Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XX

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul XIX:
Domnia lui Dumitrașco Cantemiru-voevoda, în anul 7219
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XX
A doa domnie a lui Neculai-voevoda Mavrocordatu, ficior lui Alecsandru-vodă Icsaporito, vleat 7220
Capitolul XXI:
A treia domnie a lui Mihai Racoviță-voievoda, văleat 7224


Neculai Alecsandru-voievoda Mavrocordat, după ce-au venit în Iași, a tree dzi, după obiceiu, au boierit boieri. Pus-au pre Neculai Costân vel-logofăt, pe Gavriil Miclescul vel-vornic de Țara de Gios, pre Ilie Catargiul vel-vornic de Țara de Sus, pre Ioan Buhuș, ce-au fostu logofăt, l-au pus hatman, pe Ramadan vel-postelnic, pe Ioan Păladi vel-spatar, pe Gheorghiță Mitre vel-ban, pre Costantin Ruset vel-păharnic, pe Grigoraș Jora velvisternic, pe Costantin Costache stolnic mare, pe Manolache Hurmuzache comis mare. Aceștie era boierii lui Neculai-vodă, iar chivernisala și toate trebile era mai ales după Ramadan postelnicul.
Atunce Neculai-vodă îș lăsasă firea cea simață, cum era în domnia dintăi. Ce multu să mai lăsasă și trăiè bine cu boierii, în dragoste, că era boieri fugiți, unii în Țara Ungurească, alții în Țara Leșască, alții la Moscu, și cu dânșii și din prostime mulți duși, și avè grijă că pentru numele lui cel strașnic n-or mai veni. Deci arăta cătră toți blândețe și milă. Deci toți boierii s-au întorsu la pământul său. Numai cei de la Moscu n-au venit, că nu putè de oști și nu-i lăsa moscalii, pre cum mai sus s-au scris.
Și carii boieri, cum veniè din streinătate, da vina cătră Neculai-vodă tot pre cei de la Moscu, și ei îș curățiè obrazele, cum n-au știut nemică, și așè să îndrepta. Iar Neculai-vodă, măcar că-i pricepè și-i știè, dar lăsa și el toate pre cum dzicè ei, căci era bucuroș, fie cum știe, numai să vie în țară.
Țara era atunce stricată rău de tătarî și de moscali și de tălhărit. Așijdere și turcii balgii făce multă gâlceavă și supărare lui Neculai-vodă la divanuri, pentru frații și rudele lor ce perisă și pentru jacuri ce-i jăcuisă unii și alții. Și făcè și năpăști mai mult decât era adevărate. Deci Neculai-vodă făcè multă chivernisală. Pre unii can rar îi da platnici turcilor, iar nu deplin, pre cât cerè ei, iar pre uni-i închidè păn’ la o vreme și apoi îi slobodziè, iar a mai mulți turci nu le ținè în samă. Și să îndrepta, știind rândul Porții dintăiu. La giudecată să făcè a ținè cu turcul, iar pre urmă ieșiè giudecata dreaptă moldovanului. Nărocul țărâi că s-au tâmplat atunce de au venit Neculai-vodă. Iar dear hi venit atunce altu domnu, mai prost, ar hi fost prè rău de moldoveni.
Măcarŭ că unii au tras la Neculai-vodă greu mare și multă închisoare, cumŭ au fost feciorii lui Manolie și Toader armașul, că tăiesă niște neguțitori de la Roman, fără poronca nemărui, și-i pârâè niște fraț acelor neguțitori, cu ferman de la Poartă, pre carii într-altu chip nu putè să-i izbăvască.
Atunce Neculai-vodă, pe poronca veziriului, au gătat câteva căruță cu cai, să pornească spre Șfed la țara lui prin Țara Leșască, și cu 30.000 de tătarî, după cum scrisese de la Nistru împăratul moschicesc la veziriul, numai să pornească pre Șfed, după cum s-au tocmit pacea.
Iară Șfedul n-au vrut să margă și au scris cărți la împăratul turcescu de-au pârât pe veziriul, precum că s-au agiunsu cu moscalii de-au luat bani și au făcut pace. Iar de n-ar fi făcut vicleșug, să iei bani, ar hi luat pre moscali de grumazi, că nu mai avè moscalii nici o putere. Și acmu și pre dânsul nu l-au pus nici la o cale și va să-l pornească, să-l iei moscalii de grumazi. Iar împăratul, vădzând cartea Șvedului, tare s-au mâniet pre veziriul.
Într-acee vreme sosit-au și Osman, chihaiaoa veziriului, la împăratul, cu cârți de la veziriul, să iei colac cum au bătut pre moscali și spuind împăratului cum au încungiurat pre moscali, cât nu mai avè nici o putere, numai ce striga aman. „Deci vădzându-i că strigă aman, ne-u căutat numai a face pace, și i-am lăsat de s-au dus la țara lor“. Iar împăratul au dzis: „Voi ați căutat căci strigă aman și nu i-aț luat de grumadzi. Nu era lucru mic acela, să vă uitați voi la aman. Ce am înțeles eu faptele voastre.“ Și-ndată au poroncit de-au tăiet capul chihaii și au trimis de-au omorât și pre veziriul.
Deci Șfedul au mai rămas întru acea iarnă și preste vară, și solii moschicești tot sta la Țarigrad, popriți. Iar moscalii au dat Azacul turcilor, și alte cetăți au fărmat, după cum s-au tocmit la pace. Iar Șfedul tot punè pricini și nu vrè, dzicând că, păn’ nu s-a duce Șeremet cu oaste din Țara Căzăcească, nu va merge, că Șeremet stă să-i ție calea. Deci Poarta au așădzat cu solii moschicești să să rădice Șeremet cu toată oastea din Țara Căzăcească, să să ducă în țara lor, la Moscu, și ei să pornească pe Șfed de la Tighine cu tătarî și cu o samă de turci, să-l ducă prin Țara Leșască pănă la țara lui.
Deci Șeremet, cum au vădzut cărțile solilor, precum au așădzat la anul toamna după bătaie, s-au rădicat din Țara Căzăcească și s-au dus în sus, la Smolențsca, cu toate oștile lui. Iar veziriul au trimis pe Smail-efindis, cu vro 30.000 de turci, și hanul cu tătărâme, să iei pe Șfed, să-l ducă la țara lui. Iară Șfedul într-acee vreme au prinsu niște tătarî, cu oamenii lui, scriind hanul la Șeremet să stè gata la Smolențsca, că ei vor să purceadză acmu cu Șfedul și l-or duce în Țara Leșască, păn’ la un loc, și l-or lăsa, iar Șeremet să-i ias-înainte, să-l iei de grumazi. Și să dè 150 pungi de bani hanului, precum s-au așădzat.
Deci Șfedul, prindzind acei tătarî cu acele cărți, au pus de i-au omorât pe tătarî și au luat cărțile la dânsul. Și tăcè mâlcom, iar hanul nu știè nemică, că i-au prinsu cărțile și i-au tăiet tătarâi.
Și-l tot siliè pe Șfed să purceadză, pănă este iarnă și sunt apele înghețate, și Șfedul tot nu vrè să pornească să margă.
Scris-au pașa de Tighine și Smail-efindis la Udriu, la împăratul și la veziriul, mutându-să împărăția atunce acolo, cum că au gătit pre Șfed și oastea, și toate sunt gata, și el tot nu vra să purceagă. În doao, trei rânduri i-au scris, și el tot nu vrè să purceadză.
Pănă de la o vreme, mâniindu-să împărăția pe Șfed, au poroncit numai să-l pornească cu sila, dacă nu va de bună voie.
Deci gătind oaste, au mărsu să-l iei cu dè-sila. Iar el s-au închis în curțile lui la Varneță, unde ședè, și s-au apucat să să bată cu turcii, să nu să dè. Și inicerii încă oarecum ținè în partea Șfedului și nu vrè să-i facă rușine. Că nici vrè să dè șfedzii cu sinețile în iniceri, nici inicerii în șfedzi, ce sta împregiurul curților inicerii la gazda Șfedului. Și să mira pașa și cu Smail-efindis cum or face poronca împărătească, că să temè pașa să nu facă zorbà inicerii și asupra lui. Și striga inicerii: „Pentru ce să facem noi rușine acestui craiu, oaspe ce-au vinit la noi?“
Deci pașa au chemat pre un agă a lui de iniceri și l-au trimis să grăiască cu craiul, să nu s-apuce de gâlceavă cu o împărăție, că apoi poate să pieie. Și l-au învățat pre acel agă în taină, vădzind că nu priimește craiul, când a ieși de la craiul afară, să dzică cătră iniceri: „Noi iniceri ținem cu dânsul, iar el mai tare ne suduiește pre noi decât pre pașa și ne dzice că suntemŭ niște oameni blăstămaț, și nu să miră el de noi.“ Și făcând acel agă așè, cum au audzit inicerii acea voroavă, s-au și mâniet și au început a slobodzi focul în șfedzi. Iar șfedzii deodată sta, gândindu-să că le sunt prieteni, neștiind pentru vicleșugul ce-au făcut aga de iniceri, căci craiul nu suduie prè iniceri.
Deci de la o vreme s-au închis în casă, de să bătè, păn’ ce-au dat foc caselor. Și ardzând casele, așè l-au prinsu, și păn-a-l prinde, au omorât cu mâna lui vro cinci, șese iniceri. Și el încă să rănisă. Numai au învățat pașa pre câțva turci să-l apuce, să nu-l omoară inicerii, că, de l-ar fi lăsat, l-ar fi omorât. Și așè apucându-l, l-au dus în curțile pașii, de l-au ținut acolo cu vartă, păn-au venit răspunsu de la Udriu.
Atunce au venit poroncă și la Neculai-vodă pentru șvedzi și leși ce ierneadză prin țară, să-i scoată și să-i gonească din țară. Iar șfedzii auzind, s-au închis câțva în curți în Prigoreni, în ținutul Cârligăturii, și să apăra din curți, de nu le putè strica nemică călărașii moldoveni, ca să-i scoată. Și au trimis călărașii înapoi la Neculai-vodă de-au întrebat, că într-altu chipŭ nu pot să-i scoață, ce numai să de focŭ casălor. Dar vodă n-au vrut să-i lasă să aprindză curțile, ce le-au dzis să stè pe de o parte de dânșii. După aceasta curund au venit răspunsu de la Poartă să le dè pace.
Așijdere mai trimisese Neculai-vodă pre hatmanul cu mulți slujitori, tot atunce, tocma la Cernăuți, că era oastea lui voievoda Chiovschii așădzată acolo la iernatec și făcè multă stricăciune lăcuitorilor, ca să-i scoată și pre aceiea din țară. Iar ei s-au strânsu la un loc, să s-apuce de bătaie, temându-să a trece în Țara Leșască. Deci hatmanul, vădzând că să apucă de gâlceavă, au și rădicat ținutul Hotinului și a Cernăuților și i-au strânsu la un loc pre toți. Iar leșii, vădzând că s-au strânsu atâta om, cădzut-au cu rugăminte la hatmanul, și multe daruri i-au dăruit. Atunce au și nemerit răspunsu de la Poartă și de la Neculai-vodă să le dè pace.
Atunce au trimis împăratul și la Tighine, de-au pornit pre craiul Șfedului la Udriiu împreună cu toți șfedzii lui. Și l-au așădzat acolo la un târgu aproape de Udriu, anume Demirdaș [1], și nu l-au mai lăsat la Tighine să facă amestecături.
Așijdere tot atunce, la ace vrajbă, au venit și craiul Stenislav Lecinschii din Pomorania teptil, prin Țara Ungurească, au ieșit în Moldova la Comănești și au venit pre la Bacău la Mărgineni, la Ștefăniță Rusetŭ vornicul, cu puțintei oameni. Și de acolo au mărsu în Iași la Neculai-vodă, de i-au făcut mare cinste. Și au trecut la Tighine și de la Tighine la Udriiu, la împăratul turcescu.
Iară craiul Șfedului au pârât pre hanul și pre Smail-efindi și pre pașa de Tighine și au dat și cărțile ce le trimisese hanul la moscali.
Deci împăratul, vădzând așè au și mazilit atunce și pre veziriul și pre hanul, iar pre Smail-efindi și pre pașa de Tighine i-au omorât. Și au pus veziriu atunce pre Gin Ali-pașa, și încă l-au făcut și ginere. Atunce acel veziriu îndată au închis pre solii moschicești în Edicula și i-au pus la mare pedeapsă, cât nu lăsa pre nime să intre la dânșii. Nici păn’ la umblătoare nu-i lăsa să iasă, ce și acolo cu păzitoriu. Ce mai mult să scârnăviè într-un ciubăr și da afară. Și pre câț din slugi era moldoveni, munteni sau sirbi, pe toți i-au dat la catargă.
Atunce au ieșit și Lupul vornicul și cu Antiohi Jora hatmanul de la închisoare, din Varna, cu mijlocul hanului, giuruind niște sate acolo pe Prut, dzicând că sunt ai lui, și mai multe era omenești. Și au mărsu de acolo în Țara Muntenească și, mărgând în Țara Muntenească, au stătut de i-au făcut pace de la Neculaivodă, să-i dè moșiile boierilor celor ce sunt la Moscu și alte lucruri multe. Că să temè Neculai-vodă, că începus-a-l amesteca den Țara Muntenească la Poartă și avè și pre hanul agiutoriu. Și i-au căutat numai să-i facă pre voie, să vie în țară, să nu mai umble amestecând și făcând cheltuială tărâi. Deci, după ce-au venit în țară, îndată l-au pus vornic mare și i-au dăruit și 8 pungi de bani. Și nu i-au agiunsu atâta, ce au cerșut și satele boierilor ce era pribegi la Moscu. Și i le-au dat deodată, iar după ce-au venit Luca visternicul, i le-au luat și iar le-au dat Lucăi. Iar mie, lui Ion hatman, îmi sta mare piedecă, ca să nu pot veni în țară, să-mi ție el moșiile. Și nu să temè de osinda lui Dumnedzeu, ca să-și aducă aminte câte pedepse și urgii de domni pre la închisori, în câteva rânduri, au tras. Care mai pre urmă au giudecat Dumnedzeu, că mi-am făcut și eu pace la domnia lui Mihai-vodă, și cu giudecata mitropolitului și a tot Divanul mi-am luat și eu moșiile înapoi.
Iară Șeremet, den Smolențsca, dac-au înțeles că au închis solii iar, s-au și întorsu cu oastea la Chiov. Și veniè și dzi și noapte. Și cum au agiunsu de-au întrat în Chiov înaintea oștii sali, iară tătarâi au și slobodzit un ceambul din Bugeag, de-au lovit fără veste, numai 5 dzile, de-au agiunsu pănă suptu Chiov. Și au tăiet, și au robit, și s-au întorsu de-au luat 20.000 robi. Și s-au întorsu înapoi cu pace, că n-au avut cine le sta împotrivă, ne fiind oaste în Chiov. Că de-ar hi fost măcar vro 2.000, n-ar fi scăpat nici un tătar, că le stătusă caii, de mergè pre gios câți rămăsese pre urmă pre șleav, și ieșiè ruși de prin bălți și de prin păduri de-i ucidè.
Atunce să tâmplasă numai Ivanenco și cu Tanțschii, făr’ de slujitori. Și au ieșit ei cu 20 de oameni din Chiov, de o lature, și au găsit vro 15 tătarî, și i-au luat de grumadzi, de i-au dus la Șeremet, în Chiov. Iar altă oaste era de cee parte la Nipru. Nărocul tătarâlor că nu putè trece, că nu-i ținè gheața, nici putè trece prin apă. Iară când au fost de primăvară, în al doile an a domniei lui Neculai-vodă, făcut-au turcii sfat și cu Șfedul și cu Stenislav craiu, dzicând Stenislav crai că pe dânsul îlŭ priimăscu toți domnii leșești să fie craiu. Și a da Camenița turcilor și le va da și bir și câteva fete mare pre an turcilor, numai să-i dè oaste, să margă să-l puie craiu în locul lui Avgust. Și atunce a trece și Șfedul cu pace prin Țara Leșască, și apoi s-or scula cu toții asupra Moscului.
Deci turcii s-au ispitit să facă și acel lucru și au orânduit și pre Abdi-pașa, cu câteva mii de oaste turci și cu tătarî și cu Neculai-vodă. Și au pornit și pre Stenislav de la Odriiu, dându-i împărăția și 150 pungi bani de cheltuială, să să puie craiu în Țara Leșască. Și au venit Stenislav craiu păn’ la Zagarance cu toată oastea, și el au mai rămas acolo să vadză cum a mai fi.
Iară Abdi-pașa au mărsu păn’ la Hotin și au trimis la Chiov, la Șeremet, sol pe un turcu, de i-au dzis cumŭ să silească el la împăratul Moscului, să nu să puie el a da agiutor lui Avgust craiu și să lasă ca să puie craiu pre Stenislav, și apoi or lăsa și ei pre feciorul lui Șeremet. Iar Șeremet i-au răspunsu acelui turcu sol că el de feciorul lui s-au lăsat, de când s-au dat pe mâna lor, dar el nu are nici o putere să facă acel lucru, că el este o slugă, și păn-acmu i-au venit 4 cărți de la împăratul Moscului, cum a vedè că intră turci în Țara Leșască, să să pornească și el cu oștile de la Chiov împotriva lor.
Și iar au dzis Șeremet, cumŭ să poată ei face acestu lucru, că craiul Avgustu are pre Neamțu cu 30.000, și pre Venitic cu 30.000, și pre Prus cu 30.000, și pre noi cu 30.000. Toți acești monarhi sunt giurați să-și de agiutor unul altuie câte 30.000 de oaste, iar când ar vedè vreun greu, și cu toată puterea să-și de agiutoriu. „Și la noi nu este obiceiu, ca la voi, să să mazilească craii și domnii, cum faceți voi. Întăiu papa de Râm, dacă ar audzi că veniți voi să le faceți acest lucru, toată creștinătatea ar sili asupra voastră să să rădice. Numai craiul Șfedului are pizmă pre mine, că l-am bătut în multe rânduri, și-mi amestecă feciorul. Dar voi nu trebuie să vă potriviți unor oameni nebuni“. Și cu acestu răspunsu s-au întorsu solul lui Abdi-pașa de la Șeremet la Hotin.
Într-acee vreme, când au sosit turcii de la Abdi-pașa la Chiov, ce scrie mai sus, la Șeremet, atunce să tâmplasă de făcè Șeremet prazdnicul împăratului, adecă dzua Sfântului Petru apostol. Și să strânsese la curtea lui Șeremet să-i cinstească la vro trei, patru mese, de era ograda plină de ghenărari și de oficeri tot împodobiți în haine de sirme. Și fripsese un bou și vro 3 berbeci întregi și cu coarnele poleite. Iar slujitorii moscali și cu pușcile sta pe deal de slobodziè focul pentru sănătatea împăratului.
Așijdere mai gios, la Pecersca, alte pușci, scoasă cu alți slujitori, de slobodziè focul. Așijdere mai gios de Chiov sta căzacii, vro 20.000 de oaste, cu pușci, de slobodziè focul. Deci vădzând solii acele lucruri, să mira și ei, și au avut ce spune la Abdi-pașa, întorcându-s-înapoi.
Atunce oblicind Avgust, craiul de voievoda Ruschii că-i agiunsu cu Stenislav craiul, ca să de Camenița, l-au prinsu craiul și l-au făcut surgun la Sacsonia, de-u șădzut câțva ani, păn’ l-au slobodzit. Și au răpedzit oaste proaspătă și zaharà în Cameniță cum mai în grabă, și au făcut surgun și pre ghenarariul ce era în Cameniță, fiind agiunsu cu Stenislav, viind turcii, să o dè.
Deci Abdi-pașa, vădzând acel răspuns de la Șeremet și vădzând că s-au adaos în Cameniță oaste, și s-au schimbat și ghenararii, au făcut știre la Poartă. Deci Poarta au vădzut că n-au putere să fac-aceste lucruri ce sfătuisă, ca să schimbe pre Avgust craiu și să pui pre Stenislav în Țara Leșască. S-au spăriet să nu să rădice toată creștinătatea Evropii și ș-or pierde turcii împărăția. Și s-au lăsat de acel lucru. Și s-au socotit într-altu chip, de-au scris la Abdi-pașa, de i-au făcut răspuns să s-aședze la Hotin, fiindu-le rușine să s-întoarcă fără ispravă înapoi. Dzic unii c-ar hi sfătuit Șfedul și voievoda Chiovschii să să aședze Hotinul, ca să le hie lesne de acolo să margă la Chiov, că tot nădăjduiè Șfedul că va mai putè să-ș dè palme cu Moscalul. Iar unii dzic că ar fi sfătuit Neculai-vodă, temându-să că nu a putè ședè în Iași de Dumitrașco-vodă, dar alții că Neculai-vodă au giuruit încă împărăției 100 de pungi bani, ca să nu facă Hotinul. Ce adevărul nu să știe. Știu că de primăvară au luat și ținutul Hotinului, de l-au făcut olat cetății, iar la anul au luat și Cernăuții să-i facă olat, dzicând că tot de Hotin au fost. Iar lui Stenislav i-au venit poroncă să margă iar la Udriiu, și s-au întorsu.
Atunce Șeremet nu putè ști nemic de feciorul lui, că pusesă voievoda Chiovschii strajă de-a lui, de nu putè nime nici merge, nici veni. Și pre cine trimitè Șeremet, îi tot prindè voievoda de-i tăiè sau îi închidè. Iar Șeremet au dat 100 galbeni unui moldovan, de ș-au băgat capul pentru voia banilor, cu cărți, și au făcut cum au putut și au mersu la pașa de Tighine. Și atunce s-au tâmplat de au slobodzit solul cel de la Moscu de la închisoare, și l-au întorsu pre acel moldovan, anume Cârje, cu niște turci, de-au dat veste de pace. Și încă tot s-au mai zăbăvit, pre cum a arăta mai nainte.
Pre acee vreme era greu în țară, nu de bir, ce de alte supărări. Că turcilor le era calea tot prin țară, mergându și viind la Hotin. Unii veniè pre la Focșani, de mergè pre Siretiu, pre la Botoșeni, dispre Bosna, alții pe Bârlad și pre la Iași, alții pre Prut. Și ca niște oșteni păgâni ce era, tot stricăciuni făcè cu fel de fel de râsuri și batgiocuri a fete fecioare și a fămei înțelepte.
Prutul pusese Neculai-vodă, de la Poartă având poruncă, pre Costantin Costache stolnicul, împreună cu un pașă, de-l curăție, cu multe sute de oameni, de copaci și de plahii. Alții trăgè șăicile cu pâine păn’ la Țoțora, și de acolo le încărca în cară, de porniè la Hotin. Și făcusă și hambare, de o punè la Țoțora de sta, câtă nu o putè rădica prin cară. Dar măcar cât greu și supărare era, și cheltuială lui Neculai-vodă, dar și atunce, vădzând slujba mazililor, au făcut milă cu dânșii și cu sfintele rugi, cu mănăstirile, de le-u rădicat un obiceiu spurcat ce era asupră, de stângerea caselor boierești, ce să făcusă, de da desetină de stupi și de mascuri, țărinește. Ce Neculai-vodă au iertat, să nu mai dè, precum n-au fost dând și mai nainte, la alți domni. Numai de la domnia a doa a lui Mihai-vodă li să făcusă acest obiceiu.
Atunce pre acee vreme, cu câțva ani mai nainte, să tot bătè Franțojul cu Neamțul pentru Țara Șpaniei, care de care să o iei, să o stăpânească, neavând craiu. Și tot biruiè Neamțul pre Franțoj, căci îi da și alții, făr-alectorii lui, agiutoriu. Îi mai da Angria 40.000 de oaste și Olandria 30.000. Apoi supărându-să de atâțe ani tot bătaie, sta să s-împace, și Neamțul nu priimiè, vădzând că biruiește. Deci s-au lăsat Angria și Olandria a-i mai da agiutoriu, și începus-a bate Franțojul pre Neamțu. Deci Neamțul vădzând așè, stătut-au și alți mediaturi între dânșii și le-u făcut pace, împărțind Țara Șpaniei în doao dreptu. Și pre unde le-u venit hotarăle, răsipit-au cetăți și târguri, de le-u stricat, și au făcut pace.
Pre atunce au trecut și un sol mare de la leși la Poartă, anume voievoda Mazovețschii, de-au așădzat cu turcii cele amestecături multe. Și întorcându-să de la Poartă, au mărsu la Avgust craiul, și apoi l-au trimis craiul și la Petreburcu, la împăratul Moscului.
Atunce au trimis la leși și Turcul sol pre un șerim din Crâm, anume Șefer-bei, de-u făcut pace lui voievoda Chiovschii și lui Stenislav, craiul din Pomorania. Și întorcându-să Șefer-beiu de la leși, s-au și rădicat voievoda Chiovschii și cu Șendze Ianoș Vișnovețschii și cu alte capete, staroste Raavschii, și s-au dus la locul lor în Țara Leșască, la Avgust craiul, de s-au împreunat, și n-au avut nici o nevoie.
Așijdere și Stănislav craiu încă au purcesu de la turci prin Țara Ungurească și au trecut la Pomorania. Și nu s-au încredzut să margă la craiul, ce s-au așădzat în niște târguri, în hotarăle împăratului nemțescu.
Vrut-au turcii să dè galioane Șfedului, să-l pornească și pre dânsul pre Marea Albă, păn’ la franțoji, și de acolo, ori să-i dè vase Franția, ori să vie vasele lui. Și n-au priimit, ce au dzis că pre uscat au venit, pre uscat să va duce. Și să mira și turcii ce-or mai face cu dânsul, că el arăta cartea împăratului turcescu, Constantin Brâncoveanu ce-i scrisese când au venit la Tighine, că nu l-a lăsa și-i va da oaste. Acee nădejde căuta și o aștepta.
Iară când au fost în al treile an a domniei lui Neculaivodă, văleat 7222, mazilit-au turcii și pre Brâncovanul-vodă, trimițind pe Buiuc ibrihorul de l-au prinsu cu mare meșterșug. Că l-au înșălat unchii lui, de-au mersu de la Târgoviște în București, fiind agiunși cu Mihai-vodă, de sta Mihai-vodă de-l pârâè, gândindu-să că va fi el domnu. Iar după ce l-au prinsu, au scos ibrihorul ferman de la împărăție, scriind la țară de or priimi pre Mihai-vodă, bine, iar de nu, să-și rădice dintre dânșii pe cine ar vrè. Deci unchii Brâncovanului, anume Costantin stolnicul și Mihai spatariul, dacă au vădzut că-i lasă Poarta în voia lor, s-au lăsat de prieteșugul lui Mihai-vodă și ș-au rădicat domnu dintre dânșii, pre Ștefan Catacuzino spatariul, fiiul lui Costantin stolnic.
Iară pre Brâncovanul l-au dus la Poartă cu mare pază și cu multă avere, scrisă tot de ibrihorul, și l-au închis la Edicula cu mare grijă, și pre dânsul, și pre doamna-ș, și pre cuconii săi, și pre toate slugile lui. Că era acel Gin Ali-pașa vezir un păgân rău preste samă, de nu folosiè nemărui dare. Deci atunce au început și solii moschicești a-l pârî, și Șfedul, și de multe părțile, cum este mânia lui Dumnedzeu. Măcar că cele pomeniri multe și cei prieteni harnici și averea ce avè, sosindu-i atunce ceasul, nemică nu i-au folosit. Precum dzice Scriptura: „Nu va folosi avera în dzioa urgiii“. Poate-fi și osinda Moldovii, că-i tot schimba domnii adese, și-l blăstăma toată țara, au poate-fi și a unchiu-său, a casei lui Șărban-vodă, au doar și a moscalilor chemare și apoi vicleșug. Că mult sânge creștinesc s-au vărsat, și de multe ori îl blăstăma împăratul Moscului și dzicè: „Iuda-Brâncovanul m-au vândut, de-am răpus oaste și am pățit aceasta.“
Deci l-au scos și au tăiet capetele, întăi a patru cuconi ai săi, apoi și al lui și a câțiva boieri, slugi ai lui. Iar pre doamna și pre alte slugi le-u ținut încă vro 2 ani la închisoare și apoi i-au slobodzit. Atunce, cându-i tăiè feciorii, au fost dzicând unul să-l turcească, să nu-l taiè, dar tată-său l-au îmbărbătat tare, să nu-ș lasă legea. Numai un copilaș, nepot de fiiu Brâncovanului au scăpat, că l-au luat în saraiul împărătescu, ca să-l turcească. Iar mai pre urmă l-au scos îma împăratului și l-au dat la maică-sa, care mai pe urmă la istoria lui va arăta mai pre largu. Precum să dzice „domnu bogat și fără sfat“, adevăr că atunce au fost fără sfat, dacă s-au mâniet Dumnedzeu pre dânsul. Iar mai nainte, în 30 de ani, tot cu sfat au fost, că ținè Dumnedzeu și-i ierta osinda. Iar acmu n-au vrut să-l mai rabde. Și când l-au tăiet, au adus pre toți solii de-l priviè.
După aceasta au pornit și craiul Șfedului prin Țara Ungurească și au trecut cu pace păn’ la țara lui, la Pomerania. Atunce au slobodzit și pre solii moschicești, să-ș margă la pământul său. Și-i aștepta Șeremet cu bucurie mare. Iar când au agiunsu feciorul lui pre la Nemirov, nu știu ce l-au lovit, c-au murit, și n-au apucat tată-său să-l vadză viu. Dzic unii c-au mâncat ciuperce și au murit, iar unii dzic să-l fie otrăvit soltanul la Tighine, pentru să să mânie tată-său, Șeremet, să strice pacea, căci tătarâi purure ar pofti să fie oaste. Iar unii dzice că dintre dânșii l-au otrăvit.
Craiul șfedzescu, după ce-au intrat în Pomerania, strânsuș-au oaste, ce-au mai putut den țara lui, având nădejde că-i va da și Franțojul agiutoriu. Și au început să să bată iar cu Moscalul, vârtos, ca să-ș scoață locul și cetățile ce i-au luat. Deci Moscalul și Avgust craiu cu sasii și craiul Daniei și Prusul, toți acește s-au învoit la un locŭ cu legături și au început a să bate cu craiul Șfedului. Unii să bătè pre apă, alții s-au dus în Pomorania, și au tot bătut pre craiul Șfedului, pănă i-au luat toată Țara Pomoraniei, cu toate cetățile. Numai ce i-au rămas o cetate, unde-i era stolița Pomoraniei, anume Ștetenul. Și să închisese acolo, de să batè cu ceielalți crai. Și aștepta craiul să-i vie agiutor de la Franțoj pre apă. Atunce, nărocul lui cel prost, că au murit craiul franțojesc cel bătrân, anume al 14 Liudovic.
Și nemerind acea veste la Avgust craiul stând cu oaste prinpregiurul cetății Ștetenului, au pus un trâmbicer al lui dând veste din trâmbiță c-au murit craiul franțojesc, ca să audă craiul Șfedului din cetate, unde era închis. Iar craiul Șfedului, dac-au înțeles din trâmbița lui Avgust craiu că au murit craiul franțojesc, pus-au și el altu trâmbicer a lui de-au răspunsu înapoi din trâmbiță lui Avgust craiu, dzicându-i așè: „De-au murit craiul franțojescu, iar craiul nostru, unul din cei 12 monarhi a Evropiei, este sănătos și nu să teme de nemic.“ Iar când au fost preste doao, trei dzile, au lăsat craiul cetatea și au fugit, cu niște vase pre mare, la țara lui, la Ștocul.
Atunce au luat și toată Țara Pomoraniei, și pre Moscal nu l-au lăsat Prusul să stăpânească acolo în Pomorania, fiind lor acolo locul de moșie. Ce i-au dat câteva pungi de bani pentru cheltuiala oștii, și au rămas Pomorania aceloralalți crai, cum s-au dzis mai sus.
Iar Șfedul, după ce s-au dus la Ștocul, au început a pune mediaturi de pace, să facă cu Moscul și cu Prusulŭ și cu Avgust craiu, și au început a conteni de a să mai bate. Iar craiul Daniei nu-l priimie la pace și-l tot bătè de cee parte de mare, unde are și Dania loc.
Turcii dacă s-au curățit de Șfed și de soli și de aceste toate câte scriu mai sus, rădicatu-s-au împărăția cu toată puterea și s-au dusŭ la frânci, la Țara Morii, ce o ținè veniticii. Și au luat-o toată, cu toate cetățile ce era întru acea Țară Moree, și au așădzat într-însele pașălâcuri, pre- cum fusese mai nainte vreme iară a lor și să dezbătusă ei de la turci, când să bătusă turcii cu nemții la Beciu. Și luând-o acmu, s-au întorsu iar înapoi la Udriiu. Atunce au prinsu și pre un domnu sfetnic Țărâi Moriii, care era și doftor vestit, anume Lichinie. Și fusese acel doftor și aice în țară, la domnia lui Antiohie-vodă întăi, și apoi, ducându-să la moșiile lui acolo, la Moria, cădzusă de era sfetnic. Deci cunoscându-l turcii, de la Țarigrad, îndată l-au spândzurat.
Iară de iarnă au început a să învrăjbi Turcul și cu Neamțul, să strice pacea, din pricina Moreei. Și au trimis de-au mazilit pre Ștefan Caănîtacuzino-vodă, feciorul lui Costantin stolnicul, din Țara Muntenească. Și cum l-au dus la Poartă, l-au și spândzurat, și pe dânsul și pre tată-său Costantin stolnicul, neplinind anul cu domnie în Țara Muntenească. Și au agiunsu și ei osinda Brâncovanului, căci îl vândusă ei pe dânsul. Și i-au rămas lui Ștefan-vodă 2 ficiori, unul slujește la nemți, altul la moscali [2].
Iară în locul lui au pus domnu pre Neculai-vodă, și în locul lui Neculai-vodă, în Moldova, au pus domnu pre Mihai-vodă. Deci Neculai-vodă, gătindu-să de aice cu toate conacele, au purcesŭ în Țara Muntenească. Și atunce, la purcesul din Ieși, multe voroave ce nu s-au cădzut au grăit Lupul vornicul lui Neculai-vodă împotrivă. În locŭ de cinste și milă ce au avut de la acestu domnu, el îi mulțămiè cu voroave proaste, după cumu-i firea acestui neam a Gavrilițeștilor, de nu sunt nici unui domnu mulțămitori, ce pre urmă tot cu năpăști le mulțămesc. Care în scurtă vreme ș-au răsplătit Neculai-vodă această gâlceavă de cătră Lupul, că pentru simeția lui ș-au pus ticălosul capul, precum s-a arăta înainte. Iar în țară au venit domnu Mihai-vodă cu a treia domnie.

  1. Acest nume este adăugat de Kogălniceanu. În manuscrise, loc gol.
  2. Fraza ultimă este scrisă de Neculce.