Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XVIII

 

După ce s-au gătitŭ în Țarigrad cu domnia, au purces ș-au vinit la Gălați. Ș-acolo, după obicei, i-au ieșit toată boierimea din Țara de Gios înainte.
Și-ndat-au și dat cuvântu mojâcilor să-ș iè banii înapoi de la boierii zlotași, care-i dedes-înaintea mazilii lui Mihai-vodă pecetluțeleli cele de un leu și năpăștile cele câte 5 lei de leu, ce s-au pomenit mai sus, ce scosesă Mihai-vodă. Ce zlotași, unii luasă cu datorie ș-apucasă de dedesă lui Mihai-vodă, iară unii luasă de pe la oameni și dedesă la capegi-bașe ce strângè birul, care s-au pomenit mai sus. Și Neculai-vodă n-au vrut să ție în samă nice un ban dentr-acea orânduială, nice ce-u dat la Mihai-vodă, nice ce-au dat la capegi-bașe ce strângè birul. Ș-au poroncitŭ zlotașilor, cu mare groază, numai să întoarcă toți banii mojâcilor înapoi.
Dece, cum au purces Neculaiu-vodă din Gălați, s-au și rădicat țărănimea Țărâi de Gios cu jalobă asupra zlotașilor, în Tecuci, în Bârlad, în Vaslui, în Schinteia ^[1]. Pe la toate conaceli, tot divanuri de zlotași era cu mojâcii. Și zlotașii, ca vai de capeteli lor, umbla șipurindu-să și rugându-să mojâcilor, și-ndatorindu-să, și-ntorcând mojâcilor. Și le făcè și zapis, să-i mai aștepte, și mojâcii nu priimiè. Iară după ce-au sosit în Ieși, rădicatu-s-au tot târgul asupra zlotașilor, de nu putè răzbi pe uleți de nărod de oameni, după cumu-i rândul prostimei. Și zlotașii apucasă de dedesă mulți bani la visterie și n-avè de unde întoarce mojâcilor. Ce i-au bătut Neculaivodă cu buzduganul și i-au închis în temniță cu tălharii, păn’ ș-au vândut ce-u avut tot ș-au plătit țăranilor păn’ la un ban. Deci mojâcii, vădzind acea voie, așè s-au dârjitŭ și s-au însămețit în toată țara.
A trie dzi, după ce-au sosât în Ieși, au boierit după obiceu. Pus-au pe Ion Buhuș vel-logofăt, pe Neculaiu Costân vel-vornic de Țara de Gios, pe Ion Sturdze vel-vornic de Țara de Sus, pe Antohi Jora hatman, pe Ramadan vel-postelnic, pe Ilie Catargiul vel-spătar, pe Gavril Miclescu vel-păharnic, pe Ilie Caănîtacozono vel-visternic, și-ndat-atunci, ieșind de la curte, s-au războlit și păn’ la săptămâna au și murit, și-n locul lui au pus visternic mare pe Gheorghiță Mitre, și pe...^[2] stolnic mare și pe Hristoverghei comis mare. Și era mai ales și mai de cinste și trebile toate după Rămadan postelnicul. Și gătiè pe Sturdze vornicul să-l triimață sol în Țara Muntenească. Iar după ce-au trecut 7 dzile după ce i-au boierit, au și mazâlit pe Sturdze vornicul și pe Catargiul ș-au pus în locul Sturdzii vornic mare pe Ion Balșe, iar în locul Catargiului pe Cuze. Iară pe Sturdze și pe Catargiul i-au închis la săimeni, de i-au pus în heră. Și nu lăsa pe nimi să margă la dânșâi. Și i-au ținut vro doo, trei săptămâni închiși și i-au făcut de-au dat unul câte 4 pungi de bani ș-apoi i-au slobodzit. Și nu să știè adevărul pentru ce-au fost acea închisoare a lor. Dzicè unii că i-ar hi pârât Savin banul Zmucilă, iar alțâi dzice că i-ar hi pârât Iordachi vornicul Rusăt, cum c-ar hi vorovit ei niște voroave proaste de Neculaiu-vodă, când au audzit că vine domnu. Iar unii dzicè că i-au pârât mazâlii, că, când au pus banii steagului, i-ar hi încărcat pe unii cu năpaste. Ieșit-au la Divan și grecul cela ce-l îmbrăcasă Caănîtacozono cu sucman, de s-au jăluit, carei mai sus s-au pomenit. Deci Ca[n]tacozino Ilie era mort, n-avè cine da samă; numai era Nicolaie Mavrocordat, Gavril Costachi sulgerul sin Gavriliță și Ioniță Nenul Rață postelnicul, carei fusesă soțâi lui Ca[n]tacozino la prinsoarea acelui grec. Deci i-au pus la scară, de i-au bătut câte cu doo s ute de toiege la cur.
Dece vădzindu boierimea și toată mazâlimea aceste fapte di-ncepătură a lui Neculaiu-vodă, s-au foarte mâhnit și s-au spăriet tare, cât nu știè unul câte unul ce-or faci și de ce s-or apuca. Că cu banii steagului încă îi îngreuiè, și ușa era închisă tare, nime nu intra la dânsul. A doa dzi, a tree dzi, când chema câte vrun boier la doo, trei cuvinte, iar într-alt chip nime nu putè să margă la dânsul. Din spătărie încolo, mai înluntru, nime nu putè intra, nici boieri, nici mazâli, fără cât numai Ramadan postelnicul și Spandonachi căminarul și Sculie cămărașul dinluntru, ce era tălmaci. Că Neculai-vodă moldoveneș te nu știè, ce era un lucru pre cu năcaz boierilor și țărâi. Și-ș ținè lucrurili nalte, la mânie aprig, numai nu ținè pre mult. Vrè să stăpânească Moldova ca Poarta turcească, cu mărire mare. Și era om învățat foarte, bun cărturar. Și desfătări, voroave de glume, nemic nu să făcè înaintea lui. Și cunoscător la oameni, și la cine-i slujiè bine arăta dar. Numai mânia ce o avè strâca celi bune a lui. Că-i era și lui cu greu, că nu știè rândul țărâi și nu putè pe boieri să-i supuie cu schevernisala, după cum era voia lui.
Că boierii, după ce-l vădzură cu aceste lucruri tari că începe asupra lor, și-ncepur-a fugi. Lupul, ficiorul lui Gavriliță, Catar-giul, Manolachi Rusăt vornicul, Costantin Costachi comisul, Dumitrașco Răcoviță hatmanul și alțâi mai de gios fugir-în Țara Ungurească. Banul Zmucilă, Luca visternicul, Rugină, Abăza, Dedul spătar, Mireștii, ficiorii lui Iordachi vornicul Rusăt fugir-în Țara Leșască. Că pe Iordachi vornicul Rusăt îl închises-într-un beci, la curte, cu lăcat încuiet, de nu’ntra nime la dânsul, fără cât numai baș-bulubaș, cându-i ducè de mâncat. Și i-au luat și 10 pungi de bani și nu-l mai slobodziè. Ce păn’ s-au mazâlit, tot la închisoare l-au ținut, arătându-i pricină că el au învățat pe turcii balgei, de-l pârăscu la Poartă că cere turcilor cornăret de boi de negoț, și ei pănatunce nu dedesă. Și să dusesă de-l pârâiè la Poartă, și Neculaiu-vodă prepunè că cu îndemnarea lui au mărsu de-l pârăscu. Așijdere și boierii ce fugisă, carei mai sus să pomenește, iarăși îi dzicè că cu îndemnarea lui au fugit și fug.
Pe Gheorghiță Mitre, visternicul lui, nu trecusă șesă, șepte luni a domniei, și-l mazâlisă și-l închisesă la simeni. Și i-au scădzut la samă cheltuiala, de l-au scos cu câțiva bani dator năpaste. Și l-au orânduit la lefe, de-l lega slujitorii și punè pușcele cele mari peste dânsul. Acestu fel de scopos începusă Neculaivodă asupra boierilor de le făcè.
Iară țărâi, prostimei, vrè să le arete milă și dreptate și vrè să le ție de parte. Scosesă rumtă cu pecetluituri roșii, să dè de 4 ori întru an, numai nu prè pe putință, ce can încărcați, că avè zlotași silă să îmbrace soma, și mazâlii iar era încărcați peste putință la somă.
Pe la toate margineli alesesă boieri de cinste, capete, de le dedes-în sama lor ținuturili, pârcălăbiile și stărostiile. Și făcusă mulțime de cărți de slobodzâi, de le dedesă la mână, de făcè sate. Și s-începus-a să faci multe sate pe margine, și s-ar hi fostu întemeiat țara de oameni, numai nu ținu mult domnia. Că nu s-amesteca nime, să umble alți zlotași de la curte, fără cât boierii aciie ce le era dați în sama lor, de era capete pe margene, și avè și vreme de vinit mojâcii, că era oști pe hraniță.
Atunce Petre Alecsiiovici, împăratul moschicescu, începusă tare a s-întări și din puteri și din nume, cât lua cetățile Șfedului. Și atunce au luat și cetatea cea vestită în lume și mare, anume Râga. Și într-alt chip cu războiu nu o putè lua, făr’ de cât au făcut meșterșug cu niște cambarale cu otravă, care ține o cambara 50 de pungi de bani cheltuială. Și aruncându aceste cumbarale în cetate, i-au lovit o moarte pre șvedzi, cât le-u căutat a să închina, că să spăriese că n-a mai rămânè nime. Și cu acel meșterșug au luat moscalii Râga de la șvedzi. Și alte cetăți multe șfedzești le tot bătè și le lua, că Șvedul atunce, în nădejdea Turcului, era la Tighine pribagŭ.
Iară Avgust, craiul leșescu, iarăși cu oastea lui cerca pre leșii care era haini împotriva lui, de ținusă cu Șvedul, de-i bătè și-i goniè din țară. Atunce s-au tâmplat un răimentar a craiului Avgust, anume Sminghilschii, cu o samă de oaste, de-u lovit pre voievoda Chiovschii, fiind hain craiului, și l-au prinsu viu nevătămat. Și ducându-l acel reimentar la stăpânu-său, craiul Avgust, cădzut-au voievoda cu rugăminte la Sminghilschii, ca să nu-l ducă la craiul sau la moscali, ce să fugă cu dânsul și să ție amândoi. Și s-au adeverit cu giurământ că-i va da o fiică a sa după dânsul, de-l va face ginere, și multă bogăție și târguri de a lui îi va da.
Deci Sminghilschii îndată l-au credzut și s-au făcut una cu dânsul, și au fugit amândoi într-o parte de loc. Și au strânsu altă oaste și așè umbla tot din loc în loc noaptea, pe unde găsiè oaste de a craiului sau moschicească, de strica, că era omu harnic și de treabă la războiu acel rămentar Sminghilschii.
Dar de la o vreme nu l-au încăput vremea să poată umbla prin Țara Leșască cu poghiazul, că să umplusă țara de moscali și de sasi, și-i goniè ca pre o fiiară sălbatică din loc în locŭ. Ce numai i-au căutat a lăsa Țara Leșască și au intrat în Țara Ungurească. Și acolo încă n-avè odihnă voievoda de Avgust craiul.
Și de acolo au luat munții, fără drum, în lungu, păn-au dat la Cirimuș și au ieșit la Vejniță, în Țara Moldovei, numai cu vro 300 de oameni. Și-ndată au și trecut codrul, de-au luat Siretiul în gios la Ieși, că să teme de moscali, că-l goniè din urmă. Că sta moscalii de pază din Cirimuș pănă în Ehorluc omŭ de om. Numai el, cu mare meșterșug, au scăpat de-au ieșit în Moldova, că au făcut veste că iesă mai din sus pre Prut la Colomâe. Și alergându de la strajă moscalii să-i ție calea, el mai pri din gios au ieșit în Moldova.
Și după ce-au venit la Ieși, s-au împreunat cu Nicolai-vodă, și i-au făcut cinste pre obiceiu, ca unui domn strein. Și după ce-au trecut trei, patru dzile, s-au dus la Tighine, unde era și craiul șvedzescu. Și nezăbovind la Tighine, ș-au lăsat oastea acolo. Și i-au scris cărți craiulŭ șvedzescu și l-au trimis sprinten la Poartă. Și au zăbovit acolo la Poartă vro treidzăci, patrudzăci de dzile. Multe mestecături, turburări și îndemnări au făcut, ca să strice turcii pacea cu moscalii. Ce veziriul nu priimiè să strice pacea.
Iară împărăția, înțelegând din voievoda Chiovschii cum să întemeiadză Moscalul despre toate părțile, au mazilit pe veziriul și pre Iusuf, pașe Tighinii, căci sta pricini să nu strice pacea, și au pus vezir pre Uman-pașe Chipruliulŭ. Atunce au găsit vreme la acelŭ vezir și Mihai-voievoda de-au ieșit din Edicula. Și încă i-au dat veziriul lui Mihai-vodă și 10 pungi, bani din visteria împărătească, jăluind că i-au luat când l-au mazilit. Dar acestu vezir n-au fost trei, patru săptămâni, și l-au mazilit și pre acesta, căci nu era lacom și vrè să ție pravila lor cea veche. Și împăratului așè nu-i plăcè.
Apoi au triimis împăratul de-au adus pe Mehmet-pașe Baltagiul, care mai fusese vezir mai nainte, într-alt rând, și l-au pus vezir al doile rând. Deci acel vezir Baltagiul îndată au și trimis la hanul, de l-au chemat la Poartă la sfat, și au și stricat pacea. Și au dat poroncă în toate părțile, de vară să să gătedze de oaste, și au închis și pre solul moschicescu în Edicula.
Și au scris împăratul turcescu cărți la craiul Șvedului la Tighine, precum nu l-a lăsa în streinătate. Și s-au adeverit prè tare precum va sta de-l va împăca cu Moscalul pre pofta lui, de-i va da Moscul toate ce-au păgubit. Iară de nu va priimi Moscalul pace cu Șvedul, să-i întoarcă ce i-au luat, s-a bate el sângur cu Moscalul. Și-i va da și oaste, câtu-i va trebui, de-l va duce la țara lui. Și i-au triimisŭ câteva pungi Șvedului de cheltuială. Și au triimis și pre voievoda Chiovschii și omul de adeverință de la Poartă la craiul Șvedului de primăvară, să să gătească de oaste. Și au făcut și ferman să dè Moldova zaharà oștii leșesti și șvedzești ce era la Tighine: ialoviți, ordzu, grâu, făină, cât le-a trebui.
Deci sosind la craiul Șvedului voievoda Chiovschii cu acea oaste ce scriè împăratul la Șfedŭ pentru pace, s-au bucurat craiul Șvedului și ținè acea carte de adeverința împăratului tot în sân, la dânsul. La care mai pre urmă s-au schimbat într-alt chipŭ acea adeverință împărătească turcească, precum s-a vedè mai nainte la rândul ei.
Scris-au și veziriul la craiul Șfedului, ca să trimiță unŭ omŭ a lui de ispravă să vorovască cu dânsu pentru oștire. Deci, trimițându-l la veziriul, l-au întrebat veziriul ce feliu de oameni sunt moscalii și ce feliu de războiu au. Iar acel omŭ a Șvedului au dzis că sunt niște oameni proști și blăstămați detot. Iar veziriul au răspunsu: „Dar de vreme că dzici tu că sunt așè de blăstămați moscalii, dar voi așeși nu sunteți de nemic, că ei v-au bătut pre voi.“ Așijdere au mai dzis acel omŭ a Șvedului cum că muntenii sunt prieteni cu moscalii, și ce văd și ce aud aice la Poartă, toate scriu la moscali. Iar veziriul au răspunsu: „Bine fac că scriu, că de noi n-au ce scrie rău, că noi nu ne temem de nime, că avem oaste multă, și pușci multe, și putere mare. Și noi nu putem să ne gătim cu taină, să nu știe nime, ce cu giumătate de an mai nainte ne dăm știre și ne gătim, că n-avem grijă de nime. Ce muntenii, de-or scrie de aceste ce le văd, că avemŭ oaste multă, să scrie sănătoși.“ Și acest răspunsu au luat omul Șfedului.
Scris-au veziriul de-al doile rând la craiul Șfedului, să-i trimiță altu omŭ, mai de treabă, că „de la acesta n-am putut nemică să cunoscu din voroava lui.“ Deci Șvedul îndată au ales altu omŭ, mai de treabă, oficer de-ai lui, și l-au trimis la Poartă. Deci veziriul l-au întrebat și pre acela cum știe pentru oastea Moscului. Ce acela au schimbat voroava într-altu chipŭ, dzicând că moscalii, pedestrimea este prè tare, mai tare decât la toate neamurile la războiu, stă ca un zâd nemișcat. Că de n-au pututŭ ei șfedzii să-i spargă, dar alte neamuri așeș n-au nici o putere să-i spargă. Fără cât el așè socotește, să gătească veziriul 400 tunuri, și așè, cu acele tunuri slobodzind o dată, dă doă ori și de trei ori, or putè rumpe obuzul moschicescu, să-l spargă, să facă drumuri printr-însul, lovind acele multe tunuri. Și așè, cu acel meșterșug, poate să biruiască pedestrimea moschicească, iar într-altu chip aiamintere nu poate nime să-i pobedească. Iar călărimea moschicească este mai slabă. Deci uitându-să veziriul la sfatul acelui oficer șfedzesc, într-acesta chipŭ s-au apucat a face gătire.
Venit-au și hanul, după poronca împărăției, de la Crâm la Țarigrad la sfat, și au sfătuit și el că-i bine așè, să facă oaste asupra Moscului. Și au dzis acmu, după ce-or îngheța apele de iarnă, să sloboadză 2 ceambuluri tătarâi, unŭ ceambul din Bugeag și cu oastea lui voievoda Chiovschii prinŭ Ucraina asupra Chiovului, iar cu un ceambul să margă Omar Goel din Crâm, pre apa Donului în sus, păn’ la Voroniș, unde sunt galioanele moschicești făcute, să le aprindză. Iar de acolo a lua de-a curmedziș de l-a împreuna cu celalaltu ceambul a sultanului și ai voievoda Chiovschii. Într-acel chip au sfătuit și au așădzat hanul cu împărăția să facă.
Atunce era unŭ turcu, de-l chema Smail-efendi, și era om de casa împăratului, din cei dinlontru. Și era și capichihai hanului și avè bun prieteșug acel turcu cu Dumitrașco bezaidè, fiiul lui Cantemir-vodă. Că mergè de multe ori turcul la gazda lui Dumitrașco-vodă, și-l cinstiè bezaidè (că poate-fi bè și vin) și-i dzicè beizadè în tambură. Că așa știè a dzice bine în tambură, că nici un țărigrădean nu putè dzice ca dânsul. Și-i era foarte dragŭ beizadè acelui turcu. Și atunce, la cinste, vorbind ei, i-au spus turcul toate tainele împărătești ce vor să să facă. Deci Dumitrașco beizedè, înțelegând aceste, cădzut-au cu rugăminte la acel turcu Smail-efendi să grăiască hanului, și hanulŭ împărăției, să-l facă domnu în Moldova. Și l-au învățat și în ce chip a grăi, giuruind câteva mii de galbeni hanului. Iar hanul, audzind aceste din Smail-efinde, îndat-au priimit.
Deci mergându hanul la împăratul la sfat, între alte sfaturi dzis-au și acestu cuvânt, că Brâncovanul-vodă, domnul muntenesc, este un domnu bogat și puternic, are oaste multă și-i de multu prè bun prietin moscalilor. „Nu trebuiește la această vreme lăsat să fie domnu, că poate să să hainească și a face sminteală oștii împărăteși. Ce trebuiește prinsu, că el de bună voie nu a veni la Poartă. Și nime nu-i harnic să-l prindză, fără cât socotescu că beizadè, feciorul lui Cantemir-vodă cel mai mic. Este omŭ mai sprinten decât frate-său Antiohie-vodă. Ce să-l pui împărăția ta domnu în Moldova, că el va chivernisi lucrul din Moldova și l-a prinde. Că Neculai-vodă, care-i acmu în Moldova, îi grec și n-a putè să facă această slujbă. Nici mie nu mi-i drag să slujesc cu grecii.“
Deci împăratul, cum au audzit acele cuvinte din hanul, într-acel ceas au și răpedzit, făr’ de știrea veziriului, de-au adus pre Dumitrașco beizadè de la gazdă, cum mai de sirgu, și l-au adus la saraiu la împăratul. Și îndată l-au îmbrăcat cu cabaniță, cu spinare de soboli, în loc de căftan, și l-au pus domnu în Țara Moldovei. Și apoi l-au dus la veziriul, de l-au îmbrăcat în căftan și i-au dat ferman. Și nezăbovindu-l doaă, trei dzile, l-au și pornit, de-au venit în mezil la Ieși saltu, numai cu dzece, doaădzeci de oameni. Care n-au cheltuit nici unŭ ban la Poartă, că și tuiurile și singeacul pre urmă i l-au trimis.
Atunce veziriul, la purcesŭ, au dzis lui Dumitrașco-vodă cu mare taină: „După ce vei merge în țară, să chivernisești lucrul, să-mi prindzi pre Brâncovanul-vodă munteanul, să mi-l trimiți aice viu. Și de la împărăție vei avè mare dar și cinste, și în locul lui tu vei rămâne acolo domnu neschimbat.“
Iară Dumitrașco-vodă mulțămindu-i, s-au apucat că va face acea slujbă și l-a prinde. Numai au dat și el un sfat veziriului, socotind că-i va fi de folos, iar pe urmă au cădzut cu împiedecare. Că au dzis cătră veziriul ca să scrie la Brâncovanul să îndatorească Poarta cu 500 de pungi de bani, fiind acmu de trebuință pentru gătirea oștii. Și Brâncovanul s-a uita la acea carte ce scrie veziriul și n-a avè grijă de mazilie.
Deci veziriului i-au plăcut acestu sfat a lui Dumitrașcovodă, și au scris la Brâncovanul ca să împrumutedze Poarta cu 500 pungi de bani pentru cheltuiala oștii. Deci Brâncovanul, ca un om cu minte, au priimit că a da, numai o dată n-a putè să-i de toți, că-i țara săracă, ce pe lună a da câte 100 de pungi, carei să îmbracă în 5 luni, socotind că pănă la 5 luni or sosi și moscalii, și atunce, de-or și vrè să-i facă ceva, nu i-or putè strâca nemic. Măcar că el nu știè nemică de acea voroavă, dar avè minte de să păzie. Atunci s-au păzit, că l-au păzit Dumnedzeu, iar când s-au mâniet Dumnedzeu pre dânsul, n-au putut să să păzască, precum înainte la rândul lui s-a scrie.
Iară pre Dumitrașco-vodă l-au pornit la Iaș și i-au dzis, când a fi vremea să prindză pre Brâncovanul-vodă, a trimite veziriul omul său cu ferman. Deci trimițând înainte Dumitrașco-vodă pe capegi-bașe cu mazilia, împreună cu omul său, anume Dumitru Saraciul, iar Neculai-vodă nemic nu știè de mazilie și ședè la Divan de giudeca țara.
Iară capegi-bașe, descălecând la scară, s-au suit în curți, iar Saraciul, sluga lui Dumitrașco-vodă, au năvălit degrabă la beciul suptu scara despre doamna, unde era închis Iordache Ruset vornicul. Și au lovit lăcata cu băltagul, de-au strâcat-o, și au scos pre Iordachi vornicul afară și i-au dat cărți de căimăcănie de la domnu nou, Dumitrașco-vodă. Iar boierenașii din cerdacŭ, vădzându că au scos pre Iordache vornicul, au alergat tare de-au dat știre lui Niculai-vodă la Divan. Și îndată sculându-să de la Divan înspăimat, să timpină cu capegi-bașe în ușa spătăriei, unde-i și dede ferman de mazilie.
Atunce boierenașii lui, grecii, începură a s-ascunde în casă despre doamna. Și țara încă începusă, precumu-i obiceiul moldovenilor celor năcăjiți de strâmbătăți, să facă calabalicuri domnilor mazili. Dar nu putè să-i facă nemic, că nu avè voie. Că scrie Dumitrașco-vodă la caimacami să nu s-atingă nime de cinstea lui Neculai-vodă sau de oamenii lui, ce cu mare cinste, ca pe un domnu, de toate ce i-ar trebui la pornitul lui nemic să nu-i lipsască.
Și așa, după obiceiu, trei dzile grijindu-l cu de toate cele ce i-au trebuit, și s-au pornit la Țarigrad cu tot agârlâcul lui, neplinind unŭ an deplin cu domnia, precum s-au pomenit. Iar în Iași au rămas căimacam Iordache Ruset vornicul, păn-au venit Dumitrașco-vodă. Atunce și boierii cei pribegi, înțelegând toți, au venit în țară. Numai Dediul spătariul și Zmucilă banul au rămas în Țara Leșască.
Și după ce-au agiunsu Neculai-vodă în Gălați, atunce au sosit și Dumitrașco-vodă din Țarigrad. Și au mersu Neculaivodă la gazda lui Dumitrașco-vodă, de s-au împreunat amândoi. Care nu puțintel lucru au făcut Neculai-vodă atunce, de-u mersu la gazda lui Dumitrașco-vodă. Că alți domni nu mai stau să să împreune, după ce să mazilescu, ce fug unul de altul, să-ș scoață ochii. Dar Neculai-vodă au mersu de s-au împreunat și s-au rugat lui Dumitrașco-vodă să nu să potrivască boierilor de țară, să-l pârască la Poartă. Și el încă s-au făgăduit că nu-l va amesteca la Poartă, cât a trăi Dumitrașco-vodă domnu, ce, de-a umbla pentru domnie, a umbla pentru domnia Țărâi Muntenești, ce nu pentru a Moldovii. Și așè unul cu altul s-au încredințat. Și Niculai-vodă au purces la Țarigrad, iar Dumitrașco-vodă au venit la Iași. Iar precum ș-au ținut acești domni tocmala, să va scrie la rândul său înainte.

1. Scânteia, sat în județul Iași. În text apare aspectul muntenesc al cuvântului care-i stă la bază, ceea ce ar dovedi că copistul era muntean.
2. Loc gol în manuscrise.