Istoria românilor prin călători/Cîțiva călători de la sfîrșitul veacului al XVIII-lea

Jump to navigation Jump to search
XIV. Călători ocazionali înaintea războiului ruso-austriac pentru împărțirea Turciei Istoria românilor prin călători de Nicolae Iorga
XV. Cîțiva călători de la sfîrșitul veacului al XVIII-lea
XVI. Călătorii din timpul războiului de la 1789 la 17931


Mulți alți călători au străbătut în ultimul șfert al acestui veac țerile noastre fără a fi lăsat vreo însemnare. Pe cărămizile bisericuții din vechiul Bucovăț de lîngă Craiova e scrijelat astfel numele Patriarhului Avram din Ierusalim[1], unul dintre atîția șefi ai bisericilor orientale cari au căutat și găsit ajutor pe malurile Dunării.

Un maior von Raan (?) cerceta la 1790 Basarabia, țară moldovenească, și el găsea acolo case ruinate de greul războiului, chiar acele 300 mai bune, dulgheri fără mușterii și cele șase-șapte biserici care s-au păstrat și pînă azi.

Largi sînt lămuririle pe care le dă un german din Frankfurt care la 1786 s-a coborît pe Dunăre, pentru ca apoi să descrie anume, într-o lucrare care pînă acuma n-a ieșit la iveală, Moldova, Țara Românească și Ardealul[2].

În cea dintîi, se descriu orașele atinse de călător, venit, pentru negoț, în coborîrea lui spre gurile Dunării, cu vasele de comerț ale agenției Dellazia din Principate. La Islaz și la Zimnicea sînt depozite de sare; din ultimul loc se duc mărfurile la București cu prețul de 16–20 parale de centenariu. Giurgiul, cu însemnătate comercială, ii amintește monedele bătute la Sadagura de ruși, cu bronzul tunurilor luate aici de la turci. Brăila e o cetate turcească umilă, cu ceva ziduri și trei-patru minarete ieșind deasupra mizerelor bordeie. În față, pe ostroave, se fierbe carnea pentru grăsimea cerută la Constantinopol. Cum la Galați se oprește mai mult, pentru iarnă, depunînd în magazii lucrurile cu care venise, e găzduit la negustorul care, cu Dellazia, cel cu șapte corăbii, și cu Gollner, făcea mai multe afaceri aici, care lucrează și cu Bulgaria și cu Galiția, cunoscutul conte ungur Feste tics. El îl prezintă ceva mai în răgaz, regretînd că transporturile care, în țara fără fabrici de postav, sosesc din Lipsca și Breslau, cu multă greutate, nu se fac pe apă, pentru marele folos al comerțului austriac. De aici se duce, cu o sanie de poștă, plătită zece bani de cal, la București. Impresia frumoasă din depărtare nu se menține, la vederea străzilor podite, care sînt murdare, a „bordeielor de lut”, a caselor boierești invizibile de la stradă, în care i s-a spus că boierii stau, mănîncă și dorm pe „divane și sofale”. Prezintă urîta, chiar „foarte urîta” curte nouă a lui Alexandru Ipsilanti, începută cu meșteri din Brașov și isprăvită cu cei, mai puțin destoinici, din țară. Îl interesează Bărăția, sașii ceasornicari, juvaergii – și un spițer–, evreii; Festetics are un depozit de trăsuri în capitala munteană: sînt vreo patruzeci de călește, care se vînd cu 1 800–2 000 de florini bucata, și vehicule mai ieftene.

Descrie bogăția țerii, regretînd că nu se cultivă tutun și zarzavat (afară de boieri, pentru acesta din urmă), că boierii preferă cînepei indigene mătasea, bumbacul venit din Saxonia și Silezia, că nu se îngrijește vinul care, totuși, la Galați are gust de șampanie, că tot negoțul e lăsat în mîna sașilor. Negustorul se interesează de creșterea vitelor pentru grăsimea și pastrama cerută de turci, pentru piei, foarte căutate, de felurile de lînă, de porci, cari se vînd în Polonia, ca și în Ardeal și Banat, de cai, pe cari-i vede în cete de pînă la două sute pe cîmp, de albine, adesea pînă la 2 000 de stupi, la boieri, pe cînd țeranii moldoveni se mulțămesc cu o sută. Domnul muntean culege 3 000 000 de lei, al Moldovei cu un milion mai puțin.

Locuitorii, la 500 000 în ambele țeri, nu sînt vrednici de nici o laudă: i se pare că au și defectele intrigii și prefăcătoriei. Boierilor li se înșiră pe îndelete toate păcatele: mai ales mănîncă prost, cu mîna ori cu linguri de lemn pe fețe de masă pătate, bucate pline de muște, sau puturoase, pe care le aduc slugi în zdrențe. Aceasta deși poartă blăni de o mie, două de piaștri și deși își acopăr femeile cu pietre scumpe. Cei întorși după 1774 din Ardeal aduc cuțite, furculițe, scaune, altă mobilă – dese comenzi de asemenea obiecte sînt însemnate în corespondența boierimii de pe la 1790 cu Hagi Constantin Pop, marele angrosist român din Sibiiu[3].

Întorsul negustorului se face prin Turnul Roșu[4].

Un mitropolit din Tiflis, Ionà, străbate Moldova la 1790.

Ce-l interesează înainte de toate e persoana binefăcătorului său, cneazul Patiomchin (Potemchin), fostul amant al împărătesei Ecaterina, care se vede, în lașul pompelor și risipelor sale, acel viitor „rege al Daciei”, cum spera să-l facă diplomația rusească. Se prezintă cu admirație curtea acestui quasi-suveran ruso-român, vizita lui la Galați unde se face slujbă pentru el de episcopul de Ierapole, un grec, și de șase arhimandriți, asistînd și nu știu ce cleric catolic la a cărui biserică binevoise a veni prințul ortodox. Bolnav, luminăția sa e îngrijit la Miroslava de un medic militar francez, pînă ce, de tot slab, e suit de luxoasa lui nepoată, contesa Branicka, în caleașcă, pentru a merge la Chersonul „Tauridei” lui. Murind în Basarabia, e adus la Iași, și asistăm la bogatul serviciu de îngropare, în prezența solului turc pentru pace a dragomanului Alexandru Moruzi, un viitor domn; Ionà a mai văzut și pe alți trimeși pentru pace, Bezborodco, Serghie Lascarov: i-au trecut înainte soldații purtînd bucuroși „ramurile de pace» în mînă; a privit balul pe care-l onorează un prinț Potocki și un arhiereu armenesc, Iosif. Se interesează de exarhul Ambrozie Serebrenicov, trimes pentru a cîrmui, cu ajutorul cîmpulungeanului Gavriil Bănulescu, biserica Moldovei. Îl arată pe acest cleric rus sfințind geamiile cetăților basarabene, de curînd cucerite, Bender, Ismail; el, care știe că armenii din cea dintîi cetate și din Chilia au fost atrași la Dubăsari, peste Nistru. Se descrie și consacrarea lui Gavriil ca episcop la „Bender și Cetatea Albă“, de un vlădică grecesc și de altul tocmai din Grusinia.

Clericul străin a avut de la favoarea lui Patiomchin o mănăstire, Pîngărații, unde a stat nu mai puțin de doi ani, lîngă apa frumoasă, în mijlocul a treisprezece sate cu locuitori zdraveni, cari-i dau tributul anual de 150 de oi. 200 de bani de argint, 700 de păstrăvi afumați, tot atîtea roți de cașcaval, 1 000 de scoici, pentru zile de post, în afară de cuvenita dijmă; în jur se poartă cinzeci de cară țigănești. Om cinstit, georgianul nu urmează sfatul de a vinde, cînd pleacă, averea mănăstirii[5].

Un englez, John Jackson, face la 1797 drumul de la Giurgiu la București, unde are a face cu agentul austriac Merkelius. Și el se miră de luxul în călește al boierimii, dar, în calitatea lui națională, critică și mai tare lipsa de adevărată religiozitate și de sfințenie a căsătoriei[6].

Alți englezi trec în Țara Românească la cîteva luni după încheierea păcii de la Șiștov. Studentul de la Cambridge John B.S. Morritt of Rokeby (1772– 1843), viitorul prieten al romancierului celebru Walter Scott, vine din Ungaria, împreună cu un Stokdale și un Rondle Wilbraham, plus un pictor vienez, la 1794.

În scrisorile[7] lui, neobișnuitul călător pomenește de bieții revoluționari francezi, prizonieri în Banat, cari zîmbind, se sting de osteneli și lipsuri, de drumul prin Ardeal, pe obișnuita cale a Dobrei și Devei, coborînd spre Sibiiu, unde se face vizită la Muzeul Brukenthal și la generalul Rolle, care asigură că la noi se înțelege nemțește, ba chiar latinește (!).

Frumoase locuri la Turnul Roșu, dar proaste căsuțe țerănești în care oameni și porci dorm laolaltă. Ceva porumb împrejur; nici măcar o găină de prînzit. Drumuri care cer să se schimbe caii trăsurii cu răbduriii boi; căluții românești, cu toată rezistența lor admirabilă, cad pe drum și se caută împrejur alții la casele de poștă cu coperișul gîrbov și prispa înaltă. Pe alocuri țigani, vînduți „ca boii”. Prizonieri de război la turci sînt așa de mulți prin țară, încît Merkelius ajunge a trimite peste 5 000 la casele lor.

Boierii sînt mai bine așezați și foarte îndatoritori. Ispravnicul grec de la Cîineni dă mijloacele de transport cu porunci inexorabile către țeranii lui. Lîngă Argeș cocoana Ilina Agoaia stă pe divan, între cinci, șase roabe, în rochia ei de muselină „cu mîneci lungi, răscroită pînă la sîni și legată à la Campbell, strînsă la picioare ca un pantalon, o bucată de muselină supt talie, pe cap c căciulă înaltă, turtită, cu canaf de aur, tulpan pe frunte și cosițele pe umeri”. Are „o mantie de mătase azurie cu margenile de blană și mîneci scurte, terlici de piele galbenă supțire în conduri pe care-i scoate cînd se așază turcește pe divan”. Pe lîngă copilul ei de patru ani crește pe unul răscumpărat de la turci. Servește ea însăși a doua zi șerbetul de trandafir. La Pitești, cu prăvăliile grecești, ispravnicul, foarte bine crescut, vorbește franțuzește, – Agoaia, firește, nu. La Colintina, cu casa Ghiculeștilor, gazda lipsește; soldații austrieci ai prințului de Coburg nu lăsaseră decît un divan de paie. La București, cu negustori evrei, greci, dar și nemți, nu se află ospitalitate în casele care nu-i par frumoase tînărului englez[8].

Lîngă Pitești, în ziua de 18 iulie, Marritt a găsit alaiul de călătorie al ambasadorului englez la Constantinopol, Robert Ainslie, plecînd spre țara lui. De pe urma acestei călătorii a rămas frumoasa lucrare a pictorului italian Luigi Mayer, după care s-au publicat planșele din 1801–6[9].

Între altele se reprezintă sala de recepție a curții din București, cu tronul pe șase trepte, purtînd „turaua” sultanului și pe părete, sabia de stăpînire, tuiurile fiind ținute în mînă; se vede în față, cu obișnuitul ceremonial, ambasadorul și suita lui, cîțiva boieri, slugile cu fructe pe farfurii. Se prezintă și pe dinafară aspectul acestui palat, lîngă care, la podul Dîmboviței, și două felinare.

Un finlandez, Orraeus, medic, se află la Iași supt steagurile rusești între 1769 și 1772. Știe și ce se petrece la Galați, unde e un nou port, și pomenește lupta generalului Fabriciani cu turcii, prinderea de ruși a lui Constantin Vodă Mavrocordat. La Iași, vede venind din Botoșani soldații împărătești cu prizonieri tatari. Dar ce-l preocupă mai mult, e teribila ciumă. Ea atinge și pe ruși, al căror spital e la curte. Mor husari, infanteriști. Generalul comandant Stoffeln, care n-a cutezat să evacueze orașul, neavînd ordine și în fața protestului boierilor, cari se tem să nu vie turcii, se retrage la via mitropoliei. unde și pe dînsul îl culege boala. Rumiențov, generalisimul, voia totuși să ieie cvartir în oraș, care e golit de trupe, mutîndu-se și spitalul la țară. Și farmacistul, cu familia lui, piere. Medicii greci nu pricep nimic, și unul spune că pentru jumătate din Moldova n-ar merge la ciumații de la Sf. Spiridon. Aga ascunde cazurile.

Orașul se pustiește aproape; fug și surugiii cari aduseseră pe străini. Din 2–3 000 de locuitori, restul fiind la munte, mor peste 800. Se dau știri groaznice: „Moldoveni mai săraci, cari aveau rude bolnave de ciumă, ca să nu fie suspectați, îi duceau pe furiș în pădurile cele mai apropiate. După ce-i așezau pe paturi de iarbă și veșminte, îi depuneau în locuri umbroase. Aproape de ei li puneau un vas cu apă și ceva de mîncare, și astfel îi lăsau pe nenorociți în voia soartei. Dacă aveau ceva cunoscuți, cărora să li fie milă de dînșii, îi mai cercetau și li îndeplineau ce li lipsea, mai ales apa. Cei mai în putere își culegeau singuri vreascuri pentru foc. Cînd mureau, erau îngropați pe loc de ciocli. Dar foarte adeseori erau părăsiți și, în putrezire, erau sfîșiați de cîini, mîncați de viermi sau rupți de fiare”[10].

Note[modifică]

  1. Rev. ist., VIII, p. 79.
  2. Herrn Jenne‘s Reisen nach St. Petersburg, einem Theile von Deutschland, Frankreich, Kroatien, Slavonien, Italien, die Moldau, Wallachey, Siebenbürgen und Ungarn, nebst einem Reise-Journal der Donaufahrt von Essegg bis ans Schwarze Meer, Pesta, 1788; H. Jenne’s Reisen von Petersburg bis Malta und von der Donaumündung bis în den Guadalquivir, durch einen Theil von Asien und einige Städte în Amerika und nach dem Archipelagus, der europäischen Türkei, Moldau, Wallachey, Siebenbürgen, Slavonien, und von Marseille nach Sevilla, über Alikante, Murcia, Kartagenna, Granada, Gibraltar und Cadiz, Viena, 1790, 3 vol.
  3. Iorga, Studii și doc., VIII.
  4. Rezumat de d. C. Karadja, în Rev. ist., X, p. 43–50 și în Berechet, Spicuitor în ogor vecin, III, p. 64–70.
  5. După volumul publicat în rusește la 1862, Șt. Berechet, în Picături mărunte, Chișinău, 1924. Cf. și Rev. ist., XI, p. 338–9.
  6. C. Karadja, în Berechet, Spicuitor în ogor străin, III, p. 56–9, Cruci de drum, p. 58.
  7. The letteres of John B.S. Morritt of Rokeby, descriptive of journeys în Europe and Asia Minor în the years 1794 – 1795, edited by G.E. Marindin, Londra, 1914.
  8. După scrisorile inedite în proprietatea sa, C. Karadja, în Rev. ist., VIII, p. 180–4.
  9. Views în Turkey în Europe and Asia, eomprinsing Rumelia, Bulgaria, Wallachia, Syria and Palestine, selected from the collection of Sir Robert Ainslie, drawn by Luigi Mayer and engraved by William Watts, with an elucidative letter-press, Londra, 1801.
  10. După textul latin din Petersburg, 1780, în teza d-lui Ioan N. Prelipceanu, Ciuma de la Iași din 1770 după descrierea lui Orraeus, Cluj, 1927.