și cădzind în prepus cum că să agiungè cu creștinii, au fugit 2, 3 ani. Și amăgindu-l turcii cu ferman de iertare, așè l-au prinsu și i-au tăiet capul.
Acest domnu Grigorie-vodă era foarte grabnicu și năselnic. Și în dzilele lui să îmbogățise ciocoii, că lua slujbele cu dări și cu mite de la greci. Iară boierii mazili n-avè căutare și rămăsese la sărăcie. Și începusă a-i și boieri pe ciocoi, că să mândrise, socotiè că n-a mai avè sfârșit. Iar Dumnădzău este tuturor giudecător dreptu.

  1. De la „grec țarigrădan...“ până aici, scris de Neculce. „Pus-au...“ pare mai puțin sigur ca provenind de la cronicar, deși, prin trăsături, se deosebește clar de scrisul copistului. Înainte de „Nămai“, apare „cât“, din neatenție, de două ori: „decât cât (de lup)“.
  2. Ultima propoziție, împreună cu cuvintele „Darie“ și „mare“, adăugate de Neculce.
  3. De la începutul alineatului până aici este scris de Neculce. Am eliminat câte un „i“ de prisos din cuvintele „zapciilâc“ și „codri“.
  4. Lectură nesigură. Pare a fi o greșeală de transcriere pentru „Berhomete“.
  5. De la alineatul „Vizirul viindu...“ (pag. 80) până aici, adăugat de Neculce, afară de propozițiile „să-l puie domnu în Țara Muntenească“ (sfârșitul alineatului al doilea) și „cini dă mai mult“
    (sfârșitul alineatului al patrulea). Lectură nesigură pentru „prietin“ și „bun“, unde apare „r“ în loc de „n“ și în special pentru cuvântul care se găsește imediat înainte de „la muftiul“.
  6. „Un ficior a lui Adăle-Gherii cel rău“ și „ședè“ din fraza următoare sunt scrise de Neculce.
  7. Scris „dni“ în ambele locuri, cu un semn deasupra, care arată scriere prescurtată.
  8. În ms. 253 „Nimira“.
  9. De la „anumi...“ până aici, adăugat de Neculce.
  10. Această frază a fost adăugată de Neculce.
  11. József, fiul lui Ferenc Rákóczi II.
  12. Loc gol în ms. 253. În ms. 53: «au pus pre alt han».
  13. Loc gol în ms. 253. În ms. 53 „ordia turcească“, pus de copist pentru a umple lacuna. Altfel se vede ușor că trebuia să apară un nume topic.
  14. Loc gol în manuscrise.
  15. În ms. 153, „capisna“; nu poate fi explicat nici ca nume propriu, nici ca apelatin. Pe foaia 472, v0; rândul 4, copistul acestui manuscris, transcriind același cuvânt,
    a început cu „cap“, apoi a continuat cu „mistru“, deci „capmistru“. Este clar că el n-a putut descifra textul pe care-l copia și unde era, în acest pasaj, „vahmistru“, ca în ms. 53.
  16. În ms. 253 este loc gol, iar în ms. 53 textul apare cu totul schimbat. „13“ provine de la Kogălniceanu.
  17. Această dată a stabilit-o Kogălniceanu. În manuscrise lipsește.
  18. Ultimele șase alineate sunt scrise de Neculce, cu excepția propoziției de la sfârșitul primului alineat: „Iar în locul lui Anton au pus mitropolit pe Nichifor, grec fiind“.