Legendă puerilă

Jump to navigation Jump to search
←← Cultivarea popularității Legendă puerilă
de Ion Luca Caragiale
N-ar fi rău →→
Gazeta poporului, an I, 1895, nr. 255, 14/26 decembrie, p. 1. Editorial nesemnat.


Ziarele opoziției tind de la o vreme să pună în circulație o legendă care să-i aranjeze în fața opiniei pe conservatori, dar a cărei temă este absolut falsă. Acele ziare vor să facă lumea să crează că guvernul conservator s-a retras de bună voie de la putere, deși avea destulă vitalitate să rămînă acolo. Și că numai grație unei benevole abdicări a lor, parti­dul liberal a venit la putere. „Odată ce conservatorii au crezut că este bine să se retragă de la putere – zice Con­stituționalul –, liberalii erau asigurați etc.”

Să ne ierte domnii conservatori a le spune verde că nici dumnealor nu pot crede o așa afirmație. Cum de bună voie, domnilor? Așa afirmații arbitrare și neadevărate ar merge să le spună cineva despre istoria depărtatei antichități; dar să răstorni astfel adevărul asupra celor întîmplate sub ochii lumii întregi alaltăieri, asta e prea din cale afară.

Ori ați uitat poate? Atunci să vă aducem noi aminte cele întîmplate.

Încă cu vreo doi ani mai înainte de definitiva descom­punere a conservatorilor, fracțiunea junimistă trăia cu fracțiunea curat conservatoare, cum zice românul, ca mîța cu cîinele. Această neînțelegere, mai întîi surdă, a trebuit cu vremea să izbucnească. Procesul Ressu-Robescu a fost una din manifestațiile ei cele mai caracteristice. Ne aducem aminte că încordarea de relații între junimștii și conservatori mersese așa de departe astăvară, încît era să se petreacă la Sinaia un scandal fățiș pe calea publică între un conservator tînăr și un junimist, dacă un bătrîn nu se punea la mijloc cu toată autoritatea lui. Gazetele conservatoare și junimiste de pe atunci își schimbau zilnic cele mai crude lovituri.

Așa dezbinați i-a găsit acum două luni și ceva, M. Sa Regele care se întorcea din străinătate. Dînșii, sau, mai bine zis, conservatorii puri sperau într-o nouă legislatură sub umbra căreia să se cocoloșească iarăși o învoială măcar superficială, ca astfel s-o mai poată duce tîrîș-grăpiș cît se va mai putea. Junimiștii însă mai șireți, simțind că orice leac e de prisos la așa boală așa de înaintată, își dau demisia din cabinet la 11 septembrie, și lasă pe d. Lascăr Catargiu singur să ceară dizolvarea Adunărilor.

Lucrurile trăgănesc cîteva zile. Conservatorii fac fel de fel de combinații. Se imaginează un minister Cantacuzino, altul general Manu, altul iar Catargiu. Lumea sta grămădită pe strade și-n fața Palatului să vază ce are să iasă din această supremă zbuciumare. În vremea aceasta, cînd care­tele boierești intră și ies, umblă forfota de colo pînă colo, ia să vedem ce ne spun ziarele conservatoare?

Nici mai mult nici mai puțin decît că guvernul conser­vator nu cade, nu are de ce, nu poate cădea. Iar la bănuielile cît de palide, de o eventuală chemare a liberalilor, acele gazete conservatoare răspund în zeflemea, excluzînd din socoteală pe partidul liberal, a cărui chemare ar intra în domeniul imposibilului.

În sfîrșit, zdrobiți de osteneala zadarnică, după ce-și sleiră tot restul de putere ca să se ție acățați de jețurile ministeriale, tot conservatorii trebuiră să cază, iar ziarele lor constatară, în sfîrșit, și ele că ceea ce a fost în adevăr de domeniul imposibilului nu fusese venirea liberalilor, ci rămînerea conservatorilor.

Și după toate acestea mai încercați a va pune în circu­lație falsa dv. legendă? – conservatorii s-au retras de bună-voie.

Lăsați măcar să treacă o sută de luni pentru ca să vă aruncați falsa poveste – a doua zi, după întîmplare, așa ten­tativă nu poate fi decît ridiculă. Asta e tot așa de gogonată ca și cum ați povesti cu fertila dv. fantazie, că a fost odată ca niciodată doi bravi eroi, Mărunțelu și Zdrelea, cari au luptat pentru liberarea din robie a unei provincii numită Grozăvești și, cari la sfîrșitul unei glorioase carieri de eroi și martiri, au asistat în persoană la inaugurarea statuielor lor cioplite în marmură de Telega.

D-alde astea se scriu în istorioarele morale pentru grădina de copii, dar nu în gazetele unor bărbați politici.