Sari la conținut

Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul III

Capitolul II:
Domnia Ducăi-vodă celu Bătrân, leat 7174
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul III
Domnia lui Ilieșu-vodă, ficiorul lui Alexandru-vodă
Capitolul IV:
Domnia a doa a Ducăi-vodă celui Bătrân


La acè vreme ce au vinit cărțile Ducăi-vodă la Poartă, care le scrisesă Duca-vodă la hanul și le prinsesă pașea de Vuzâia, precum arată mai sus, s-au tulburatǔ tare împărăția, ș-au întrebat împăratul ce domni să află aice la Țarigrad mazâli. Și tâmplându-să de murisă Alexandru-vodă, tatul lui Ilieș-vodă, rămâindu sărac și la mare lipsă și cu datorii multe, de pre cum este obiceiul domnilor mazâli, de rămân săraci după ce să mazâlescu, din blăstămul cel mult a oamenilor.

Mergè și Ilieș-vodă după oasăle tătâne-său la îngropare, cu multă grijă și frică de datornicii tătâne-său, să nu-l prindză să-l închidză. Și tâmplându-să într-acel ceas de l-au tâmpinat, cu oasele ducându-le la gropniță, un omǔ împărătescu și tâmplându-să la acea întrebare a împăratului de domnii mazâli de Moldova, iar acel omǔ împărătescu, cine-r hi fostu, au dat samă c-au vădzut acmu pe Ilieș mărgându după oasăle tătâne-său. Și așe îndată au răpedzit împăratul un ceauș, de l-au luat de la îngroparea tătâne-său și l-au dusǔ la saraiu, de l-au îmbrăcat cu căftan de domnie, de l-au pus domnu în Moldova în locul Ducăi-vodă, pe cum să pomenește mai sus. Iară păn-a-l îmbrăca cu căftanul, foarte rău să spăriiasă, că nu știè la ce-l duce și la ce. Ce mila dumnedzăiască este mare, de bucură pe om cându nu gândește.

Și după ce au vinit Ilieș-vodă domnu în țară, pre acie vreme era pace. Și acestu domnu era bun țărâi și boierilor, îi avè în cinste. Numai, fiind născut, crescut în Țarigrad, nu știè limba țărâi, ce grăiè cu tălmaciu la divan. Și multe giudețe a lui, fiindu cu tălmaci, nu să giudeca bine, și câteva ispisoace au ieșit pe urmă rele. Așijdere pe o samă de boieri ce era de casa Ducăi-vodă i-au pus câțiva bani de au dat împrumutare, și pe care boieri îi aflasă c-au fostu sfetnici la rădicarea țărâi asupra tătâne-sau, lui Alexandru-vodă, încă nu le pre căuta cu bine.


Tâmplatu-s-au pre acea vreme de au vinit și un ficiorǔ a lui Batiște visternicul cu domnia din Țarigrad. Și aflându pe un orheian, anume Bosâe, care au ucis pe tat’ său, Batiște visternicul, l-au fost închisǔ în vartă, fără știrea domniei. Iară după ce au vădzut alții că l-au închisǔ, pe afar-au început a strâga și a gâlcevi ce poate să fie acest lucru. Dece domnia înțelegând, îndat-au poroncitǔ de l-au slobodzit și poroncindu să nu să teamă nime de nemic, că acele lucruri toate le-au iertat. Și-ncă au ținut și pe ficiorul lui Batiște de rău. Și țara era împresurată cu dările, că să făcè cheltuiele mari la visterie, și era și darnicǔ: bacșișuri da mari, că era om bun. Și așe să pomenește că, după ce s-au mazâlit ș-au trecut Dunărea, n-au fost avându de cheltuială, s-au fostu îndatorindu la boierenași de bani, de au fostu cheltuindu pe drum. Și puțin n-au plinit 3 ani cu domnia și s-au mazâlitǔ. Și fiindu Duca-vodă domnu mazâl la Poartă, au ieșit domnu al doile rându la velet 7177.