Doi călători

Doi călători de Sándor Petőfi, traducere de Grigore N. Lazu

Volumul 451 traduceri libere și imitațiuni de poezii antice și moderne din Orient și Occident

Un flăcău prin țări străine,
Și-un izvor prin țara sa,
Împreună și alături
Peste munți călătorea.

Și cu pas greoi băiatul
Coborea spre văi adânci,
Izvorașul însă vesel
Tot sălta din stânci in stânci.

Și băiatul în tăcere,
Gânditor pășea acum,
Pe când parecă izvorul
Spune cântece de drum.

Munți și dealuri rânduri, rânduri,
Au rămas în urma lor;
Prin câmpii înaintează
Cu pas greu, cu pas ușor.

Iată însă a lor feluri
Fără veste s-au schimbat;
Saltă-nveselit băiatul,
Iar izvorul a-ncetat.

Dar de ce flăcăul saltă
Bucuros, de nu putea?
Și de ce izvoru-a lene,
De abia înainta?

Fiind că izvorul jalnic
Vai! din țara-i a ieșit,
Și fiind că el, băiatul,
Pe a sa a regăsit!