Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XXII
După ce-au venit Grigorie Ghica-vodă în Iași, a treia dzi, pre obiceiu, au boierit boierii. Pus-au pre Gavriil Miclescul vel-logofăt, pre Darie Donici vel-vornic de Țara de Gios, pre Costantin Ruset vel-vornic de Țara de Sus, pre Costantin Costache hatman, pre Costantin, fratele lui Manolache chiurci-baș, vel-postelnic, pre Sandul Sturdze vel-spătar, pre Iordache Caănîtacuzino vel-ban, pe Toader Paladi vel-visternic, pre Iordache Costache, sin Lupului, vel-stolnic, pre Andronache Vlasto, cumnată-său, vel-comis. Acește era boierii lui Grigorievodă, mai toți rudele lui Mihai-vodă, carii fusese și la Mihaivodă. Iar toate trebile era după Costantin postelnicul, și după dânsul era Sandul Sturdze spatar, fiind moldovan și oarece și neamŭ lui Grigorie-vodă.
Deci alți boieri, ce mai rămăsese de atâta vreme de aștepta pre Grigorie-vodă, ca să încapă și ei, vădzând că i-au apucat iar ceielalți boieri pre denainte și acmu, căuta rău.
Atunce la banii steagului n-au mai scos altă dajde. Numai găsind obiceiu gata de la Mihai-vodă văcăritul, au scos atunce și el văcărit, 10 potronici de cal și 6 potronici de vită. Iar de primăvară au scos șferturi, pre putință, iar de toamnă hârtii, iar ușoare și fără năpăști. Și au mai scădzut desetina boierilor, să dè de 10 un leu, și au rădicat țigănăritul și morăritul și prisăcăritul și cârcimăritul, care le scornisă Mihai-vodă. Aceste le-au iertat Grigorie-vodă întăiu.
Iară când au fost de toamnă, s-au hainit un boier, anume Dumitrașco Racoviță hatman, fratele lui Mihai-vodă. Fiind mazil la țară, au început a scrie cărți la frate-său, la Mihaivodă. Deci oblicind Grigorie-vodă, au trimis la dânsul să-l prindză, iar el simțind, au fugit la tătarî în Bugeag. Și cu dânsul au fugit și ginere-său, Iordache stolnicul.
Iară în scurtă vreme s-au burzuluit și Adli-Gherii Calga, soltan de Bugeag, asupra lui Medli-Gherii hanul și au încălecat cu tot Bugeagul. Iar pricina era așè. Mai nainte vreme cu câțva ani fugisă un Bahti-Gherii, ce-i dzice poreclă Delii soltan. Acesta, fugind spre calmâși, făcè multe amestecături pentru hănia Crâmului. Să agiungè cu șerimii din Crâm, făcè de scotè Poarta mai totdeuna pe han. Deci Poarta au ales pe acest han, anume Medli-Gherii, de omŭ rău, ca doar va putè supune pre șerimi și pre mârzaci. Deci luând hănia, mulți mârzaci și șerimi au tăiet, păn’ și pre niște nepoți a lui de sor. Și vădzând acest Calga soltan, n-au mai putut răbda a vedè atâțe capete pierind, precum ei n-au mai avut acest obiceiu să să piardă mârzacii. Ce au și încălecat atunce toți bugegenii cu zorbà, și au scris și la Poartă, cerșind han pe un frate a lui, anume Caza-Cheri. Și Poarta nu vrè, dzicând că tot așè s-au învățat de schimbă hanii și nu le pot intra în voie.
Atunce s-au făcut mare spaimă în toate țările împregiur. Și s-au bejenit Țara Moldovii, temându-să încă și raieoa Tighinii și a Hotinului și Țara Rumânească, și-ncă și preste Dunăre, și Țara Ungurească, și Țara Leșască de încălecarea acelui soltan cu tot Bugeagul. Că nu știè alte țări și olate adevărul, ce vor să facă, măcar că dzicè ei că nu le trebuie Adli-Gherie hanul, că le strică obiceiele, de le taie mârzacii și șerimii ca un casap, și scriè la Poartă să le dè pre Caza-Cheri să le fie han. Dar tot nu putè oamenii crede, așè este, au altă ceva or să facă. Și multu au umblat prin Bugeagu, după ce-au încălecat. Apoi au trecut Nistrul și s-au dus în câmpi, aproape de Ceahrin, de ședè cu multe voroave și spaime acestor țări prinpregiur, ce scriu mai sus.
Atunce, cu câteva luni mai nainte, să tâmplasă de hotărâsă Grigorie-vodă locul țărâi și stricasă capegi-bașe, de la Poartă, ce venisă cu ferman, câteva câșle tătărăști, împreună cu oamenii lui Grigorie-vodă. Deci tătarâi, vădzându-să toți la un loc, să foarte lăuda asupra lui Grigorie-vodă și asupra țărâi, dzicând că le-au arsu mulțime de robi și de copii și le-au stricat câteva geamii. Deci și boierii ce era pribegi acolo, Dumitrașco Racoviță hatman și cu ginere-său, Iordache Costache stolnic, făcè și ei multe amestecături la soltanul și la mârzaci, cu vorbe rele și îndemnături asupra lui Grigorie-vodă.
Grigorie-vodă înțelegând că să laudă soltanul și mârzacii asupra lui, avè mare grijă și Grigorie-vodă și toată boierimea. Și țara încă să bejenisă. Și era Grigorie-vodă în curți în Iași, închiși cu slujitorii, în tot ceasul așteptând gata să-l lovască. Și trimite la soltanul oamenii săi, cu daruri totdeuna, ca să-l împace. Și nu-l putè sătura nici cu un feliu de daruri. Era și giupânesele boierilor pribegi aice, la popreală, în Iași, de Grigorie-vodă. Trimis-au soltanul un agă al său la domnie, să le lasă să margă la bărbații lor în Bugeag. Și îndată le-au slobodzit, de s-au dus, cu tot ce-au avut, în Bugeagŭ, la boierii lor.
Iară pre urmă n-au cutedzat Grigorie-vodă ca să șadză în Ieși, ce s-au dus la Botoșeni, de-au șădzut câteva dzile. Și pre doamna-ș au trimis-o la Hotin, de-au șădzut păn’ s-au împăcat lucrul.
Audzind Poarta împărăției de atâte amestecături acelui soltan, au orânduit un sarascheriu, cu câteva mii de oști turcești, și pre Grigorie-vodă și pre Neculai-vodă, domnul muntenescu, și pre Colceag-beiu cu lipcanii și cu spahiii de Hotin, să margă toți în Bugeag, asupra acelui soltan și a bugigenilor. Deci acel sarascher au venit cu oaste la Smil, așteptând să să strângă și alții acolo. Neculai-vodă încă au venit păn’ la Gălaț, Colceagbei încă de la Hotin au trecut pe Prut la Smil, iar Gligorie-vodă s-au pogorât de la Botoșeni pre la Cotnar și au venit iar la Ieși. Și au șădzut cu corturili și cu toată oastea lui în câmpu la Balica vro 2 săptămâni în postul Crăciunului. Și de la Balica au trecut codrul la Scânteie și au mersu în gios pe Bârlad pân’ la Roșieci. Și de acolo au mărsu la Fălciiu și au trecut Prutul și au mers la Codrul Chigheciului, de-au șădzut acolo vro doao, trei săptămâni.
Deci sarascheriul oștilor au scris la acel soltan să-ș plece capul, să margă la Poartă, că nu va avè nici o nevoie, iar pre hanul această dată împărăția nu va să-l mazilească. Deci el, vădzând acel răspunsu de la sarascheriul și înțelegând că și hanul vine cu oaste din Crâmŭ, și alți megieși pre dincoace, ș-au plecat capul și au purcesŭ la sarascheriul la Smil, de s-au dus la Poartă, fără nici o grijă. Și nu i-au făcut împărăția nemică.
Iară Iusuf Mârza și cu vro doi, trei mârzaci au pribegit în Țara Leșască, de au trăit acolo câtăva vreme.
Iară hanul au stătut de-au iernat în Bugeag păn-în primăvară, cu multă cheltuială și silă bugegenilor de crâmeni. Atunce au scos mai marii Bugeagului și ei văcărit, de-au dat mulți bani hanului, mai sus văcăritul de cumu-i la noi. Iar Gligorie-vodă, după ce-au așădzat pace între dânșii, au venit de la codru întinsu la Ieși. Și cât au șădzut în codru, fân, grăunță tot de la tătarî au mâncat toată oastea. Și la purcesŭ au pus de-au făcut și o movilă mare în codru, ca să rămâie de pomenire.
Atunce și Grigorie-vodă, după ce-au vinit la Ieși din oaste, trimis-au ardzu de jalobă la împărăție pentru stricăciunea ce-au făcut tătarâi țărâi și pentru boierii pribegi, ce sunt rudă lui Mihaivodă, cum au făcut atâte amestecături la tătarî, fiindu și cu îndemnarea lui Mihai-vodă, de s-au făcut aceste. Deci Poarta au bănuit tare lui Mihai-vodă și au făcut ferman la hanul pentru acei boieri pribegi, să-i dè pre mâna lui Grigorie-vodă. Și toată paguba țărâi și cheltuiala ce-ar hi făcut Grigorie-vodă cu oastea să i-o plinească de la tătarî.
Atunce au trimis Grigorie-vodă la hanul pre Darie Donici vel-vornic și pre Sandul Sturdza vel-visternic cu fermanul Porții și cu izvod de pagube. Deci pre boierii pribegi nu i-au dat, că Iordache au fugit în Crâm la un soltan, feciorul hanului, iară Dumitrașco hatman au fugit teptil preste Dunăre, trăgându-să la Țarigrad, la frate-său, la Mihai-vodă. Ce frate-său nu vrè să-l priimască, temându-să de la Poartă să nu oblicească că-i la dânsul. Ce umbla mistuindu-să prin Dobrogea din locŭ în loc. Iar pagubele de la tătarî i-au plinit toate. 700 pungi bani gata i-au adus în Iași cu niște cămări cu cai. Care lucru era de mirat, unde au isprăvit Grigorie-vodă de-au întorsu tătarâi pagubele moldovenilor, că avè mare trecere la Poartă. Însă acești bani nu i-au luat toț Grigorie-vodă, ce giumătate i-au dat hanului, și o samă au dat și oamenilor celor cu pagubele.
După aceasta, mergându Costantin postelnicul la Poartă, au oblicit și pe Dumitrașco hatman că-i în Dobrogea, la unu sat, teptil. Și fiind aproape de calea lui Costantin postelnicul, au umblat cum au putut și l-au prinsu. Și făcând știre lui Grigorievodă, au și trimis de l-au ferecat în obedzi și l-au adus în Iași. Și l-au pus la grè închisoare câteva luni, păn-au dat câțva bani, și apoi iertându-l, l-au slobodzit. Și ducându-să la satul lui, la Ferești, au mai trăit trei, patru dzile și au murit.
Iară în al treile an a domniei lui Grigorie-vodă s-au făcut de cătră toate părțile bună pace. Și s-au apucat de-au acoperit mănăstirea Balica cu oale și au tencuit-o pre dinafară și au făcutu-i și tindă, și au zugrăvit-o peste tot pri dinlontru, și zid împregiur, și clopotniță, și curți de piatră. Și au îndzăstrat-o cu toate, cu veșminte, cu odoară și cu bucate, și cu robi și moșii și vii, ca pre o mănăstire deplin. Așijdere au mai făcut curți scumpe și hălășteu cu iaz la Frumoasa, să fie de primblare domnilor.
Făcut-au și turnu mare pe poartă, în curtea domnească, și ceasornic mare, așijdere și 2 cișmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porții curții domnești și una denaintea feredeului. Așijdere și feredeul l-au mai tocmit. Mai tocmit-au și câteva casă în curțile domnești și odăile simenilor și la grajduri. Ce era stricat, tot au tocmit. Făcut-au casă frumoasă și-n Galata. Și au tocmit chiliile la Bârnova. Așijdere și la Bărboiu au făcut turnu și au coperit-o. Și alte multe sfinte biserici au dires și au tocmit.
Iară când au fost în al patrule an a domniei lui, în anul 7238 murit-au și Neculai-vodă, domnul muntenescu, unchiul lui Grigorie-vodă. Și l-au îngropat în mănăstirea cei de dânsu zidită la Văcărești. Iar în locul lui au rădicat muntenii pe fiiul său Costantin-vodă. Și i-au rămas lui Neculai-vodă 3 ficiori, cari mai pe urmă au ieșit domni, Costantin și Ion, precum le scriu înainte istoriile. Iar unul, Alecsandru, vremea înainte va arăta[1].
Iară în scurtă vreme făcutu-s-au mare zorbà în Țarigrad, rădicându-să inicerii asupra lui sultan Ahmet. Și l-au scos de la împărăție și au pus pre un nepot a lui, anume sultan Mahmut. Și-ntr-acea zorbà multe capete au pierit și mulți veziri s-au mazilit. Și să can potoliè zorbaoa și iar să scorniè. Atunce mazilind pre veziriul, găsit-au multă avere la dânsu, iar mai mult au găsit la chihaieoa lui. C-au aflat mai bine de 40.000 pungi bani, fără drugi de aur sleiți și alte odoară. Că atunce dedesă voie de bè mai toț turcii vin. Pentru acee s-au făcut zorbà, de-au schimbat împărații.
Atunce și Mihai-vodă aflând vreme, au mazilit pe Costantinvodă din Țara Muntenească, de n-au plinit încă bine luna cu domnia după moartea tătâne-său.
Atunce au mazilit și pe Adli-Gherii, hanul tătăresc, și au pus pre Caza-Cheri, carii și-l poftisă ei mai nainte. Și au ieșit și Medli-Gherii soltan, care fusesă cu zorbaoa.
Atunce zorbalele au găsit pe un casap sirbu, anume Buțucachii, prieten al lor, și ducându-l la veziriul cel nou, l-au făcut, fără voia lui, de l-au îmbrăcat în căftan, să fie domnu în Moldova. Ce îmbrăcându-l, nu i-au dat ferman să-l trimiță aice mai în grabă.
De aceasta oblicind Grigorie-vodă, spus-au tuturor boierilor. Și s-au sculat toți boierii de au scris la Poartă cum nu le trebuie acela domnu, și s-au gătit să fugă. Și fiind aice și un turcu mare, ce venisă cu căftan, și au mărsu toți boierii la acel turcu de i s-au rugat. Și spuind turcul la Țarigrad cumu-i pofta boierilor, mânietu-s-au împăratul și veziriul. Și pre mulți de acei cu zorbaoa au tăiet, de i-au mai împuținat. Și au tăiet atunce și pre acel domnișor Buțucachii-vodă, nepurces încă din Țarigrad. Și de iznoavă au trimis altu căftan de domnie lui Grigorie-vodă.
Tot atunce au mărsu mârzacii câțva la Țarigrad de au pârât pe hanul cel mazil pentru câte răutăți le-au făcut. Și au jăluit și pre Grigorie-vodă de bani ce le-au luat și de alte multe strâmbătăți ce-au avut. Deci Poarta au orânduit aceasta la pașa de Tighine, trecând Caza-Cheri han pre acolo, să ièi sama și să-i aședze. Atunce au venit și Iusuf Mârza din pribegie de la leși. Și viind prin Iași, l-au dăruit Grigorie-vodă foarte bine, ca să-l facă prieten pre un câine. Și mergând la hanul, l-au priimit bine și-ncă l-au și dăruit.
Iar înaintea aceștii zarve făcutu-ș-au pace și Iordache stolnicul de cătră Grigorie-vodă. Și viind din Crâm, l-au priimit vodă și l-au iertat de toate greșelele lui. Și-ncă i-au făcut și un rând de haine și i-au dat și din bucate. Și iar îl luasă în dragoste, socotind că-ș va părăsi năravul și a fi cu bine domniei și cu priință. L-au trimis la Tighine pentru acei mârzaci ce pârâsă pre Grigorie-vodă la Poartă, ca să stè la soltanul și la mârzaci să aședze acest lucru, știindu-l că să știe cu dânșii.
Iară după ce-au agiunsu la Tighine, n-au căutat pre slujba lui Grigorie-vodă și s-au apucat iar de alte amestecături să facă, mai mare decât cele dintăiu. Și la Grigorie-vodă scriè într-un chipu, iar cătră alți boieri de aice din țară scriè într-altu chip, cum că este gata domnia lui Costantin Duca-vodă dată de la Poartă, protivindu-să și el minciunilor tătarâlor. Iar acei era anume Costantin Costache hatman, văr primare cu Iordache stolnicul, cu frate-său Gavriil păharnic și Ioan Păladi vel-vornic și cu fiiu-său Toader vel-ban și Toader Costache stolnicul și cu Iordache Caănîtacuzino spatariul și alții mulți. S-au făcut toți la un cuvânt, pre scrisorile lui Iordache, fecior Lupului, și să sfătuisă că să fugă la soltanul, să stè pricină Ducăi-vodă, să nu fie, și să-ș rădice pre unul dintre dânșii domnu. Și așè au umblat cu acest sfat câtăva vreme, nici să ducè, nici spunè lui Grigorie vodă, ce sta în cumpene și să mira ce or face: fugi-or, au spune-or lui Grigorie-vodă. Unii dintre dânșii dzicè să fugă, alții dzicè să spuie lui vodă, păn-au oblicit Grigorie-vodă ce vor să facă ei, cum giuruiè hanului țara din Prut încolo, să fie loc tătărăscu, numai să le isprăvască acest lucru pre voie, să-ș rădice domnu dintre dânșii pre cine or socoti ei.
Deci au și prinsu pre acei boieri ce era în Iași și i-au închis. Și au răpedzit și la cei de la țară, de i-au prinsu, și ferecându-i i-au adus și i-au pus la închisoare, pe unul într-un loc, pre altul într-alt loc.
Iară pre Iordache stolnicul, feciorul Lupului, nici l-au mai adus la Grigorie-vodă să-l giudece, și cum l-au adus în Iași, l-au și dus înaintea porții, la cișme, și au poroncit de i-au tăiet capul. Iar pre ceielalți i-au mai ținut oarece închiși și i-au iertat, puind pre unii la giurământu, pe alții și fără giurământ.
Atunce au pus pre Costantin Ruset vornic de Țara de Gios, iar pre mine, Ioan Niculce biv-hatman, m-au pus vornic de Țara de Sus și pe Sandul Sturdze hatman și pe Costache Razul spatar mare și pe Andreeș Ruset visternic mare. Și așe s-au potolit acele calabalicuri. Fugit-au atunce Gavriil păharnic la Bugeag, și multe vorbe rele au grăit cătră sultanul și cătră hanul pentru Grigorie-vodă. Iar pre urmă l-au dat lui Grigorie-vodă de grumadzi. Ce Grigorie-vodă nu i-au făcut nici un rău [2] și l-au iertat, nici s-au uitat la ocărâle ce-i făcusă și la ponturile ce-i scrisesă Gavriil.
Uitați-vă acmu, fraților, câtă ocară au avut Grigorie-vodă de la acești boieri atunce! Iar el i-au iertat, și fără zăbavă, încă pe unii i-au și boierit, de-au fost la cinstea dintâi. Un domnu strein, și câtă milă au arătat! Iară după acee au trimis pre alți boieri de-au stătut la giudecată cu tătarâi la Tighine. Și multă cheltuial-au făcut păn’ s-au așădzat, mai îndoit de cât luasă el de la tătarî. Și au luat și o bucată de locŭ de a Moldovii, din hotarul cel vechiu, cale de un ceas.
Pre atunce, cu acele schimbări multe a vezirilor și cu calabalicul tătarâlor și cu amestecăturile acelor boieri, cădzusă țara și Grigorie-vodă la o mare datorie.
Tâmplatu-s-au într-acești doi ani, la văleat 7239 și 7240, de-au fost și timpurile proaste, de nu s-au făcut pâine din Iași în sus, și era și foamete, dar nu prè mare. Agiunsese mierța de mălai, în sus pe suptu munte, la 4 lei. Dar Grigorie-vodă, având mălaiu mult la Fălciiu și la Chișănău, strânsu din ușor, da acelor oameni de la ținuturile den sus câte 6 potronici mierța și-i aștepta de bani pănă toamna. Și încă au căutat câteva cară cu chirie, de-au încărcat pâine și au trimis-o pre la târgurile den sus, la Roman, la Neamțu, la Botoșeni, la Soceavă și la Cernăuți, de o da oamenilor fără bani. Numai chiria îș plătiè, ce și acee cu păsuială, dând întăi domnia chirigiilor, apoi, cu vremea, scotè de la acei oameni.
Iară tot întru acestaș an 7240 arătat-au Dumnedzeu greu bănat asupra creștinilor, pentru multe păcateli și fărădelegile noastre. Fără lipsă de pâine ce era, au mâncat și lupii oameni pre suptu munte, la ținutul Neamțului și la Soceavă. Ce curund ș-au întorsu sfinția sa mânia și ne-au trimis iar liniște de cătră acele hieri sălbateci. Dar să spăriesă oamenii.
Costantin-vodă, fecior lui Neculai-vodă, după ce l-au mazilit turcii și l-au dus în Țarigrad, n-au plinit anul mazil și iar au ieșitŭ domnu în Țara Muntenească la văleat 7240. Că atunce tot era Poarta neașădzată, și s-au tâmplat de-u cădzut un vezir, de-i dzicè Topalŭ-pașa, prieten lui Costantin-vodă și dușman lui Mihai-vodă. Deci cum au cădzut acel Topalu-pașa vezir, au și pârât boierii munteni pre Mihai-vodă la acela, știind că i-i neprieten, pentru multe superi ce le face Mihai-vodă și le strică obiceiurile, ca și când au fost în Moldova, și le iè mare sume de bani. Deci veziriul l-au și mazilit, și trimisesă să-i taie și capul. Numai niște prieteni a lui Mihai-vodă au agiunsu de-au dat știre împărăției, și așè au scăpat. Și l-au adus în Țarigrad viu și l-au închis. Dar pre acel prieten grec, anume Venitura, ce-au dat știre împărăției pentru Mihai-vodă, oblicindu-l veziriul, i-au tăiet capul. Și tot n-ar hi scăpat și Mihai-vodă, că trimisese veziriul de venisă câțiva boieri din Țara Muntenească de-l pârâè. Numai norocirea lui atâta au fost, că s-au tâmplat de s-au mazilit și veziriul. Dar numai 4 dzile de-ar hi mai trăit veziriul, era baraiamul, și atunce ar hi pierit și el. Numai vrând Dumnedzeu, au ieșit de la închisoare deodată.
Costantin-vodă, domnul muntenesc, viind în București, s-au așădzat cu bună pace de cătră toți boierii și le-au dat toate în mâna lor să chivernisască. Și trăiè tot cu liniște, nu ca la tată-său, Neculai-vodă, ce într-alt chip, foarte cu bună îmblândzire de cătră domnie.
Scris-au Costantin-vodă la vără-său Gligorie-vodă, domnul Moldovii, ca să-i caute o fată di boieriu din Moldova, să-l logodească, ca să-i hie doamnă. Deci Grigorie-vodă cu mare bucurie au priimit și cercând au aflat o cucoană, fată fecioară a lui Costantin Ruset vel-vornic, foarte frumoasă și înțeleaptă, anume Caterina, și de bun neamŭ și lăudat. Și au făcut logodnă și au trimis-o mai pre urmă cu părinții săi și cu alți boieri, rudenii a ei, tocma la București. Și au făcut mare și frumoasă nuntă domnească. La anul 7241 noievrie 12 au fost nunta. După aceasta au scris Costantin-vodă cu mare mulțămită la Grigorie-vodă de slujba ce i-au făcut.
Mihai-vodă, schimbându-să veziriul, ședè cu pace la Țarigrad și oarecumŭ și can cu nădejde de laudă asupra muntenilor, făcând și un ardzu viclean, dzicând că-i de la niște boieri munteni. Deci veziriul au trimis să vie boierii, să stè față cu dânsul. Iar ei audzind, au și fugit, unii în Țara Ungurească, alții în Moldova, vădzând că-i cheamă la Poartă. Și au datu știre la Țarigrad cum toată țara s-au încărcat, audzind de Mihai-vodă că iară îi să vie domnu. Iar împărăția audzind, s-au mâniet și au făcut pre Mihai-vodă surgun la Miidili, precum va arăta mai nainte vremea. Și au cheltuit atunce Costantin-vodă la Poartă 1000 pungi, ca să omoare pe Mihai-vodă. Și turci[i] bani au luat și nu l-au omorât [3].
Tot întru acestu an îndemnatu-s-au Grigorie-vodă anume că merge la primblare la Prigoreni, la vornicul Ioan Niculce, și la Ruginoasa, la hatmanul Sturdze. Iară de la Prigoreni au trecut la Roman, de la Roman la mănăstirea Neamțul. Și au scos icoana den mănăstire ș-au ținut-o sângurŭ Grigorie-vodă cu mâna lui. Și s-au închinat foarte frumos, cât să mera și ăGrigorieî-vodă și turcii care era cu Gligorie-vodă. Și călugării de la mănăstire dzâce că nu s-au închinat acè sfântă icoană ca atunce niciodată, așè frumos ca atunce. Și de acolo, la Baie și la Săcul, apoi la Slatina și la Dragomirna și la Soceavă. Și au umblat prin cetatea Socevii de-au vădzut-o. Apoi la Pobrata și apoi la Pășcani și la Ruginoasa, apoi s-au pogorât în Iași. Așè într-o săptămână au umblat de-au vădzut toate mănăstirile și locurile și satele boierești, ca să știe cine cum să ține. Măcar că cei proști și neagiunși de minte huliè, dar acea primblare era de mare laudă și folos. Că poate-fi de-ar fi mai zăbovit cevaș într-acest an cu domnia, ar fi arătat milă cu mănăstirile și cu casele boierești. Că au strânsu cu cărți pre toți igumenii de pre la mănăstiri la Boboteadză, de le-au făcut căutare de câte moșii au și cine le stăpânescu moșiile. Și au dat poroncă să nu-i știe că le sunt moșiile închinate pe la boieri, ce să și le stăpânească ei. Și au datŭ acel izvod la vel-logofăt, să le poarte de grijă. Și li să adeveriè că le va pune la o cale și pre mănăstiri și pre satele lor.
Pănă acmu, în al șesele an a domniei lui Grigorie-vodă, în Țara Moscului este pace, și ține samoderjavia împărăției o nepoată de frate a lui Petru Alexiovici împărat, anume Anna, fiica lui Ioan împărat.
Despre leși, iarăși pace. Silie Avgust craiu, pănă era viu, vădzându-se bătrân, ca să-i coronească leșii feciorulŭ, să fie craiu în locul lui. Ce leșii n-au priimit, măcarŭ că multe giuruință le adeveriè craiul leșilor, dar țara n-au vrut. Murit-au și câțiva domni leșești într-acești 6 ani a domniei lui Grigorie-vodă, tot capetele cele vestite și tuspatru hatmanii leșești. Deci craiul încă, dacă au vădzut că nu priimescu leșii să-i coronească feciorul în locul lui, nici el n-au vrut să puie hatmani. Și sede și acmu oastea leșască fără hatmani, numai un rementariu, de poartă de grijă oștilor, anume Ponitovschii. Iar în cursul anilor 7241, în luna lui decheămîvrie în 23 de dzile, murit-au și acest craiu leșesc, anume Avgust, în târgu în Varșavă. Ce s-a mai face, va arăta vremea viitoare.
Trecut-au și un sol mare leșescu la Poartă, dar nu prin Ieși, ce de la Hotin au mersu dreptu pre Prutŭ. Și i-au trimis Grigorievodă conac și boieri întru întimpinare-i la Țoțora, dzicând acel sol că merge pentru întemeietul păcii la Poartă, fiind împărăție noao. Și numai preste iarnă au zăbovit, iar de primăvară iar s-au întorsu înapoi și iar pre Prut au mersu. Și i-au trimis Grigorievodă conac cu Sandul Sturdze hatmanul. Numai acmu craiul murisă, când s-au întorsu solul.
Despre persi, împărăția Țarigradului tot încă au oaste, pentru acele târguri ce le luasă mai nainte, când să bătè persii cu Merifeiz. Acmu Persul de Merifeiz s-au mântuit, cu moscalii s-au împăcat, iar cu turcii încă tot nu s-au așădzat. Ce toate ce s-or mai lucra de acmu înainte vremea viitoare va arăta.
Totŭ întru acestaș an era mulți oameni den Țara Rumânească și din Moldova strânși la Milcov. Și cându era nevoi dincoace, ei fugiè dincolo la munteni, iar când era nevoi dincolo la munteni, ei trecè dincoace. Tot așè umbla, cu vicleșug. Iar Grigorie-vodă au trimis pre Enache aga, feciorul lui Costantin hatman, lazŭ de feliul lui, cu mulți slujitori, fâcând veste că merge în gios la vădrărit. Și așè într-o dzi, fără veste i-au lovit și i-au prinsu pre toți. Și rădicându-i de acolo, i-au adus în Iași, de i-au așădzat, ca la vreo 2.000 oameni. Deci fiind atunce de cu toamnă frig, mulți copii și oameni bolnavi au murit pe drum de foame și de frig. Și după ce i-au adus în Iași, mulți fugiè. Și trimitè Grigorie-vodă de-i prindè și-i da pre uliță, ca să-i sparie să nu fugă, având gându ca să facă Iașii mare, precum au dzis că sunt Bucureștii în Țara Muntenească. Și multu greu au tras bejenarii preste iarnă, că cădzusă o iarnă prè mare și gre. De la 6 dzile a lui decheămîvriăeî s-au început și au ținut păn’ la 20 de dzile a lui martu, tot cu omăt, iar și pănă-n Sfetâi Gheorghie tot frig au fost. Și sfârșisă oamenii nătrețele, de agiunsese stogul de fân 10 sau 12 lei, și încă nu să găsiè. Perit-au multe vite a lăcuitorilor, iar așeșŭ a bejenarilor au pierit mai detot, fiind niște oameni neașădzați.
Iară când au fost în luna lui april în 13 dzile, în anul 7241, au și sosit veste de la terdzimanul la frate-său, la Grigorievodă, precum împărăția au îmbrăcat pre căpichihăile lui cu căftane, ca să să mute cu domnia în Țara Rumânească, și Costantin-vodă, domnul muntenescu, să vie cu domnia aice în Moldova. Și cum i-au nemerit acea veste, au și răpedzit pre Enache aga în Țara Muntenească, ca să apuce scaonul și banii hârtiilor, înțelegând că au fost scos acolo hârtii pre țară. Tot pentru lăcomie n-au mai așteptat ca să-i vie turcu agă de la Poartă, cum au așteptat vără-său Costantin-vodă. Și rămășițile de aice au început a strânge tare, iar bejenarilor le-au dat voie să să ducă iar la urmă, la Focșani. Deci bieții oameni, săracii, cum au audzit acea voie, cum au și purces carii cum au putut, unii numai cu croșna și cu copiii în brață, ca vai de ei. Bogat blăstăm și lacrămi vărsa asupra acelui Enache aga, ce le făcusă acea strămutare, și asupra celor ce-ar fi dat, acel sfat! Și cât au agiunsu la margine, nemică n-au zăbovit, ce-au și trecut în Țara Rumânească. Că Grigorie-vodă indeadins îi slobodzisă, ca să treacă în țara lui, vădzând că să duce și el acolo domnu. Și au pus căimăcami în Ieși, anume pre Costantin Costache vel-logofăt și pre Costantin Ruset vel-vornic, socrul lui Costantinvodă. Și încă turcul de la Poartă tot nu venisă, nici la Grigorievodă, nici la Costantin-vodă. Lucru de mirat pentru Grigorievodă, omŭ grabnic la socoteala lui, a-ș scorni singur în țară că nu-i domnu. Nu să temè că-ș va aduce vro primejdie capului său și țărâi, fiind el împizmuluit și cu tătarâi. Ce aceste aduce cè grabă și mândrețe!
Iară după ce-au trecut 7 dzile, la săptămâna sosit-au și capegilar-chihaies a împăratului de la Țarigrad, cu căftan, la Grigorie-vodă, să margă să fie domnu în Țara Rumânească, și Costantin-vodă, domnul muntenescu, să vie aice în Moldova. Deci Grigorie-vodă i-au ieșit înainte cu alaiu și cu toți boierii la Valea Adâncă. Și împreunându-să acolo, au venit pănă la Iași, și au cetit fermanul în Divan și i-au pus căftanul în spate. Insă boierii n-au mersu să-i sărute mâna, nefiind domnu aice, ce numai cătră turcu s-au închinat, după ce i-au cetit fermanul. Și ieșind Grigorie-vodă den Divan, au intrat în casele dinlontru depreună cu capegi-bașe, turcul. Și acolo s-au împreonat și boierii cei mare cu turcul, mulțămind împărăției.
Iară a treia dzi au pornit pre capegi-bașe, turcul, și cu tot agărlâcul ce-au fost mai greu pre Bârlad. Iar Grigorie-vodă, luni, în dzioa de Sfeti Gheorghi, s-au pornit din Iași pre la Târgul Frumos, pre Siret, cu de toate ce i-au trebuit la toate conacele, păn’ la Focșani, și au trecut în cee parte la gazdă. Așijdere și Costantin-vodă s-au rădicat din București și au trecut în ceasta parte la gazdă, tot într-o dzi luni, april 30 dzile.
Iară doamna Ruxandra, muma lui Grigorie-vodă, au mersu în gazdă osebi la o mănăstire a socru-său, a lui Grigorașco Ghica-vodă bătrânul. Deci Costantin-vodă au mersu de s-au împreonat cu mătușe-sa, cu doamna Ruxandra. Așijdere și Grigorie-vodă, știind de Costantin-vodă, au mersu și el la gazda maică-sa, și acolo s-au împreonat domnii amândoi. Apoi a doa dzi au mersu și unul la altul, de-au vorovit ce le-au trebuit de toate. Apoi au făcut și Divan, cineș în țara lui. Apoi gioi, în dzua de Ispas, maiu în 3 dzile, au purcesu cineș cătră scaonu-ș. Domnit-au Grigorie-vodă Țara Moldovii 6 ani și 7 luni.
Era acestu domnu Grigorie-vodă la stat mic și supțire, la față uscat. Numai era cu toane, atâta cât la unele să arăta prè harnic, bun și vrednic, milostiv și răbdătoriu. Și în viiața lui era tot cu mese mari, cu cântări și cu feliuri de feliuri de muzici în toate dzilele. Prè de avè vro treabă mare, să nu iasă la câmpu, ca să facă veselii cu naiuri și cu cântece hagimești și cu mulți peilevani măscărici. Și pre boieri totdeuna îi poftiè să fie cu dânsul la primblări. Și dacă ieșiè la câmpu, era prè lascav și darnicŭ.
Iară pre une locuri i să arăta lucrurile de blăstămăciune. Că să potriviè unor boieri, sfetnici ai lui, cari-i avè, 2 greci și un moldovan, anume Costantin Psiolŭ hatman și cu fiiu-seu Enache aga, lazi de neamul lor, oameni tirani și curvari, iar din moldoveni avè pre Sandul Sturdze hatmanul, omŭ viclean și închis la inima lui și lacom. Acesta îndemna pre Grigorie-vodă tot la luat, și pre toț boierii moldoveni îi sărăciè și-i depărta de cătră mila domnească, ca să fie numai el frunte și de cinste. Care fapte a Sturdzii, trecându-să la Grigorie-vodă, multe bunătăți a domnului întuneca și le strica. Stinsese mazilii și țara și mănăstirile detot, cu obiceiele ce găsisă în țară, scoasă de alți domni, mai nainte de dânsul. Și acee domni, de le și scornisă, le ținè câte un an, doi și le părăsiè. Iar Grigorie-vodă, aflându-le în țară, toate le grămădisă la un locŭ. Și scotè văcărit, hârtii grele, vădrărit, desetină, civerturi mare. Într-un an au scos și pre țigani hârtii grele. Scos-au o dată și pre preoți un bir, ce-i dzicè mucarè, de agiungè pe preot, cât de sărac, trei galbeni, iar pre cei mai frunte și 8 galbeni i-au agiuns. Dentru care nu puțin blăstăm i-au rămas. Și nemărui rădicătură nu făcè. Lua sume mare de bani în toți anii domnii lui de la săraca de țară, ca la 1.500 și mai bine pungi de bani pre an, de au rămas mazilii și țara stânși den sfatul acestor trei boieri.
Într-un rând iertasă Grigorie-vodă pre mazili și pre mănăstiri de dajde și au învățat pre Sturdze să facă ispisocŭ de întăritură. Iar Sturdzii neplăcându-i această milă de iertare mazililor, ca un lacom de fire au făcut un ispisocŭ și au pus numai giumătate de mazili, iar pe giumătate i-au dat la țărănie, pentru ca să facă vrajbă în mazili. Și așè cu acest mijlocŭ făcând vrajbă între mazili, s-au mâniet Grigorie-vodă și au ruptu ispisocul. Și au întunecat Sturdze această bună faptă și milă domnească asupra mazililor, ca să nu s-îndreptedze, să fie tot săraci, să poată a le cuprinde moșiile și ocinele și a pune nume rău domnului. Și așè îl sfătuiè și-l purta ei, că cui să cădè să dè el îi lua, și cui să cădè să-i ièi elŭ îi da.
Era acestu domnu și curvar. Multe țiitori fete mari ține și apoi le îndzăstra și le mărita, cu haine, cu odoară, ca pre niște fete de boier. Numai nu să amesteca la fete de casă mare, ce de căpetenii mai de gios. Și avè doamnă și cuconi, și nu să rușina, de-ș făcè casa de ocară un om mare ca acesta. Precumŭ și oamenii lui, Costantin hatman cu fiiu-seu Enache aga, așijdere făcè, încă și mai multe. Și alți greci a lui, toți. Și la toate era desfrânat. Curtea lui poftiè să fie totŭ îmbrăcată. Pre nime din boieri să nu-i audză jăluindu-să că-i scăpat sau olecăindu-să că sunt timpurile grele și nu s-au făcut roadele, că să foarte mâniè, și la mânie era foarte grabnicŭ. Și nici sfetnicii lui nu-i îndrăzniè, cându era mânios. Dară să întorcè curundu.
La giudecată îi părè că giudecă foarte bine, și cumu-i părè, așè rămânè. Și pre urmă, deși vedè că au greșit, nu întorcè, ce, așè dându carte de rămas, rămânè, cât de la o vreme părăsisă oamenii a mai veni la Divan. De era vreun țăran îngreuiet la bir, nu-l mai scădè, ce așè da păn-istoviè tot ce avè. Da sume mare de bani la Poartă și turcilor agi ce viniè de la Poartă cu trebi. Căruia era să-i dè o pungă de bani îi da cinci, șese, tot ca să-l laude la Poartă, iar de săracii țărâi nu-i era milă. De să clintiè păn-afară den târgu sau păn’ la vreun boier, tot cu căruța cea de cupărie după dânsul. Că preste tot ceasul bè ori vin cu pelin ori vutcă. Și încotro mergè, tot cu gloată, ca doao, trei sute de slujitori, și alții să fie cu dânsul. Cu pușca da prè bine. Greci mulți adusese în țară, de mânca lefe tot din visterie. Și câte diregătorii la margine, tot greci le ținè, iar boierii de țară era numai cu numele, că la nemică nu-i mai întreba. Numai cu sfatul acelor trei boieri, ce vrè să facă făcè. Dar avè și trecere mare la Poartă, cât pre turcii balgii din țară foarte-i înfrânasă, și să temè de dânsul, de nu putè face zapt oamenilor întru nemica. Pociu dzice că Grigorie-vodă, precumu-i era firea, de-ar fi avut niscai oameni cu frica lui Dumnedzeu pre lângă dânsul sfetnici, ar fi fost de mirare și de pomenire Grigorievodă în domnii cei de frunte și de laudă, iar nu cu cei de hulă.
Iară când au trecut din Moldova în Țara Rumânească, mulți feciori de boieri den moldoveni au luat cu dânsul, de i-au dus la munteni, dzicând că i-sŭ dragi moldovenii și va să-ș facă pomană. Ce va mai face, vremea viitoare va arăta. Iar acmu, lăsând istoria lui Grigorie-vodă, venim cu rândul la istoria lui Costantin-vodă, ce-au venit în Moldova.