Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XVII

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul XVI:
Domnia a doa a lui Antiohi-vodă, sân Cantemir, leat 7213
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XVII
Domnia a doa a lui Mihai-vodă, la velet 7215
Capitolul XVIII:
Domnia întâiu a lui Neculaiu-vodă Mavrocordat, feciorul lui Alecsandru Exapărât, vleato 7218


Îmbrăcând Mihai-vodă căftan, de la Poartă, de domnie, au și răpedzit pe capegi-bașe la Antiohi-vodă, la Tighine. Iar la Ieși, drept la cămăicani, la Iordachi Rusăt vornicul au triimis slugi a lui, și cu izvod, cu pecetea lui, tot anume să prindză pe boierii ce avè pizmă, pe cum au făcut mai nainte și Aron-vodă izvod de boieri. Deci sosându și slugeli lui într-o dzi, pe amiadzădzi, la gazda lui Iordachi cu cărțile și cu izvodul, iar Iordache s-au și bucurat tare de ceasul ce aștepta de mult să-i sosască. Ș-au triimis la puțintei simeni ce rămăsesă la curte de strajă, de i-au chemat la gazda lui, cu numeli lui Antiohi-vodă, fiind cămăican, de i-au și pornit pe la gazdele boierilor ș-a boierinașilor lui Antiohi-vodă, carei era în izvodul ce triimisesă Mihai-vodă, de i-au prinsu, și-i lega și-i închidè pe la închisori. Atunce au prinsu și pe Ilie Ca[n]tacozino cel tare și mare, perifan, numai cu cămeșe și desculțu și fără sliz, că să tâmplasă de nu știè nemic și dormiè. L-au luat și l-au dus pe uleță, de l-au închis, și zapcii care îl ducè gol pe uleță, îl mustra, de-i dzice: „Ține-te, cerbule, cu coarneli cele buore ce ne împrăștiei, că te prinsă astădzi leul în mână.“ Și pe urmă l-au slobodzit cu chizeși, păn-a vini domnia.
Așijdere și pe Panaitachi Morona biv-vel-postelnic, carei era gata la toți domnii, de slujiè dreptu și le priè lor, iar nu țărâi, grecește, și pe urmă, după slujbă, îi pârâè. Tâmplatu-s-au de era bolnav, și așè cu pătașca l-au luat simenii de la gazdă de l-au dus la-nchisoari, la simeni, și tot acolo l-au ținutŭ păn-au vinit Mihai-vodă. Și după ce-au vinit, în scurtă vreme au pus de l-au zugrumat acolo, la odăile simenilor, dzicând că pe toți domnii pârește. Această mulțămită și plată au avutŭ Panaitachie de la Mihai-vodă pentru harzul ce-au făcut cu mâna lui la împărăție, de l-au poftit domnu la domnia întăiu.
Atunce, tâmplându-să de eram și eu de casa lui Ant[i]ohi-vodă, m-au fostu pus Mihai-vodă și pe mine într-acel izvod să mă prindă. Și păn-a sosi săimenii la gazdă-mi, eu amŭ prinsu de veste ș-am apucat de amŭ încălecat, de am fugit în Țara Leșască. Ș-acolo mi s-au tâmplat și mie de-am zăbăvit vro patru luni, păn-a aședza domnia. Ș-apoi mi-am făcut pace ș-amŭ vinit înapoi la casa mè, și n-am avut despre nime nice o nevoie. Ș-am avut cinste și căutare în dzilele măriei sale.
Dece, aședzându-să Mihai-vodă în scaon cu domnie, pus-au boierii după obicei, anume pe Ant[i]ohi Jora vel-logofăt, pe Lupul Costachi sân Gavriliță vornicu de Țara de Gios, pe Manolachi Rusăt, frateli lui Iordachie, vornic de Țara de Sus, pe Dumitrașco Răcoviță, fratele lui Mihai-vodă, hatman, pe Neculai, ficior lui Iordachi Rusăt, postelnic mare, pe socru-său Dedul spătar mare, pe Ion Balșe vel-păharnic, pe Pălade, cumnatu-său, vel-visternic, pe Preda vel-stolnic, pe Costantin Costachi, sân lui Vasâlie Gavriliță vornicul, vel-comis. Aceștie era boierii lui Mihai-vodă a doo domnie. Numai chevernisala și cinstea era, tot a țărâi, după Iordachi Rusăt vornicul, măcarŭ că nu era cu boierie. Ce vrè el să facă, făcut era.
De atunce Mihai-vodă făcusă și cheltuială la Poartă, la luatul domniei, și era cu datoria cè vechi a visteriei împărătești, și sâliè să le plătească. Ce au început nevoi a ieși grele în țară. Ș-au scos hârtii, și pe hârtii năpăști, doî rânduri de năpăști. Ș-au scos de vară pecetluituri cu iscălitura boierilor, să de tot omul câte un leu. Oameni să bucura că-i ușoară dajdea și ieșie la pecetluituri, iar mai pe urmă, după ce i-au scris ș-au dat tablele la visterie, au mai ieșit să de câte 5 lei de pecetluit cui dedesă.
Mai adaos-au și câte doi bani de vadră de vin, să dè câte 4 bani țăranii, dar nu boierii. Făcut-au și alt obiceiu nou, care nu mai fuses-în țară, asupra boierimei ș-a mazâlimei ș-a mănăstirilor stângere, de-au dat desetină de stupi și de mascuri câte doi potronici, țărănește. Atunce au început a-l pricepe boierimea, că Mihai-vodă nu este, cum s-arăta, blând, șigaci cu toțâi și moale, ce într-alt chip, că era multe hiri, nu numai o hire. Începusă să s-arate, numai nu deplin, că nu-i da mâna, că avè sâială, că era la Țarigrad Ant[i]ohi-vodă și frate-său Dumitrașco și Duca-vodă. Mazâlii sta acolo, din ceas în ceas aștepta s-apuce domnia. Așijdere și Brâncovanul purure era bucuros să fugă boierii Moldovei la dânsu, să-ș facă el nume bun, și alțâi să rămâie cu nume rău. Dece Mihai-vodă nu putè deplin să stăpânească cum să cade, că și boierii Moldovei pe-cie vreme era niște boieri mai țapeni, mai putincioși, să iubiè unul cu alalt și s-învoiè la sfat. Măcar că Iordachi vornicul umbla să-i supuie și să-i calce, dar tot nu putè deplin să-i calce, și să-i scoată din obiceile lor.
Brâncovanul s-apucă să facă nuntă și c-ol doile ficior a lui, anume Ștefăniță, să iè pe fata lui Ilie Ca[n]tacozino. Și pofti pe Mihai-vodă să-l lasă pe Ca[n]tacozino, cu fata lui și cu alte rude, să margă în Țara Muntenească, să facă nuntă. Că Brâncovanul păn-atunce avè tot doo obrază de prieteșug, de-ș arăta unul cătră Mihai-vodă și altul cătră Ant[i]ohi-vodă.
Dece Mihai-vodă, vădzind acea poftă, îndat-au poroncit lui Ca[n]tacozino visternicul de s-au sculat cu toată ruda lui, de au mărsu în Țara Muntenească, de-au făcut nuntă cu fiică-sa.
Atunce au triimis Mihai-vodă și sol la nuntă, dispre partea lui, pe Costantin Costachi sân Gavriliță comisul. Și Ca[n]tacozino, după ce fece nuntă și s-încuscri cu Brâncovanul, nu vru să mai vie în țară, ce rămas-acolo. Și fugi și Catargiul visternicul și cu alțâi mulți, mai de gios, carei era de casa lui Antohie-vodă. Și întoarsă pe Brâncovanul mai mult cu obrazul spre Ant[i]ohi-vodă, de prieteșug. Și-ncepur-a mesteca tare pe Mihai-vodă la Poartă. Și-ncepu și Mihai-vodă a s-îngriji de celi lucruri, să nu să mazâlească, pecum s-a însămna înainte.
Într-aceae vreme arătatu-s-au în țată și lăcuste, numai nu era multe, ca de altă dată. Și pânea să mai sui cu prețul, stupii să făcură răi, iară vin mult, că și altădată să făcè vin mult. Pace în țară era bună, iară în Țara Leșască și Căzăcească și la Moscu nu era, precum s-au pomenit înapoi, l-acele domnii ce s-au scris. Care acum, viindu-i rândul, iară începem a scrie de acele.
Craiul șfedzescu, după ce-au trecut Niprul din Țara Leșască în Țara Căzăcească pe la Stari Dub, după cum s-au pomenit mai sus, la domnia ăa doa a lui Costantin Duca-vodă, ieșitu-i-au toți căzacii înaintea craiului, împreună cu Mazăpa, hatmanul lor, de i s-au închinat. Ș-au purces craiul pen Țara Căzăcească, cu toată oastea lui, ca cum ar merge un izgon cu doo trei obuzuri. Ș-au purces în gios spre Poltava, pen Țara Căzăcească, avându adeverință c-or vini și turcii și tătarâi la dânsul, de va merge întinsu în stolița moschicească pe de o parte, și Stănislav craiul cu leșii pe de altă parte. Și așe, cu acel gând, s-au zăbăvit puțin cu un anŭ în Țara Căzăcească, detot o strâca ș-o mânca.
Iară împăratul moschicescu, vădzind acel lucru, îș tot strângè oștile pe unde avè și umbla zăhăindu-l pe de laturi, ca să-l flămândzască și să-l hămeiască. Turcii și tătarâi tot cu menciuni l-au purtat pe Cifed și nu i-au mai dat agiutor. Așijdere și Stănislav craiu n-au putut, că leșii ținè giumătate cu Stănislav craiul, iară giumătate ținè cu hatmanii lui Avgust craiu, cu Sănavschie și Ughinschie și Zapiva și cu o samă de moscali despre Litfa ținè lui Stănislav calea. Căzacii iar au început a să împărăchè, a fugi de la Mazăpa ș-a să duce la moscali și s-închina. Și așè, înmulțindu-să oastea la moscali, cându au fostu în dzua de Sânpetru la velet de la Adam 7217, datu-s-au parola de bătaie. Și așè s-au bătut îmbe părțile, ș-au biruit Moscalul pe Șfed. Și-ncă craiul Șfedului s-au și rănit. Și peste noapte, numai i-au căutat a fugi ș-au lăsat obuzul împreună cu Mazăpa. Știind rândul, l-au trecut Niprul și Buhul tocma la Vozâia salt cu vro mie de oameni numai călări: moldoveni, șfedzi, căzaci. Iar altă oaste, câtă au avut Șfedul în Țara Căzăcească, doo obuzuri, cu totul au luat-o moscalii, cu ghenărari, cu ofițeri, cu cară, cu pușci, cu totului tot și cu multă avere, că jăcuisă Țara Leșască și Saxonia. Și i-au triimis împăratul Moscului pe șfedzi pe toți la robie, la stoliță, iar pe căzacii ce s-închinasă la Șfed pe toți i-au pus supt sabie.
Atunce și Avgustu craiu, după ce-au înțeles, au lăsat giurământul și pacea ce făcusă cu Șfedul ș-au ieșit iar la crăie în Țara Leșască, de s-au împreunat cu hatmanii săi și cu oastea cè moschicească, ce era lăsată. Ș-au gonit pe Stănislav craiu din Țara Leșască și pe Cras ghenărarul, ce era cu 17.000 de șfedzi împreună cu Stănislav. I-au bătut și i-au gonit în Țara Șfedului peste mare. Împăratul Moscului, dup-acea bătaie, au mărsu la Chiu, ș-au orânduit pe vro doi, trei ghenărari, anume pe Ianășu și pe Volconschie și pe Vesubadțchi și pe Cropot bragadir, cu oaste, călărime moschicească, și pe Chigeci polcovnicul și pe Vasâlie Tanțschi polcovnicul și pe frate-său Ion polcovnicul cu oaste, cu joimiri moldoveni. Toată această oaste, ca la 10.000, au aședzat din Cirimuș pe Nistru păn-în Ehurluc, pe margine, pen toate vadurili, sta steiaguri, și din steiag în steiag [1] câte un om, cât să vidè, de păzâè pe Cifed să nu fugă de la Tighine în țara lui, sau să umble nescareva cărți la leși.
Iară împăratul s-au sculat de la Chiiu ș-au purces pen Țara Leșască în sus, de s-au împreunat cu Avgustu craiu și cu hatmanii leșești. Ș-au lăsat și la dânșâi o samă de oaste, pe Bont ghenărarul și pe Fluc, ș-au început a căuta leșii cei haini, ce ținè cu Cifedul, de-i prindè și-i bătè și-i goniè.
Și de acolo împăratul Moscului ș-au strânsu toată puterea, împreună cu Șerimet, cifert-marșalâc, și cu Alecsandru Dană-loveci Menzic, tiji cifert-marșalâc, și cu alți ghenărari și cu toată puterea sa de oaste, și s-au dus pe marginea mărâi Balticului pe di ceasta parte în Lidvonia. Și pe unde găsiè cetăți de-a Cifedului, și pe uscat și pe apă, le tot bătè și le lua.
Atunce și Mihai-vodă, când era împăratul moschicesc la Chiov, s-agiunsesă cu împăratul să fugă la Moscu. Că i să supărasă cu închisorile în domnia dintăiu și, vădzind că i să strâcă și lucrurile de la Poartă, și Brâncovanul să lepădasă de prieteșug, pentru voia lui Ilie cuscru-său Ca[n]tacozino, și cei trei domni mazâli ce sta la Țarigrad iar asupra lui ca niște lupi, socotisă să să lasă de domnia Moldovei. Căci vădzusă și tăria Moscalului și socotie că-n scurtă vreme va hi biruirea și bucuria creștinătățâi. Și nu numai Mihai-vodă s-agiunsesă, ce și Brâncovanul și sârbimea toată mai denainte vreme s-agiunsesă cu Moscul și trăgè nedejdea lui din ceas în ceas cu bucurie.
Craiul Cifedului, cu acea puțintè oaste ce scăpasă, șădè la Tighine. Atunce și-n toate dzileli ieșiè la primblare afară, numai cu câte cinci, șesă oameni, cale, câte de un ceas, doao, alergând pe cele câmpuri drept vânatul. Că nu-ș știè rândul țărâlor acestora, să umble cu gloată. Și era cuvântul să să rădice de la Tighine, să vie să șadză la Ieși.
Atunce Mihai-vodă, vădzind primblarea craiului cifedzescu la Tighine și-nțelegând că va să vie la Ieș să șadă, au făcut știre Moscului, când a vini, să triimată oaste pre taină sprintenă, și atunce or prinde pre craiul, și s-a rădica și el de s-a duce. Atunce împăratul Moscului înțelegând, foarte tari s-au bucurat și mare adeverință i s-au adeverit. Ș-au învățat pe hatmanul Sănavschie și pe ghenărarii care s-au pomenit mai sus că-s puși la margine pentru calaori, cându le-r scrie Mihai-vodă și le-r faci știre, îndată să-i triimață oaste cât ar pofti, să-l iè pe craiul ori pe dânsul, dac-a vrè.
Craiul Cifedului apoi nu l-au lăsat turcii să vie să șadză la Ieși, nărocul lui, ce au triimis numai un polcovnic cu vro sută și mai bine de cifedzi și cu vro doo sute de căzaci la târgu la Cernăuți, să stè acolo să zacinguiască oaste din Țara Leșască. Făcând vești la împărăția Moscului Cropot bragadir, carei era pe margine pentr-acei cifedzi, cum s-au apropiat la Cernăuți, împărăția Moscului nu i-au putut răbda, ce au scris lui Cropot bragadir și lui Turculeț, de-au încălecat cu vro trei, patru mii de oaste, de-au trecut Cirimușul în ceastă parte ș-au lovit pen codru ș-au ieșit la Mihalci, de i-au lovit în Cernăuți fără veste. Ce căzacii au și dat la vale, în lunca Prutului, de-au scăpat mai toți, iar cifedzii au purces să să suie în vârvulŭ dealului Cernăuțului, să s-apuce de bătaie. Ce vădzind că-i mulțime de oaste, nu s-au mai putut apuca de bătaie, ce încungiurându-i i-au luat pe toți de grumadzi și-ndată i-au luat ș-au purces cu dânșii în Țara Leșască. Iar vro dzeci, cinspreci ce mai scăpasă din cifedzi, i-au tot ucis la sateli Țurcanii de pe supt munte, la Cupca și la Rădăuți, la Suceavă. Vinis-atunci dintr-acea strajă moschicească, de-ș pusesă niște steaguri, moldoveni d-è moscalilor la mănăstire la Putna și la Câmpul Lungu. Ce oblicind Mihai-vodă, îndat-au răpedzit la dânșii cu taină, să să rădice să să ducă, să nu oblicească tătarâi, să prade țara. Și-ndată s-au rădicat și s-au dus în Țara Leșască. Mihai-vodă, vădzind că pe Șfed l-au luat moscalii din țara lui, de la Cernăuți, și steaguri și joimiri au vinit la Câmpul Lungu și la Putna, s-au și-mplut de frică, să nu-l priceapă craiul Șfedului sau alți neprietini a lui, boierii pribegi din Țara Muntenească, să nu-l pârască la Poartă că-s faptele lui sau meșterșugurile lui. Ce au și-nceput a să găti pe taină, a-și face potcoave la cai și căruți la Botășeni. Și scosesă cuvânt că va să margă la un sat a lui, ce are de moșie, Cândeștii pe Sâret, să-l vadă. Și triimisesă și pe socru-său, Dedul spătarul, la Cernăuți, de-i purta trebile dispre moscali, ca, când a ieși din Ieși, să-l și tumpine oastea moschicească, să-l iè.
Numai îl închedeca un lucru, de să zăbăviè, că era un capegibaș e în Ieși, pentru banii birului, de sta zapciu. Și nu putè să purceagă, fiind capegi-bașe în Ieși. Ce au scos atunce nevoie în țară, de tot omul un leu, cu pecetluituri, cu iscăliturili boierilor ci era zlotași. Și strângând acei bani pe fețe, au orânduit năpăști de un leu: cine dedesă da cinci, pe cum s-au pomenit mai sus. Ș-au pornit pe capegi-bașe la Galați, să aștepte acolo să-i plinească zlotașii banii, și el cu gând ca cela să iè în sus, să-ș caute treaba.
Brâncovanul, de-ceste lucruri a lui Mihai-vodă simțindu, de moscali, pe taină au înștiințat prietini de la saraiul împărătescu. Neștiind vizirul nemic, au triimis împăratul un om al său din casă teptilŭ, de-au umblat în Moldova și-n Ieși peste tot locul, și nu l-au știut, nice l-au priceput nime. Ș-au mărsu și la Focșeni de cie parte, la boierii pribegi, la Ilie Ca[n]tacozino și la Catargiul, de i-au întrebat de ce au fugit și cum este Mihaivodă. Că de dânșii nu s-au ferit și le-u spus că-i triimis de la împărăție. Ce acei boieri atunce tare s-au jăluit de Mihai-vodă ș-au spus că umblă să să hainească. Deci acel om împărătescu, cum au mărsu la împăratul de i-au spusu-i, împăratul îndat-au triimis la vizirul de i-au spus că Mihai-vodă este hain și să nu scape, că, d-è scăpa, cap n-are.
Dece vizirul îndat-au răpedzit un capegi-bașe cu mazilia la Isuf-pașe sarascherul de la Tighine, scriind numai să prindză pe Mihai-vodă, că, d-è scăpa, capul i-a tăie. Ce Isuf-pașe îndată noaptea au gătit 300 de spahii cu alai-bei, împreună cu capegibaș e, de l-au lovitŭ fără veste, de l-au prinsu.
Mihai-vodă atunce aștepta să-i sosască carte de la socru-său, pe cum joimirii au trecut Cirimușul în ceasta parte, și el să purceadză din Ieși. Și-ntr-acea dzi ce-u sosât turcii cu mazâlia în Ieși au sosit și carte de la socru-său Dedul, că joimirii la Cirimuș stau gata să treacă, și le-u dat și câte un leu de cheltuială, la 400. Deci Mihai-vodă, vădzind că l-au apucat turcii în Ieși, au și răpedzit la Dedul, de-u fugit în Țara Leșască, și s-au întorsu și joimirii înapoi. Atunce, de-r hi avut Mihai-vodă cumpăt bun, să fie mai grăbit lucrul și să nu fie știut pre mulți acel sfat, ar hi avut vreme bună ș-ar hi apucat de-r hi scăpat. Numai era mulți sfetnici, și era plin locul, și socotiè că păn’ n-a agiunge capegi-bașe cu birul la Țarigrad nu l-or mazâli. Și mai mult cu acel gând s-au înșelat, de l-au prinsu.
Dece turcii, cu mare strajă și groază, l-au luat de l-au pornit la Tighine și de la Tighine la Țarigrad, de l-au închis în Edicula cu mare urgie, care nime nu mai dzice c-a vidè lumea. Capegibaș e carei strânge birul în Gălați au apucat de-u luat de la boierii zlotași numai 10 pungi de bani și le-u dus la Țarigrad, de le-u dat la visteria împărătească.
Aice în Ieși au pus capegi-bașe, care luasă pe Mihai-vodă, camaican pe Ion Buhuș logofătul. De domnie nu să știè cine este, fără cât trăgè nedejde lui Antiohi-vodă, știindu-l că-i mazâl acolo. Iară boierii cei pribegi din Țara Muntenească, Ilie Ca[n]tacozino visternicul și Ilie Catargiul visternicul, cum au înțeles de luarea lui Mihai-vodă din Ieși, s-au și bucurat cu nedejdea că este Antiohi-vodă domnu. Ș-au trecut în grabă în ceasta parte la Focșeni și, fără nice o poroncă, au și-nceput a prinde ș-a lega ș-a bate pe oameni lui Mihai-vodă ce să tâmplasă cu slujbe acolo și a lua bucateli a boierilor lui Mihai-vodă care să dedes-în laturi. Prins-au și pe un grec, nepot de sor’ lui Iordachi Rusăt vornicul, de l-au bătut și l-au îmbrăcat cu sucman negru și l-au triimis de l-au închis la Cetate la Neamțu. Și multe lucruri făr’ de cale făcè. Ș-au mărsu la Ieși, dârji și sămeți, așteptând din ceas în ceas să le vie cărți de la Ant[i]ohie-vodă, să fie cămăicani.
Atunce au trecut pen Ieși, de la Poartă, un agă împărătescu la margine, la Cernăuți, în cai de olac, de-au măsurat locul din mijlocul Prutului, de la Orășeni. Au pus pe un om pe gios, de-au mărsu păn-în târgu în Cernăuți, și aga turcul alăture cu dânsul cu ceasornic, ca să vadză câte ceasuri au călcat moscalii hotarul, cându au vinit de-au luat pe Șfed. Și s-au aflat opt ceasuri c-au călcat hotarul. Întrebatu-l-au cămăicanii pe-cel turcu, doar știe să spuie pe cine-or să puie domnu aice, și n-au știut nemic să spuie.
Strânsu-s-au toată boierimea la Ieși ș-au intrat în mare grijă, să nu puie de la Poartă vrun pașe sau să nu vie să mai iè nescareva boieri la Poartă. Vădzind c-au luat pe Mihai-vodă cu mare urgie și cu nume de hainlâc, și veste de domnu nou nu le vine, să mira ce-or faci. Sfătuiè unii să fug-într-alte țări, alții sfătuiè să să bejănească la munți. Ce apoi au scris și la Brâncovanul, cu rugăminte să-i sfătuiască ce-or face și, d-è hi audzit ceva, ori de bine, ori de rău, să le facă știre. Deci Brâncovanul le-u răpedzit de olac și le-u scris să nu poarte nice o grije, că fără zăbavă vreme le va vini veste că le-u pus Poarta domnu. Iară de celi reli ce socotescu, nu-s nice de uneli, că așe are el veste de la capichihăi. Și așe le-u mai ieșit boierilor grija.
Atunce poroncit-au vizirul lui Ant[i]ohi-vodă să grijască trei sute de pungi de bani, să-l puie domnu, că alții dau cinci sute. Antiohi-vodă socotiè că n-or pune pe alții, având el nume bun de la țară, și numai pe dânsul l-or pune. Ș-au răspunsu vizirului că el mai mult de o sută șindzăci de pungi n-a da, că țara este săracă, și el nu poate să jăcuiască.
Dece vizirul, vădzind acel răspunsu de la Antiohi-vodă, au chemat pe Neculai Marvocordat tărdzimanul, ficiorul lui Alexandru Exapărâtul, tărdzimanului celui bătrânŭ, și i-au dzisu-i de vrè, că Antiohi-vodă n-au vrut să de trei sute de pungi să fie domnu: „Iată că tu ești tărdziman, slug-împărătească, credincios, și-ți dau ție domnia fără nice un ban“. Și l-au îmbrăcat cu căftan.
Iară după ce s-au trecut trei, patru dzile după ce au îmbrăcat căftan, făcut-au vizirul un izvod la câte locuri trebuie să de bani Neculaiu-vodă, carei cuprindè acel izvod opt sute de pungi de bani. Și l-au făcut de-u dat toți banii în grabă. Și cu ce-u mai cheltuit cu casa lui, păn-a purcede de acolo, s-au făcut aproapi de o mie de pungi de bani.
Atunce tată-său Alixandru Exapărâtul, șădzind la gazdă, nemic nu știè de fiiu-său, c-au luat domnia. Și cum au înțeles, au și-nceput a plânge, ș-aș da palme peste obraz, ș-aș smulge părul din cap și din barbă, ș-a blăstăma pe fiiu-său, căci au priimit domnia, și a dzice că din ceasul acesta este casa lui stânsă, de vreme că s-au amestecat la domnie. Și fiind și bătrân, n-au trăit doo săptămâni ș-au murit. Încă n-apucasă Neculaiu-vodă să purceadză din Țarigrad. Iar în locul lui Neculaiu-vodă au pus tărdziman pe frate-său, pe Ion.
Triimițind Neculaiu-vodă cărți în țară de domnie noo, au triimis și niște oameni a lui, greci. Arătatu-s-au la toți cu blândețe și cu milă. Atunce Ilie Ca[n]tacozino și cu Ilie Catargiul, cum au înțeles că nu-i Ant[i]ohi-vodă domnu și-i Neculaiu-vodă, s-au și spăriet de faptele lor cele nebune ce făcusă, pecum mai sus s-au pomenit. Bogată rușini le era! Ș-au și-nceput a fugi în Țara Muntenească. Și Neculaiu-vodă, neștiindu-i c-au vinit în Moldova, le-u scris cărți de le-au triimis pen Țara Muntenească, cu adeverință bună, știindu-i că sunt acolo, să-i ias-înainte la Gălați. Deci fugând iar, i-au tumpinat cărțile la Bacău. Deci vădzind cărțile lui Neculaiu-vodă, s-au mai îmblândzit ș-au ieșit înaintea lui Neculaiu-vodă la Gălați.
Atunce și Iordachi vornicul Rusăt și frate-său Manolachi și alți mulți boieri a lui Mihai-vodă fugisă, unii în Țara Leșască, alții în Țara Muntenească, alții în Țara Ungurească, temându-să c-a lua Ant[i]ohi-vodă domnia. Căci era greșiți rău lui Ant[i]ohi-vodă. Ce vădzind cărțile lui Neculaiu-vodă scriindu-le cu blândețe, s-au întorsu toți înapoi cu bucurie. Care acea bucurie pe urmă au vinit în suspinuri și-n amar, pecum înainte s-a scrie la rând.

  1. Așa apar aceste cuvinte în ms. (253).