Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XIX

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul XVIII:
Domnia întâiu a lui Neculaiu-vodă Mavrocordat, feciorul lui Alecsandru Exapărât, vleato 7218
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XIX
Domnia lui Dumitrașco Cantemiru-voevoda, în anul 7219
Capitolul XX:
A doa domnie a lui Neculai-voevoda Mavrocordatu, ficior lui Alecsandru-vodă Icsaporito, vleat 7220


După ce au sosit Dumitrașco-vodă în Iași, după obiceiu a tree dzi au boierit boierimea. Pus-au pre Nicolai Costân vellogofă t, pre Lupul Costache vornic mari de Țara de Gios, pre Ioan Sturdze vornic de Țara de Sus, pre Antiohie Jora hatman, pre un grecŭ, anume Spraioti Dracumana, vel-postelnic și pe mine, Ioan Neculce, vel-spatar, pe Gheorghiță vel-păharnic, pre Dabije vel-ban, pre Catargiul vel-visternic, pre Sandul Sturdze vel-stolnic, pre Costantin Costache vel-comis. Aceștie era boierii lui Dumitrașco-vodă întâiu. Iar mai de credință și mai ales toate trebile domniei era după mine, vel-spatar.
Și atunce dintâiu era boierii can grijiți de numeli lui Dumitrașco-vodă din tinirețe, cându era bezaidè, la domnia frăține-său, lui Antiohie-vodă. Că era atunce nerăbdătoriu și mânios, zlobiv la beție, și-i ieșisă numele de omŭ rău. Iar acmu, viind cu domnia, nu știu, să-ș piiardă numele cel rău: au doar mai la vârstă venisă, au doar chivernisisă viiața lui, unde nu era pace? Că așè să arăta de bun și de blând! Tuturor ușe deșchisă și nemărețŭ, de voroviè cu toți copiii.
Atunce au scos pre țară 2 civerturi, banii steagului. Și de cum era soma la Neculai-vodă, au mai scădzut pe țară la un civertu, câte 3000 de galbeni. Așijdere și mazâlilor li-au scădzut tot pre giumătate și mai bine dăjdile. Și li-au făcut și carte cu giurământuri, să nu dè desetină boierii, după cum n-au dat mai nainte boierii. Că să făcus-obiceiu de la Mihai-vodă, de da desetină boierii. Și el apoi i-au iertat.
Deci boierii, vădzând așè milă și nemărire, începusă toți a să lipi și a-l lăuda. Era omu învățat. Numai la giudecăți nu prè putè lua sama bine, poate-fi trăind mult la Țarigrad în streinătate. Lăcomie nu avè mare, lucrurile lui poftiè să fie lăudate.
Atunce avè mare supărare și cheltuială, fiind pacea stricată cu oastea lui voievoda Chiovschii și cu cea șfedzască. O ierna și o grijiè de zaharà, lemnu la Tighine pentru tocmitul cetății. Deci de la Brăila căra țara pâine la Tighine. Așijdere și lemnu căra den țară la Dunăre, de făcè pod mereu la Cartari. Vești din Țara Leșască și de la moscali în tot ceasul cerca de le trimitè la Poartă. Deci era prè în val și în mare supărare. Căci el venisă de curund, și lucrurile toate neașădzate și lipsite. Și siliè ca să plinească poruncile Porții toate, și-i era prè cu greu, că era țara stricată mai de-nainte vreme.
Începutu-s-au atunce și omor în vite, cât nu mai biruiè oamenii să le despoaie. De pâine încă era lipsă, că nu rodis-într-acel an.
Boierii carii avusese greutate la Neculai-vodă sta tot vârtos cătră Dumitrașco-vodă, ca să pârască pre Neculai-vodă la Poartă pentru răutatea ce le făcusă. Dar Dumitrașco-vodă nu priimiè nicidecum, nici să potriviè și nu le da voie, ce ținè legătura ce făcusă cu Niculai-vodă, când s-au împreunat la Gălați. Iar Neculai-vodă, după ce-au agiunsu la Poartă, au călcat giurământul. Și cum au mărsu la veziriul, au și pârât pre Dumitrașcovodă, dzicând că el, când au mărsu în țară, au găsit mai bine de giumătate boierii haini la moscali și prindzindu-i i-au închis. Iar Dumitrașco-vodă, cum au luat domnia, au și răpedzit de olac înainte și i-au slobodzit pe toți. Și-ncă pre care era mai mare hain l-au pus căimăcan. Ce veziriul nemic în samă nu-i ținè vorbile lui.
Atunce, dacă au înțeles Dumitrașco-vodă de acea vorbă bună de prieteșugŭ ce-au grăit Neculai-vodă cătră viziriul, au și chemat pre boierii ce-l îndemna să-l pârască pre Niculai-vodă și li-au spus de Neculai-vodă cum ține prieteșugul. Și îndată i-au gătit pre o samă și i-au triimis la Poartă. Și sosind boierii la Poartă, ș-au păscut prilejul și, când au ieșit împăratul la geami, ei ș-au aprinsu rogojine în capŭ și au dat ardzaun la împăratul, jăluind ce li-au făcut Niculai-vodă. Iar împăratul, vădzând atâta jalobă, au și trimis să aducă pre Niculai-vodă, să-i taie capul. Numai, nărocirea lui, s-au tâmplat un prietin de i-au dat știre, și s-au ascunsu de au scăpat de pieire, că l-ar fi tăiat. Socotiți, fraților, acmu! De vreme că cei mare nu-ș ținŭ giurământul, ce încă-ș aduc pieire, dar cei proști cum l-or ținè ?
Dumitrașco-vodă pe taină să gătiè să prindză pre Brâncovanulvodă, precum îi poroncisă Poarta. Și trimisese și iscoade la munteni, de vădzusă toate lucrurile lui cum stau. Și ș-au făcut Dumitrașco-vodă vro cinci, șese steaguri de lefecii și 2 steaguri de lipcani și câțiva ficiori de boieri grijiți, îi ținè gata în Iași. Și făcusă cuvânt că va să margă în sus, cu podghiaz la moscali, ca să nu priceapă muntenii. Și aștepta din ceas în ceas să-i vie omul cel cu fermanul de la împărăție, să să și pornească la Brâncovanul, să-l prindză. Venitu-i-au și de la hanul ferman, numai să încalece, să-l prindză. Ce pre fermanul hanului nu cutedza să margă, să-l prindză. Ce au mai scris la Poartă că el este gata, și hanul încă i-au scris să purceadză. Ce să știe și de la împărăție: purcede au ba? Ce de la Poartă i-au venit răspunsu să mai aștepte, că, când a fi vreme, i-a face el știre. Că aștepta veziriul să plinească cele 500 pungi de bani Brâncovanul, ce le cerus-împrumutu, cum s-au pomenit mai sus.
Atunce, dac-au înghețat apele după Boboteadză, au purcesŭ hanul în pradă pre apa Donului, în Țara Moschicească, în sus pre la Harcov. Dar la galioanele moschicești n-au putut agiunge, să le aprindză, precum s-au apucat cătră împăratul turcescu. Nici spre Chiov de acolo n-au putut merge, că au dat de oști moschicești. Și s-au întorsu la Crâm cu multu plean.
Soltanul den Bugeag și cu voievoda Chiovschii, de la Binder, cu oastea lui, au trecut Nistrul și au purces prin Ucraina în sus, tot prădând și stricând pănă la Nemirov și pănă la Fastuv, aproape de Chiov. Iar moscalii ce era pre margine de strajă, dac-au simțit, s-au tras toți de s-au strânsu în Podolia, spre Iaslovăț, la Buceci, unde le era gheneralii lor, și aștepta să le vie ucaz de la Petreburhu, de la împăratul moschicescu, să vadă ce vor face. Atunce Adamŭ Sineavschii hatmanul i-au mustrat pe gheneralii moschicești, anume Vonconschi, Ianășŭ și Vejbah, și li-au dzis așè: „Ce oameni sunteți voi de așteptați ucaz, și neprietinii pradă și strică țara?“ Și îndată i-au pornit asupra tătarâlor și a lui voievoda. Și li-au dat și hatmanul un rămentar, cu vro 30 de steaguri leșești, și moscali încă era ca vro 10.000. Și cum s-au pornit asupra soltanului și a lui voievoda, n-au stătut sultanul cu voievoda să să bată cu temeiu, și s-au întorsu înapoi la Bugeag, fără cât numai câte o strajă unde și unde de să loviè.
Iară după ce s-au întorsu hanul și Calga sultan din ceambuluri, au scris la Poartă de toate ce-au lucrat. Așijdere au scris și pașa de Tighine. Dar veziriul nu i-au credzut, ce au trimis pre taină un ciohodar de olac la Dumitrașco-vodă, de l-au întrebat anume cum au umblat hanul și sultanul. Și au scris Dumitrașco-vodă de toate, cum le-u fost, de rând. Scris-au veziriul cu scârbă la pașa de Tighine, dzicând că beiul de Moldova este un ghiaur și știe toate ce să facŭ la Moscu și la leși, de le scrie tot adevărat la Poartă, „iar tu ești, vedzi doamne, busurman și nu știi nemic!“ La atâta credință și laudă ave Dumitrașco-vodă la Poartă, cât apoi pașa Tighinei tot la dânsul trimitè de lua vești, de scrie la Poartă. Dar Dumitrașco-vodă încă să purta bine, că i le trimitè peste cinci, șese dzile, după ce scriè el la Poartă, pentru ca să sosască întăi de la dânsul veștile, apoi de la pașa.
Dumitrașco-vodă, vădzând că de la Poartă îl zăbăvăscu cu răspunsul pentru Brâncovanul, au început a gândi că doar au prinsu veste și ș-au tocmit lucrul. Și știindu-l pre Brâncovanul mare neprieten, și de i s-a tâmpla vro mazilie n-ar fi bine de dânsul, și vădzând că atunce trăgè toată creștinătatea bucuria și nădejdea creștinilor, adec-a moscalilor, au început și el a să agiunge cu creștinii și a-i înștiința de la Poartă. Și așè cu meșterșug au scris la Poartă, ca să-i dè voie să facă a să agiunge cu moscalii și ce-ar vedè și ar înțelege, de toate să facă știre Porții. Deci veziriul, gândind că va hi drept Porții, datu-i-au și acè voie.
Apoi Dumitrașco-vodă, luându-și acea voie de la Poartă, și mai fără sâială au început a să agiunge cu moscalii. Și să tâmplasă de avè la Poartă și un capechihai, anume Iano, prè mare telpizu. Și poate-fi că-ș știè și mai nainte voroava, că cu meșterșugul acelui capichihai lua cărți de la solul moschicescu, ce era închis în Edicula, și le trimitè la Dumitrașcovodă, și Dumitrașco-vodă le trimitè la împăratul Moscului. Deci cu acest felŭ de credință și slujbă au cădzut Dumitrașcovodă în mare cinste și dragoste la Petru Alexieviciŭ, împăratul Moscului. Că altul nime nu cutedza a face acele slujbe, că era solul în mare pază.
Pe acee vreme muntenii nu știè pentru slujbele ce face Dumitrașco-vodă, nici din boierii moldoveni, și scriè muntenii rău de Dumitrașco-vodă la moscali. Iară Moscalul, vădzându slujbele ce-i făcè, nicicum nu-i credè.
Așijdere pre acee vreme, fiind mitropolit țărâi, părintele Ghedeon și cu Antiohie Jora hatman și cu alți boieri mari încă scrie de rău pentru Dumitrașco-vodă la moscali, să nu-l creadză, că el este ca și unu turcu și ține cu turcii. Dar ei au 10.000 de oaste gata și zaharà, și să trimiță împăratul 15.000 de oaste, să lovască podul despre Dunăre, să-l strice și să bată tot Bugeagul. Iar împăratul, vădzind slujbele lui Dumitrașco-vodă, nici de unele nu-i asculta.
Împăratul Moscului, vădzându că tătarâi au prădat în țărâli lui, chiematu-ș-au toți sfetnicii lui, de au stătut la sfat, ce vor face. Deci unii sfătuiè să margă cu toată puterea la Crâm și să lasă o samă de oaste la Chiov de apărare, de-a merge cineva asupra Chiovului. Unii sfătuiè să margă pre Nipru pănă la Vozia și să-ș ducă zahara pe apa Niprului, și de la Vozia să iè Dunărea în sus, la Cetatea Albă, să cuprindă Dunărea. Unii sfătuiè să margă pre Nistru la Tighine.
Dar împăratul n-au priimit sfatul nemărui și au dzis că la Crâm a lăsa oaste împotriva Voziei, iar altă oaste la Tighine nu-i bine, așè îndată, să margă să o iè, că ș-a-și răni oastea și apoi cu temeiul turcilor nu s-a putè bate. Ce pe Tighine a lăsa-o în urmă și va merge drept la pod, împotriva veziriului, să-l bată, că apoi lesne va fi a lua pre urmă Tighinea. „Că zaharà ne va scoate Brâncovanul-vodă, că așè să adeverește, și ne-a ieși înainte cu 30.000 de oaste. Și este să mai iasă cu Brâncovanul 20.000 de oaste sirbi, și leșii încă or să ne dè 30.000 oaste, și din Moldova iar scriu boierii că sunt gata 10.000 de oaste“. Și are și el ca treidzăci, patrudzăci de mii de oaste. „Și ne agiunge atâta oaste“. Și așè, cu aceste nădejdi, ș-au pornit greimea oștii în gios de la Râga.
Dumitrașco-vodă, dacă au simțit pre Antiohi Jora hatmanul că-l pârește la Moscu, l-au mazilit și m-au pus pre mine, pe Ioan Niculce spătariul, hatman în locul lui Antiohie.
Dumitrașco-vodă, chemându-și boierii, au întrebat sfat, dzicând că moscalii să pogoară asupra țărâi, ce or face, ca să vadză cine ce ar dzice. Dar el să le spuie adevărul că este agiunsu cu moscalii, nu spunè. Deci boierii nu-l credè pe Dumitrașco-vodă, gândiè că ține cu turcii. Deci așè, unii dzicè să să dè în gios spre Fălcii, și doamna să o trimiță pre Oituz. Alțâi dzicè să trimiță spre Bârlad, alții spre Focșani, păn’ să vor bate turcii cu moscalii, și care parte a birui cu acee să ție. Și au rămas să trimiță pe doamna cu giupânesele la Oituz, iar boierii cu vodă spre Fălcii. Și cum s-au tocmit acestu lucru, au și început a-și răschira casăle lor, cine cum putè, și ales unii a să agiunge cu moscalii, precum s-au pomenit.
Dumitrașco-vodă au trimis-au sol la moscali pre Luca visternicul, dzicând că-l trimite iscoadă, și au scris și la turci, făcându-le știre. Deci Luca visternicul au găsit pre împăratul Moscului aproape, în Țara Leșască, la Iaroslav, și așè au așădzat cu împăratul de-u făcut legătura.
Țara Moldovii cu Nistrul să-i fie hotarul, și cu Bugeacul și cu toate cetățile tot a Moldovii să fie. Numai deodată prin cetăți să aședze moscalii oșteni, păn’ s-a întemeiè țara, iar apoi să lipsască oastea moschicească. Bir să nu dè țara nici un ban, pre domnu să nu-l mazilească împăratul păn’ la moarte, și pre urmă fiii lui, pre care ș-or alege țara. Neamul lui să nu iasă din domnie. Numai când s-ar haini sau când ș-ar lepăda legea, atunce acela să lipsască, și să puie din frații lui.
Pre boieri să nu-i mazilească domnul din boierie păn’ la moarte, sau cu mare vină să-i scoată. Vama Ocnii și altor târguri să fie venitul domnilor, iar altă dare să nu fie. Mazilii și mănăstirile să-și stăpânească ocinele și vecinii săi, să-ș iè desetină și goștină de oi și de mascuri și de stupi despre moșiile sale. 10.000 de oaste să fie tot gata în țară, și împărăția să le dè lefe din visteria împărătească, din stoliță. Din moscali să nu s-amestece la boieriile Moldovii, nici să s-însoare în țară, nici moșii să cumpere. Domnul pre boieri să nu fie volnic a-i pierde, orice greșală ar face, fără sfatul tuturor și fără iscălitura mitropolitului. Cătră aceste i-au dat și titŭ de domnie, să să scrie mai de cinste și mai sus, după cum să scriu domnii acmu, iar titul așè-i era: „săninatul domn al Țărâi Moldovii samoderjețu (sângur stăpânitor) și colegat (prietin) Țărâi Moschicești“, iar nu robŭ supus. Care acestu nume este puțin oarece mai de gios decât al unui craiu, care să cheamă lătinește acestu nume sărenis, iar slovenește să cheamă predsfeliișe, iar leșește eșniosfințunii. Așè ca să să scrie domnii Moldovii. Așijdere nicidecum pace cu turcul să nu facă, iar de s-ar tâmpla să facă pace, să rămâie Moldova iar suptu stăpânia turcească, să aibă împăratul moschicesc a da lui Dumitrașco-vodă 2 părechi de curți în stoliță și moșii pentru moșiile din Moldova și cheltuială pre dzi, în toată viiața lui, lui și oamenilor lui să nu-i lipsască. Și de nu i-ar plăcè acolo și s-ar trage într-altă țară creștinească, volnic să fie a merge, și altele multe ca aceste. Și pre aceste ponturi au giurat tare împărăția Moscului și au și iscălit mai gios și i l-au trimis pe Luca visternicul. Și au scris lui Dumitrașcovodă să să gătedze și să-i iasă întru întimpinarea oștii moschiceș ti la Nistru. Iară de n-a ieși la Nistru și a aștepta pănă s-a bate cu turcii și i-a birui, atunce, ori să închine, ori nu să mai închine, că atunce mulți domni s-or afla. Că scrisesă Dumitrașcovodă pre Luca de-i făcusă știre că oaste turcească este multă, 400.000, și pușci 400, tot tunuri mari, și tătărâme multă, și pâine în țară nu-i. Nici atunce, la o vreme ca acee, nu pot oamenii să care de tătarî, că-i robescu, și oamenii fug la păduri. Și el nu poate să s-închine așè îndată, că-s tătarâi aproape și i-or robi țara. Dar împăratul Moscului au răspunsu Lucăi că cu tătarâi s-au agiunsu, n-or robi, nici or putè, și oaste are multă, nu să miară de turci. Și pre zaharà de pâne și de vite a da bani, n-a lua în dar, că și la Brâncovanul-vodă au trimis bani, și are nădejde că-i va scoate zaharà de agiunsu. Și așè, cu această tocmală, s-au întorsu Luca visternicul la Dumitrașco-vodă, aducând lui vodă de la împăratul daruri un leftu cu diamanturi, cavalerie, pecete împărătească și câțiva soboli.
Dumitrașco-vodă sta atunce în cumpănă, cum ar nemeri să hie mai bine. Că să să de în gios, să temè în gios să nu-l pârască cineva, să-l apuce turcii să-l mazilească. Să să ducă înaintea moscalilor la Nistru, că acmu sosisă Șeremet la Nistru, iar să temè, că sau a putè să scape păn’ la Nistru de țară, sau ba. Așijdere și pentru țară să temè să nu o prade tătarâi. Ce sta și să mira cum va face. Ce au socotit și au scos tuiurile și corturile afară din Iași spre Balica, ca să mai chivernisască lucrul ceva înainte, să vadă oamenii că purcede în gios, la oaste, înaintea veziriului. Căci Șeremet fertu-marșalâc agiunsese cu o samă de oaste moschicească la Nistru, și socotiè Dumitrașco-vodă că va merge Șeremet degrabă în gios, de va agiunge în Bugeac, și va începe a să lovi cu tătarâi, și el să va mai zăbovi a să găti la Ieși, să rămâie în urmă, ca să vadă cum a merge tabăra lui Șeremet.
Avè grijă și de turcii balgii ce era în Iași trăitori, vădzând că moscalii au intrat în țară și Dumitrașco-vodă nu mai purcede în gios, să nu priceapă că-i hain. Și au socotit Dumitrașco-vodă și au scris o carte la pașa de Tighine, precum moscalii au trecut Nistrul în țară pre la Soroca, și turcii balgii tot șed în Iași, și le spune să să rădice din Iași, să să ducă în gios, și ei nu vor să să ducă. Și poate pentru dânșâi, înțelegând moscalii că sunt în Iași, să nu sloboadză podghiaz, să-i strâce și pe dânșii și târgul. Ce să trimiță măria sa pașa un agă a lui să-i rădice din Iași, ca să nu facă vro belè țărâi și târgului.
Deci pașa au făcut răspunsu lui Dumitrașco-vodă că încă tot nu este vreme să trimiță să-i rădice, iar când a ști el vremea acee, a trimite de i-a rădica. Și lui încă-i va scrie atunce, de a veni cu oastea lui la Tighine. Acestu răspunsu au venit lui Dumitrașco-vodă de la pașe pre amiiadzădzi, iar după aceea, dac-au trecut vro trei, patru ceasuri, într-acè dzi au sosit o carte de la Mogâlde sardariul, precum au vădzut un turcu mare cu vro 30 oameni viind de olac la Iași, și pe alți turci purcedzând iar cu vro 300 de oameni, și au purcesu din Tighine în sus: „Nu știu, la Ieși mărgu, au aiure“. Și cetind cartea de la sardariul, n-au trecut un ceas, au și nemerit un slujitoriu de la capitanul ce era pus de strajă la Prut, dând veste lui Dumitrașco-vodă, precum un turcu cu vo 30 de oameni vine de la Tighine de olac, și l-au lăsat trecând Prutulŭ. Iar pe urmă au sosât și însuși capitanul Timoftei, ce era de strajă, dzicând că au venit cu acel depreună păn’ la Aaron-vodă, și acolo în câmpu au descălecat să mâie. Și i-au audzit acel capitan vorovind ei înde ei, dzicând: „Să ne mânecăm dimineață să-i prindem pe toți“. Și n-au înțeles bine pre cine să prindă, și viind înainte au spus lui Dumitrașco-vodă, și audzind vodă, au dzis că vine cu mazilia.
Atunce Dumitrașco-vodă, audzind și vădzind acele și vădzând că-l chiiamă pașa la Tighine, s-au temut că-i vine mazilia, prepuind că l-ar fi pârât Iordachi Ruset vornicul la pașa Tighinei că este hain. Pentru că Iordache îl știè pe vodă că s-au agiuns cu moscalii, și dzicè vodă: „Nu este altu lucru, făr’ decât numai Iordache m-au pârât la pașa de Tighine“.
Și îndată au și trimis de au făcut spaimă în târgu, să să păzască cum că vine un podghiaz moschicesc să lovască târgul. Deci s-au făcut mare spaimă noaptea în balgii și în tot târgul, și fugiè care cum putè, de s-au umplut toată țara de spaimă. Și ș-au pornit și doamna-ș la Cetățuie, iar vodă au încălecat de au purces înaintea acelui agă cu 30 de turci: de a vedè că or să-l mazilească, să-i taie pre toți. Deci mărgându și aflându-i dormind pre câmpu dencolo de Aron-vodă, au năvălit de i-au prinsu pre toți și au început a-i lega. Atunce au găsit la aga și cărțile pașii ce scriè să rădice pe balgii să-i ducă la Tighine, iar nu de mazilie. Deci cetind Dumitrașco-vodă cărțile, fiind lună, s-au căit ce-au făcut și, poroncind să-i sloboadză și să li dè înapoi ce le-ar fi luat, au și început a-i mustra, cu ce treabă mân ei pre câmpu noaptea, la o vreme ca aceasta, fiind lucru de nepace, și nu i-au făcut lui știre. Și el s-au gândit că este pod ghiaz moschicescu. Și i-au trimis la Ieși cu un om a lui, de le-au dat gazdă. Iar Dumitrașco-vodă s-au zăbovit toată noaptea, făcându-s-a cerca podghiaz, și a doa dzi iar au venit la Ieși. Deci atunce, la prinsoarea acelor turci, s-au tâmplat de-au pierit unŭ turcu de moldoveni. Deci vodă au stătut cu acel agă de au împăcat lucrul pentru acel turcu și pentru acele ce dzicè turcii că le mai lipsăscu, atunce noaptea, când i-au prinsu. Și i-au dat acelui agă Dumitrașco-vodă o mie de lei, dzicând și turcul aga că a lui vină este, căci au mas pre câmpu. Și făcându-i vodă răspunsu la pașe, s-au dus la Tighine. Scris-au Dumitrașco-vodă și la Poartă pentru aceasta, cum s-au tâmplat primejdia de au pierit un turcu, mâindu la câmpu, și el s-au gândit că doară este podghiaz moschicescu. Și i-au vinit răspunsu de la Poartă să fie fără de grije, că n-are nici o vină, măcar și pre toți de i-ar fi tăiat, că au fost vina lor, pentru ce au vrut să mâie noaptea pre câmpu la vreme de nepace. Iară dupre acee Dumitrașco-vodă s-au mutat în Cetățuie de șidè. Iar slujitorii ce avè șidè la corturi, unde sunt acum curțile domnești la Frumoasa. Țara să bejenisă dintr-acè spaimă ce să făcusă. Boierimea mai toți fugisă de pre lângă dânsul, de-l lăsasă sângur, socotind unii că să va mazili din pricina turcilor. Alții socotiè că or vini moscalii și or luoa țara, și n-a mai fi Dumitrașco-vodă domnu stăpân. Bucatele să scumpisă în Iași, că nu aducè nime nici de o parte, fiind bejenii. Zlotașii fugiè cu banii și la vistierie nu aducè, în nedejdea moscalilor. Slujitorii numai ce rămăsese vro cinci, șese steaguri de lefecii și siimenii din curte. Iară alți slujitori de țară, cine cum putusă, să dusese și nu mai viniè nice la o slujbă. Și feliuri de feliuri de spaime umbla.
Socotit-au atunce Dumitrașco-vodă să-ș pornească doamna de la Cetățuie pre Oituz cu Iordachi Rusăt vornicul, împreună cu giupânesili, iar vodă cu boierii și cu acei puțini slujitori să purceadă în gios spre Huși, să zăbăvască acolo, pănă or agiunge moscalii la Bugeac de s-or bate cu turcii, să vadză cum să va alege. Și au ales o sută de siimeni cu doi bulucbași mai de credință, de i-au giurat și le-au dat lefe și i-au suit în Cetățuie să purceadă cu doamna, să fie de paza ei. Iar celoralalți siimeni ce rămăsese la corturi nu le-au dat lefe bani gata, neavând de unde, ce i-au orânduit la zlotași, la țară, să margă să-ș strângă lefele, și de la corturi să margă la curtea domnească, să fie de treaba curții. Și a doa dzi vrè să-ș pornească doamna, și apoi să purceadză și el în gios spre Huși. Iar siimenii acei de la corturi, vădzind că nu le-au dat și lor lefe bani gata, n-au vrut să margă în curte, ce au luat steagurile și au purces din șes la Cetățuie cu zorbà, ca să-ș ceară lefele. Iar Dumitrașco-vodă, vădzindu-i că vin, au pus de-au închis porțile Cetățuii și au vrut să le stè împotrivă cu siimenii cei ce-i giurasă. Și mai avè și vro 60 oameni aduși cu dânsul din Țarigrad, și au răpedzit și la lefecii să încalece. Atunce seimenii cei cu zorbà, au venit păn’ la poarta Cetățuii și, vădzând c-au închis porțile și nu-i lasă să între în mănăstire și le stau cei dinlontru împotrivă și lefeciii încalecă, n-au vrut să s-apuce de gâlceavă și au început a grăi cu binișor și a să ruga să le dè și lor lefe. Atunce Dumitrașcovodă să spăriesă și au prinsu pre bulucbașii lor înlontru și i-au ucis cu buzduganul, și încă pre unul l-au lovit cu sabia, dar n-au murit. Și așè s-au potolit acea gâlceavă, și s-au dus la strajă, în curte, unde era orânduiți.
Șeremet, din Soroca de la Nistru, nu să mai pogorâè în gios, să margă la pod la Dunăre, unde-l orânduisă, că să temè, că avè oaste puțină, ce prè cătinel să trăge pre Nistru în gios.
Dumitrașco-vodă, vădzând aceste lucruri, că au rămas mai sângur și-ș caută cineș chivernisala lui, și bani de cheltuială n-avè mai mult de 10 pungi, de toți banii lui, că nu avusese vreme să strângă, nici era lacom precum mai sus s-au scris, schimbat-au socoteala într-alt chipŭ. Să nu mai margă în gios la turci, temându-să să nu-l mazilească, și a fi greu de dânsul, dzicând că toți fug și-ș caută chivernisala sa și a caselor sale. Ce el încă-ș va căuta chivernisala lui, și vădzând și pre seimeni cum s-au burzuluit, nu s-au mai încredzut să să despartă de doamnă-ș și să o dè în laturi, ce pre taină au trimis pre Pricopii capitanul și pre Dimitrie aga, slugile lui credzute, la Șeremet, la Movilău, scriind ca să-i trimiță în grabă vro 4 000 de moscali aice în Iași, să-i fie aret, să nu-l apuce turcii să-l mazilească.
Dacă au simțit Șeremet, tare s-au bucurat și-ndat-au ales pre Croput bragadiriul, cu 3 000 de moscali, și pre Chighieciu, cu un polc de moldoveni, ca vro 500 de moldoveni, ce slujiè la moscali, și i-au pornit înainte la Ieși. Deci agiungându Cropot bragadiriul la Prut, au răpedzit înainte, dând știre lui Dumitrașco-vodă ca să trimiță să grijască poduri la Zagarance, să treacă.
Atunce au sosit ferman de la veziriul la Dumitrașco-vodă, să încalece să margă să prindză pre Brâncovanul-vodă. Și au scris cărți și la soltanul de Bugeag, să dè lui Dumitrașco-vodă oricâți tătarî i-ar trebui. Atunce am știutŭ și eu c-au fostu scris să vie moscalii, că eu tot gândièmŭ că om purcede în gios spre Huși, precum sfătuisem. Iar dac-am înțăles c-au sosit moscalii, mult m-am mirat și am dzis lui vodă să scrie, să să întoarcă moscalii înapoi, și să mergem, precum scrie veziriul, să prindem pre Brâncovanul, și să să lasă de moscali, că poate să-i bată turcii, și tătarâi or robi țara. Puiu pre Dumnedzeu martur că așè i-am dzis, și tare am stătut, că doar l-oi întoarce, și n-am putut. Și încă cu mânie mi-au răspunsu dzicând că „voi toți vă chivernisiți, că să rămâneți la creștini, și numai eu sângur pentru voi să rămâiu la păgâni; că v-am vădzut eu credința, că ați fugit toți, și eu am rămas sângur; pentru țară, n-or prăda-o tătarâi, că moscalii acmu sosescu, și eu știu prè bine că n-or bate turcii pre moscali“. Deci vădzând și eu că mi-au răspunsu așè cu scârbă, m-am temut a mai râspunde, să nu cumva cad în vro primejdie a vieții. Măcar că mulți dzic că eu l-am îndemnat să să închine la moscali, dar grăiescu cu năpaste și ca niște oameni ce nu pricep și nu știu. Că atunce era toți creștinii bucuroși moscalilor, nu numai eu, că scriè alții mai nainte de chiema pre moscali, mai nainte de Dumitrașco-vodă: muntenii, sârbii, moldovenii, cu câți ani mai nainte! Numai pizmașii zavistnici scorniè asupra mè ocară, și oamenii cei proști și neprieteni și cei nepricepuți credè așa. Dar eu taina stăpânului, căruia i-amŭ mâncat pita, n-am putut-o descoperi, uitându-mă la Sfânta Scriptură, ce au dzis îngerul cătră Tovie dzicând: „Taina împăratului să acoperi, iar faptele lui Dumnedzeu la arătare să le mărturisești“. Ce și eu n-am vrut să mă facu al doile Iudă sau să-l viclenescu, să fugŭ de la dânsul. Că de-aș fi făcut așè, ce laud-aș fi dobândit? Ce numai osândă de la Dumnedzeu și ocară de la oameni. Iar eu aceste răbdându-le cu dreptate, din toate nevoile am scăpat, care le-am tras pre strâmbătate în 9 ani. Ce întru aceste ce mi s-au întâmplat m-am lăsat tot în nădejdea lui Dumnedzeu, păn’ m-au scos, precum mărturisește David prorocul, psalom 39: „Răbdându am așteptat pre Domnul, și mi-au luat aminte, și au ascultat ruga mè, și m-au scos din groapa patimilor și din tina cea adâncă, și au pus pre piatră picioarele mele“, i proci.
Chiematu-ș-au atunce Dumitrașco-vodă boierii săi, câți mai rămăsese lângă dânsul, numai așè, sprinteni, anume pre Nicolai Costân vel-logofăt, pe Ioan Sturdze vornicul și pre Iordachi Rusăt vornicul și pe Ilie Catargiul vel-visternic, și le-u spus precum au chiemat pre moscali, și au venit de trec Prutul la Zagarance. Atunce toți boierii audzind, s-au bucurat și au răspunsu cu bucurie cătră vodă și au dzis: „Bine ai făcut, măria ta, că noi ne temèm că te-i duce la turci, și așè avèm gând că, de te-om vedè că mergi la turci, te-om părăsi și ne-om duce de ne-om închina la moscali“. Și le părè bine. Numai Iordachi Ruset vornicul au dzis atunce: „Te-i can grăbit, măria ta, cu chiematul moscalilor. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn’ li s-ar fi vădzut puterea, cum l-è merge“. Răspuns-au Dumitrașco-vodă, dzicând: „Nu mai era vreme a mă mai chivernisi, temându-mă ca să nu mă apuce turcii. Că iată și din dumneavoastră m-ați părăsit o samă și nu sunteți într-un cuvânt și într-o credință cu mine“.
Atunce au și încălecat Dumitrașco-vodă și au purcesu înaintea moscalilor, la Prut. Și s-au împreunat cu Cropot bragadir și au venit cu dânsul în gios, pre Jijie, păn’ l-au trecut Jijia și Bahluiul. Și l-au lăsat pre Bahluiu, din gios de Iași, la Podul lui Bâtcă, și acolo ș-au pus obuzul, dându-i conac de toate ce i-au trebuit lui și oștii. Și luându-și Dumitrașco-vodă 2 capitani, cu 2 steaguri de draguni, s-au întorsu desară la Cetățuie, unde-i era doamna. Iar pre mine, Ioan Niculce hatmanul, păn-au umblat vodă la Prut, m-au lăsat de paza doamnei la Cetățuie, ca să nu lovască niscaiva turci pre doamna în urma lui. Iar a doa dzi venit-au și Cropot bragadiriu numai cu un steagŭ de draguni la Ieși. Și l-au cinstit Dumitrașco-vodă și l-au dăruit, și au umblat prin curțile domnești și prin toate mănăstirile de le-au vădzut, și desară iar s-au întorsu la obuzul său, la Podul lui Bâtcă.
Atunce moldovenii, cum au vădzut moscalii, precum sunt învățați la jacuri, când văd câte un lucru burzuluit, au și purcesŭ, unii cu poroncă, alții și fără poroncă, a tăiè pre turci și a-i robi, unii în Iași, alții printr-alte târguri, unde și-i afla, prin toată țara. Și-i jăcuiè de bani, de odoară, de cai, de boarfe, de boi, de oi, de miere, de ceară și de toate ce găsiè. Iar băcăliile sta vărsate pre uliță, de era sătui și copiii. Strafide, smochine, alune era destule pre la toate babele. Iar pre care turci nu-i tăiè, îi ducè, cu pieile, de-i da robi domniei. Iar pre unii să tâmpla de-i ascundè prietenii, care scăpa păn’ la prieteni. Carei mai pre urmă de mare folos au fost turcii acelor prieteni ce-i ascunsese.
Nezăbovind vreme, au și venit Șeremet la Țoțora cu obuzul lui, ca vro 15.000 oaste. Că n-au cutedzat să margă drept la pod la Dunăre, cum îl învățas-împăratul, căci că avè oaste puțină. Veziriul turcescu încă sosisă la Dunăre și să temè a trece în ceasta parte, audzind că vin mulțime de moscali. Ce sta și el de cee parte.
Iară după ce au înțeles veziriul că s-au hainit Dumitrașco-vodă, îndată au prinsu pe capichihaia lui Dumitrașco-vodă, pe Iano, și i-au tăiet capul. Așijdere și împăratul turcescu, înțelegând la Țarigrad, au și prinsu pre Antiohie-vodă și l-au închis. Și era să-l taie. Numai norocirea lui au fost c-au mărturisit caimacamul cătră împăratul cum Antiohie-vodă cu o lună mai nainte i-au spus lui că frate-său este hain, nu umblă bine, și el n-au credzut, gândind că-l pârește pre pizmă. Și așè spuind împăratului caimacamul, l-au iertat și l-au slobodzit din Edicula.
Iară Șeremet, când au fostu venit de la Nistru la Țoțora, au fost venit pre la Orheiu. Și s-au rădicat toți orheienii, sorocenii și lăpușnenii, de-au venit cu dânsul păn-au trecut Prutul. Și țărănimea cu bejeniile s-au dus toată în Cârligătură [1] iară slujitorimea au rămas toată la Dumitrașco-vodă, în oaste.
Apoi Dumitrașco-vodă ș-a mutat doamna în curți la Ieși și i-au lăsat un polcu de moscali de pază ei. Iar el, cu slujitorii câți avè la Țoțora, s-au dus și ș-au așădzat oastea lui dincoace de Prut și cu moscalii lui Cropot bragadir. Și s-au sculat cu boierii lui, care s-au dzis mai sus, și au trecut Prutul la Țoțora, de s-au împreunat cu Șeremet, unde era obuzul lui. Și i-au făcut Șeremet cinste mare lui Dumitrașco-vodă și boierilor săi. Și au dăruit Dumitrașco-vodă lui Șeremet un cal foarte frumos, așijdere și Șeremet lui Dumitrașco-vodă au dăruit 2 părechi de soboli și boierilor câte o bucată de ladan de cele bune, câte de doao haine.
Dumitrașco-vodă au sfătuit cu Șeremet să scrie o carte în limbă turcească la sultanul, ca să să închine și el, cu tot Bugeacul, că, neînchinându-să, pe urmă n-a fi bine de dânșii. Și au pus Șeremet un copil a lui ce știè scrii bine turcește, iar Dumitrașco-vodă au dzis că n-a putè copilul scriè cu dăscălie, fiind tânăr. Însă au dzis să scrie întăi pre o țidulă de hârtie mică vro doao rânduri, să vadză cum scrie. Iar acel copil, fiind telpiz bun, au scris pre o țidulă așè, că „nu este mai mare blăstămat în lume decât omul cela ce are o fărâmă de pâine în mână și o leapădă pe acee și cearcă să afle alta mai mare“. Și au dat la Dumitrașco-vodă. Iar Dumitrașco-vodă cetind, au dzis copilului: „Hai ghidi cahpol!“ Și n-au mai spus lui Șeremet ce-au scris copilul, fiindu-i rușine, numai ce-au dzis c-a putè scrie. Și l-au pus de-u scris cartea și au triimis-o la soltanul, iar soltanul n-au dat nici un răspunsu pre acea carte. Și s-au întorsu Dumitrașco-vodă la conacul lui preste Prut.
Venisă cu Șeremet depreună și un menistru a împăratului, anume Simion Savva Rogojinschii, neguțitor de feliul lui, de la Rogojia, despre partea turcească. Și cădzusă boieriu mare, de cinste și de sfat, la împărăția Moscului, că știè multe limbi. Și-i dedesă împărăția mulți bani, să-i fie de purtat grijă la cheltuiala oștii. Atunce au dat el lui Dumitrașco-vodă 100 pungi, bani, să facă oaste de moldoveni, păn’ la 10.000, sau și mai bine. Și de i-or mai trebui, să-i mai dè bani. Și să dè de tot polcovnicul câte 100 ruble, de rocmistru câte 30 și de chihai, șe de stegariu câte 10, și de tot tovarășul, de unul, câte 5 ruble. Și acești bani să le fie dintăiu de cheltuială, iar apoi, dacă s-or așădza, să le dè lefe. Și i-au mai dat vro 30 pungi bani să trimiță în țară, să cumpere vite câte 4 lei vita, să le fie de treaba oștii.
Așijdere i-au mai dat și câteva cărți împărătești, scrisă la toată boierimea și slujitorimea, toți să încalece, să vie la oaste cu plată, iar care n-a veni va rămâne podan și lipsit din moșiile sale. Țăranii să aibă a aduce bucate, fără frică, să le dè bani.
Deci Dumitrașco-vodă îndat-au răpedzit la țară, făcându-le știre tuturor. Deci boierii mazili au și început a veni de prin bejenii la oaste. Foarte prè puțini n-au venit. Și au trimis, cu cărțile, și bani la cine au socotit, să cumpere vite.
Așijdere și slujitorii, dac-au audzit, au și început a vini toți de toate părțile și a să scrie la steaguri. Și audzind de leafă, nu numai slujitorii să scriè, ce și ciobotarii, croitorii, blănarii, cârșmarii. Slugile boierești lăsa pre boierii săi și alerga de să scrie la steaguri. Oaste de strânsură, din târgu, mai mulți fără arme decât cu arme. Să făcusă păn’ la 17 polcovnici și 170 rocmistri cu steaguri în cincispredzece dzile. Numai steagurile încă tot nu apucas-a să plini bine, câte 100 oameni la steag, neavând cându să plinească.
Atunce Șeremet zăbovind la Țoțora, așteptând împărăția să vie cu toată greimea, lovit-au tătarâi în vro doao, trei rânduri straja lui Șeremet, fără veste, de o strica și apuca câte o herghelie, doao de a oștii moschicești și să da iar înapoi. Să can hărățiè câte puțină cu oastea moschicească cea sprintină, iar cu temeiul nu vrè să să bată.
Peste Prut, de ceasta parte, nu cutedza să treacă la moldoveni, că să făcusă veste că sunt moldoveni 30.000. Și știind pre moldoveni că sunt sprinteni la războiu, nu cutedza să le facă vrun vicleșug. Nici în țară pe de altă parte nu vrè să intre, ce numai pre de cee parte, cât putè, zăhăiè pre moscali.
Atunce era un boieriu, anume Lupul Costache, fiiu lui Gavriliță, și era dator lui Dumitrașco-vodă den goștină cu 3.000 de galbeni. Și-i mai dedese și 800 de galbeni să cumpere pâine de la Bârlad, că să să afle la vreme de trebuință, ori la care parte i-ar trebui. Iar el, audzind de Dumitrașco-vodă că s-au închinat la moscali, au strânsu câteva rude a lui și ș-au făcut tabără la mănăstire la Bursuci și s-au închis cu câteva gloate acolo. Și la Dumitrașco-vodă nu mergè, nici bani sau pâine nu trimitè. Și scriè cărți la Șeremet de-ș făcè obraz, adică vești de la turci, și pe Dumitrașco-vodă, în loc de laudă, îl clevetiè cătră Șeremet.
La turci scriè cu altu obraz, că sunt moscali puțini și-i o oaste flămândă. Ce să treacă veziriul Dunărea fără grijă, că-i va bate pre moscali. Iar Șeremet și cu Dumitrașco-vodă, audzind de acele spurcate fapte a Lupului, că scrie la turci și face piedecă și altor pementeni să nu vie la moscali, au trimis pre un polcovnic, anume Chigheciu, cu vro 300 de moldoveni și un căpitan cu vro 200 de draguni să-l prindză, să-l aducă la dânșii. Iar el vădzându-i, s-au făcut bolnav, și el și giupâneasa lui, și au început a-i cinsti și a-i dărui pre acei trimiși. Și s-au rugat și au trimis niște frați ai lui mai mici și pre un ficior a lui de trupŭ, dzicând că, de-i va mai trece, a ieși înaintea oștii la Fălcii, cu oastea ce-a putè strânge și cu zaharà. Și așè credzându-l, l-au lăsat și, luând pre frați și pe ficiorul lui, i-au dus la Șeremet. Care lăsare a Lupului de mare stricăciune au fost moscalilor, că el tare au îndemnat pre turci să treacă Dunărea, că să temè veziriul să treacă. Pentru care slujbă de grabă au luat plată de acel veziriu, precum înainte să va scrie. Că cine face, faci-i-să.
Împăratul Moscului atunce să zăbovisă la Iaroslav, la o nuntă leșască, și poftind și dând bani leșilor, ca să-i dè 30.000 de oaste agiutor. Și i-au adeverit leșii că i-or da și au dzis să purceadză înainte, cu oastea lui, că ai lor or purcede dreptu pre Prut și i-or agiunge. Și au gătit leșii oaste și au pornit-o păn’ la marginea lor, la Snetin. Și de la Snetin n-au vrut să mai treacă în cesta hotar încoace. Și acolo au stătut, așteptând vreme păn’ s-or bate moscalii cu turcii, și de-or birui moscalii, să să pogoare și ei în gios. Și lăsasă împăratul și pe Dolhoruchi, cel mai mare frate, cu 12.000 de moscali, să vie cu leșii, precum i să făgăduisă. Și pre adeverința lor au purcesŭ împăratul în gios, pre Nistru, pănă la Soroca. Ș-au agiunsu temeiul oștii sale, pedestrimea, adusă tocma de la Râga degrabă, ostenită și flămândă. Și au trecut Nistrul pre la Soroca și au lăsat acolo o samă ce era bolnavi și leșinați, iar cu cei ce era mai tare au vinit dreptu preste câmpu la Prut, la Zagarance.
Iară de acolo s-au pornit în gios pre Prutŭ, spre oastea lui Șeremet, și de acolo au trecutŭ Prutul și au venitŭ marele Petru, împărat al Moscului, dreptu în târgul Iașului, împreună cu împărăteasa lui, în curțile domnești. Iară caimacamii, împreună cu alți boieri și orășeni bătrâni mai de cinste și mitropolitul cu tot clirosul, i-au ieșit cu toții înainte, afară din Iași, și frumos tâmpinându-i, l-au priimit cu toată inima. Și i s-au închinat ca unui împărat creștin, dând laudă lui Dumnedzeu, ca doar îi va cerceta cu mila sa și-i va scoate de suptu giugul robiei turcilor.
Împăratul moschicescu mai avè un obuz mare de oaste, strânsă la Azac, ca să margă să bată Crâmul. Și era la acel obuz 20.000 de calmâși și 20.000 de donți și 15.000 căzaci din olatul Harcovului și 5.000 căzaci ce le dzic eiți, ce trăiesc preste Don, și 20.000 de moscali, care să facŭ preste tot 80.000. Și le era cap pre această oasteî Apracsin cneajul, gubernatul de Azac. Și au venit atunce carte la împăratul de la Apracsin, precum au lovit pe tătărâmea ce-i dzic cubani, carei trăiescu preste Don, și au robit 10.000 copii, ca de 12 ani și mai gios, iar pre alții, ce era mai mare sau mai mici, i-au pus tot suptu sabie. Și acmu este gata să purceadză să intre în Crâm. Ce împăratul i-au făcut răspunsu lui Apracsin înapoi, să nu să grăbască a intra în Crâm, păn’ s-a bate întăi el cu veziriul, și apoi îi va face știre să intre în Crâm.
Mai avè împăratul și altu obuz, strânsu la Ceahrin, din gios de Chiov, de iasta parte pre Nipru, 15.000 de moscali și 30.000 de căzaci, carei să țin de hătmănia căzăcească. Și era cap acelui obuz Dumitru Galenici, cneajul și gubernatul de Chiov, și cu Scoropațschii, hatman căzăcescu. Și era orânduiți să iè pre Nipru în gios, să lovască Vozia. Iar când au sosit împăratul la Soroca, au scris lui Dumitru Galenici să răpadă 4000 saci de pâine cu căruță din Chiov, să dè oștii cei bolnave de la Soroca, și să răpadă o samă de căruță și aice în Iași, după dânsul, înțelegând că nu-i pâine în Moldova. Deci trimițând Galenici câteva tabere de căruță cu pâine după împăratul, o samă de căruță s-au poprit la Soroca, iar o samă au venit la Ieș mai târdziu, iar pre o tabără de căruțe au lovit-o tătarâi la Bălțile Căinariului și i-au făcut mici fărâme, de n-au scăpat un omŭ.
Mai avut-au împăratul și altu obuz de oaste, lăsat în sus, despre partea hraniții șvedzești. Și era cu dânsul cneajul Alexandru Daniilovici Menjic fercu-marșalâc și cu Bon ghenarariul, cu 18.000 de călărime aleasă și 20.000 de pedestrime și câteva mii de sasi de a lui Avgust, craiul leșescu, de sta acolo împotriva șfedzilor, fiind rămași în țara lor de la craiul, osebi de altă oaste ce mai avè pre Mare Balticum, de umbla cu galioane, bătându-să cu șfedzii.
Această oaste ce scrie mai sus au avut-o moscalii, și fără socoteală au împărțit-o și au rășchirat-o într-atâte părți. În nădejdea voroavelor streini, a muntenilor, a leșilor, a sârbilor, a moldovenilor, au venit împăratul fără oaste, negrijit, să să bată cu veziriul și cu poiedea oștii turcești și tătărești, într-un mijloc de câmpu pustiiu. Și așè, în nădejdea streinilor, era să-ș piiardză moscalii împărăția creștinească. Că împăratul aice mai mult de 30.000 oaste moscali, cu a lui Șeremet cu tot, nu avè. Și mai era și vro 8.000 căzaci, polcul lui Medhoroțschii polcovnicul. Că numai pre acesta l-au luat cu sine, iar pre aceilalți polcovnici nu i-au credzut și i-au lăsat pre Nipru, la Ceahrin, cu hatmanul lor. Și era și 1.000 de donți și vro 6.000 de moldoveni, cu cei ce slujiè mai nainte la moscali. De toată oastea ca 50.000. Și avè și 52 pușci. Și cât și era oaste, mai mult era bolnavă, flămândă și obosită. Iar turcii era cu veziriul 400.000, fără poiedia tătarâlor, și ave 400 de pușci. Oaste grijită și hrănită bine, fiind în țara lor.
Atunce Șeremet și cu Dumitrașco-vodă, din Braniște, de la Țoțora, dac-au oblicit că-i împăratul în Iași, au lăsat oastea și au mărsu la împărat de s-au împreunat. Atunce au umblat pren toate mănăstirile împăratul de le-u vădzut, și din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golâe, dzicând că are 3 feliuri de meșterșuguri: leșesc, grecesc și moschicesc. Și mult lăuda împăratul lucrurile, chipul și toate obiciele moldovenilor, și încă și dobitoacele acestui pământ, dzicând că-s frumoasă.
Dumitrașco-vodă au făcut împărăției masă frumoasă în curțile domnești, în casa cè mare cu cinii. Iar când au fost să șadză împăratul la masă, n-au vrut să șadză în capul mesei, ce-au șădzut în scaon lângă masă, iar în capul mesei au pus pe
Dumitrașco-vodă și după dânsul pe Galoftin Gavriil Ivanovici, apoi pre alți ghenarari mai gios, anume Dolhoruchi cel mijlociu, Mihai Galicen cel mic, Sava Rogojenschii, menistru, Șefer, menistru, adecă visternic, Rentu, ghenarar, Vejbah, Toma spatar, că atunce fugisă din Țara Muntenească, și ficiorul lui Șeremet. Iar Șeremet n-au șădzut la masă, că îndată s-au întorsu la obuz cu alții din bragadiri și polcovnici. Să ospăta și să veseliè prè frumos cu vin de Cotnar și lăuda vinul foarte. Și încă mai bine le plăcè vinul cel cu pelin, și mult să mira cum spre partea lor nu să face vin cu pelin așè bun.
După ce s-au sculat de la masă, au venit și boierii țărâi de s-au împreunat cu împăratul, și le-u dires împăratul cu mâna lui tuturor câte un păhar de vin. Împărăteasa și cu doamna și cu giupânesele ce să tâmplas-în Iași încă ședè la masă în casa cea mică de să cinstiè.
Iară împăratul era om mare, mai înalt mai decât toți oamenii, iar nu gros, rătund la față și can smad, oacheș, și can arunca câteodată din cap, fluturând. Și nu cu mărire și fală, ca alți monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine, și numai cu doao, trei slugi, de-i era de grija trebilor. Și umbla pre gios, fără alaiu, ca un om prost.
Iară atâta dragoste arăta împăratul cătră Dumitrașco-vodă, unde vădzusă că s-au închinat de bună voia lui, că să tindè cu amândoao mânule și cuprindè pre Dumitrașco-vodă de grumadzi și-l săruta pe față, pe cap și pe ochi, ca un părinte pre un fiiu al său. Aceasta era, când s-au împreunat în casa cea mică.
Atunce Iordache Ruset vornicul și cu o samă de rude ale sale, cu Dumitrașco Racoviță hatmanul și cu Savin Zmucilă banul au început a agiunge cu clevete asupra lui Dumitrașco-vodă, cum că nu este bine să fie domnu vecinic, pre neam, în Moldova, ce este bine să să schimbe după cum va pofti țara, adecă precum este și acmu, domniile de la turci. Deci împăratul, oblicind de această poftă a lor, au învățat pre Goloftin și pre Rogojenschii de-au chiemat pre toți boierii țărâi la gazda lor, în casăle Dediului spatariul, lângă curțile domnești. Și au început a spune Goloftin cuvântul împăratului cătră boierii Moldovii, cum marele împărat silește să scoată această țară din robie, de suptu mâna păgânilor, și nu-i trebuie nemică de la dânsa să iè, ce-i voia să-ș facă pomană, fiind creștinii mâncați de păgâni. Și domniile să nu să schimbe într-însa, să să facă cheltuială ca la păgâni. Și alte multe cuvinte de adeverință, cu milă, ca aceste. Și audzind boierii aceste cuvinte, toți s-au închinat și au mulțămit, iar Iordache Ruset cu ceata lui, precum mai sus s-au dzis, iar au început a striga că nu-i bine să fie tot de un neamŭ domnu, ce să să schimbe. Deci o samă de boieri ținè în partea lui Dumitrașco-vodă și dzicè că nu-i bine să să schimbe domnii, ce să fie pre neamŭ, să iasă zavistia și cheltuiala din țară, iar Iordache tot striga că este bine să să schimbe. Și să priciè ei înde ei înaintea lui Goloftin și nu socotiè că este lucru cu rușine. Atunce le-u răspunsu Goloftin că într-altu chipu nu să poate. Și au ieșit boierii cu acestu răspunsu și s-au dus pre la gazdele sali. Atunce au priceput Goloftin pre boierii Moldovei ce feliu de oameni pizmătari sunt și cum nu să iubăscu.
Sculatu-s-au Savin Zmucilă banul, carele era învoit cu Iordache Ruset, și s-au dus la Dumitrașco-vodă și la împăratul și au spus toată taina lui Iordache. Deci împăratul s-au mâniet și au făcut surgun pre Iordache la Soroca, iar pre Savin Zmucilă l-au făcut Dumitrașco-vodă postelnic mare. Și după ce s-au întorsu moscaslii la țară-ș, au luat și pe Iordache de l-au dus la Chiov. Și au fost la închisoare 2 ani și poate-fi acolo ar fi murit, de nu l-ar hi slobodzit moscalii. Numai au avut noroc și parte de Brâncovanul-vodă, că-i era cuscru și au stătut tare pentru dânsul la Poartă. Și s-au agiunsu cu chihaia veziriului, de-u poroncit solilor moschicești, carii era atunce la Poartă, anume feciorul lui Șeremet, și au scris feciorul lui Șeremet la tată-său, la Chiov, și cu această mijlocire l-au slobodzit moscalii de la închisoare din Chiov. Și giupâneasa lui, tâmplându-să de-u fost fugit în Țara Ungurească, și acolo au murit împreună cu o fiică a sa, încă era logodită. Căutați, fraților, acmu, cum nu trece osinda pre sluga cee ce să rădică asupra stăpânu-său. Că Dumitrașco-vodă mare bine îi făcusă lui Iordache, și l-au scos de la închisoarea lui Neculai-vodă, din beciu, de unde poate ar fi pierit, iar Dumitrașco-vodă, înainte trimițând, l-au slobodzit și l-au pus căimăcan. Și apoi ș-au dat și o nepoată de soră după unŭ fecior a lui, anume Costantin, și l-au pus și păharnic mare, fiind încă copil, nu de vârstă la boierie. Ce-i lucru de mirat pentru Iordache, ce nu-i agiunge, de să pune împotriva lui Dumitrașco-vodă. Nu dzic nemic, numai socotesc doar de era și cu învățătura Brâncovanului-vodă, având Brâncovanul pizmă veche pre Dumitrașco-vodă, de când luasă pre fata lui Șărbanvodă Dumitrașco-vodă, din Țara Ungurească. Că făcusă muntenii legătură să nu-ș de fetele după Cantemirești. Sau doară gândiè Iordache că iară a aduce pre Mihai-vodă din Țarigrad, de l-a face domnu aice în țară, să fie iară el alfa și omega, după cum era mai nainte, de stăpâniè domnii de la turci. Au cine-l știe ce gândiè.
Împărăția Turcului, înțelegând de moscali că vin mulțime multă tare, s-au îngrijit că să va rădica toată creștinătatea de toate părțile asupra lui. Și au și trimis de olac de-au chiemat pre sfinția sa presfințitul kyr Hrysantu, patriiarhul Ierusalimului, și i-au dzis ca să scrie o carte la Brâncovanul-vodă, domnul muntenescu, știind împăratul că avè prieteșug patriiarhul cu Brâncovanul-vodă, și Brâncovanul iar avè prieteșug vechiu cu moscalii. Și să scrie Brâncovanul și să trimiță un om a lui la moscali, să facă pace, și va lăsa turcul hotar moscalului Dunărea. Și pre acè voroavă au trimis Brâncovanul-vodă pre Machidon comisul aice în Iași, la împăratul Moscului, pre socoteala Turcului. Ce n-au priimit nicidecum împăratul moschicesc să facă pace, neștiitoriu gândul omului la ce-l aduce, stând vârtos Toma spătar și cu Dumitrașco-vodă să nu facă pace, mai mult în pizma Brâncovanului-vodă.
Toma spătariul Caănîtacuzino, fiind văr primare Brâncovanului, îl ținè Brâncovanul ca pre un fiiu al său. Și-l făcusă și spătar mare în Țara Muntenească, și multă milă și dragoste și cinste arăta cătră dânsul, țiindu-l mai în frunte de toți boierii săi. Iar el au lăsat pre Brâncovanul-vodă și au fugit aice la Ieși, la împăratul moschicesc, socotind că a hi el domnu în Țara Muntenească în locul Brâncovanului. Și au început cătră împăratul a pârî tare pre Brâncovanul, dzicând că 300 pungi bani ce-au triimis împăratul la Brâncovanul să facă oaste și să cumpere pâine, să iasă în timpinarea oștii moschicești la Fălciiu, să să lasă de acea nădejde împăratul, că nu sunt nici unele de acele. Ce să adeverești că umblă cu vicleșug, că nici oaste face, nici pâine cumpără, nici el va să vie înaintea oștii la Fălciiu. Ce sfatul lui este, de a vidè că bat moscalii pre turci, el să să închine cu toată țara lui la nemți. Deci Toma, vădzând acel sfat a Brâncovanului că este așè, s-au vorovit cu unchii lui, cu Costantin Caănîtacuzino stolnicul și cu Mihai spătariul și cu alți boieri de țară, să vie el înainte: „Să dè știre împărăției tale că toată țara îi bucuroasă să să închine la împărăția ta, numai Brâncovanul nu priimește și face piedecă tuturor. Și 18.000 de sirbi, ce-s în capul Țarâi Muntenești, vrè să vie la împărăția ta, și i-au poprit Brâncovanul și nu lasă pre sirbi de cei ce slujescu la nemți“. Și au cerșut Toma oaste la împăratul, oaste ca să margă să lovască Brăila, să o iè. Și atunce, audzind muntenii și oastea Brâncovanului, toți or alerga la dânsul la Brăila, și Brâncovanul a rămâne singur, și a strânge bucate multe din olatul Brăilii și a ieși înaintea împărăției la Fălcii, cu toată oastea muntenească și cu zaharà. Și așè au stătut și Dumitrașco-vodă întru agiutor Tomii, la aceste vorbe, în pizma Brâncovanului, ca să-i facă rău. Și nu socotiè că mai mult îș face lui, că rășchiră oastea și la greu n-a avè cu ce să bate. Care mult i-am dzis eu lui Dumitrașco-vodă, în taină, să lasă pizma Brâncovanului și să nu-ș rășchire oastea. Că pre urmă mult să va căi și nemic nu va putè folosi, precum dzice filosoful: „Căințile cele de apoi întru nemica sunt“.
Deci împăratul îndată au poroncit de-au ales oaste, care era mai frunte de moscali și un polcu de moldoveni, cu Rentu ghenarariul și cu Cropot bragadiriul, și l-au pornit cum mai în grabă. Și i-au dzis împăratul Tomii că, de nu s-a închina Brâncovanul, îl va face pre dânsul domnu, iar de să va închina Brâncovanul, pre dânsul îl va face ghenaral, de nu va asculta, nici să va teme de Brâncovanul-vodă. Așè aduc tinerețele pre om, când au prè multă voie și dezmierdăciune la unŭ stăpân, precum au avut și Toma la Brâncovanul-vodă, că la ce de apoi s-au înstreinat de neamul său și de binele său cel mult și au murit în țări streine.
După aceste, împăratul a tree dzi au purcesŭ din Ieși la Prut, la oastea sa, și au poftit și pe Dumitrașco-vodă să vie după dânsul și să-ș iè cu dânsul 15 boieri, pe care-i vor plăcè lui, să-i cinstească acolo. Și să margă și mitropolitul țărâi, să slujască liturghia acolo, în beserică de cortu. Și au pus de-u cumpărat și câteva vasă de vin, să fie de cinstit oștenii, că atunce era și sărbătoare, dzioa Sfinților apostoli Petru și Pavel, cu trei dzile mai înainte, în post, să facă în locu de prazdnic, cum să dzice la noi, fiind și numele lui, Petru. Avè obiceiu el de făcè și într-alți ani slujitorilor lor masă la Sfeti Petru.
Deci Dumitrașco-vodă s-au sculat a doa dzi și ș-au ales boieri, pre cine au socotit, împreună cu mitropolitul Ghedeon, și s-au dus și au făcut întăi liturghia. Iar oastea era strânsă, și era făcut un ocol mare, mai largu de cum cuprinde curtea gospod din Ieși. Mai ca de doă ori de cumu-i curtea, așe era acel ocol, de o parte drăgănimea și de o parte tot pușcile cele mare înșirate. Deci dac-au istovit liturghia, au și început a slobodzi pușcile cele mari pre rând, toate câte una, pănă în 52, că toate avè luate cu sine. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele, însă nu tot odată, ce începus-a slobodzi de o parte, mergându focul slobodzind din om în om împregiur. Ca cum ar merge fulge-rul, așè mergè focul împregiur. Și era 5 rânduri, tot draguni de draguni.
Apoi au mersu la conac, și acolo au întins vro cinci, șese corturi unul lângă altul, de să ținè tot unul. Și au pus masă suptu acel cortu, gios pre pământ, și au săpat șanțu de slobodzit picioarele în gios. Și au șădzut împăratul și cu Dumitrașcovodă și cu toți ghenararii, câți era, și bragadirii și polcovnicii și căpitanii. Și pre de o parte, de la al cincile boieri moschicești mai gios, ședè și cei 15 boieri moldovenești, tot de-a rândul, cineș după cinstea sa. Și era într-o miercuri în post, și au mâncat toți carne, pentru liubovul împăratului creștinescu. Și ne-u cinstit pre bine și frumos, și mai pe urmă ne-u închinat însuși împăratul, cu niște vin al lui de la franțoji, care, îndată cum au băut, au mărmurit toți de beți, bând de acel vin. Și n-au mai știut cum au dormit întru acea noapte, și domnul și boierii.
A doa dzi s-au tocmit și boierii cu Dumitrașco-vodă și mitropolitul, și i-au făcut toți scrisori la mână și au iscălit toți, și împăratul. Și au purces la Ieși Dumitrașco-vodă și Simion Sava și au strânsu și pre alți boieri și arhierei, carii nu să tâmplasă la cinste la Prut. Și au intrat în beserica domnească pe poartă și au cântat un paraclis, și după paraclis au cetit catastihul cel de tocmală, ce-u făcut lui Dumitrașco-vodă. Și au priimit toți, și ceielalți boieri, care nu să tâmplasă la Prut. Și au iscălit toți, tot pre ponturile cele ce i-au trimis împăratul pre Luca visternicul, precum s-au pomenit mai sus.
Și așè era sfatul, să margă tot cătinel, zăbovind, doar se va întoarce și Toma de la Brăila, și vor veni și leșii din sus. Și or mai strânge și vite, că trimisese slujitori prin țară de lua a cui găsiè, și fără voia lui, și le da bani. Dar în scurtă vreme au și nemerit veste, de la Lupul vornicul, că au trecut veziriul Dunărea și vine în sus. Deci împăratul întăi să cumpăniè să întoarcă oastea înapoi, să iè pre la Iași la Siretiu în gios la Focșani. Apoi au vădzut că nu-i dă mână, că obuzul lui Șeremet agiunsese în gura Jijiei. Ce s-au lăsat de acel sfat și au trecut Prutul toată oastea, în ceasta parte, și au luat în gios, cum mai de sirgu, să agiungă la Fălcii. Atunce au vădzut împăratul că s-au greșit, unde au trimis pre Toma și și-au împărțit oastea. Și au răpedzit să să întoarcă. Ce n-au apucat, că Toma agiungè atunce la Brăila.
Iară Toma, după ce-au agiunsu la Brăila, a tree dzi au și luatu cetatea Brăilii. Și au început a strânge zaharà, să pornească la Fălcii, și a vini multă oaste, cum să apucasă. Și au scris cărți înapoi la împăratul de i-au făcut știre. Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărți și le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creștinilor. Și moscalii nu știè nemic că au luat Toma Brăila.
Brâncovanul-vodă încă, după ce-au audzit c-au dat moscalii oaste Tomii și merge la Brăila, s-au mâniet și n-au vrut să să mai pogoare în gios. Și zaharaoa ce o pornisă înaintea moscalilor la Fălcii au poprit-o și, după ce-au bătut turcii pre moscali, au trimis-o oștii turcești. Și banii ce-i trimisese împăratulŭ moschicescu Brâncovanului-vodă să facă oaste și zaharà, precum s-au pomenit, după ce s-au întorsu moscalii la țara lor, le-u trimis banii.
Pre acee vreme să rădicasă 2 boieri sirbi de la marginea Bosnei și strânsese la 20.000 de oaste și mai bine, tot sirbime, cu îndemnăturile moscalilor. Și multă răutate făce turcilor despre acea parte. Numai n-au ținut multu și n-au apucat a să întemeiè, că, după ce-au bătut veziriul pre moscali, au și răpedzit niște pași ai lui și i-au spart. Iar boierii aceie pre urmă au venit la Petreburcu, la împăratul moschicescu, neputând trăi la locul său. Și i-au miluit și le-au dat sate, să trăiască acolo la Moscu.
Împăratul Moscului, neștiind rândul locului acestuie, așijdere și Dumitrașco-vodă nu știè, fiind de copil mic la Țarigrad, și cu venitul la Ieși și cu cele cinsti și tefericii multe să hămeisă, de nu putè să să mai grijască nemic. Și precumu-i hirea moscalilor temătoare de vicleșug, cu nime nu să sfătuiè din boierii Moldovii, numai cu Dumitrașco-vodă. Așijdere și Dumitrașco-vodă, vădzându-să în cinste la moscali, să văznosisă și cu nime nu să sfătuiè. Ce ținè pre turci istoviți de moscali, ca cum ar lua oaricine cârpa unii fămei din cap. Așè ținè ei că or lua și or bate puterea împărăției turcești. Au purces oastea netocmită în gios, care cum putè, oastea moldovenească, de la tefericia cè din Iași, giumătate împrăștiiată pre la bejenii, să să mai grijască de bucate, alții pentru jacuri, precumu-s moldovenii.
Atunce s-au făcut 3 obuzuri. Un obuz, ca vro 7.000 de oaste, merge înainte iușori, cu Ianăș ghenarariul. Al doile obuz, ca vro 15.000 de oaste, merge cu împăratul și cu Șeremet și cu Dumitrașco-vodă. A treile obuz, mai pre urmă, cu toată greimea, pedestrimea cu Răpin ghenarariul. Și așè mergè de departe un obuz de altul, cale ca de 2 ceasuri.
Iară din gura Jijiei pănă în gura Sărății să tâmplasă acel loc tot mâncat de lăcuste, cât era numai pământul, de nu avè ce mânca caii. Deci cele 2 obuzuri ce era mai ușoare, a împăratului și a lui Ianoș, s-au depărtat înainte, ca să agiungă la gura Sărății, unde era iarbă. Și siliè să agiungă acolo și să aștepte greimea, de rămăsese obuzul cel cu pedestrimea departe înapoi de cele 2 obuzuri, fiind oastea leșinată și bolnavă, ca vro 100 de cară pline de oameni bolnavi; pre alții îi mâna cei mai sănătoși denapoi, ca pre vite.
Atunce oastea moschicească, cum mergè înșirată pre de ceasta parte de Prut, iar tătărâmea era pre de cee parte, trecusă de coada oștii moschicești în sus. Pre câmpu să vede focurile ca stelele. Și nu trecè ceie la ceștie, nici ceștie la ceielalți, nici făcè zăhăială, nimică. Că oastea moschicească arăta preste samă de multă, fiind cară multe. Și tătarâi încă aștepta, de-or bate pre turci, să s-închine și ei la moscali. Deci, cum au sosit Ianăș ghenarar cu obuzul lui înainte, într-o sâmbătă pre amiadzădzi, în 6 dzile a lui iulie, împotriva gurii Sărățâi, lângă o baltă, de-u descălecat can în laturi de Prut, iar turcii au și sosit și ei împotriva lor la Prut, și-au și făcut 3 poduri și au început a trece Prutul în ceasta parte.
Deci Ianăș ghenaral au scris la împăratul să păzască să vie mai tare, să să afle, pănă în dzuă, toată oastea la un loc, sau el să s-întoarcă înapoi la noapte. Că turcii sunt mulți, și n-a putè el, cu câtă oaste are, să sprijinească, și poate să-i spargă.
Împăratul, după ce-au vădzut scrisorile lui Ianoș, au socotit că el, cu obuzul ce-i lângă dânsul, poate să agiungă la noapte. Dar pedestrimea este departe înapoi, nici a doa dzi n-a agiunge, că era pre la Răbâie, iar împăratul era în gura Prutețului, la Casele Banului. Deci au socotit și au scris la Ianoș să să rădice la noapte, să vie înapoi la obuzul lui.
Deci Ianăș ghenarar, cum au vădzut scrisorile împăratului că scrie să să întoarcă înapoi, cum au înnoptat, la doao, trei ceasuri de noapte, au și purcesŭ înapoi. Iar turcii, audzind huietul carălor, ș-au și făcut spaimă și au și început să fugă. Iar un pașă au dzis veziriului că huietul să pare că să duce, nu vine. Deci fiind unŭ bulucbaș, de neamul său sirbu turcit de la Bosna, anume Colceag, și-l trimisese să margă să vadză. Și cum s-au dus, au și luat limbă că fuge obuzul. Și așè au încetat turcii de a fugi și vârtos a trece Prutul toată noaptea. Iar Colceag, dintr-acè limbă, au agiunsu de este acmu pașă la Hotin.
Deci obozul lui Ianoș, întru acè noapte, au mărsu cu pace și au sosit păn-în dzuă la obuzul împăratului, în gura Prutețului, la Casa Banului.
Iară turcii, a doa dzi, Duminecă dimineața, în 7 dzili a lui iulie, veniè, care cum putè, în puterea calului. Atunce au scos moscalii vro 4.000 de moscali afară din obuz, mai gios, pe lângă balta Prutețului, ca trei, patru pistrele de sigeată. Și au ieșit și moldovenii împotriva celor 4.000 de moscali, alăture, mai de despre câmpu, și cu Dumitrașco-vodă și puțintei donți și căzaci, alăture cu moscalii.
Deci au și început întăi cu moldovenii turcii a-și da palme. Ce, pănă începusă a să îngloti turcii, sta oarece bine și bieții moldoveni, măcar că era oaste de strânsură, negrijiți și fără arme și neînvățați la războiu, că ei nu avusese oaste de mult. Iar apoi, înglotindu-să turcii mulțime, nu mai putè să ție războiul, că turcii avè tot, foc și cai buni. Iar moscali călări cu foc dennapoia moldovenilor să-i rătuiască nu era, că călărimea cei cu cai buni o trimisese cu Toma la Brăila. Ce le-u căutat numai a da dos asupra obuzului. De mirat era încă și cât stătusă, ce putincioși era ei să să bată cu oastea turcească.
Apoi turcii, vădzând că moldovenii au dosit la obuz, au început a da năvală asupra celor 4.000 de moscali ce era afară din obuz și a donților. Deci așè le da val, cât să părè că or trece turcii cu cai preste dânșii. Dar moscalii îi sprijiniè tare din foc, iar pre donți și pre niște căzaci îi purta tot vârtej prin pregiurul moscalilor, numai să-i dezlipească de lângă moscali. Ce avè noroc de balta Prutețului, că era pre de o parte, că-i dezlipiè de lângă moscali. Atunce, vădzând că turcii tot să adaog, le-au căutat numai și acelor 4.000 a veni iar la obuz, și cu acei donți și puținei căzaci.
Deci păn-în sară, întru aceeși dzi Duminecă, tot veniè vârtos din gios și să așădzasă pre coastă la dealŭ, iară tătărâmea tot trecè în sus spre Huși, pre la bejenii, dreptu pradă, ca lupii. Cum ar trece niște lăcuste, așè trecè de mulți. Ce can da turcii câteodată năvală la obuz, dar îi împroșca moscalii. Și obuzul ședè pre lângă baltă ce să chiiamă Prutețul, alăture înșirată. Ieșiè hărăți și de la noi moldoveni și de la turci, de să loviè, păn’ ce-au însărat. Iar obozul cel mare moschicescu au tot venit la un loc, să să împreune cu cestalalt, și n-au putut întru acee dzi, Duminecă, să agiungă, ce numai păn’ la Stănilești au venit. Iar împăratul, vădzând că nu mai vini pedestrimea, tare s-au îngrijat.
Atunce m-au chiemat pre mine, fiind hatman, și mi-au dzis: cutedza-oi eu cu 200 de draguni și cu 100 de moldoveni să-l scot pe măria sa și pre împărăteasa, că va putè merge călare, să-i scot în Țara Ungurească? Că în Țara Leșască nu cutedza, că-i scrie cneajul lui, Dolhoruc, că i-s leșii neprieteni și au strânsu oaste, nu ca să-i dè agiutor, ce ca să-i stè împotrivă, și să lasă pre Șeremet și pre Dumitrașco-vodă în urmă cu obuzul, să să bată cu turcii. Ce eu i-am răspunsu că este un lucru prè cu grijă mare a ispiti, căci astădzi toată dzioa au vădzut măriia sa cum au trecut tătarâi și turcii tot în sus, ca cum ar merge niște lăcuste. Cine-i știe cât loc or hi cuprinsu în sus, și noi în ceastă noapte, sau om putè să ieșim dintr-înșii, sau ba. Apucându-ne dzioa, este un lucru prè cu primejdie să lăsăm oastea cè multă, să mergem cu o mână de oameni. Măriia sa este împărat, și este un lucru foarte cu grijă, să nu cadză la vro primejdie. De ar fi un om mai de gios, de s-ar tâmpla și primejdie, n-ar fi lucru mare. Deci împăratul, audzind aceste cuvinte ale mele, au socotit și el că-i dzic bine, și nu s-au cutedzat.
Și îndată s-au și rădicat cu obuzul de acole, de lângă Casele Banului, și au purcesŭ noaptea în sus prin tuneric, de nu să vedè mâna. Și au mărsu toată noaptea, și păn-în dzuo au agiunsu la Stănilești, supt deal. Iar de focurile turcilor și a tătarâlor era cuprinsă costișa pănă pre suptu pădure, tot câmpul acela, pănă în Huși. Iar turcii și tătarâi de la focuri audziè hreamătul obuzului, și nemică nu să clintiè, ca cum ar fi niște oameni morți în răvărsatul zorilor.
Iară când au fost în răvărsatul zorilor, di începus-a să lumina de dzio, luni, atunce s-au timpinat cu toată pedestrimea ce era la obuzul lui Răpin ghenaral, în sat la Stănilești. Deci îndată cum s-au timpinat, au și început pedestrimea a să înșira cu părcanile în spate, un rând pre de o parte a taberii, altul pre de altă parte, iar obuzul împăratului tot păziè de intra în mijloc, în celalaltu obuz, în pedestrime.
Ce n-au apucat a intra toate carăle împăratului în celalalt obuz, să s-încheie părcanile, și au și lovit turcii și cu tătarâi denapoi obuzul. Și așè au făcut o năvală strașnică, cât au ruptu vro 100 de cară, și le-au luat care nu apucas-a intra în părcane. Și între acele cară ce-au luat turcii s-au tâmplat și vro doao, trei căruță pline de bani împărătești.
Mai dat-au și alții năvală în coastele obuzului din gios și alții în coastele obuzului din sus. Ce acee n-au putut strica nemic. Mai mult ș-au stricat lor, că era părcanele înșirate și tocmite. Deci cum au dat năvală turcii, iar moscalii au și slobodzit părcanile la pământ, și au slobodzit toți odată focul și pușcile într-înșii. Și așè cădè turcii, ca când ar cădè niște pere coapte dintr-unŭ păr, cându-l scutură oamenii.
Iară bieții moldoveni, cât să putusă ținè la un loc de steaguri, de nu să răsipisă noaptea pe obuzuri, ei mergè înaintea obuzului afară din părcane. Deci vădzându-i turcii că sunt afară din părcane, așè le-u dat turcii năvală, ca o noajă de lupi într-o turmă de oi. Ce moldovenii, neputându-i sprijeni, au și plecat fuga înapoi asupra obuzului, iar turcii denapoi gonindu-i, pre carii cumu-i agiungè tot îi prăvălie și-i tăiè, și să făcè mare chiot.
Deci agiungând moldovenii în fruntea obuzului, iar moscalii n-au vrut să le deșchidă părcanile, ca să intri înlontru în obuz, ce le-au făcut semnu de-u purces alăture cu obuzul a fugi. Și la giumătate de obuz le-u deșchis părcanile de le-au făcut poartă. Și au început a intra moldovenii, prin coastele obuzului, în obuz, iar turcii tot îi goniè, ca niște lupi, pre lângă obuz. Iar moscalii sta de-i priviè, pănă s-au apropiet turcii aproape și au intrat moldovenii mai toți în obuz. Atunce moscalii, aflând vreme, odat-au slobodzit focul din poarta ce o făcusă pănă în fruntea obuzului, și așè au oborât pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură.
Apoi turcii s-au spăriet a mai da năvală la obuzul moschicescu, ce mergè prè departe, ca la 1.000 și mai bine de pași bărbătești. Fără cât numai ce ieșiè hărăț, câte doi, trei, și de la noi așijdere, de să loviè cu dânșii, și din oficerii moschicești și din moldoveni. Că oficerii moschicești mergè tot pre denafara părcanilor, cineș dreptu steagul său. Iar pre dinlontru, alăture cu părcanele, mergè câte 5 rânduri de draguni pedestri, și în mijlocul lor carăle și altă oaste. Iar în coada obuzului denapoi să tot bătè vârtos cu turcii, că începusă a-l agiunge și pedestrimea turcească, inicerii. Deci mergè câte puținel, și sta obuzul de aștepta pre cei din urmă, că cei din urmă mergè tot bătându-să. Și mergè puținel și iar sta, de să aștepta, că cei din urmă avè greu mare. Și când sta obuzul, moscalii avè și câte o pușcă mare pe la steaguri, și unde vedè câte un bulucŭ de turci, câte dzece, cincisprădzece, ei și întorcè câte o pușcă cu căruța și da în turci. Și așè îndrepta pușca de bine, cât nu era niciodată să nu lovască ori cal ori om. Deci așè au mărsu luni toată dzioa, păn-în vremea chindiei, de la Stănilești, de suptu deal, păn’ la Prut.
Și dacă au sosit la Prut, au mai răsuflat oarece la apă, că toată dzioa nu băusă apă, nici ei, nici caii. Iar turcii, în scurtă vreme, au început a să înmulți preste samă, și au agiunsu și veziriul cu toată puterea. Și de cee parte de Prut încă au început a sosi oaste turcească și leșii a lui voievoda Chiovschii. Și era un deal mare împotriva obuzului moschicesc de cee parte, și nu putè oastea turcească să să pogoare la vale, să s-apropie de Prut, de răul pușcilor moschicești, că-i împroșca moscalii prè tare. Nărocul moscalilor că nu avè turcii de cee parte pușci din deal, că ar fi strâcat rău obuzul moschicesc. Iar de iasta parte să pusese turcii în dosul unor spini și făcè stricăciune moscalilor de după spini. Iară împăratul au poruncit de-au ieșit toți moldovenii, de-au dat năvală turcilor la spini și au gonit pe turci de la spini. Și s-au mai lărgit părcanile, de-au cuprinsu spinii înlontru în obuz.
Atunce s-au prinsu și un turcu viu, și l-au dus la împăratul. Și acel turcu au spus împăratului câtă oaste turcească este: 120.000 iniceri și 250.000 de călărime, cu 40.000 sindighistri, carii sunt giurați de mărgu înainte la războiu. Așijdere și hanul cu soltanul, cu tătărâmea, și voievoda Chiovschii cu leșii și cu șvedzi, câți or hi de mulți, nu știe. Și au mai spus că au venit cărți de la împăratul turcescu, scriind la veziriul, de a socoti că nu va putè birui pre moscali, să caute să facă pace, și ce-ar cere moscalii, să le dè, să nu să bată.
Deci împăratul moschicesc, înțelegând vorba acelui turcu, au pus pre Șeremet de au scris o carte de la dânsul la veziriul într-acesta chip, precum: „Noi am avut pace cu voi, și voi v-ați potrivit Șfedului de aț trimis pe hanul și pe soltanul de-au prădat astă iarnă în țara noastră, fără nici o vină. Și încă n-au agiunsu cu atâta, și te-i sculat acmu și Măriia ta, cu toată puterea, de vii asupra noastră. Deci împăratul nostru, oblicind de această faptă, m-au ales pre mine cu această oaste înainte, întru întimpinarea Mării tale, ca să stau să vorovescu cu Măria ta și să punem o cale pentru această pradă ce ne-ați făcut, ca să facem pace. Că noi nu suntem bucuroși ca să strâcăm pacea, că noi ținem pace, iar Măria ta, cum ai vădzut oastea mè, cum ai prinsu a bate și nu stai să vorovim. Pentru aceasta te poftescu să-mi faci știre, să știu cum oi scrie la stăpânul mieu, la împăratul, căci eu n-am venit pe bătaie, ce pre pace“. Într-acesta chip au scris cartea, cu numele lui Șeremet, tăinuindu-să împăratul moschicesc că nu-i în obuz. Și au dat-o la acel turcu, și așeș atunce, luni sara, l-au trimis la veziriul.
Turcii atunce sara au făcut dovà, după cum li-i obiceiul, de strigă cu toții tare, când fac dovà, adecă când să roagă lui Dumnedzeu. Iar împăratul moschicescu, dacă au audzit așè, în grabă au sărit, gândindu-să c-au dat năvală turcii de-au spart obuzul, și întreba ce este. Iar Dumitrașco-vodă au spus că fac turcii rugă la Dumnedzeu, iar împăratul s-au zâmbit a râde și au dzis: „Măcar că suntu păgâni, dar să roagă și ei tare lui Dumnedzeu.“
Deci cum au istovit turcii dovà, s-au și apucat a da năvală de trei, patru părți în obuzul moschicescu. Și așè să bătè, câte un ceas și giumătate ținè năvala, iar moldovenii ședè acolo, în mijlocul obuzului, ca cum ar ședè la casele lor, așè nu avè nici o grijă. Că pușcile turcești nu le meșterșuguiè bine, și trecè preste obuz. Și arunca și cumbarale de cele mare, și suindu-să sus nu apuca să cadă gios și să spărgè. Și deși căde vreuna, cădè în lature, nu nemeriè în obuz. Și când sta câteodată bătaia și începè trâmbițile moschicești a dzice, pre atâta cunoștè că n-au spartu turcii obuzul. Și așè toată noaptea s-au bătut.
Dzicè împăratul moschicescu că are și el 2 cumbarali de cele mare, făcute cu altu meșterșug, cu otravă, care îl ține una câte 50 pungi de bani, și să căiești că n-au luat mai multe. Că acmu ar arunca și el vro una, dar n-are la cine arunca, că ordea turcilor încă nu-i strânsă, să fie așădzată la un locŭ. Că acel fel de cumbarale sunt nu numai herăle ce-s într-însele, ce și mirosul; pre cine agiunge cade de moare. Ce oricum, dimineață, dintr-acele doao a arunca una, unde a vede ordia lor strânsă.
Dumitrașco-vodă își lăsasă doamna în Ieși, cu un polcu de moscali și cu vro 200 de căzaci, dzicând și împăratul că-ș va lăsa împărăteasa-ș în Iași. Iar apoi n-au lăsat-o, ce-au luat-o cu sine, cu dânsul, iar doamna au rămas în Iași. Dzisu-i-au atunce câțva boieri să nu-ș lasă doamna în Iași, și mai vârtos i-am dzis eu să o trimită la Hotin sau la Cameniță. Că acmu-i vreme de nepace, și de s-a tâmpla vro primejdie, îi va fi cu greu, că nu avè nici vezetei, nici slugi, și cine știe cum s-a tâmpla, iar de va fi pre voia creștinilor, lesni-i a să întoarce să vie la Ieși. Iar vodă s-au mâniet și mi-au răspunsu să-mi ieu fămeia, de mă tem eu, să o trimit unde mi-i voia, iar el pre doamna din Iași n-a clăti-o necăiuri. Iar apoi, după ce-au vădzut că au încungiurat turcii obuzul, el tare s-au spăriet, că or hi trimis turcii niscaiva oaste turcească la Ieși și i-or lua doamna și copiii. Și plângè și întreba în toată oastea, cine să va afla un voinic să iasă pe furiș, să să sloboadă la Ieși, să dè știre doamnei să fugă. Și-i va da pentru acea slujbă ce-a face 100 de galbeni de aur, sau și doaă. Și nime nu cutedza să s-apuce să margă. Apoi Dumitrașco-vodă, vădzând că nu să găsește nime, să ispitiè el singur să margă și cu Brahă, capitan de dărăbani. Și-ș găsisă și cealmale și haine turcești să s-îmbrace, să iasă noaptea din obuz, să intre în oastea turcească, ca doar ar putè străbate la Ieși la doamna, să o iei și să fugă. Ce din obuz nu putè ieși nime, că nu-i lăsa moscalii la părcane fără ucaz. Și s-au dus și la împăratul de i-au spus ce va să facă, și au cerșut ucaz. Ce împăratul n-au vrut să-i dè ucaz și au socotit că nu este bine, că poate să-l prindză turcii, și l-or omorî, iar la Iași, sau or fi mersu turcii, sau ba. Iar așè, l-or omorî și pe dânsul și or merge apoi și la Ieși. Și să nu să teamă, că, de or și merge turcii la Iași, nemic n-or strica. Ce avè mare grijă și jele nu numai el, ce și noi cu toții, câți ne era casele în Ieși.
Rugăm pre dumnevoastră, iubiț[i] cetitori tineri, să luați sama aceștii scrisori, de s-ar tâmpla vrodată să mai vie niște lucruri ca aceste în țara noastră, să vă știți chivernisi, să nu pățiți și voi ca noi.
Moscalii la turci niciodată năvală nu mai da, ce tot turcii da năvală la moscali, pănă îș istoviè focul, și apoi iar să da înapoi, iar moscalii tot cătinel după dânșii. Și să lărgisă șireagurile cele de moscali, în lature, cât alergai cu calul; atâta să lărgisă moscalii de la carăle lor. Iar când au fost marți dimineața, turcii s-a strânsu toți departe, și acolo ș-au făcut meteredzu și ș-au așădzat toate pușcile. Și au început a să bate prè vrăjmaș, cât întunecasă lumea, de nu să vedè omŭ cu om, și să vedè numai para cum ieșiè din pușci. Ca cum ar arde unŭ stuhŭ mare, trestie, pe niște vânt mare, așe să vedè focul ieșind din pușci. Numai ce voiu să dzic, poate-fi Dumnedzeu ferește la războiu, că dintr-o 1.000 de sinețe abiè să tâmplă de lovește unŭ omŭ. Că de ar hi nemerit cât focu slobodziè, n-ar fi mai rămas nici la turci, nici la moscali omŭ de poveste. După cum dzice un cuvânt Miron Logofătul: „Mare este omul, iar la războiu prè mică-i este ținta“.
Dzis-au Dumitrașco-vodă atunce împăratului să legi toate carăle tabără și să lasă pe Medhoroschi polcovnicul cu cinci, șese mii de căzaci ce le avè și cu doao, trei polcuri de moscali, să rămâie să apere carăle de călărimea turcului, de or vrè să le dè năvală. Iar ceelaltă oaste moschicească, săldații, să dè năvală asupra inicerilor la meteredzu, că orŭ bate pe iniceri și or lua și pușcile turcești, și atunce or fugi și ceielalți, călărimea. Că așè li-i obiceiul, că el au vădzut când au bătut nemții pre turci la Varadin, că, după ce-au bătut nemții pe iniceri, iară călărimea au și purcesŭ a fugi, carii cum putè.
Iară împăratul au răspunsu lui Dumitrașco-vodă: „Ți să pare și ai vrè și ai pofti, ticăloase oame, să fie pentru binele tău, dar, de oi și bate pe pedestrime, călărime este multă, și n-am cu cine o goni“. Că sta călărimea, ca cum ar sta pădurea, împregiurul obuzului, de nu-i agiungè pușca. Sta și priviè cum să bat, și împăratul tot nădăjduiè că-i va veni răspunsul ce scrisese noaptea, cum s-au pomenit mai sus. Și veziriul nu-i mai făcè și tot păziè de să bătè.
Întru acele vremi, când să bătè, venit-au nuoraș can mic și stropiè de ploaie. Și avemŭ grijă să nu dè atunce năvală călărimea, și or pierde moscalii focul. Iar moscalii nici să mira și ne îmbărbăta și dzicè că mai pre mare ploi să bătè ei cu șfedzii, că avè mantale în spate și ținè flintele suptu mantale. Și mai greu era de focul turcescu decât de cel moschicesc. Și n-au ținut mult acel nuoraș, ce ca giumătate de civert de ceas, și au și lucit soare cu mare hierbinteală, cumu-i în luna lui iulie.
Moscalii cei din bătaie trăgè atunce mare greu de sete, că n-au obiceiu, ca turcii, să le care apă cu sacalele. Deci împăratul au poroncit la moldoveni să le care apă cu ploșce, cu fedeleșe, cu poloboace, cu ce or putè. Deci au pornit cu toții de le căra apă. Vărsa medurile și vinurile de prin poloboace și căra apă de ducè la săldați. Și-i scriè comisarii la izvod și le da bani cărora căra apă.
A doa, mai trăgè greu moscalii că inicercile turcilor era mai lungi și la heră mai bune și bătè mai departe decât flintele moscalilor. Și inicerii nu să prè apropiè de moscali și slobodziè inicercile, dar moscalii, fiindu-le flintele mai scurte și mai slabe la hier, nu le slujiè focul de departe, să agiungă focul pe iniceri. Iar de le-r hi venit lor prè îndemână să le bată pușcile departe, ca a turcilor, n-ar hi putut ținè inicerii, atâta de lungu, bătaia, sau, de-r hi dat vrodată moscalii năvală, încă n-ar fi putut ținè turcii războiul. Dar ei nu da niciodată năvală la războiu, ce sta numai de să apăra.
Acum venisă moscalii de să apropiesă de meteredzul turcilor și de pușci, unde era așădzate. Prè mult, de era ca o 150 pași turcii de moscali. Și era unŭ ghenaral neamțu, anume Vitman. Acesta s-au dus la împăratul și au început a-l mustra tare pre împăratul și-i dzicè: „Ce este aceasta, de umblăm toți, niște oameni hămeiți, și nu ne căutăm treaba și orânduiala războiului după cumu-l știm că să cade? Că eu în multe războaie a Neamțului am fost și știu leacul turcilor ce trebuiește. Ce-m dă comenda oștii în mâna mè, că eu în doao, trii ceasuri oi face ce știu și oi curăți pre turci, de nu i-i vedè pre aice“.
Deci împăratul, audzind așè, i-au dat ucaz ca să fie toată comenda oștii în sama lui și să asculte toți ghenaralii, precum le va poronci el.
Deci cum au luat acel ghenaral comenda în sama lui, au și pus oamenii lui de au umblat împregiurul obuzului, dând știre tuturor slujitorilor cumu-i comenda oștii în mâna lui Vitman, să fie toți gata de năvală. Și au luat câte un rând de săldați din coadă și i-au mai îndesit în fruntea obuzului, unde era bătaia, iar în coadă, unde era mai supțiri rândurile săldaților împotrivă pre lângă cară, au mai îngroșat pe denapoia săldaților cu moldoveni și cu căzaci. Și așè era socoteala lui, să facă să să rumpă moscalii de la un loc, rândurile cele mai groase, și să dè năvală asupra meteredzului turcescu și să-l încungiure, iar rândurile cele mai supțiri să apere, de ar năvăli asupra carălor niscaiva călărime turcească.
Deci gătind oastea într-acesta chipŭ, mers-au la temeiul oștii, unde să bătè. Și au mersu și împăratul cu dânsu, să vadză ce-a face. Și cum au vădzut pre un porușnic moschicescu că umblă ferindu-să, l-au și giunghet cu șpaga sa. Și au și trecut înainte, ca 15 pași, în fruntea războiului, și au început a striga să pășască mai iute înainte, să fie gata de năvală, ș-a-i îmbărbăta și a dzice grănitarilor să înceapă a arunca cumbaralele în iniceri. Deci cum au purces săldații a păși iute înainte, și grănitarii a slobodzi cumbaralele, atunce turcii au și început a îndărăpta și a intra în meteredzu, iar unii începusă să s-apuce de pușci, să le tragă să fugă. Atunce, într-acela ceas ce era numai să dè năvală, l-au și nemerit o pușcă mare turcească pre acel ghenaral, și au cădzut mort la pământ. Și pre altu ghenaral, anume Volcovschii, totodată l-au nemerit cu o inicercă prin chept și au ieșit pre suptu susioară, ce n-au murit, mai pe urmă s-au tămăduit. Și împăratul încă, de multă vărsare de sânge ce vedè atunce, au amețit de milă și s-au dus la cortu, de l-au udat împărăteasa cu niște apă, și s-au trezvit. Săldații atunce, perindu-le capul, s-au părăsit de năvală și au mai contenit focul. Dar și turcii încă au stătut și s-au lăsat de a mai face năvală.
Deci veziriul au poroncit să mai dè inicerii năvală încă 2 ceasuri, și de-o vedè că nu pot face nemic, să-i lasă și să s-întoarcă înapoi și să rădice toți Bugigenii, să-i treacă Dunărea în cee parte. Și mergându zapciii inicerilor de-i siliè ca să mai de năvală. Așijdere și călărimea turcilor să gătisă să dè și ei năvală. Iar inicerii au început a să sfădi cu zapciii lor și a striga că nu mai pot să dè năvală, că doar de i-i voia viziriului să să prăpădească toți inicerii. Că nu era mult acmu, de-ar hi năvălit moscalii, cum purcesese, nici un iniceriu nu ar fi rămas. „Ce mai bine să facă pace, după cumu-i poronca împăratului, că noi am pierit mai bine de giumătate, și câți și am scăpat suntem mai toți răniț, și n-om mai merge“.
Deci înțelegând veziriul că gâlcevăscu inicerii, și moscalii ca nu altă dată au început a să bate, socotit-au și el pe urmă să nu greșască mai rău. Și au ales pre Cerchez Mehmet-pașa ibrihorul și l-au trimis la împăratul Moscului cu cuvânt de pace. Atunce au stătut de îmbe părțile armele de a se mai batere.
Atunce Șeremet și ghenărarii moschicești și alți boieri moschicești le părè bine, ca doar s-or împăca cu turcii, că li să supărasă de câți ani să bătè mai nainte cu șfedzii, și îndemna pre împăratul să facă pace. Așijdere și împărăteasa iarăș îl îndemna să facă pace. Iar ghenararii cei streini, nemții, nu priimiè și dzicè împăratului să nu facă pace, că să va căi pe urmă. Așijdere și un dascal a împăratului, moscal, și acela nu priimiè pace și striga în gura mare să nu creadză pre păgâni și ținè rău și pre boierii și ghenaralii moschicești, pentru ce îndeamnă pre împăratul să facă pace cu păgânii. Așijdere și Dumitrașco-vodă cu boierii moldovenești încă căuta rău și grăiè și ei să nu facă pace, dar nu-i mai asculta nime, căci moscalilor tuturor le era voia. Cădzut-au boierii moldoveni și ei cu rugăminte la acel dascal, să stè tare la împăratul să nu facă pace. Și sta împăratul în cumpene. Numai nu au putut, că sta împărăteasa vârtos să facă pace.
Împăratul moschicescu au ales trei boieri a lui, pe Șefer menistrul și pre ficiorul lui Șeremet și pre Savva Rogojenschii (și să temè Sava că-l vor cunoaște turcii, că mai nainte trăisă cu neguțutorie, dar apoi nu l-au cunoscut) și i-au trimis la veziriul.
Deci mergând la viziriul, au tăgăduit că nu-i împăratul în obuz, ce este înapoi, ce în obuz numai Șeremet este. Și au cerșut la veziriul, pentru prada ce făcusă tătarâi în țărâle moschicești, să dè turcii Dunărea hotar Moscalului, după cum au venit și sol, carele l-au trimis Brâncovanul-vodă, cu poronca Porții, la moscali, anume pe Machidon comisul, precum s-au pomenit mai sus.
Iară veziriul au râs și au răspunsu că atunce au fost un târgu și acmu este altul. „Că tătarâi au prădat, că de mult n-au luat cojoace de la voi, precum erați tocmiț cu dânșii, de le dați câte 30.000 cojoaci pre an, să nu vă prade în țările voastre. Ce acmu eu voiu să cerŭ de la voi, nu voi de la mine.“
Atunce au dzis veziriul să lasă pre Șfed să margă cu pace la țara lui și să-i dè ce i-au luat, loc și cetăți. Ce moscalii n-au priimit ca să-i dè înapoi nemic, fără cât să-l lasă să margă cu pace, cu 30.000 oaste, prin Țara Leșască. Și după ce va merge acolo, or sta la pace, fiind și alți crai megieși la mijlocŭ să socotească și să giudece. Deci veziriul au lăsat să fie așè, că nu pre să siliè nici veziriul pentru Șfed, căci Șfedul să ținè de fire și n-au vrut să vie la veziriul, ce el gândiè că a veni veziriul la dânsul. Nărocul moscalilor că n-au vinit Șfedul atunce de la Tighine, că n-ar fi scăpat picior de moscal, că el ar hi știut ce-ar hi făcut.
Cerșut-au pre Dumitrașco-vodă turcii să le-l dè. Iar moscalii au dzis că din războiul dintăi nu să știe ce s-au făcut. „Perit-au, au fugit-au? Că noi am gândit c-au venit la voi.“ Iar veziriul au dzis: „Pentru un ghiaur, ce să ne sfădim noi, niște împărății? Lasă-l, că să va sătura de ce au poftit. Sângur, de bună voia lui, a veni la noi“. Atunce împăratul au luat pre Dumitrașco-vodă și l-au ascunsu într-o botcă a lui, de cele cu 2 roate, de nu-l știè nici unŭ moldovan, fără numai Ioan Niculce hatman și vro 2 copii din cas-îl știè. Și au șădzut acolo ascunsu în botcă, păn’ ce-au trecut obozul dincoace de movila Răbâei.
Mai cerșut-au turcii Azacul, și s-au apucat moscalii să-l dè, cu tot venitulŭ și hatarul lui.
Dzis-au turcii să strice o cetate ce să chema Troița, dzicând că-i făcută pre hotarul turcesc, și, măcarŭ că era bună și mare cetate, cu multă cheltuială făcută, s-au apucat să o strice, iar când s-ar mai tocmi vrodată cetatea, atunce și pacea să fie stricată.
Cerșut-au și bir să le dè și cheltuială oștii. Ce bir n-au priimit, iar cheltuială 1.000 de pungi s-au apucat că or da.
Dzis-au să mai strice și alte pălănci, ce sunt pre marginea hotarului, pre lângă zaporojeni și la pragurile Niprului: Camen Zaton și altele, și s-au apucat că le-or strica.
Mai dzis-au și pentru Ucraina, dencoace de Nipru, că au luat-o din hotarul leșilor, să o dè să o ție iar leșii, și au priimit moscalii să să rădice, să fie iar leșască.
Mai cerșut-au veziriul și toate armele să le de moscalii. Deci Șefer au răspunsu că acestu lucru nu pot să-l facă, căci leșii le sunt neprieteni. Și vor să margă prin țara lor, și fără arme nu pot să margă, fără cât, pe câte arme au ei în obuz, atâte le-or plini în Azac. Și așè le-au dat.
Tocmitu-s-au și pentru oastea din Brăila, să iasă și să margă cu pace. Atunce au oblicit moscalii c-au fost luat moscalii, cei cu Toma, Brăila.
Mai dzis-au veziriul, de-or hi întrat și în Crâm oști moschiceș ti, să iasă, că nici veziriul nu știè ce or hi făcut.
Aceste toate au priimit moscalii să de turcilor și altele multe, carele nu le poate înșira condeiul mieu. Și au dat moscalii zălog la turci pre Șefer și pre feciorul lui Șeremet, păn’ s-or plini aceste toate. Și așè să audziè să hie dat și veziriului 800 pungi bani gata. Și au stătut obuzul pre loc 3 dzili închis, păn’ s-au așădzat toate aceste. Și apoi au mersu solii în ordia turcească, și obuzul moschicescu s-au pornit în sus pre Prut și cu ceauș, să nu-i învăluiască nime.
Atunce, de cum era leșinată oastea, încă și mai rău leșinasă, fiind închiși atâte dzile. Că mai nainte, de nu avè pită, avè carne, că le ducem ciredzi de vite multe, iar după ce s-au închis, au luat ciredzile turcii, și nu avè nici carne, nici pită. Și caii încă hămnisisă. Veniè turcii aproape de obuz și le arunca pită. Caii să bălega tot apă, că altă n-avè ce băliga. Și după ce s-au pornit obuzul, mulți moscali fugiè la turci de foame. Așè să audziè atunce, să fie pierit moscali, cu la bătaie cu tot, ca 30.000, iar turci să fie perit 120.000 pe număr.
Așè socotescu că, de-ar fi fost moscalii toți, strânsă toate obuzurile la un loc, să nu-i fi fost răschirat când s-au pornit întăiu asupra turcilor, poate ar fi biruit pre turci.
Așijdere și turcii, după ce i-au zăbovit cu pace pre moscali, să nu hie ținut pace, ar fi bătut pre moscali, precum flămândzisă și ei și caii. Numai ce vom să dzicem, voia lui Dumnedzeu au fost, de nici moscalilor nu le-u dat Dumnedzeu chivernisală ca să biruiască pe turci. Așijdere și turcilor le-u luat Dumnedzeu mintea, de nu s-au prăpădit moscalii detot. Nu bat cei mulți pre cei puțini, nici cei puțini pre cei mulți, ce numai cum va Dumnedzeu.
Deci au purcesŭ moscalii pre Prut în sus și au mersu păn-în sară și noaptea păn’ la miadzănoapte, tot cu tabără legată. Și când au stătut să odihnească, pe care unde i-au apucat vremea, așè au stătut cu caii înhămați, tot la un loc, păn-în dzuă. Apoi iar au început a merge păn’ la vro 2 ceasuri. Apoi au început a rădica părcanile, și a ieși oastea cè slobodă afară, și au început a-ș adăpa caii și a mulțămi lui Dumnedzeu că au ieșit din părcane, mai tare decât c-au scăpat de la turci. Și au purcesŭ pe câmpu pedestrimea, pe de laturea obuzului. Atuncea ieșiè tătarî di prin păduri, bulucuri cu vite, cu robi. Deci moldovenii să slobodziè la tătarî, ca să scoată robii, iar îi lua în goană de-i goniè păn-în obuz, de-i tăiè. Că era caii moldovenilor leșinați, de-ș da în capŭ.
Atunce Șeremet au poroncit moldovenilor să dè pace tătarâlor, să nu să bată cu dânșii, că ei au făcut pace, și nu le-or da agiutor, și or petrece rău cine să va mai bate cu tătarâi. Deci moldovenii au început a striga și a-lŭ blăstăma, cum n-or merge ei să să bată, că ei îș văd părinții și fămeile și feciorii lor robi la tătarî, de audziè Șeremet cu urechile cumu-l blăstăma.Iar el le dzicè să nu bage samă, că-i va scoate împăratul, și care va merge cu dânșii le va da împăratul moșii la Moscu. Și nu-i era și rușine a grăi ce nu să cadè, un omŭ mare ca acela!
Atunce mergându câțiva moldoveni depărcior înaintea obuzului, s-au tâlnit cu vro 100 de tătarî viind cu câțva robi de la Iași. Și le era caii obosiț și a lor. Deci lovindu-i moldovenii fără veste în gura Jijiei, i-au tăiet pe tătarî, mai pre toți, și i-au dat și în Prut, de s-au înecat. Și au scos acei robi toți. Și într-acei robi s-au fost tâmplat de robisă și pe un căpitan, atunce purcesu din Ieși, anume Tudosie Ciohoranul. Și acela au spus atunce că altă oaste, fără acei tătarî, la Ieși n-au mărsu. Atunce audzind, toți s-au învoieșat și, spuind lui Dumitrașco-vodă, au dat laudă lui Dumnedzeu.
Atunce toț moldovenii au purcesŭ în răsipă, carii cum putè, pre la bejeniile lor. Atunce și moscalii au dat lui Dumitrașco-vodă 200 de moscali, de s-au dus în Iași, ca să-ș apuce doamna, să iasă înaintea moscalilor, mai sus pre Prut.
Dumitrașco-vodă, sosind în Iași, au odihnit 2 dzile păn’ s-au gătit, neavând nici unele de cele ce trebuiè, nici avè cu cine, că-ș căuta oamenii cineș nevoia sa de fugiè. Atunce era și câțva turci balgii în Iași, și mulți moldoveni din cei de jăcuisă pe turci îndemna pe Dumitrașco-vodă ca să-i taie și pre aceie ce mai rămăsese și era la închisoare, dzicând că, de-or scăpa turcii aceie, ei n-au putere să trăiască în țară, că turcii știu tot cine ce au jăcuit.
Dumitrașco-vodă n-au priimit acel lucru să-l facă, ca să-i taie, ce-au socotit că, măcar că sunt păgâni, dar nu sunt vinovați, că sunt neguțitori și le agiunge lor cât i-au jăcuit, de i-au rămas săraci, și câtă pedeapsă de foame au tras la închisoare. A doa, iar au mai socotit că, de-i va tăiè pre balgii, el apoi nu va avè cu cine va merge la Moscu, că slujitorii și jacașii cari-i jăcuisă pre acei balgii n-or merge cu dânsul și or rămâne toți în țară. Deci cu acestu sfat, au poate-fi nărocirea lor, au scăpat de moarte. Și purcedzându din Iași, au trecut Jijia pre la Popricani și s-au tâlnit la Prut, la Zagarance, den ceastă parte, cu obuzul moschicescu.
Domnit-au Dumitrașco-vodă țara numai 9 luni în anul 7218 și au ieșit din Ieși iulie în 16 dzile, iar moscalii au făcut războiul atunce la Stănilești în iulie 11 dzile. Deci de la Prut au purcesŭ în sus depreună cu moscalii și au trecut Prutul pre la Ștefănești în cee parte. Și de acolo au mărsu dreptu la Movilău, la Nistru. Deci câți boieri și alții mai de gios, din moldoveni, ce-au ieșit cu Dumitrașco-vodă din Iași și au purces cu obuzul, audziè c-au iertat turcii pre cei greșiți. Dar nu mai putè să s-întoarcă înapoi sau să fugă într-altă parte din obuz, căci că prăda donții și căzacii lui Medhoroțschii și a lui Tanțschii pre cine găsiè în laturi de obuz, de-i lăsa numai cu sufletele. Ce nu avè putință să să ducă într-altă parte, ce le-au căutat numai să să ție cu obuzul, cu Dumitrașco-vodă. Că, când au venit împărăția, avè ucaz oastea de nu strica nimărui nemic, iar la întorsu strâca tot ce găsiè.
Sosind obuzul la Movilău, la Nistru, să luasă niște tătarî, ca vro 200, în urma obuzului. Pe cine găsiè, tot lua. Și au dat preste dânșii Ivanețschii polcovnicul și cu Tanțschii, cu slujitorii lor moldoveni, ce era la steag. Și i-au tăiet pe tătarî și au prinsu și vii vro cinci, șese și i-au dus la împăratul. Și au pus de i-au spândzurat în malul Nistrului, încălțați, îmbrăcați.
Iară după ce-au trecut moscalii Nistrul, au scris împăratul Moscului la turci că, de n-or porni pre craiul Șfedului în 12 dzile și l-or ține acolo la Tighine, el încă a strica pacea, nu a ținè-o.
Dumitrașco-vodă au făcut căutare tuturor moldovenilor câți sunt cu dânsul și i-au întrebat, merge-or cu dânsul la Moscu au ba. Ce toți au priimit, că într-alt chip nu avè cum dzice. Că nu avè cum merge într-altă parte de răul tălhăritului. Și i-au pus Dumitrașco-vodă într-un izvod și l-au dat împăratului, de l-au iscălit cu mâna lui. Iar boierii și slujitorii aceștia erau anume: 1. Ioan Niculce hatman; 2. Savin Zmucilă vel-ban; 3. Gheorghiți vel-păharnic; 4. Iordachi Aristarhu vel-ușer; 5. Pavel Rugină vel-comis; 6. Mogâlde sardar; 7. Ilie Abăza, vornicul despre doamna; 8. Dumitru aga; 9. Ioan Mirescul polcovnic; 10. Ioan Bănariul vel-căpitan; 11. Brahă, căpitan de dărăbani; 12. Moțoc jicniceriul; 13. Ioan Dzărul, vătav de copii; 14. Nuor Dzărul postelnic; 15. Costantin Dzărul medelnicer; 16. Vasilie Dzărul, tij medelnicer; 17. Mechichi stolnicul; 18. Antiohie cămăraș; 19. Costantin Pârcălabul medelnicer; 20. Dima baș-bulucbaș; 21. Ciute căpitan; 22. Apostol căpitan; 23. Toader Mirescul căpitan; 24. Pavăl Mirescul căpitan.
Toți aceștie și alții mai proști, mai de gios slujitori, carii aice nu s-au putut înșira anume, i-au scris împăratul în visteria lui, de s-au dus cu Dumitrașco-vodă. Și atunce au dat împăratul lui Dumitrașco-vodă 2.000 de ruble, să le fie de cheltuială lui și moldovenilor. Și l-au orânduit să margă să iernedze la Harcov, preste Nipru, dincolo de Țara Căzăcească, în slobodzie, aproape de Azac. Că acolo să cerșusă și el, lăudându-i unii din moldovenii carii știè că-i locŭ bun. Și au poroncit la gubernatul Apracsin să-i de iernatec lui și tuturor moldovenilor lui, dându-i și 200 de draguni să margă cu dânsul.
Iară lui Rentu ghenaral și Tomii spătar le-u scris împăratul moschicescu și au trimis cu cărțile pe un omŭ a lui, împreună cu omŭ a veziriului, să lasă Brăila și să vie după dânsul în sus. Deci Toma spătariul, cum au audzit, cum au fugit în Țara Ungurească, de ș-au mai apucat ceva de acolo. Și pe urmă au venit la împăratul, la Petreburcu, cu câțva munteni ce-au fost cu dânsul la Brăila. Și l-au făcut împăratul ghenarar și-i da pre an leafă 5.000 de ruble. Și cu vremea ș-au adus și giupâneasa din Țara Muntenească. Și i-au dat sate în Țara Moschicească de chivernisala vieții. Și trăind acolo câțva ani, suptu poronca împărăției, s-au schimbat și el din viiața aceasta lumască, iar giupâneasa lui au rămas și păn-acmu cu pace, de trăiește pre acele moșii ce i-au dat împărăția. Iar Rentu ghenaral s-au rădicat de la Brăila cu toată oastea în sus pre Siret, pre la Cernăuți, tot stricând și mâncând ce găsiè prin țară. Și țara fugisă de la câmpu la munte. Și dac-au audzit că vine Rent pre acolo, să mira încotro vor mai fugi. Deci Rentu, de la Cernăuți au trecut Nistrul în cee parte pre la Hotin și au agiunsu pe obuzul lui Șeremet acolo, la Polonia [2].
Iară împăratul, de acolo de la Movilău, ș-au luat 200 de draguni și au purces în sus pre Nistru, pre la Cameniță. Și acolo s-au despărțit de obuzul cel mare. Și de la Cameniță au luat în sus, prin Țara Leșască, pănă unde au găsit pre Avgust craiul, împreună cu împărăteasa lui, de s-au sfătuit și s-au odihnit vro trei, patru dzile. Și atunce l-au cinstit Avgust craiul. Și șădzând la masă împăratul cu împărăteasa și cu mulți domni leșești, și între acei domni fost-au și Adamŭ Sinavschii hatman și cu hătmăneasa lui. Și între alte voroave, multe can cu glumă, dzis-au hătmăneasa lui Sinavschii cătră împăratul moschicescu aceste cuvinte: „Mult mă mir de voi împărații și craii, cum de nu vă țineț de cuvânt și ne amăgiți pe noi. Că mai anțerțu ne-au dzis noao, tuturor leșilor, craiul Șfedului să ne gătim cu toții să mergemŭ să iernăm în stolița moschicească, împreună cu dânsul. Și noi când ne gătièm să mergem pre cuvântul lui, el ne-au amăgit și n-au mărsu la stoliță, și s-au dus la Tighine. Și acmu împărăția ta ne-ai dzis să ne gătim să mergem la Țarigrad, și noi ne bucurasem tare c-om merge de-om vedè Țarigradul. Și când noi ne gătièm, măria ta n-ai vrut și te-ai întorsu înapoi.“ Iar împăratul au râs atunce, și cu toți câți era la masă, și i-au dzis: „Păcat că nu ești tu bărbat, să te chemi Sinavschii. Că de-ai hi tu bătbat, să nu hii fămeie, adevărat aș merge cu tine la Țarigrad. Iar bărbatul tău au zăbovit oștile, nu le-au trimis mai în grabă. Pentru acee nu m-am dus în Țarigrad.“
Și de la Avgust craiul au purces împăratul la Râga, unde era Menjic cu oștile lui, carii sta împotriva Șfedului. Iar de acolo, de la Râga, s-au dus la Petreburcu, la scaonul său de iarnă.
Iară Șeremet, cu obuzul și cu Dumitrașco-vodă, au mărsu de la Movilău păn’ la Șarhorodul. Și de acolo s-au despărțit de Dumitrașco-vodă și au purces spre Țara Leșască, cu toată oastea lui, câtă mai rămăsese, de o mai sătura, pre la Nejboji și de la Nijboji la cetatea Polono, de au deșărtat-o de oastea moschicească și de alte lucruri ce era, că o ținè moscalii. Și apoi au rădicat toți oamenii di prin târguri și de prin sate, câți era în Ucraina, și i-au trecut pre toți preste Nistru în hotarul moschicescu. Și au trecut și el cu toată oastea, de au așădzat-o la iernatec în Țara Căzăcească, iar el cu curtea lui s-au așădzat în târgu, în Prelumpca.
Iară Dumitrașco-vodă, de acolo de la Șarhorod, după ce s-au despărțit de Șeremet, au purcesŭ dreptu la Chiov, pre la Nemirova, prin câmpu pustiiu, că pre acolo era atunce locul pustiiu, numai cu cele 200 de draguni și cu moldovenii, câți era cu dânsul. Că mai fusese și niște căzaci, cu Medhoroțschii și cu Rogojențschii, și l-au lăsat în urmă pre Dumitrașco-vodă. Și aceie s-au dus înainte.
Deci Dumitrașco-vodă, rămâind mai în urmă numai cu acele 200 de draguni, precum mai sus s-au pomenit, nu era mult să-i iei zaporojenii de grumadzi împreună cu tătarâi. Că prinsese limbă și-l luasă șleavul, să margă după dânsul să-l prindză. Și cale numai de un civertu de ceas, de nu l-au agiunsu să-l iei de grumadzi, cu toată tabăra lui. Că era ca la 1000 de zaporojeni și mai bine, împreună cu tătarî amestecați. Ce norocul lui au fost că au fost apucat de au agiunsu în târgu în Bila Țărcvâi. Și acolo în târgu era cetate și pușci și oaste moschicească. Și vădzând zaporojenii c-au agiunsu în Bila Țărcvâi, s-au întorsu înapoi. Iar Dumitrașco-vodă nemic de aceasta nu știè, mai pre urmă au oblicit.
Și de acolo au mărsu în Chiov, de s-au odihnit 2 săptămâni, dându-i moscalii ce-i trebuiè, nemic nu-i lipsiè. Și când au vrut să purceadză de acolo, din Chiov, mulți moldoveni au vrut să rămâie acolo și nu vrè să mai margă cu Dumitrașco-vodă înlontru. Și încă și Ion Niculce hatmanul nu vrè să mai margă cu dânsul, gândind că doar ne-or lăsa din Chiov de ne-om întoarce la pământul nostru. Iar Dumitrașco-vodă n-au vrut să ni lasă să rămânem, ce au mersu la comendatul de Chiov și i-au arătat izvod, cu iscălitura împăratului, de câți boieri era, ce-l făcusă la Movilău, dzicând că suntem dați pre mâna lui și nu ne va lăsa să ne ducem la turci, să facem vreun vicleșug. Că el a vrè să dè samă pentru noi la împăratul.
Deci comendatul, vădzând așè, i-au dat pe toți pe mâna lui Dumitrașco-vodă cu sila, și i-au dus cu vartă păn’ la Harcov. Și acolo încă, după ce-au trecut Țara Căzăcească, încă era păn’ la Harcov, cale de 2 dzile, un câmpu pustiiu pentre Harcov și pentre Țara Căzăcească. Și acel câmpu este șleavul tătarâlor, când pradă de la Crâm. Și iară cu grijă și cu multă spaimă au mersu, păn-au agiunsu la Harcov.
Iară Luca visternicul venisă mai pre urmă, în Țara Leșască, după noi la Chiov, și cu Sandul Sturdze stolnicul. Nevrând ei să margă cu Dumitrașco-vodă, nu i-au putut lua, nici comendatul nu i-au dat, nefiind în izvodul împăratului, gândind că i-or lăsa moscalii să s-întoarcă înapoi. Deci moscalii nu-i lăsa să s-întoarcă înapoi, că venisă și Galenici cneazul mai pre urmă în Chiov, de ținè drumul tare închis, de nu lăsa pre nime să iasă din Chiov încoace. Că era un omŭ rău, și nici de mâncat, nici de cheltuială nu le da. Și s-au ispitit într-un rând să fugă, și i-au prinsu și i-au ținut închiși o lună. Și apoi i-au dat pre chizășie Tomii ghenarariului și i-au slobodzit. Și au șădzut un an acolo în Chiov, pănă ș-au mâncat tot ce-au avut. Și apoi de-al doile rând s-au ispitit cu fuga, de au scăpat încoace, de au venit în Moldova. Și alți moldoveni, câți s-au mai tâmplat în Chiov, tot așè cu fuga au scăpat.
Și câți scăpa din Chiov încă cu multă grijă veniè păn-agiungè spre Cameniță, că, rămâind locul pustiiu, era tălhărit mult, și leșii avè pizmă pre moldoveni, căci s-au închinat la moscali. Deci pre câț prindè îi tot jăcuiè, și pre unii îi și omorâè, pre alți-i punè la popreală. Numai Adam Sinavschii hatmanul să punè pentru dânșii și pre cari-i obliciè că-s închiși, trimitè de-i scotè și-i miluiè. Și pre unii îi punè la steaguri, dându poroncă să le dè pace. Și leșii furiș tot îi strâca.
Dumitrașco-vodă, după ce s-au așădzat la Harcov, zaharà prè multă îi da și lui și tuturor moldovenilor, cât nu putè birui să o mânânce. Și i-au mai dat pe deasupra și 13 sate a unui ghenaral, ce-l chema Sidlovschii, pline de pâine și de hălășteie cu mori și câte doao, trei sute de oameni într-un sat. Și bucate, vaci, boi, oi, stupi, odoară, toate le dedese lui Dumitrașco-vodă, sirmeaoa acelui ghenărar, cădzind el într-o greșală. Deci Dumitrașco-vodă nu vrè să ție pre moldoveni cu dragoste, ca pre niște streini ce ș-au lăsat casăle și s-au streinat de moșiile lor pentru dânsul, ce vrè să-i ție mai aspru decât în Moldova. Că i să schimbasă hirea într-altu chipŭ, nu precum era domnu în Moldova, ce precum era mai nainte, tânăr, pre când era beizadè în dzilele frăține-său, lui Antiohie-vodă, încă și mai rău și iute la beție. Să scârbiè, și ușa îi era închisă, și nu lăsa pre moldoveni necăiuri din târgu să iasă afară, fără ocazul lui. Și cu căzacii de loc iară să învrăjbisă rău, că nu-i ținè într-o nemică. Deci și moscalii cei mare încă-l urâsă, pentru căci îl iubiè împăratul și-i dedesă nume mai sus decât a tuturor.
Atunce s-au sculat Savin Zmucilă banul și mult l-au amestecat la Șeremet, dzicând că „eu când nè-mŭ închinat la leși, cu Petriceico-vodă, avè cinste și boierii ca și domnul.“ Și cărți de la Sobețschii craiu, ce era atunce, și le arăta lui Șeremet, precum au avut voie boierii, și când le-au fost voia s-au dus în țara lor, în Moldova, iar Dumitrașco-vodă va să-i facă robi în țara creștinească. Și multe ca aceste, care nu le pociu toate să le scriu cu condeiul mieu, după cumŭ sunt firile moldovenilor, carei nu pot nici la casele lor trăi să nu să sfădească, dar în țară streină. Că și când au fost cu Petriceico-vodă, iar destule sfădzi au fost și atunce între domnu și între boieri, ca și acmu. Care pre urmă iar lor ș-au stricat, ca și acmu de la moscali, care mainte să va arăta.
Împăratul Moscului, după ce s-au aședzat toți la iernatec, precum s-au scris mai sus, scris-au la Șeremet și la tot sinatul și gubernații cei mare, de au mersu toți la Petreburcu, la sfat. Și atunce au mersu și Dumitrașco-vodă la împăratul.
Deci, după ce s-au strânsu toți, au început împăratul a-i întreba pe toț: ținè-vor pace cu turcul, au ba, și da-or ce-au giuruit, au ba? Deci sinatul cel mare au dzis nemic să nu dè și să s-apuce de vară iarăși de războiu. De s-au tâmplat acmu așè sminteală, de acmu să va chivernisi într-altu chip, de n-a fi așè. Căci bani și oaste este de agiunsu, au putere și doaodzeci sau treidzeci de ani să să bată.
Atunce împăratul, vădzând că-i sfatul așè, au și orânduit, în toate țărâli, de 30 fumuri să mai facă unŭ omŭ de oaste, gata cu tot ce-ar trebui, să mai adaugă încă vro 50.000 de oaste preste cât mai are. Și au orânduit, pănă i-a porni în gios pre Don, și au mai lungit flintele decât inicercele turcilor, de o șchioapă mai lungi, ca să poată bate mai departe. Și au făcut tot paloșe simcelate în vârvu de amândoao părțile ascuțite, să să bată cu turcii la năvală, și au lepădat spăgile. Și le-au făcut la grumadzi lădunci de hier albu, la tot săldațul câte de o ocă de apă, ca să aibă hiecare săldaț apă gata la războiu, să nu pată ca la Stănilești. Și au însurat atunce și pre Șeremet, dându-i împăratul o rudă a sa, dzicându-i să-ș facă copii, să-l uite feciorul ce era zălog la turci, netocma că l-a scoate el și pre acela.
Și au socotit atunce să pornească pe Dumitrașco-vodă înainte cu greimea, să-i dè 40.000 de moscali călăraș și 40.000 calmâș și 30.000 donți și 40.000 căzaci cu hatmanul lor, să intre în Crâm, să tot taie, să ardză, păn-a intra și greimea să să apuce de cetăți a le bate și a le lua. Și așè au așădzat sfatul să facă, și începus-a porni zaharaoa și gătisă toate aceste ce scriu mai sus.
Iară Șeremet, măcar că s-însurasă, îi era jele de fecior, că va pieri la turci, cum au și pierit. Și să tot ruga sinatorilor, ca doar ar putè strica sfatul, și ei nu vrè, nici putè, că apucasă de grăisă cătră împăratul, și le era rușine să întoarcă sfatul. Deci oblicind împăratul pentru Șeremet că i-i jele de fecior, tare i-au bănuit și l-au mustrat, aducându-i aminte când l-au fost trimis înainte pre Șeremet să margă să strice podul la Dunăre, după cum îi poroncisă. Și mai pe urmă, venind și împărăția sa, ș-ar fi luat cele 2 polcuri a lui cu 12.000 de oaste și cu Dumitrașco-vodă cu moldoveni și s-ar fi dus întinsu la pod, făr’ de nici o grijă. Care polcuri să chema Preobrajenschii și Simionențschii. Și cu acele 2 polcuri ar fi bătut pre turci. Altă nu i-ar fi mai trebuit, ce ar fi lăsat-o înapoi, de ar fi venit încet și ar fi izbândit.
Atunce au sosit mai pre urmă, după acel sfat, și un unchiu a împăratului, anume Apracsin, gubernatul de Azac. Și întrebându-l și pre dânsul sinatul, el au dzis că nu-i bine cum au așădzat sfatul, că-i cu greu a să bate în trii părți. Că cu Șfedul sunt câțva ani de când să bat. Și dintru un lucru de nemică s-au început sfada acmu și cu Turculŭ. Așijdere și leșii le sunt vrăjmași. Cu greu la va fi. Numai cu turcii, cum au așădzat, așe să lasă deodată, și de-or și mai cere, să le dè, pănă a trece craiul Șfedului. Și apoi să stè să să împace cu Șfedul și, împăcându-să cu Șfedul, s-or așădza prè lesne și cu Leavulŭ. Atunce le-or ieși și solii de la turci, ce sunt zălog. Deci prè lesne este atunce a strica pacea cu turcii și a să bate prè cu iușor cu dânșii. Și așè s-au apucat și Savva Rogojenschii cum despre turci, dându-le bani, or face pace. Deci sinatorii, pentru voia lui Șeremet, au mersu la împăratul, și dzicând aceste cuvinte, au lăsat și el să fie așè, după sinat. Și s-au părăsit a mai face oaste împotriva Turcului pănă la o vreme.
Împăratul Moscului ș-au strânsu toată oastea și au șădzut în vasă, de-u trecut de la Petreburcu marea, în cee parte, la Șfed, asupra finiilor. Și s-au bătut acolo 2 ani și au luat toată crăia finiilor, ce era suptu ascultarea Șfedului. Și au luat și cetate Abovulŭ, care era stoliță finiilor, și apoi iarăș cu cinste s-au întorsu la scaonul său, la Petreburcu. Iară pre Șeremet l-au trimis la Chiov și i-au lăsat 20.000 de oaste căzaci și calmâși, să stè să dè ce-a da, să-ș scoată feciorul și să poarte grijă despre turci, să aședze acel lucru. Așijdere și despre partea Râgăi au lăsat pre Menjic fercu-marșalâc, să păzască despre șfedzii din gios.
Iară Dumitrașco-vodă atunce au făcut ponturi de cere Țara Harcovului, cu toate veniturile, dzicând că țară au lăsat, țară să-i dè. Și pre toți moldovenii el să fie mai mare. Ce va fi voia lui, volnic să fie, fără ucazul împăratului. Nime să nu hie volnic a merge nicăiuri. Și altele multe ca aceste.
Atunce împăratul au dat acele ponturi a lui Dumitrașco-vodă la sinat, să le vadză și cum or socoti ei. Deci Apracsin au dzis cătră sinat: „Nu-i bine să-i dați Țara Harcovului, ce o cere el, că măcar eu că am vro 30 de răvașe de la acei căzaci, din Harcov de jalobele lor ce au pre Dumitrașco-vodă. Și acolo, într-acè țară, sunt aproape de 80.000 de oaste slujitori, și acmu nefiind pace, lesne le este a să rădica ca să să dè suptu Turcu că nu-i departe Azacul. Și cât am sta să ne batem cu streinii, noi om vrè să ne batem cu ai noștri.“
Atunce și Șeremet au dzis: „Adevărat, bine au dzis, că așè va hi. Și încă este alta și mai mare. Că mi-au spus un boier a lui, anume Savin Zmucilă banul, că mai nainte vreme s-au mai închinat din domnii moldoveni la creștini, la leși, la unguri, și apoi i-au iertat turcii, de s-au dus la dânșii. Și mai pe urmă acei domni multu rău au făcut creștinilor, anume acei domni Pătru-vodă, Grigorie-vodă. Așijdere și acesta, de s-a așădza la Harcov, nu-i departe Crâmul.“
Deci sinatul, audzind, au ales să dè lui Dumitrașco-vodă 1.000 de dvoruri în Țara Moscului, care acea mie de dvoruri cuprinde 50 de sate, și oameni ca 15.000 suntu. Și să-i mai dè și câte 20 pungi de bani pre an, care fac 6.000 ruble, și 2 părechi de curți frumoasă în stoliță. Iar boierilor să le dè 13 sate ce-au fost acelui ghenărariu Sidlovschii, de le stăpâniè Dumitrașco-vodă. Care boieri a priimi, să-i dè de acele sate, iar care nu a vrè, să-i dè ucaz de voie, să-ș margă la pământul său, ca să s-aședze.
Deci Dumitrașco-vodă, ieșindu-i ucaz, au și venit la Harcov cu multă voie rè, că să depărteadză de țară, și s-au rădicat și s-au dus în Moscu. Și nu mult după aceasta i-au și murit doamna Casandra, fata lui Șărban-vodă, domnul muntenescu, și au îngropat-o în târgu, în stoliță. Și au rămas văduoiu de-au trăit câtăva vreme, păn’ s-au însurat, care s-a scrie mai nainte.
Iară boierii cine au vrut să priimască, le-au împărțit de acele sate a lui Sidlovschii, de trăiescu unii și pănă astădzi într-acele sate, iar carii n-au vrut să priimască, ei au venit la Chiov, la Șeremet, ca să-i sloboadză. Dar Șeremet nu vrè să-i sloboadză, și-ncă nu numai pre boieri, ci și pre neguțitori, și pe slujitori, și pre toți. Că-i dzisese Dumitrașco-vodă, în pizma boierilor care să duce de la dânsul, să nu lasă nici pre unul să treacă, păn’ nu i-or slobodzi turcii feciorul. Deci Șeremet să potrivisă lui Dumitrașco-vodă și nu-i lăsa, de-l blăstăma toț, că pieriè atâțe oameni. Alții nu avè ce mai cheltui, alții era neguțitori, altora le rămăsese fămeile în Moldova. Ce bogat blăstăm era asupra lui Șeremet!
De aceasta audzind chihaia veziriului, au dzis feciorului lui Șeremet: „Pentru ce poprește tată-tău neguțutorii și moldovenii ce vor să vie încoace? Să-i scrii ca să-i sloboadză.“ Și așè, pe scrisorile feciorului lui Șeremet, au slobodzit neguțitorii și pre alți moldoveni ce era acolo. Atunce m-au slobodzit și pre mine, Ioan Niculce hatman, cu voia lui, după ce-au trecut doi ani. Și am venit în Țara Leșască, cu multă nevoie, care s-au pomenit mai sus.
Dumitrașco-vodă, după ce s-au dus la Petreburcu, pre boierii moldoveni n-au vrut să-i iei cu dânsul la împăratul, socotind că va isprăvi să nu mai poată scăpa de acolo. Și-i grăiè de rău cătră împăratul, dzicând că Ion hatman și alții au rămas acolo și vor să să ducă la turci, și pentru acee au trimis de i-au luat cu vartă, de i-au dus la Harcov, vrând să-și acoperă rușinea, căci i-au dus cu vartă. Că oblicisă împăratul de acel lucru, că i-au luat cu sila, și unii din Chiov au și fugit.
Iară împăratul au răspunsu lui Dumitrașco-vodă, mai vârtos pentru mine, Ioan hatman: „Dacă nu va să șadză, volnic să fie. Dumnedzeu să-i agiute să margă unde i-i voia, că nu mi-i robu.“ Atunce Dumitrașco-vodă n-au căutat bine, unde i-au răspunsu așè.
Iară când mi-am luat dzioa bună de la Harcov, de m-am despărțit, mult mă îmbiè să mai ședzŭ, și multe să adeveriè să-m dè, și să-m isprăvască și de la împăratul mare milă. Și când mi-a hi voia, el să-mi isprăvască. Dar eu eramŭ bucuros c-au venit acela ceas, de-am găsit vreme să ies dintr-acel norod greu și cumplit. Că-s niște oameni foarte necredincioși, și prè cu greu traiu au oamenii ce sunt nedeprinși cu acel felŭ de oameni dintr-acele părți. Și avè mare jele, și el, și doamna lui, și toți moldovenii. Și-m dzicè că nu mi-oi putè face pace, ce oi pieri de turci. Dar eu am pus nădejde la Dumnădzeu, și pentru dreptatea mè nu s-au îndurat și din toate m-au scos. Și după ce-am venit, încă și Șeremet în câteva rinduri mi-au dzis să mă aședzŭ și va scrie la împăratul să-m dè jalovanie și sate. Dar tot n-am priimit, că este norod prè cumplit, și nu sunt oamenii slobodzi să margă unde i-i voia, nici la împărăție fără ucaz. Și ucaz nu vor să facă, ca pentru să nu facă cheltuială împărăției. Și la împărăție, vro curte mare ca acee, cu tvorebnici mulți, nu-i măcar pre cumu-i la domnia țărâi noastre, sau altă crăie și domnie, ce foarte un lucru puțin, numai oșteni de agiunsu. Deci de viiața mè îmi era cum îmi era, dar mai mult îmi era pentru copiii miei, la ce vor rămâne, că numai doar săldați să fie, iar la alte boierii nu încap feciorii unora ca acestora.
Ce, fraților moldoveni, rogu-vă să luați aminte, să vă învățați și să vă păziți. Orcât ai fi în cinste la vrun domnu, bine este să-i slujești cu dreptate, că și de la Dumnedzeu ai plată. Dar cu domnul niciodată să nu pribegești, măcar cum ar hi, și nu numai în țară streină, ce nici în Țarigrad cu dânsul să nu mergi, fiind tu moldovan. Ce să-i slujești în țara ta, căci streinii caută numai pre domnu să-l miluiască și să-l cinstească, iar pre boieri ce sunt pribegi cu domnul, într-o nemică sunt. Altă cinste are boieriul, cându-i pribag singur, alta este, cându-i cu domnul său. Și apoi domnul să visadză că este tot puternic, ca la țara lui, când este domnu, și va să ție așè, ca să năcăjască pre acei boieri, și nu socotește slujba ce i-au făcut, că s-au înstreinat, ce nemică învoială nu-i face. Nădejdea domnului este ca săninul ceriului și ca încetul mării: acmu este senin și să face nuor, acmu este mare lină și să face fortună.
Acmu să lăsăm cele streine păn-aice a le scrie deodată, pănă iar le-a veni rândul, și iar să ne întoarcem a scrie, de unde amŭ lăsat a scrie de țara noastră.
Veziriul, rămâind la Stănilești după ce-au purces moscalii, au și trimis pre un pașă, anume Curt, să stè la Ieși, cu ferman de iertare tuturor greșelelor cine ce-ar hi făcut. Și au trimis și la Lupul sin Gavriliță să-l aducă de la bejenii de la Bursuci. Ș-au răpedzit în toate părțile la vadurile Prutului, unde găsiè moldoveni, de-i scotè din robie. Și au purcesu de la Stănilești cătinel spre Dunăre, să margă la Țarigrad.
Curtu-pașa, după ce-au agiunsu în Iași, pre cine găsiè din căpeteniile țărâi au și început a-i boieri, cum boierește domnul Moldovii. Și ședè în curțile domnești. Iar atunce era un boieriu, Darie Donici sărdar, care pre urmă la alți domni au agiunsu și logofăt mare, iar la moscali au fost polcovnic. Mergând la Curtupaș a, l-au pus hatman. Așijdere și pre un grecŭ, Buzagiu, îl pusese postelnic mare. Și pre alții ce mergè la dânsul tot îi boieriè. Ș-au început Curtu-pașa a umbla cu binișor, ca să-l poftească acei boieri aice, ca să scrie veziriul să rămâie el pașă în Iași. Dar n-au putut isprăvi nemic.
Iară Lupul vornicul mergând la veziriul, mult l-au mustrat pentru căci s-au hainit țara, iar el au dat samă cătră veziriul cum nu sunt ei vinovați, adecă boierii, nici țara, ce-i vinovată Poarta, că pre domnii cei buni îi mazilește fără voia boierilor țărâi și pune domnu pre care nu-l știe țara. Și dându-i Poarta sabie, face în țară ce i-i voia. „Pre cum și pre acesta, pre Dumitrașco-vodă, l-ai pus măria ta fără știrea țărâi, și au făcut ce i-au fost voia. Iar mai nainte era obiceiu de-și alege boierii și țara domnu, pre cine poftiè ei, și pre acela punè și Poarta.“
Deci veziriul, audzind acestu răspunsu, nemic n-au mai răspunsu și l-au și îmbrăcat în căftan și l-au trimis să fie caimacam în Iași, păn-a trimite împărăția pre un domnu în Moldova. Și au scris și la Curtu-pașa să să rădice din Iași. Și au mai pus căimăcan pre un Macsut postelnicul, care fusese pre lângă veziriul în oaste capichihaie lui Dumitrașco-vodă, și-l iertasă veziriul pre dânsul. Numai pre soția lui, pre Iano, l-au tăiet, precum s-au scris. Și au purcesŭ Lupul cu Macsut la Iași să fie căimăcan, iar veziriul au trimis de scotè robii de la tătarî. De unde-i găsiè, tot îi aducè de-i întreba, la care domnu le-au fost mai bine, la Neculai-vodă sau la Mihaivodă. Ei dzicè că le-au fost mai bine la Neculai-vodă, pentru căci le ieșiè înainte Ioan-vodă, fratele lui Neculai-vodă. Deci veziriul au scris la împărăție, pentru Neculai-vodă, fratele lui Ion-vodă terdzimanul, ca să-l facă domnu în Moldova. Iar împăratul, vădzând scrisorile veziriului, au și făcut domnu pe Neculai-vodă.
Iară Lupul vornicul, după ce-au agiunsu la Balica, lângă Iași, au scris la Curtu-pașa să iasă din Iași. I-au trimis și cartea veziriului. Iar Curtu-pașa nu vrè să iasă din Iași, că aștepta să-i vie răspunsu ce scrisese să fie el pașe. Iară Lupul i-au scris să iasă din Iași, că el să va întoarce la veziriul și l-a foarte pârî. Că lor nu le trebuiește pașe. Atunce Curtu-pașa s-au spăriet și au ieșit din Iași de au purces după veziriul.
Atunce Lupul și cu Macsut au intrat în Iași căimăcani. Deci Antiohi Jora biv-hatman, audzind că este văru-său căimăcan în Iași, au alergat și el la văru-său Lupul, să fie căimăcanŭ și el împreună cu ceielalți, gândindu-să, ticălosul, că i să va uita vina lui, ce de-au fost cu moscalii, de-i chema, carii s-au scris mai sus. Numai osinda lui Dumnedzeu prè pe rarŭ om de-l trece. Că Lupul, cum au sosit în Iași, ca unŭ lup nesățios, au și început a prinde pe slujitori carei fusese cu moscalii, și închidè și-i bătè și pre căpitani și le lua pungi de bani, dzicând c-au agonisit din jacurili turcilor și au luat leafă, și a pune bani pre târgu, pre neguțitori. Și au pus și de tot omul bejenariu să dè câte 2 lei, și oamenii nu avè ce mânca, că era săcșorul de făină câte 15 lei, și încă nu să nici găsiè.
Deci oarecarii dintr-acei pătimași de rău, fiind veziriul încă nedus din țară, au mărsu de-au jăluit la veziriul. Și cum au audzit veziriul, îndată tare s-au mâniet ș-au mânat pe Ionvodă terdzimanul să șadză în Iași căimăcam, pănă a veni frate-său Neculai-vodă în Iași, și să chivernisască țara cu îmblândzire.
Și au mai trimis și un capegi-bașe împreună cu Ion-vodă, de au prinsu pre Lupul vornicul și pre Antiohie hatmanul și pe Macsut postelnicul, carii era căimăcani, și i-au pus în obedzi, de i-au dus la cetate la Varna, peste Dunăre, surgun, de-au șădzut acolo 2 ani la pedeapsă. Pentru faptele Lupului au tras și ceielalți pedeapsă, și s-au plinit atunce un cuvântu prost ce dzice: „Cu iarba ce uscată arde și cea verde.“
Ioan-vodă, după ce-au venit în Iași, era bun și blându tuturor și au chivernisit țara păn-au venit frate-său, Neculai-vodă, în scaon, aice în Iași. Și lăsând Ion-vodă pre frate-seu în Iași, s-au întorsu la slujba sa, în Țarigrad, la terdzimănie.
Dumitrașco-vodă Cantimir s-au dus la Moscal și acolo au murit cu 4 ficiori: Matei, Costantin, Șerban, Antioh. Iar ce-or vini, vremea viitoare va arăta [3].

  1. Fost județ, a cărui întindere coincide cu a actualelor raioane Hârlău, Târgul Frumos și Pașcani. Și o plasă din fostul județ Iași a purtat, până nu demult, acest nume.
  2. Polonoie, localitate în Ucraina, la vest de Jitomir. Apare și mai departe, sub forma Polono.
  3. Ultimele două fraze sunt adăugate de Neculce.