Sari la conținut

Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul IV

Capitolul III:
Domnia lui Ilieșu-vodă, ficiorul lui Alexandru-vodă
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul IV
Domnia a doa a Ducăi-vodă celui Bătrân
Capitolul V:
Domnia lui Ștefan Petriceico-vodă


Viindu Duca-vodă cu a dooa domnie în țară, arătă-să la hire mai aspru decât cum era cu domnia dintăiu. Și și începu a zâdi mănăstirea Cetățuia, că era țara plină de oameni și cu hrană și agonisită bună.

Iară în al triile anǔ a domniei lui, la vleato 7180, rădicatu-s-au Hânceștii cu toți orheienii și lăpușnenii cu oaste asupra lui, pentru urâciunea grecilor ce adusesă prè mulți de la Țarigrad.

Și mai ales pentru Cupărești1, ce era aice în țară. Dece, viind Hânculǔ și cu Durac sărdariul aice în Ieși, cu toate oștili, strâga să prindză pe greci, să-i omoare. Fugit-au toată boierimea care încotro au putut. Iară Duca-vodă, vădzându că s-au rădicat

1 Familia Ruseteștilor, numită așa după întemeietorul ei, care avea rangul de cupar.

atâta țară asupra lui, au ieșit din curtea domnească cu toată casa lui ș-au purces în gios pre iaz. Iară Hânceștii au intrat în curte și prin casăli boierești și neguțitorești, pen târgu, strâgându și jăcuind. Și prindzindu pre greci, pre câți i-au găsitǔ, pe toți i-au omorât.

Duca-vodă au trecut deodată peste Dunăre, și cu o samă de boieri, iară o samă trecusă în Țara Muntenească. Și isprăvindu¬și Duca-vodă de la Poartă, și ș-au luat tătari câți i-au trebuit, de i-au triimis cu Alexandru Buhuș, ce era pe acie vreme sărdariu, de-au lovitǔ pin oastea Hânceștilor la Iepureni și i-au bătut pe Hâncești și i-au împrăștiat.

Iară tătarâi, după ce au bătut pe Hâncești, pe mulți oameni au robitǔ dintr-acele ținuturi și pe mulți din căpetenii, căpitani, hotnogi, prindzându-i, i-au spândzurat și pe unii i-au înțepat. Duca-vodă după ce s-a întorsu de piste Dunăre, iarna era mare atunce. Hânceștii atunce, nu știm, n-au vrut au n-au îndrăznitǔ să facă vrun rău domnului. Ce pentru doi, trii vinovați au pierit mulți nevinovați, și s-au potolit toți. Numai numele Hânceștilor au rămas în pomenirea oamenilor de atunce pănă astădzi.

Iară dup-aceste zarve, cât s-au făcut vară, s-au gătit împărăția turcului și au purces cu oști să vie asupra Țărâi Leșești, să dobândească vestita cetate Camenița. Și au triimis poroncă la Duca-vodă să-i triimiță chip și starea cetățâi Camenițâi, să vadză ce loc și ce tărie arǔ avè. Duca-vodă au triimis pe un nemiș din ținutul Hotinului, anume Gligorie Cornescul, ce era foarte meșter de scrisori și de săpături la pietre și la alte lucruri, de au făcut chip cetățâi Camenițâi de ceară, cu toate tocmelele ei dinluntru și denafară. Și o au triimis la împărăție, de o au vădzut, și mult s-au mirat de mărirea ei, ce era din sângură starea locului, cu apă și cu stânci de piatră împregiuriu, minunat locǔ. Și mai mult aceasta au îndemnatǔ pe împărăție, de au vinit la Cameniță.

Viziriu era atunce Chiopărăliolu. Și nu-i era cu voie să vie împărăția la Cameniță, ș-au scris și la Duca-vodă, cât arǔ putè să puie piedică, arătându că-i prè mare Camenița și n-a putè-o lua. Dar nemic n-au putut isprăvi. Numai ce s-au pornit împărăția, la Oblucițe sosindu, au găsitǔ podul gata peste Dunăre și au și trecut cu oștile sale. Leșii, neștiindu nemic, nice avându veste, nu să gătisă nemic de oaste.

Duca-vodă gătindu conace și poduri peste toate pâreile cu multă grijă, să nu-i afle împărățâia vro pricină, să-șǔ puie capul. Vinit-au și Gligorie-vodă cu oastea sa, după poronca împărățâei, de era de agiutor împreună cu Duca-vodă.

Într-acestu anǔ făcutu-s-au și o minune mare, arătare la Hotin, într-o mănăstioară mică ce este supt cetate. Au lăcrămat icoana Maicii Precistei, cât să răntuna lacrămile pe chipul icoanei, de le vide toți oamenii. Și pica într-o tepsie ce era pusă supt icoană, de era de mirare a prăvi arătarea și sămnu ca acela, carele au fostu adevărat sămnu de pieire a mulți creștini în Țara Leșască și începătura durerei și stricărei țărâi noastre. Că de atunce din an în anǔ tot rău și amar de creștini și pustiire au rămas locurile pre acolo.

Trecut-au împărățâia Dunărea, și de acolo purceasă pe Prut cu multă oaste și cu multe tunuri grele și mari. Și la un tun pune câte 80 de bivoli. Unele era și mai mici; feluri de feluri de harmate. Și sosându la Țuțora, au șădzut cu toată oastea de au odihnit 8 dzile. Țara era bejănită numai din șleahul oștii, iar în laturi sta toți cineși pe la casăli lor; n-avè nime nice o nevoie, nice la mărsu, nice la întorsu.

Vinit-au în primblare împărăția de la Țuțora în Ieși și s-au scoborât pe la Nicoriță în Căcaina și s-au suitǔ prin târgul boilor ș-au descălecat în câmpu, supt saivan, de la deal de târgul boilor. Și Duca-vodă mergè cu toți boierii pre gios pe lângă împărățâe. Și s-au tinsu câteva bucăți de atlazuri și de tăfți pre îmbe părțile de uliță, pe unde mergè împărăția.

Iară dac-au discălecat împăratul supt saivan, Duca-vodă i-au închinat multe daruri: câțiva cai turcești cu podoabe scumpe și leghian cu ibric de argint și alte lucruri scumpe. Și d-ice iar s-au întorsu împăratul la urdie la Țuțora. Și iar după acie au mai vinit împăratul în primblare și s-au suit în deal la mănăstire la Cetățuie de au vădzut-o și prăvind locul în toate părțile. Și iar s-au întorsu la urdie la Țuțora. Dzic atunce să fie strigat și hogea în clopotniță la Sfete Neculaiu, ș-au stătut beserica pecetluită păn’ la vinirea cu domnia lui Antonie-vodă.

Dece boierii atunce, aflându vreme, au jăluit pe Duca-vodă la împărăție foare tare, mai cu dedinsu Ursachi cel bătrânǔ. Și era atunce să-l măzilească la Țuțora. Numai viziriul au grăit împăratului că nu-i bine să-l mazilească pe cale, ca să nu facă sminteală pentru cele ce trebuiescu să grijască: conace, poduri și de alte ce trebuiescu pentru treaba împărățâei păn’ la Nistru. Și așè l-au îngăduit împăratul, pecum au dzis viziriul, păn’ la Nistru; nu l-au mazilit acolo. Purces-au împărăția de la Țuțora pe Prut în sus, fiindu boierii orânduiți de purta grije ce era treaba: pâne, ordzu, iarbă, lemne, țăruși, ialoviță, berbeci, unt, miere și de alte multe ce trebuie la conace.

Acestu împărat era călăreț bun și vânător. Mergè tot pe câmpu cu puțintei oameni de curtea lui păn’ la conac. Și într-acestu anǔ era mare bișug în țară de toate, și ducè oamenii la urdie de vindè făr’ nice o grije: ialoviță, miere, unt, poame de tot felul, cini de ce avè, de s-umplusă oamenii de bani. Cându au sosit la Nistru, era podul gata peste Nistru, din gios de Hotin, la un sat anume Vârnovița. Și trecându împărăția, iară Duca-vodă sta la capul podului, di cie parte de Nistru, aștepta pentru slujba să-l îmbrace cu căftan. Iar împăratul, avându pe dânsul măraz și gându să-l mazilească, cum au trecut, au și făcut sămnu de luară pe Duca-vodă, de l-au dus de l-au închisu la baș-ceauș. Atunce s-au vădzut că-i mazâl. Și i-au scris tot ce-au avut la împărăție, și din pâra lui Ursachi l-au bătut împărăția. Ș-au cheltuit mulți bani, și era să și peie.

Numai, nărocul lui, s-au tâmplat o blană de hulpe de mosc neagră prè bună și scumpă. Ș-acee i-au scos capul, că, ducând-o la viziriul, vizirul au arătat-o împăratului, care s-au mirat și-mpăratul de acea blană. Și atunce au găsit vreme viziriul, fiindu-i prietin, de au grăit: de n-a hi apucat a pieri, să fie mila împărățâei să-l ierte. Și atunce împăratul l-au iertat de cap și l-au dat pe mâna unui agă, de l-au adus prin Ieșu, de l-au rădicatǔ cu tot ce-au avut și l-au dus la Țarigrad. În loc de milă și cinste ce aștepta să aibă, ei l-au mazâlit.

Ieșit-au răspunsu boierilor: pe cine vor alege dintre dânșii să margă să-l îmbrace cu căftan de domnie. Sfătuit-au cu toțâi ș-au ales dintre dânșâi pe Petriceico cluceriul. Și l-au dus la cortul viziriului, neavându el nici un cuget al său să iasă la domnie, l-au îmbrăcat cu căftan de domnie. Apoi și Petriceico¬vodă, ce l-au ales boierii, vidè-veți la câtă stângere și robie au dus țara cu faptele lui, cum omǔ scrie pe rându mai gios.

Leșii, neavându grije de vinirea Turcului la Cameniță așè fără veste, nice oaste au gătit împotriva Turcului, nice Camenița au întărit-o cu neșticavai oști, să să sprejânească de turci, că pe acea vreme avè gâlcevi cu șfedzii, nice țara lor nu să bejenisă pen pălănci, neștiind nemic.

Craiul leșescu era atunce Mihail Vișnoveschie și hatman Sobețchie, care pe urmă au fostu și craiu. Sta sateli pe marginea Țărâi Leșești pline de oameni, și le spunè moldovenii: „Fugiți! fugiți! că vin turcii în țara voastră“. Ei nu credè, sta pe loc. Turcii, cum au trecut Nistrul, cum au început a prăda ș-a robi ș-a da foc, câtu au putut agiunge pen Țara Leșască, fără nice o grijă de leși.

În Cameniță era numai vro 6000 de drăgani, de paza porților, și târgoveții. Și cum au agiunsu turcii supt Cameniță, trei, patru dzile, ș-au bătut din pușci, și s-au și închinat cei din cetatea Camenițâi, adeverindu-le turcii milă, dacă să vor închina. Și deschidzând porțile, au intrat turcii ș-au făcut dovà în limba lor și vesălie, mare de izbândă, c-au luat cetate ca acie vestită Camenița, așè pre lesne, fără nice o scădere de oști și vărsări de sânge. Așè da din tunuri, cât să cutremura locul. Și au ieșit toți lăcuitorii Camenițâi pe porți afară, cu tot ce au avut. Și i-au aședzat pe toți pe denafară, pe lângă cetate, să lăcuiască.

Iară Volodiovschie, starostele de Cameniță, dac-au vădzut că s-închină cetatea, el au intrat în ierbărie de-au dat foc, de-au arsu și el cu iarba, socotindu mai bine să-ș facă moarte cu mânule sale decât să încap-în mânule păgânilor rob.

Dece turcii, întărindu cetatea cu pușci și cu zaharà și cu oaste, au aședzat și paș, și prădându cât au pututǔ agiunge oștili turcești în sus prin Țara Leșască, au purces împărățâia în gios, iar pe acel șlah ce au vinit, ș-au trecut Dunărea la Oblușiță cu mult plen de robi și de duiăuîm.

Iară pe Petriceico-vodă l-au lăsat cu oastea sa, cu moldove¬nii, în Hotin, ca să fie de paza țărâi ș-a șlahului Camenițâi, ca să nu închidă leșii drumul neguțitorilor, să nu flămândzască oastea din Cameniță.

Trimis-au viziriul la Petriceico-vodă, când era împărăția la Nistru, să aleagă un boierǔ care-i mai de treabă, să-lǔ triimată la cortul lui, că-i trebuiește. Ales-au Petriceico-vodă din toți boierii țării mai de treabă la voroavi pe Miron Costân, care au fostu mai pe urmă și logofăt mare. Și mărgând Miron la cortul viziriului, pusu-l-au viziriul de au șădzut înaintea lui. Și i-au dzis viziriul să-i spuie dreptu: pare-le lor bine c-au luat împărăția Camenița, au ba? Iar Miron au răspunsu că să teme a spune drept. Viziriul s-au jâmbit a râde și i-au dzis să grăiască, să nu să teamă. Atunce Miron au dzisu că „suntem noi modovenii bucuroși să să lățască în toate părțile cât de mult, iar peste țara noastră nu ne pare bine să să lățască“. Atunce viziriul iară au râs și i-au dzis: „Drept ai grăit“, ș-apoi l-au întrebat cum socotește: lăsa-o-a oastea turcească la Hotin cu Petriceico-vodă să fie de paza țărâi și a Camenițâi păn-înǔ primăvară și n-a avè vro primejde de leși?

Iară Miron au răspunsu că nu-i bine să lasă oastea turcească, că este vreme de iarnă, și să șadză oastea de iarnă la un loc n-a putè-o birui țara de fân și de grăunță și de alte bucate, că-i țara săracă, ș-a flămândzi. S-o răschire pen sate, satele înșirati, și or lovi podghiazuri din ceea parte, astădzi într-un sat, mâne într-altul, și păn-în primăvară a pieri oastea împărătească toată, și pentru oastea turcească orǔ strâcă podghiazurile și țara. Numai oastea turcească să să duc-în gios. Numai să le dè voie împărăția să scrie moldovenii la leși, cu rugăminte și cu îmbunături, fiindu tot de o lege. Or crede leșii ș-or lăsa de n-or face stricăciune Moldovei, și or chivernisi și cetatea de bucate păn-înǔ primăvară.

Și așè au lăsat viziriul după sfatul lui Miron, iar unii din boieri, după ce le-au spus Miron sfatul, dzicè că-i mai bine să lasă turcii, că poate pe dânșii să-i prade leși țara. Iară Miron dzicè că n-or prăda-o, iar de or și prăda-o, nemic n-a hi, decât să le iè inecerii muierile și copii și să rămâie și așădzători, să nu să mai ducă.