Din periodice/Din Curierul de Iași, mai-iunie 1876

Sari la navigare Sari la căutare
Din periodice - 1875 Din periodice de Mihai Eminescu
Din Curierul de Iași, mai-iunie 1876
Din Curierul de Iași, iulie-august 1876


TURCIA
[19 mai 1876]

Ziarului „Times“ i se telegrafiază din Paris că deja cabinetul englez au răspuns la memorandul celor trei puteri de nord privitor la Cestiunea Orientului. El refuză de a adera la hotărârile acelui memorand. Acest refuz se 'ntemeiază mai cu samă din cauza unuia din articolele memorandului din Berlin în care se stipulează: că, dacă intervențiunea amicală a puterilor n-ar fi în stare de-a pacifica Turcia, cele șase puteri să dezbată în unire asupra întrebuințărei unor alte mijloace mai cu efect. Aceasta însă însemnează intervențiunea armată în Turcia. Deși pentru o asemenea intervențiune s-ar cere învoirea tuturor puterilor, totuși Anglia, văzând în ea o amenințare împrotiva libertăței și autonomiei împărăției turcești, au declinat de a lua parte la acest pact. Turcia a refuzat asemenea primirea propunerilor nouă. O telegramă din Londra din 14/26 mai ne înștiințează că Anglia refuză a primi și memorandul modificat, încât sau voiește să ieie în această privire o poziție fermă și hotărâtă, sau că nu e mulțumită cu aceste modificări, iar Rusia nu se va fi arătând dispusă de a mai face și altele. Paralel cu această declarare, armarea maritimă a Angliei ia din ce în ce dimensiuni mai mari. În Mediterana se află acum 15 corăbii de război, din care 6 fregate cuirasate. Aceste se vor înmulți încă, încât escadra, pusă sub comanda admiralului Drummond, va fi de 20 corăbii cu 5000 oameni. Escadra canalului, compusă din 7 corăbii cuirasate cu 6000 oameni, se va trimite la Gibraltar.

După Tages-Presse memorandul susține șepte din punctele cerute de insurgenți și lasă a se întrevedea dorința Rusiei ca guvernul turcesc să ieie drept mijlocitor pe principele Nikita al Muntenegrului, căruia pentru negoțierile sale să i se deie o compenzațiune în teritoriu. Afară de aceea: repararea bisericelor și caselor insurgenților, întreținerea lor pe cheltuiala statului, pe câtă vreme va dura armistițiul, concentrarea într-un singur punct a trupelor otomane, acum împrăștiate în Herzegovina, esecutarea reformelor sub supravegherea consulilor.


SERBIA
[19 mai 1876]

În Serbia s-au luat următoarele măsuri:

1) s-a decretat un moratoriu, adică suspenziune de plăți în prevedere unor complicațiuni și mai mari, 2) sunt opriți toți bărbații de la 18-40 ani de a ieși din țară, 3) s-au escris împrumutu forțat.

Ziarul Czas din Cracovia aduce știre că generalul Cernaieff și doi coloneli rusești ar fi fost primiți de cătră prințul Milan și că li s-ar fi propus de a lua comande în armata sârbească. Pe o mistificație pare însă a se întemeia știrea adusă de Pol. Cor. că și un ofițer românesc, anume Ljubibrat Ioannavici, ar fi intrat în armata sârbească. Pe de altă parte se aude că mișcările insurgenților sunt astfel ca să acopere grănițele Serbiei despre râul Drina, încât intrarea sârbilor în părțile răsculate să nu întâmpine nici o piedică din partea turcilor. Această din urmă știre o dăm sub toată rezerva.


AUSTRO-UNGARIA
[19 mai 1876]

La 14/26 mai curent a murit în Praga Francisk Palácky în vârstă de 78 de ani. Născut în 14 iunie 1798 din părinți protestanți, la Hodelowitz în Moravia, unde tatăl său era rector al școlei, și-a făcut studiile la Pressburg și Viena și au debutat foarte de timpuriu cu scrieri însemnate în limba bohemă. De pe la 1818 au compus, în unire cu Schafarik, un manual de poetică bohemă căruia-i urmară fragmente și teorii estetice (1821) și istoria generală a esteticei (1823). Cunoștința mai tuturor clasicilor limbelor europene și stilul său frumos transpiră și din celelalte scrieri ale lui. Dar iubirea pentru limba și istoria poporului său îl conduse pe alt teren, în care începu adevărata sa însemnătate politică și literară. Spre a studia izvoarele istoriei și ale limbei, el vizită în anul 1823 orașul Praga, devine arhivar al contelui Sternberg și astfel capătă ocazia de a studia arhivele celor mai vechi familii din Bohemia, arhivele publice ale Austriei și Bavariei și manuscriptele din Vatican. La anul 1827 primi redacția foaiei muzeul național, în 1829 Dieta Bohemiei îl designase deja ca istoriograf oficial al regatului, numire care i veni însă abia la 1839. Ca istoriograf începu mai întâi continuarea istoriei cronologice de Pubitscha și-n urmă edită compendiul său propriu, scris în două limbi (bohemă și germană), care fu tipărit pe cheltuiala Dietei. O culegere de documente, „archiv cesky“, afară de aceea, o mulțime de monografii prețioase fură fructul ostenelelor sale pe terenul istoriei naționale. În anul 1848 începe cariera sa politică. A fost membru în consiliul guvernamental, conducător al congresului slavilor, reprezentantul principal al naționalităței cehești. La 1861 fu numit pe viață membru al Casei magnaților. Palácky a fost membru onorific al mai tuturor academielor germane și slave. Viața sa bogată se sfârși liniștit ca aceea a unui sfânt. Până în cele din urmă clipe ale vieței sale au fost deplin stăpân peste judecata și graiul său, cu o zi înainte citea încă ziare, cu un sfert de oră înaintea morței vorbea cu ginerele său dr. Rieger, asemenea unul din corifeii naționalității boheme.

La știrea morții sale consiliul comunal din Praga au rădicat ședința și fixat o alta pe a doua zi, spre a stabili programa celor din urmă onoruri date celui mai însemnat om din Bohemia. Pe edificii publice și private fâlfâiră, îndată după lățirea știrei, flamuri negre.


[19 mai 1876]

Un articol foarte important și scris cu multă liniște au apărut sub titlul „Zece ani de luptă“, în Telegraful român din Sibiu. În acest articol se caracterizează foarte bine pactul dintre cele două jumătăți ale monarhiei austro-ungare și se arată poziția românilor față cu el. Dacă spațiul ni va permite, îl vom reproduce la rândul său.


FRANCIA
[19 mai 1876]

O telegramă din Versailles cu data de 14/26 mai anunță că joi camera va începe discuțiunea asupra proiectului privitor la reformarea instrucțiunei superioare. Atât jurnalul des Débats, cât și Republique francaise tratează Cestiunea Orientului cam ușor și superficial.


TURCIA
[21 mai 1876]

Pesther Lloyd în no. său din 27/15 mai constată că împrejurările în Turcia au devenit foarte serioase, că puterea insurecției, chiar în poziții predominate de turci (la Gaczko bunăoară), este neînfrântă. În toate stadiile înrâuririlor diplomatice de dinafară, Poarta a voit să deie dovezi că ea este în stare de a înăduși mișcarea răsculaților și că nu are nevoie de ajutorul Europei pentru a restatornici liniștea. Sigur că tot pe o asemenea hotărâre se întemeiază și operațiile lui Mukhtar Pașa și totuși Poarta e astăzi tot atât de departe de a fi biruit militărește răscoala ca și înainte de mai multe luni. În Belgrad și Cetinje măsurile Turciei nu iau ochii nimănuia. Dintr' aceasta se esplică hărnicia febrilă cu care lucrează partidul acțiunei în Serbia, și mai că nimeni nu se mai poate îndoi că Serbia are în vedere eventualitățile unui război apropiat. Este cu putință ca ingerința energică a puterilor să oprească pe guvernul din Belgrad de a lua hotărâri pripite; dar este sigur că ținuta Turciei a îngreuiat foarte mult orice acțiune în această privire.

Înainte de două luni, Poarta, prin încheierea unui armistițiu, putea să se folosească de declararea prințului Milan „că el nu gândește de a turbura în mod violent mersul întâmplărilor“, putea să-i ieie acestui domnitor orice pretext pentru schimbarea politicei sale. Situația de astăzi conține momente analoage. Numai că în acest moment Poarta e și mai aproape de un amestec activ al Sârbiei, de aceea ar trebui să n' asculte sfatul celora care-i zic să respingă din nou armistițiul. Însă părerea noastră nu se potrivește cu curentele din Constantinopole, unde chiar nerozia unei provocări directe a Sârbiei nu este cu totul cu neputință. Dacă Poarta în asemenea momente va fi lăsată de capul ei, ea poate lua hotărâri a căror urmări se sustrag deocamdată de la orice aprețiare. Tocmai de aceea acțiunea puterilor trebuie să fie hotărâtă și energică în Constantinopole.

Dacă sârbii ar irumpe în Turcia, atunci acțiunea puterilor rămâne fără obiect. Europa ar deveni atunci în cazul cel mai bun un spectator al scenelor sângeroase din sud-estul Europei și ar trebui să-și păstreze amestecul și hotărârile sale pentru momentul în care se va fi sfârșit cel puțin actul întâi al dramei. Numai grabnica închiere a armistițiului poate să curme firul acestor eventualități. De aceea ni pare aproape neesplicabil de ce în această direcție nu se face nimic în Constantinopole. Până acum nu știm dacă elaboratul din Berlin s-a supus Porții. Tot ce ar trebui să se facă acum este primirea armistițiului. Aceasta ar fi cu putință dacă toate părțile ar dori-o în mod loial, dacă Europa ar uza de toată autoritatea sa. Acesta e singurul mijloc pentru înlăturarea pericolelor situației. Însă ceea ce trebuie să se facă, facă-se fără pregetare și cu toată insistența de care sunt capabile puterile. Europa nu mai are decât alegerea între o pacificație energică și desfășurarea tuturor cestiunilor orientale cu toate necalculabilele lor urmări.

Alături cu aceste apreciații alarmante ale lui Pesther Lloyd, se comunică telegraficește din Pera următoarea frumoasă poveste turcească: Comandantul suprem din Bulgaria, după puține lupte neînsemnate, au pacificat cu totul provinția. Bulgarii leapădă armele și dau în mâinile autorităților turcești pe capii lor, cari i înșelaseră că insurecția poate spera ajutor din străinătate. Populația cere cercetarea aspră și pedepsirea răzvrătitorilor. Știrile despre turburări din partea creștinilor Tesaliei și Candiei nu sunt adevărate. Într-un mod mai naiv și mai simplu stilizat nu se poate spune o poveste decât cum o spun turcii din Țarigrad prin telegrame mânate în câteși patru părțile lumei. Adevărul va fi însă cel împărtășit de Correspondance Orientale sub titlul Turburările în Bulgaria. Acel organ spune:


Dacă mișcarea bulgară pare a se fi liniștit, cum pretind unele ziare, sub pretest că noutățile sunt mai rari, aceasta provine numai din cauză că trupele răsculate, respinse pe toate puntele unde insurgenții s-au întâlnit cu trupele turce, au trebuit să se retragă în munți. Dar acolo se reformează și se organizează și în curând îi vom vedea părăsindu-și retragerea pentru a reîncepe lupta, cum s-a văzut în răscoala din Herzegovina, al căreia sfârșit s' anunciase acum și care durează încă.
Pentru moment, iacă bilanțul relelor cauzate până ieri de această răscoală, care abia datează de cinsprezece zile. Până acum au fost arse sau părăsite 67 sate, dintre care 19 în districtul Filipopoli și restul în districtul Tatar-Bazardjik. Nu toate aceste rele sunt datorite insurgenților, o mare parte a fost cauzate de trupele turcești, cari se numesc bașibuzuci. Plângerile provocate prin escesele acestora au fost atât de vii și atât de dese, încât guvernul a trebuit să ieie măsuri radicale pentru a reprima aceste flagele. Un ordin al marelui vizir și al ministrului de rezbel impune tuturor comandanților din districtele mai sus citate de a lua pe bașibuzici sub ordinele lor imediate, de a le da oficiari din armata regulată și de a-i supune la toată severitatea disciplinei în vigoare în restul armatei. Aceasta însamnă aproape desființarea acestei miliții neregulate. Guvernul imperial se pregătește în acelaș timp de a adresa bulgarilor o proclamațiune făcută în vedere de a-i aduce la supunere.


Tot Corespondența orientală spune următoarele în privirea atitudinei guvernului turcesc față cu memorandul puterilor de nord:


…Și în acest punt atitudinea guvernului a fost din cele mai hotărâte. Memoriul Gorciakoff, care e deja cunoscut la Poartă, cu toate că n-a fost încă prezentat într-un mod oficial, a fost mai întâi esaminat de către cei trei bărbați de stat, cei mai eminenți din consiliul de miniștri: Mehemet-Rudși Pașa, Hussein-Avni Pașa și Mithad Pașa. În acest triumvirat, marele vizir, cu marea sa esperiință și maturitatea-i de spirit, reprezintă elementul cugetător și prudența, celalți doi, mai tineri și cunoscuți pentru caracterele lor hotărâte, reprezintă elementul de energie în esecutare. După o esaminare aprofundată a memoriului, acești trei oameni de stat au rămas de acord asupra acestui punt că, el trebuia respins pur și simplu. Deciziunea lor prezentată tuturor miniștrilor a primit aderarea lor, și la 23 mai sara Rașid Pașa a primit ordinul de a telegrafia reprezentanților Turciei pe lângă guvernele străine deciziunea ce s-a luat.
Nu e anevoie, zice menționatul ziar, a descoperi puntul de vedere în care s-a pus Poarta procedând astfel, nici natura considerațiunelor care i-au inspirat această hotărâre. Și de astădată, s-a bazat pe divergința de interese ce se știe că esista între puterile europene și pe imposibilitatea recunoscută în care se află de a se înțelege în politica lor față cu Turcia, ori de câte ori această politică, ieșind din teoria consilielor, se încearcă a trece în acțiune sau la o măsură coercitivă oarecare.
Rezerva păstrată de Anglia și refuzul său de a se asocia la propunerile memoriului nu putea decât să întărească pe Poartă în acest mod de a vedea. Și dacă e adevărat, cum se asigură, că, Francia și Italia, contrariu noutăților telegrafice, n-au dat încă adeziunea lor, este vădit că Poarta s-ar afla o dată mai mult în prezența unor pasuri contradictorii din partea Europei și că nu era ușor a nu ține samă de aceasta. Rămâne să știm dacă puterile Nordului, după ce au făcut să se laude prin toate foile lor oficioase soliditatea înțelegem și voința hotărâtă de a face să se esecute programa lor din punt în punt, mai cu samă după ce s-au înaintat până a decide să trămită, o escadră combinată, ca pentru a uni amenințarea cu injuncțiunea, vor suferi fără să murmure noua nereușită ce le impune răspunsul îndrăzneț al Sublimei Porți.
Dar, presupunând chiar că aceste puteri nu vor găsi în opunerea celorlalte cabinete obstacole îndestulătoare de a le opri și că vor împinge până la capăt ingerința lor, Poarta, ce și-a făcut datoria cu curagiu ș-a respins somațiunea lor, va putea totdeauna să cedeze înaintea unui adversar atât de superior în puteri fără să aducă vreo atingere onoarii sale și să se resemne a primi aceea ce e neînlăturabil, protestând însă în numele demnității lovite și al tratatelor.
În 30 mai, după cerirea unanimă a poporațiunei, sultanul Abdulaziz a fost detronat și Murad Effendi proclamat sultan sub numele de Murad V.


[21 mai 1876]

D-nul Constantin S. Stahi, unul din cei mai buni elevi ai școalei de pictură din Iași și care se află de mai multă vreme în München, ocupat atât cu pictura cât și cu gravarea în oțel, au espus la librăriile de aice una din gravurele sale. Indicația librarilor că ar fi prima gravură făcută de un român după cât știm nu este pe deplin exactă; adevărul este însă că d-l Stahi este primul român care se ocupă cu această artă și că tot domnia-sa, înainte de un an poate, a scos la lumină cea întâi gravură a sa. Prețul celei ieșite acuma este de 10 franci.


LICEUL DIN SUCEAVA
[21 mai 1876]

Orășenii din vechea capitală a Moldovei au petiționat la Dietă (camera provincială) a Bucovinei ca în liceul din acel oraș să se introducă limba românească ca limbă de proponiment fiindcă nu numai locuitorii Sucevei și a împrejurimilor sunt în majoritate români, dar și uricul de întemeiere al acelui liceu prevede asemenea această măsură. Dieta au decis ca, din anul școlar viitor 1876-1877 începând, limba de proponiment să fie cea românească, aceasta fără nici o împrotivire, căci și contrarii au votat pentru această dispoziție, a cărei împlinire atârnă de la sancțiunea împăratului. Liceul din Suceava ar avea prin introducerea limbei românești un viitor foarte însemnat, căci corpul didactic (compus în cea mai mare parte de români cu titluri academice și pe deplin calificați) e cu mult superior celui din Cernăuți (compus din suplinitori rusneci). Afară de aceea poate că mulți din ținuturile Sucevei și al Dorohoiului, din Moldova ar prefera să-și deie copiii la liceul din Suceava în loc de a-i da la Iași sau la Botoșani, orașe în cari viața e mai scumpă decât în Suceava și unde organizarea scolastică nici nu garantează măcar o dezvoltare cumsecade a copiilor.


CARTE PEDAGOGICĂ
[21 mai 1876]

A ieșit de sub tipar Povățuitoriul la citire prin scriere după sistema fonetică de institutorii Gheorghe Inăchescu și Ioan Creangă. La cea dintâi privire cartea se deosebește în mod favorabil prin espunerea clară și vie a metodului intuitiv. Esercițiele de intuițiune de la începutul cărții arată că nu este numai rezultatul studiilor teoretice făcute în această materie, ci totodată fructul lungei esperiențe a unor învățători înzestrați de la natură cu darul de a instrui. Recomandăm această carte cu tot dinadinsul tuturor institutorilor de clasa I-ia, tuturor părinților cari ar dori să învețe singuri pe copiii lor scrierea și citirea în mod ușor și interesant. Ea este un vademecum al învățătoriului elementar și un pendent neapărat la Metoada nouă de scriere și citire compusă de aceiași învățători.


INSTITUTUL ACADEMIC
[21 mai 1876]

Ieri în 20 mai la oarele 12 a avut loc în localul Institutului Academic banchetul tradițional dat de asociați în onoarea elevilor care părăsesc băncile aceștii școli și care au căpătat diploma de bacalaureat în sesiunea din mai curent. La acest banchet au luat parte ca totdeauna, pe lângă toți membrii asociați, întreg corpul didactic și elevii din secțiunea de bacalaureat, toți elevii întâi clasați la esamenele de Crăciun și Paști din toate clasele primare și liceale. Numărul persoanelor de față se urcă la 70. Început la 12 oară banchetul s-a sfârșit pe la 1 ½ oare. Mulțămirea se vedea zugrăvită pe fețele profesorilor și a elevilor. Pe la sfârșitul mesei d. director al cursului superior a ridicat un toast în onoarea și pentru viitorul elevilor ce au sfârșit cursurile, pentru succesul urmașilor lor și pentru prosperitatea Institutului Academic, aducând cu deosebire mulțămiri în numele Institutului elevilor din acest an care au mănținut cu demnitate onoarea Institutului Academic la esamenul de bacalaureat din această sesiune și în particular a citat pe d. A. Păcleanu, care în tot timpul cât a fost în Institut, de la I-ia clasă de liceu, s-a deosebit prin purtarea esemplară, având totdeauna locul I-i între camerazii săi și pe care l-a păstrat și la bacalaureat.

La acest toast au răspuns doi din elevi, esprimând sentimentele lor de recunoștință corpului didactic al Institutului Academic și urând prosperitate școalei a căria bănci le părăsesc astăzi.


CASA DE DEPUNERI
[21 mai 1876]

Notița din no. trecut privitoare la Constantin Arion, casierul dosit al Casei de depuneri și consemnațiuni, a fost ecoul unui vuiet public cam exagerat. Neputința de a constata la moment lipsele, repejunea cu care s-a dat ordine autorităților administrative de a-l urmări pe casier, a îmflat acest zgomot întru atâta încât evaluările lipselor acelei case alternau între 10 și 15 milioane lei noi.

Telegrama d-lui ministru de interne no. 7993 anunță că Arion s-a prins la moșie la dânsul, unde a încercat a se sinucide trăgându-și un pistol în gură. Situația Casei de depuneri nu este încă bine cunoscută până acum.


TURCIA
[23 mai 1876]

Telegrame din Constantinopole anunță că Sultanul Murad V au fost proclamat imperator prin grația lui D-zeu și voința națională. Predecesorul său au fost transportat în vechiul serai cu familia. Acest fapt s-a petrecut cu o liniște remarcabilă și cu bucurie publică. Trei zile au fost sărbătoare. Revoluțiunea au fost primită în mod favorabil de cătră lumea politică și finanțiară. Se crede că aceasta va înlesni soluțiunea deficultăților din Orient și se asigură că în noul minister va fi Midhad Pașa mare vizir, Khalil Cherif ministru al afacerilor străine și Sadik Pașa ministru de finanțe. Noul sultan au adoptat trei puncturi: o adunare permanentă de notabili, suprimarea Seraiurilor și reducerea listei civile la cinci milioane lei vechi.


FRANȚIA
[23 mai 1876]

Preocupațiunea principală este votarea în Senat a legei care reformează instrucția superioară și stabilește că atât diplomele de bacalaureat cât și gradele academice să se confere de cătră autoritățile scolastice ale statului său sub privigherea lor. Instrucția clericală din Franța nu putea fi mulțumită cu aceasta, din care cauză multe suplici din provințiile legitimiste cearcă a opri votarea acelor măsuri. Cu toate acestea legea se va vota și aceste petiții vor rămânea mai mult un protest decât o piedică. Altfel lumea politică e mișcată de schimbările din Orient.


GERMANIA
[23 mai 1876]

O telegramă din Ems spune că împăratul Alexandru II, aflând despre căderea sultanului Abdul-Aziz, ar fi fost atât de mișcat încât au căzut într-o apatie de două ore, în vremea căria n-a rostit un singur cuvânt. După aceea, oftând greu, și-au esprimat părerea sa de rău asupra sorții acelui suveran rău sfătuit.


ITALIA
[23 mai 1876]

Orașul Milan serbează al șaptelea centenar al victoriei de la Legnano (din 29 mai 1176), repurtate prin liga lombardă. Această ligă au uitat în fața străinilor urele și rivalitățile, a unit într-un singur mănunchi puterile italienești. Victoria de la Legnano au însemnat respingerea peste Alpi a germanilor, bătuți de o oaste improvizată din nobili, țărani și lucrători coalizați.


RUSIA
[23 mai 1876]

Jurnalele din St.-Petersburg sunt pline de amănunte asupra manifestărei făcute de toate clasele din Moscva în onoarea generalului Kaufmann, întors din Tach-Kend. Ele insistă asupra însemnătății pacifice a acestei manifestări și asupra discursului d-lui Tachnin, care au rostit dorința de a vedea pe general consolidând prin pace posesiunile Rusiei din Asia centrală. Generalul au răspuns promițând că în acest sens va împlini instrucțiile suveranului său pentru pacificație.


TURCIA
[26 mai 1876]

La Înalta Poartă s-a dat citire unui rescript împărătesc care anunță că se mănține cabinetul actual, că sultanul renunță în favoarea statului la 60.000 de pungi din lista civilă și la toate veniturile câte rezultă din averea privată a Coroanei. Rescriptul recomandează restabilirea ecuilibrului bugetar, îmbunătățirea grabnică a finanțelor și a instrucției publice, reorganizarea Consiliului de stat și a ministeriului justiției. Miniștrii sunt avizați de a propune o formă de guvernământ care să corespundă mai bine tuturor supușilor fără deosebire și să le asigure tuturor deplina libertate. Rescriptul termină cu dorința de a vedea întărindu-se și de acum înainte legăturile dintre imperiu și puterile străine și proclamă că M. Sa s-au suit pe tron prin mila lui Dumnezeu și cu voința poporului.

După citirea rescriptului un fetvah au anunțat în mod solemn detronarea lui Abdul-Aziz. Marele vizir au notificat tuturor reprezentanților Turciei din străinătate nemijlocita stabilire a unui proiect de reformă. Aceiași reprezentanți au primit de la ministerul lor următoarea telegramă:

După ce s-a lățit vești malițioase asupra sorții monarhului detronat, mă grăbesc să LE dezmint în mod formal și să vă comunic starea lucrurilor. Îndată după proclamarea sa, sultanul Murad din proprie inițiativă au ordonat ca unchiul său să fie înconjurat de tot respectul și de toate onorile cuvenite persoanei sale și i-au avizat drept rezidență pavilionul palatului împărătesc Cegheran de lângă Bosfor. Abdul-Aziz au adresat sultanului Murad o scrisoare autografă prin care recunoaște suirea pe tron a nepotului său și declară că renunță la coroană, și, având trebuință de liniște, dorește a trăi în retragere.


SERBIA
[26 mai 1876]

Ziarului unguresc Kelet Nepe i se scrie de la Belgrad că trupele sunt pregătite pentru o neîntârziată campanie. Corpul cel mai tare va trece peste Drina. Grăbirea acțiunei i se atribuie Rusiei. Numai puține zile ne mai despart de război, zice numita foaie. O corespondență din Belgrad a ziarului Pesther Lloyd constată că oamenii de stat ai Serbiei cred c-a sosit momentul cel mai propriu pentru începerea războiului. Corespondentul cunoaște numai un singur mijloc de a-l preveni, acesta ar fi realizarea planului vechi al voievodului Mihail Obrenovici, adică cesiunea Bosniei către Serbia contra plății unui tribut oarecare. Atunci Serbia s-ar însărcina cu pacificarea.

Ziarul Politische Correspondenz reproduce din foaia oficială a Serbiei o proclamație a consiliului municipal din Belgrad. Acest act nu are nevoie de nici un comentariu.


FRANȚA
[26 mai 1876]

O telegramă din Berlin a ziarului Times au produs neliniște în publicul francez. Acea telegramă spune că guvernorul Dalmației, baronul Rodici, ar fi fost însărcinat de principele Nikita de-a notifica guvernului său încheierea unui tractat de alianță ofensivă și defensivă între Serbia, Muntenegru, România și Grecia. Ministrul de esterne al României au dezmințit pe cale telegrafică această știre întru cât ea se atinge de România și declară că aceasta va continua de a sta în cele mai bune relații cu Poarta. Această știre au bucurat cu atât mai mult cabinetele din Londra și din Paris, cu cât se crezuse că România nu va mai recunoaște suzeranitatea sultanului Murad. Ministrul de interne au anunțat Consiliul de miniștri că împăratul Alexandru ar fi fost foarte iritat de schimbările de la Constantinopole. — Camera au verificat alegerea prințului Napoleon.


GERMANIA
[26 mai 1876]

Camera deputaților Prusiei luase oarecare hotărâri liberale cu ocazia votărei legei organice a comunelor urbane. Prin aceste hotărâri se mărginea mai cu samă dreptul guvernului de a confirma primarii. La a treia citire a legei n-au rămas însă mai nimic din acele hotărâri, căci ministrul de interne au declarat de-a dreptul că ele sunt inadmisibile. Prin această declarare liberalii-naționali au văzut periclitată legea însăși și au retras propunerile de modificație câte le făcuse, mai ales cea pomenită sus. La votul final proiectul s-a primit în mare parte astfel după cum îl redactase comisia. Schimbările din Constantinopole au făcut impresie bună asupra publicului.


[26 mai 1876]

Ministeriul instrucțiunei publice din Ungaria prin ord. no. 7576 adresat inspectorului școlar din Buda-Pesta dispune că, pe terenul cărților didactice existând concurență liberă, se poate folosi orișice carte scolastică, numai să nu fie în contrazicere cu legile statului. Drept care o aprobare specială nici nu mai este de nevoie. Această dispoziție, înlătură și urmele monopolului de cărți care exista până acuma în Ungaria. Aviz tuturor autorilor buni din România.


UN ZIAR NOU
[26 mai 1876]

Un ziar nou au apărut cu numele „Bacăul“. E de prisos a spune locul unde a apărut. Oricine poate să-l găsească.


[26 mai 1876]

Au ieșit de sub tipari „Darea de samă a direcției generale a poștelor și telegrafelor pe anii 1874 — 1875“. Poate că în această ramură a administrației România au ajuns statele vecine, căci într-adevăr mare deosebire între poșta noastră de astăzi și olăcarii de căi șchiopi cari reprezentau la noi comunicația înainte de 25 de ani.


SERBIA
[28 mai 1876]

Ziarul maghiar Nemzeti Hirlap află din Belgrad că corpul de oștire de la Drina se ocupă de vreo câteva zile cu clădirea mai multor pontoane. Guvernul își va schimba reședința din Belgrad la Kraguievaț. Între Panciova și Semlin s-a ordonat întărirea cordonului austriac. Consulul austriac și cel german au protestat în contra moratoriului sârbesc. Din această cauză principele Wreda, consul austriac la Belgrad, ar fi plecat deja la Pesta, spre a lua informațiuni orale.


FLORI STILISTICE DIN ZIARELE ROMÂNEȘTI
COMENTARII LA OPUL MANUSCRIS INTITULAT GEOGRAPHIA MARIUM PERITIONIS
[28 mai 1876]

La redacția Românului se află un manuscript, de un autor necunoscut, care tratează mai pre larg despre mări și țărmuri necunoscute încă. Taina cu care redacția cearcă a învălui descoperirile, făcute desigur de unul din colaboratorii săi, răsuflă totuși din când în când prin articolele numitei foi, încât se vede că membrii biuroului de redacție se adapă din acest manuscris plin de descoperiri nouă. Așa de ex. d. C. Arion, despre care lumea credea că-i la Văcărești, e mort de mult — el s-au înecat. Au fost îmbrâncit în oceanul celei mai triste pieiri. Din această notiță a Românului istoria critică a viitorului va deduce: încă în anul 1876 esista, după relații acreditate din acea vreme, trei mări numite ale pieirii și anume mare tristis, mare tristioris și mare tristissimae peritionis. Țărmurii acestora par a fi fost refugiul de predilecție al casierilor celor doritori de răcoare și singurătate; dar vai! periculos refugiu, căci locuitorii țărmurilor aveau obiceiul de a pune mâna pe ei și a-i arunca în cea din urmă din aceste trei mări, în oceanus tristissimae peritionis.

Învățatul chinezesc d. Iang-Keh-Tiang s-au arătat atât de interesat de articolul de fond din no. 5 al Salvărei Piteștilor încât dorește a intra în corespondență cu redactorii acelui ziar. Iată ce spune acel articol:

Dacă omenirea în genere de secole nu face alt decât a continua o luptă infinită, aceasta nu e decât numai ca să atingă un scop oarecare celor mai mulți necunoscut. Acest scop este cel mai sublim, pentru că el este fericirea și perfecțiunea omului, unicile condițiuni cari-l pot apropia de creatorul său.

Iang-Keh-Tiang a tresărit de bucurie la citirea acestor cuvinte și au esclamat: iată un om. Apocaliptica claritate al acelui articol, stilul cel corect și ușor al iluminatului necunoscut l-au făcut pe învățatul chinezesc să creadă că acest român este o nouă întrupare a lui Budha. Se aude chiar că mai mulți budhaiști din Honolulu au hotărât să facă o călătorie până la Pitești, ca să afle în sfârșit acel scop oarecare, celor mai mulți necunoscut și pe care redactorul Salvărei îl cunoaște atât de bine.

Tot în ziarul Salvarea se află o dare de samă asupra unei reprezentații teatrale. Iată câteva floricele stilistice ale scriitoriului piteștean.

Durerea ce încearcă o mumă despărțindu-se de fructul ei nu putea să fie mai bine reprezentată.

Publicul bucureștean și iașan au încoronat totdeauna pe acest artist cu laurii aplaudelor.

Paul Ditia este un rol dificil, un caracter escepțional, ceea ce face multă onoare d-lui Petreanu.

Sala nu era îndestul de plină cu toată micșurimea ei, și aceasta suntem autorizați a crede c-a provenit din cauza alegerei zilei de 21 curent Sânții împărați Constantin și Elena; mai cu samă aflându-ne în ajunul celor mai interesante elecțiuni mulți orășeni n-au putut veni.

(La Pitești trebuie autorizație pentru a crede ceva).

_____________


În ziarul Ialomița, care primejduiește prin aparițiunea sa fiecare duminică a târgușorului (URBEI) Styrbei, se face și literatură. Un tânăr plin de talent, cum se vede, publică în acea foaie Dramele Bărăganului, scriere originală (foarte originală!) contimporană. Prima parte: convertirea banditului, cârciuma de la cărare.

Iată textul începutului:


Era timpul înfiorător. Sara unei din cele din urmă zile ale lui fevruarie anul 1848 adusese cu sine un viscol spăimântător. Ninsoarea grozavă ce începuse de cu ziua, nu mai putea cădea. Ea era oprită de un viscol furtunos; și supunându-se astfel unui element mai puternic decât dânsa ea alerga rătăcindă prin aerul rece și aspru. Din astă cauză, se putea vedea locuri de imense întinderi neatinse de ninsoare. În alte părți însă, adecă în acelea unde vântul era mai puțin forte, ninsoarea cădea la pământ în mase colosale și ajutată de viscol ea se compacta, formând astfel niște munți înalți și teribili, încât orice trecere pe acolo devenea imposibilă… Ea găsise un loc mai bun de stabilit în întinsa câmpie a Bărăganului, al căruia diametru tăiat prin o linie puțin curbă spre răsărit, desparte în distanță de aproape 50 kilometri urbea Styrbei — care este astăzi reședința județului căruia aparține câmpul ce mergem a-i face cunoștința și care are un rol foarte important în scrierea noastră de comuna Sudiții, care este punctul limitant al acestui câmp în această direcțiune.
Nimeni, nici o ființă omenească nu ar fi cutezat a străbate acel câmp în acea noapte. Cu toate aceste evenimentele ce vor urma merg a ne dovedi contrariul. Chiar în acea noapte teribilă, pentru a căruia desciere pana nu e încă destul de abilă, viscolul și munții de zăpadă au fost nesocotiți. Urmele copitelor a unor cai vârtoși s-au găsit imprimate într-însa și chiar diformase munții ei gigantici.
Sunt oameni — fie de bună, sau rea condițiune — pe carii nimic nu îi poate reține de la îndeplinirea scopurilor lor. Ei au o voință fermă: sunt implacabili. Sunt atât de nestrămutați în voințele lor, încât cutează — și reușesc prea adesea — a lupta cu natura, cu elementele ei.
Trei oameni de această categorie, călări, au cutezat aproape de miezul acelei nopți teribile, părăsind locuințele lor, a pleca pe drum în direcțiunea de care am vorbit.
Bine înveștmântați și înfășurați în niște mantale mari pe deasupra cojoacelor lor de blană ei străbăteau acel câmp solitar. Se vede că-și cunoșteau destul de bine calea, căci, cu toată mulțimea și înălțimea troianelor ce întâlneau, ei urmau drumul înainte și căutau, mergând, a forma din timp în timp un fel de linie curbă din calea lor străbătută, adevărata formă a drumului ce am descris deja.
Din când în când, vântul aducea la auzul călătorilor noștri niște urlete grozave. Ele voiau să îi facă a înțelege că, osebit de ei, Bărăganul mai era străbătut în acea noapte și de o sumă de lupi.
Cu toate acestea, călătorii nu dedeau nici o atențiune acestor urlete. Poate că erau bine preparați de arme și bazau mult pe ele. Poate încă, că cauza care-i făcuse să întreprinză această călătorie în un așa timp va fi fost atât de presândă încât îi silise a risca chiar viața.
(ferească d-zeu să mai urmeze)
S. Feitelsohn
_____________

În curând, divule Feitelsohn!, vei întrece chiar pe d-nu Pantazi Ghica, carele, după cum propovăduiește Telegraful, este o autoritate în literatură. Așadar sempre avanti! ce dracu, ori caftan pân' în pământ ori ștreangul de gât.


TURCIA
[30 mai 1876]

„Times“ susține, pe baza unor informații a căror autenticitate o 'nchizășuiește, cumcă marele vizir au publicat un manifest prin care acordă amnestie insurgenților îndată ce ei s-ar declara gata de a propune supunerea lor și a încheia un armistiț de șase săptămâni. Acesta atârnă însă de mișcările necesare pentru concentrarea trupelor turcești și aprovizionarea cetății Niksici.

Ziarul Nord Deutsche Allgemeine Zeitung constată că situațiunea Europei e foarte critică. Cestiunea Orientului 'și pierde importanța în fața neînțelegerilor ivite între cabinetele europene. Germania neavând nici cel mai mic interes, zice numitul ziar, în privința afacerilor din Orient, se va sili a mănținea pacea europeană sprijinind din toate puterile sale toate stăruințele pacifice ce tind a regula și a stabili ordinea lucrurilor în Orient.

Ziarul Pester Correspondenz publică o telegramă din Belgrad prin care i se comunică că Muntenegrul, refuzând propunerea Serbiei d' a intra fără amânare în acțiune contra Turciei, ministrul-președinte Ristici ar fi adresat astăzi noului regim de la Constantinopol omagiele sale. Același ziar zice că consulul rus de la Belgrad ar fi plecat la Ems, după cererea d-lui Ristici, pentru a cere de la țarul ajutorul Rusiei în favoarea Serbiei.

Times publică o telegramă din Paris care zice că acum pare mai presus de orice îndoială că Rusia e de acord cu celelalte puteri și c-a consimțit a se mai amâna prezintarea memorandului la Poartă.


GERMANIA
[30 mai 1876]

Gazeta oficială Reichsanzeiger publică numirile în ministeriu a d-lor de Bülow, fost secretariu de stat, și Hoffmann, fost prezident al cancelariei imperiale.

Provinzial-Correspondenz scrie, la sfârșitul unui articol sumar asupra schimbărei din Turcia, cumcă guvernele care se hotărâseră a face Porții propuneri identice, prin această din urmă schimbare se văd în poziție de a amâna comunicarea propunerilor. Țelurile însă pe care puterile le-au avut în videre cu ocazia conferențelor vor rămânea aceleași și sub împrejurări schimbate; asupra căilor de a ajunge la ele va mai avea loc o nouă înțelegere între puteri. Unirea în principii, pe care se 'ntemeiau hotărârile de pân' acuma, și starea generală a Europei îndreptățesc la convingerea cumcă țelul comun se poate ajunge, păzindu-se pe deplin pacea europeană. — Provinzial Correspondenz mai pomenește despre amânarea voiagiului împăratului la Ems și adaogă că petrecerea împăratului Rusiei în acel loc de cură se va prelungi cu 8 zile. Amândoi împărații vor petrece câteva zile împreună. — Se zice că preste câteva zile vor avea din nou întâlnire prințul Bismark, prințul Gorciacoff și contele Andrassy.


CESTIUNEA ORIENTULUI
[2 iunie 1876]

Ziarul N. fr. Pr. în no. său din 9 iunie aduce estracte după cum susține autentice, dintr-o scriere a generalului Ignatieff intitulată: proiect pentru o soluțiune practică a Cestiunei Orientului. Proiectul e precedat de un studiu istoric și politic în care se dovedește cumcă cea mai mare parte a provincielor Turciei europene e cuprinsă de populații de rasă slavă și că a sosit vremea în care aceste țări să se guverneze prin ele înșile. Acest proiect puindu-se în vederea marelui principe moștenitor al Rusiei, acesta a răspuns că îl aprobă întru cât înlocuiește domnia turcească prin monarhi creștini, dar nu crede că o confederațiune între rase atât de deosebite, unele îndușmănite chiar, ar fi înzestrată cu o mare putere de viață. Împăratul însuși să fi declarat că felicită pe autorul proiectului, dar găsește că prezentul nu e potrivit pentru realizarea lui, sperează însă de a-l vedea într-o zi realizându-se.

Lăsând cu totul în sama ziarului vienez, nu totdeauna iubitor de adevăr, răspunderea autenticităței actului publicat, reproducem după el punctele principale a proiectului în cestiune.


Pe ruinele Imperiului otoman se vor ridica următoarele regate:
I) Regatul Bulgariei, care va cuprinde Bulgaria proprie și vilaetul actual al Dunărei, Tracia afară de litoralul Bosforului și al Dardanelelor, Macedonia și o parte din Tessalia.
II) Regatul Albaniei, care va cuprinde Albania, și Epirul afară de pașalâcul Prizrend.
III) Regatul Serbiei, consistând din Serbia proprie, pașalâcul de Prizrend, Herzegovina și Montenegro cu Bocche di Cattaro.
IV) Regatul României, cuprinzând România actuală.
V) Regatul Greciei, consistând din Grecia actuală, partea de sud a Tessaliei și insulele europene și asiatice ale arhipelului turcesc inclusiv Candia.
Regatul Bulgariei va avea suveran pe un principe din casa imperială rusască și va forma un stat de 6,25 milioane locuitori. Regatul Albaniei va primi suveran pe un arhiduce din casa de Austria și va forma un stat de un milion jumate locuitori. Regatul Serbiei se cuvine de drept principelui Nichita de Muntenegru, care astfel ar dispune de o populație de peste 3 milioane. În regatele României și Greciei se mănțin suveranii actuali. Partea din Tracia esclusă din regatul Bulgariei, adică Constantinopolul cu Bosforul și Dardanelele, cu țărmurii asiatici împreună, intră în posesiunea Rusiei. Constantinopolul devine centrul și avangarda unei nouă confederațiuni slave, la care pot lua parte și regatele României și Greciei, însă sub condiția cu totul specială de a se supune unei conduceri militare și diplomatice comune.


Tot în privirea Cestiunei Orientului N. Fr. Pr. mai publică următoarea scrisoare:


Schimbarea din Constantinopoli a pus în mare încurcătură diplomația puterilor de nord, mai ales însă pe cea austriacă și pe cea rusească. Diplomația acestor puteri se văzu în fața unui factor a cărui greutate și putere fuseseră ignorate și ea recunoscu că nu numai nu are țeluri cu perspectivă vastă, ci că n-are nici măcar bază pentru măsuri momentane; că ea, care-și închipuia a dirije Europa, era însăși împinsă și stăpânită de întâmplarea oarbă. Urmarea nemijlocită a acestei cunoștințe a fost o pripire ciudată, o neregulată îmbulzire spre a se scutura de nesiguranța penibilă a situației. Reprezentanții puterilor de nord se pusese cu furtunoasă grabă în relații oficioase cu noul regim de la Cornul-de-aur, fără, a ține samă, nici măcar de formalitățile obicinuite. Când reprezentanții puterilor continentale primiră cele întâi ordine urgente ca să deie relații asupra intențiilor noilor stăpânitori (în 1 iunie) ei erau mai toți de acord, întrebau în mod confidențial ce intenții are guvernul turcesc, spre a sonda dacă e consult de a aplica Porții renumitele propuneri. Răspunsul Porții nu prea era încurajator. Ea promise a-și îndrepta starea ei și că va da libertăți tuturor supușilor ei fără deosebire de confesie. A ușura pe creștini fără a lăsa să participe la aceste avantagie și stoarsa popula ție musulmană ar fi o nedreptate vădită și greșală politică. Tot concursul moral pe care Europa l-ar da Turciei întru împlinire acestei grele misiuni a guvernului său acesta îl va primi cu mulțămire. În orice caz însă trebuie timp. Guvernul turcesc nu vroiește a fi negligent, dar nici pripit. Acest limbagiu, plin de conștiință de sine, lăsa să ghicească că noua stăpânire are planuri bine răzgândite și voiește să le urmărească. Dar nu fu aprobată de toți reprezentanții. Între diplomații de la Bosfor se formară două tabere. Una primea rezoluția Porții ș-o încuraja, cealaltă păstra o rece rezervă. Dar cu câtă pripă se lucra din toate părțile putem judeca din împrejurarea că la 1 iunie se 'ncepuse jocul de întrebări și răspunsuri schițat mai sus, iar la 8 iunie retragerea puterilor de nord era un fapt împlinit deja.
Drept că, în vremea aceasta multe s-au întâmplat. Au fost un moment în care principele Gorciacoff au voit să riște tot pe o carte. În 4 iunie el spunea unui diplomat că în decursul a opt zile se va fi întâmplat cea dentâi ciocnire între turci și sârbi. Noul sultan era să nu fie recunoscut de către puterile de nord chiar dacă celelalte trei puteri mari l-ar fi recunoscut. Austria avea să ieie iarăși o poziție binevoitoare față cu insurgenții, adică să nu-și prea păzească granițele și să închidă portul de la Klek, pe când Muntenegrul și Serbia aveau să înceapă campania. Nu mai era vorbă despre așa numitele garanții, ci sultanul ar fi trebuit să primească în mod solemn memorandul din Berlin, care admitea intervenția armată din partea puterilor. Gorciacoff voia să-și pregătească o bază de drept pentru ceea ce voia să întreprindă mai târziu. Deci Rusia ținea la planurile ci încă și atunci când toată lumea le credea căzute, și Gorciacoff ar fi stăruit asupra memorandului din Berlin dacă nu s-ar fi făcut grave objecțiuni din partea Austriei și a Germanei. Țariul îi spusese cancelariului său că Rusia i destul de tare pentru a putea ceda, că el dorește pacea și concordia. Cancelariul observă că el va urma consiliile suveranului său, dar că Rusia trebuie să ție pace de bunăvoie, că nu trebuie să se lese silită la pace, că trebuie să o mănție memorandul din Berlin. — Când sultanul îl va fi acceptat, atunci autocratul tuturor Rusielor poate să-și manifesteze înaltele sale intenții, să fie element și îngăduitor.
Gorciacoff ar fi paralizat poate dorința lui Alexandru de a face concesii dacă celelalte două împărății n-ar fi venit în ajutorul țarului împrotiva propriului său ministru. Din Viena și Berlin i s-au făcut la Ems comunicate limpezi, cari nu pomeneau cu nici un cuvânt despre amânarea alianței, dar spuneau fără rezervă că în aceste două orașe ar fi venit declarații peremptorii cumcă dacă dorințele lui Gorciacoff s-ar împlini, pacea europeană nu se mai poate mănținea. Acestea avură efect asupra țariului, căci în 7 iunie el spune unui diplomat italian cuvinte care-l vor face pe Gorciacoff să înceapă retragerea dacă nu voiește să piardă încrederea suveranului său.
Așadar se poate spune lumei că alianța între cele trei împărății stă, adică vegetează mai departe, și acțiunea lor diplomatică e amânată.


[2 iunie 1876]

Renumita romanțieră franceză Aurora Dudevant, cunoscută sub numele literar de George Sand, a murit. Această femeie rară prin talente, energie de simțământ și frumusețe e de origine germană. Despre partea tătâni-său se trage din Moritz de Saxa, fiul natural al regelui August II, despre partea mumei sale se trage din familia conților Konigsmarck. Relațiile ei cu Jules Sandeau, Alfred de Musset, abatele Lammenais, Francisc Chopin, prințul Napoleon (mai târziu Napoleon III) sunt destul de cunoscute; ele nu pot însă forma obiectul unei scurte notițe necrologice.


POTCOAVE ORTOGRAFICE
[2 iunie 1876]

Cetim în Curierul Bolgradului:

Micul format al ziarului nostru, abondentul interesant material quu quare am potea umple zilnic o așa foiță, espiegleriile que ne joacă Capul — lucrătoriu al Imprimeriei și suciturile quu quare se silește honnorabilul commitetu al Școalei centrale (domnul, patronul și padișahul unor însemnate resurse) de a ne face qua să ne dezgustăm noi de d-lor și d-lor de noi — toate aqueste ne fac de a restrânge și aquum deodată revista noastră etc. …

Aqueste spuse, rugăm pe d-nul prefect al județului de a nu se lăsa a fi influențat de unele partizi, de hómmeni quu o potere zilnică, de jurăminte și de promisiuni de căință. Quăqui toate quote ei vor spune, vom reveni iarăși la proverbul „Lupul părul îl schimbă, dar naravu nu; Niqui salcia pom niqui ciocoiul hommu“

— Bravo Qurierul Bolgradului, ziar politiqu, quomerquial, agriquol! Minte la el cât glas la pește.


GERMANIA
[4 iunie 1876]

Scrisoarea către suverani care notifică suirea pe tron a sultanului Murad al V se așteaptă să sosească încă în cursul săptămânei acestia. Kreuzzeitung află din Ems că contele Karolyi ar fi plecat, după ținerea unor conferențe la Paris, împreună cu ambasadorul francez Gontaut Biron.

O corespondență oficioasă a ziarului Norddeutsche Allgemeine Zeitung afirmă că Anglia ar fi primit fără nici o rezervă primitivul program de reformă al lui Andrassy și că revenirea asupra acelui program e în stare de a pune în deplin acord pe toate puterile. În măsura în care sultanul Murad va corespunde cu așteptările de reformă, și spiritele lumei se vor liniști și astfel va dispărea presiunea care încarcă guvernul rusesc. În orice caz memorandul din Berlin, nemaicorespunzând cu situația, a fost amânat și au pierit orice grijă de conflagrarea alianței celor trei împărați.

Maiorescu, care după încheierea unei convenții comerciale germano-române a plecat la București, are să fie numit agent diplomatic pe lângă curtea imperială.

Gazeta de Strassburg, care stă în relații cu cancelariul imperiului, publică din când în când articole inspirate asupra Cestiunei Orientului, a cărora adresă este desigur apropiatul Paris, căci foaia, apărând în două limbi, se cetește cu interes de cătră francezi.


SERBIA
[4 iunie 1876]

La întrebările Porții, care ceruse esplicațiuni asupra înarmărilor sârbești, guvernul Serbiei au afirmat intențiile sale pacifice. Principele Milan au răspuns că, insurecțiunea ajungând până la granițele Serbiei și împresurând țara toată ca cu un inel de fier, principele s-au văzut silit de a-și înarma poporul pentru a-l liniști, dar că n-ar avea nici cea mai mică intenție dușmănească împotriva Porții, căci Serbia își dă sama de împrejurarea că, puterea ei răsare din integritatea Imperiului otoman. Spre stabilirea bunelor relațiuni, Serbia va trimete un agent special la Constantinopole, a căruia numire i se va notifica Porții prin agentul diplomatic al Serbiei.

Nu este adevărat că tribunalele și școlile ar fi fost închise, după cum anunțase o telegramă din Berlin.


TURCIA
[4 iunie 1876]

Sultanul au cerut de la marele vizir ca să i se propuie proiectul de reformă a guvernământului și declară totodată că e dispus de a-l primi. Midhat Pașa e însărcinat a elabora proiectul pentru convocarea unui Consiliu Național și a se ocupa în special cu finanțele și cu regularea budgetului. Tezaurul privat al ex-sultanului Abdul-Aziz nu ajunge nici suma de 100 milioane franci. Capii insurgenților din Herzegovina sunt dispuși de a se folosi de armistițiu și de a intra în tratări. Notificarea autentică va avea loc când capii se vor fi înțeles între sine.


OTRĂVIRE
[4 iunie 1876]

Un spițer din Iași, după ce se despărțise de nevasta sa întâia, intrase în relații cu o fată de origine — cum se zice — polonă cu care a trăit mai multă vreme. Spițerul voind să se însoare din nou a plecat în Rusia pentru a-și căuta mireasă. La întoarcerea sa în țară au declarat amorezei sale că a hotărât a se însura din nou, hotărâre cu care ea se vede că s-au arătat mulțămită. Alaltăieri, miercuri, spițerul a petrecut sara împreună cu fata despre care e vorba, cu care ocazie se vede că își vor fi luat adio și au băut împreună vin. După ce băuseră, fata-i spuse că de acum înainte tot ea are să fie nevasta lui, că tot cu dânsa se va cununa pentru totdeauna. Întrebată fiind ce voiește să zică cu aceste cuvinte, ea-i declară cumcă i-a dat vin otrăvit și că ea singură a băut asemenea din acel vin. Spițerul alergă repede acasă, dar căzu înaintea porții și strigând după ajutor, fu pus de către calfele sale în pat, care-i și deteră, un antidot încât până acuma încă trăiește. Fata însă a murit chiar în acea sară de efectele otrăvii. Ea zace întinsă în bolta mortuară a spitalului Sf. Spiridon unde, după cât auzim, astăzi se va face autopsie.


MILETICI ASUPRA PRINȚULUI MILAN
[4 iunie 1876]

Ziarul unguresc Magyar Polgár, aducând știri asupra situației din Serbia, spune că Miletici (capul partidei politice a sârbilor din Ungaria) agitează în contra prințului Milan și recomandează sârbilor să-l alunge dacă nu va declara război turcilor. Între altele Miletici ar fi spus și următoarele cuvinte: „Milan nici nu-i din sângele Obrenoviceștilor. Priviți la capul lui și vedeți că fizionomia sa e o fizionomie curat românească“. Aceasta desigur că nu-i un defect. Dacă am fi noi atât de puritani ca sârbii, câte capete bulgărești și grecești ar trebui să dispară dintre deputați, profesori, magistrați, șefi de partidă etc.!


[6 iunie 1876]

Relativ la notița Otrăvire, publicată în no. 62 al Curierului de Iași, medicul primar al spitalului Pașcanu, d-nul dr. Lukaszewcki ni trimite o dare de samă care rectifică notița și răspândește lumină asupra modului în care d-sa a combătut veninul. D-sa spune că d-nul asistent al farmaciei a dat otrăvitului o cantitate mare de lapte, albuș de ou etc. și că în urmă venind d-sa însuși la fața locului au ordonat un vomitiv și mai puternic și în urmă au rânduit acid tonic și cloroform, ceea ce avu de efect liniștirea bolnavului. Ceea ce ne-a surprins însă în această rectificare este că ni se ia oarecum în nume de rău espresiile spițer și calfă de spițer. Aceasta este mai mult un semn al timpului, un semn că mult trebuie să se fi corupt limba românească pentru ca fiecare cuvânt mai vechi să fie luat drept o espresie de de considerare, ceea ce — se 'nțelege — nici n-am avut de gând. De aceea d-nul dr. ni va ierta să-i spunem că spițer este cu totul ecuivalent cu germ. Apotheker, iar calfă cu Gehilfe, iar vorba Apothekergehilfe id est calfă de spițer nu știm să se fi privit vreodată ca o espresie de dispreț, decât doar din când în când în conștiința nefericitului nostru secol, în care oamenii au început a se rușina de numele onestei și folositoarei lor meserii. Căci d-nul medic va concede că, oricâte titluri s-ar mai adăogi acestei meserii, ea rămâne ce este — o meserie (Gewerbe) și nicidecum o știință, căci ea consistă în executarea mecanică a ordinațiunilor medicilor și judecata individuală joacă un rol foarte modest în acest ram de activitate.

Împrejurarea că în limba germană există mai multe expresii pentru activități analoge, că ajutatorii altor meserii se numește Gesellen, nu îndreptățește defel de a pretinde și de la limba românească deosebiri limbistice — după a noastră părere cu totul de prisos. Căci nouă ni se pare că oricât de identică ar fi expresia, nimănui nu-i va veni în gând de a confunda pe un maestru care fabrică sticle pentru telescopuri cu cel care fabrică sticle de vin, nici pe un spițer, care-n zilele noastre trebuie să posedeze studii solide din științele naturale, cu vraciul evului mediu, a cărui arte consista mai cu samă în scoatere de măsele și punere de bleasture. Natura acestei munci a devenit alta și e mai nobilă, iar cuvântul au luat de mult înțelesul pe care i-l indică ea. De aceea credem a avea dreptul să nu ne speriem de rigoroasele farmaceutice și să admitem neapărat numirile facultăților medicale pentru însemnarea tuturor activităților. Atunci am trebui să numim pe fiecare student de ex. vir juvenis ornatissimus, care este asemenea o numire care nu are ecuivalent real. Tot astfel diploma de farmaceut poate să conție numiri măgulitoare, dar noi știm că un candidat în teologie are nevoie de o cultură pregătitoare mult mai înseamnată în științele naturale chiar decât un farmaceut, căci de la cel dentâi se cere bacalaureatul, de la cel din urmă nu. Cu toate acestea recunoaștem îndreptățirea oricărui profesionalist de a pretinde să fie numit după cum îi convine mai bine și rugăm pe onor. cetitori să 'nțeleagă asistent în loc de calfă.


NEFERICITUL X

[Articol cu paternitate incertă]

[6 iunie 1876]

Toți ascund scăpările lor din vedere după această nefericită literă pe care lumea o încalică. Dacă un naturalist prinde un corb și-l ține în casă ca să vadă dacă această pasere trăiește într-adevăr o sută de ani, el se numește X. — Dacă un tânăr, vrând să știe de-i șede bine când doarme, își închide ochii și se uită în oglindă cu ochii închiși, se numește X. — Dacă unul, vrând să-și vândă casa, ia o bucată de carămidă și, la strigarea vânzărei, o arată ca pruba casei, numele lui tot X. Altul, vrând să prind-un șoarece ce i-a ros un manuscript asupra epocei lui Mircea cel Mare, a luat o bucată de carne-n gură și, stând la bortă, aștepta să vie șoarecele ca să puie mâna pe el — X. X visează noaptea c-a călcat într-un cui și a doua zi își oblojește piciorul, iar Y-i zice: „Bine-ai pățit! de ce dormi noaptea fără cizme-n picioare“. Altă dată X întâlnește pe Y:

— Frate, am auzit c-ai murit, adevărat va fi sau nu?

— Dar nu vezi că trăiesc?

— Așa e, dar cel ce mi-a spus c-ai murit este cu mult mai vrednic de crezut decât d-ta.

X, auzind că cine are barbă lungă este neghiob și întâmplându-se el cu barba mare zice în sine: „S-apuc barba cu mâna și cât-a trece din mân-afară s-o ard la lumânare, ca să nu cad în acest ponos“. Zicând o și făcu; dar aprinzându-se barba îl arse la mână și, luându-și mâna de la barbă, arse barba toată și proverbul se împlini.

X, călătorind c-un chelbos și c-un bărbier, hotărâră ca noaptea să păzească fieșcare cu ceasul său. Fiind ceasul întâi al bărbierului, vru să glumească cu X și-i rase capul când dormea. Viind ceasul lui X, bărbieru-l deșteptă. X, puindu-și mâna-n cap să se scarpine și găsindu-l gol de păr, socoti că el este chelbosul și zise cătră bărbier: „Prostule! în loc să mă scoli pe mine, tu ai sculat pe chelbos!“

X vede o casă frumoasă și zice: „O ce minunată casă! oare aici s-a zidit?“


[9 iunie 1876]

De mai multă vreme se manifestează în opinia publică a țării dorința de a vedea întemeindu-se o industrie proprie și națională. Dar aceste tendințe și aspirații foarte deosebite n-au fost privite de aproape, nici nu s-au studiat condițiile necesare sub care o asemenea industrie s-ar putea naște. Studiul ce-l publicăm mai la vale împlinește această lacună. El este estras din cartea cafenie (a corespondenței diplomatice) pe care contele Andrassy au supus-o în mai a.c. amândoror delegațiunelor Austro-Ungariei. Studiul figurează sub numirea de raport al d-lui cavaleriu de Bosizio, viceconsul c.r. Nu putem tăgădui că raportul conține vederi destul de întemeiate și, dacă pe ici pe colo unele puncte sunt poate cam pre pesimistic tratate, desigur că nu autorul, ci împrejurările al căror martor este l-au îndreptățit de a avea numai foarte modeste speranțe în viitorul mișcărilor economice din România.

Dar tocmai acest pesimism de vederi ne va face să revenim asupra acestui studiu, prețios din multe puncte de vedere, când ne vom încerca a arăta că unele din premisele studiului, deși sunt esacte, totuși nu îndreptățesc la concluziile făcute de autor.


ANGLIA
[9 iunie 1876]

La o interpelare a lordului de la Warre, Earl of Derby a răspuns că, prin tractatul încheiat la Paris la 1856, Anglia, Francia, Italia și Austria au luat asupră-le îndatorirea de a mănținea neatârnarea și integritatea Imperiului otoman, iar atentarea la acea neatârnare constituie un casus belli. Derby crede că e periculos de a discuta de pe acum cazurile în cari stipulațiile ar deveni obligatorie pentru părțile contractante și așteaptă ca aceasta să se hotărască mai bine prin constelația concretă a împrejurărilor. În garanția acelui tractat sunt cuprinse și România și Serbia, dar nici o putere nu este îndreptățită de a interveni la conflicte ce s-ar ivi între Poartă și statele subtributare, ci de a o păzi numai de atacuri care i-ar veni de dinafară.


BELGIA
[9 iunie 1876]

În urma învingerei în alegeri a clericalilor, în mai multe orașe mari ale Belgiei s-au ivit grave neorânduieli, dar mai cu samă în Anvers. Mase de popor au avut serioase ciocniri cu garzii orășenești, iar acești din urmă au dat foc.

Mulți din tumultuanți au fost împușcați, mulți arestați. Astfel se anunță din 15 iunie c. că o colonă de mii de oameni străbătea ulițele orașului Anvers strigând „Trăiască regele! Jos Malou! Demisia!“ Primarul acestui oraș au amenințat că-și va da demisia dacă guvernul ar voi să-l silească ca să ceară ajutorul trupelor pentru înădușirea tumultului. În Bruxelles e liniște deplină.


TURCIA
[9 iunie 1876]

Omorâtorul lui Hussein-Avni ș-a lui Rașid Pașa avea de gând să omoare numai pe cel întâi. Ministrul de război auzise mai dinainte despre vorbele amenințătoare și ura acestui ofițer și din cauza aceasta voise să-l depărteze. Dar, dorind a nu provoca în momentele de față turburări, nu l-au înlăturat, după cum ușor putea s-o facă în urma amenințărilor ce le auzise. Acest din urmă considerent avea să devie fatal. Sultana Valide primise știre despre turbarea maiorului Hassan. Ea se folosi de ocazie spre a se răzbuna împotriva lui Hussein-Avni, căci asupra nimănui ea nu era atât de pornită ca asupra ministrului de război. Cauza e că Hussein-Avni păruse a sprijini mai mult schimbarea succesiunei pe tron în favoarea lui Iussuf-Izzeddin și totuși în urmă a fost cel mai activ la răsturnarea lui Abdul-Aziz. Mama acestui din urmă îl întărâtă și mai mult pe Hassan — care și așa-i era supus — și-i netezi drumul prin spioni. Un alt motiv politic mai însemnat nu exista. Din contra, dacă mai există o partidă, grupată împrejurul flamurei sultanului căzut, aceasta putea să fie numai partida conservativă din Turcia, la care sultana Valide au pierdut acuma și cel din urmă prestigiu, căci ea e complice la moartea aceluia în care partida conservatoare și toți amicii unei procedări energice își pusese speranțele lor. S-au luat măsuri pentru susținerea ordinei, periclitată nu atât de populația musulmană, ci de alți factori, căci doresc să se folosescă de turburări. — Maiorul Hassan au fost spânzurat. — Savfet Pașa e numit ministru de esterne, Kherim Pașa ministru de război, Khalil Șerif Pașa ministru de justiție.


CREZUL BEȚIVILOR
[9 iunie 1876]

Nu-i lipsită de originalitate parodia crezului ce o publicăm mai la vale și care-i demnă de vestitul Leonat, a cărui vorbiri cu haz au făcut pe părinții noștri să râdă și să petreacă cu cea vreme. Cine din cei mai bătrâni nu cunoaște pe vestitul Leonat din Longobarda.


Care se hrănea cu barda,
Om nu mare la statură,
Dar făcut spre băutură.


Testamentul lui frumos, prin care lasă în limbă de moarte ca să fie îngropat cu gura la cep, e mai cunoscut decât crezul mult evlaviosului Leonat, pe care iată-l:

Crez într-un cazan, tatăl al mai multor vedre, făcătoriul vinului și pelinului și într-unul născut fiul strugurului, născut iar nu prefăcut, care din viță s-au născut mai înainte decât toate foloștinele, profir din profir, roș adevărat, care are fața romului, din care beția s-au născut. Carele pentru noi băutorii și pentru a noastră mântuire s-au coborât din deal în vale și s-au întrupat din must și din curătoare. S-au tescuit și s-au dat cep a treia zi după ce au fiert și s-au suit în deal la cramă și s-au pus de a dreapta lui Stoian vierul, care iarăși va să vie cu sfredelul cel mare să cerce vinul și pelinul, a căror băutură nu va mai avea sfârșit. Și într-o ocă plină, domnul dătător de viață bețivilor, cărora ne mărturisim, că de-mpreună purcedem cu oca și cu paharul (?)

Așteptăm ieșirea părului prin căciulă și a coatelor prin mintean și târnuirea hărțăgoșilor ce va să vie după beție. Amin.


[13 iunie 1876]

Frumoase intențiuni — nu-i vorbă — și n-avem nimic de zis în contra lor. Dar nu vor găsi oare cititorii noștri că oarecare cunoștințe de gramatică, interpuncțiune și stilistică n-ar fi cu totul de prisos la acel onorat oficiu? Mai ales în perspectiva acelor interesante investigății științifice pe cari are de gând să le facă?


TURCIA
[13 iunie 1876]

Scrisoarea pe care sultanul Murad V a fost primit-o a doua zi după suirea sa pe tron de la ex-sultanul Abdul-Aziz zice din cuvânt în cuvânt acestea:


După ce m-am încredințat lui Dumnezeu, mă încredințez Maiestăței Voastre. — Vă felicit pentru suirea voastră pe tron și vă esprim părerile mele de rău că n-am putut servi națiunea după dorințele ei. Vă urez vouă să obțineți acest rezultat.
Sper că Maiestatea Voastră nu va uita că am pregătit mijloacele eficace pentru conservațiunea și pentru onoarea Imperiului. Vă răcomand a cugeta bine că aceia care m-au pus în această situațiune sunt soldații pe care i-am armat cu mâna mea proprie. Și fiindcă eu am arătat întotdeauna o calitate, aceea de a ajuta pe cei oprimați de umanitate, vă rog să mă scăpați de locul strâmt și supărător în care mă aflu, destinându-mi o reședință mai cuviincioasă. Vă felicit pentru faptul că coroana a trecut în familia lui Abdul-Medjid Khan.
Abdul-Aziz.


Poarta a primit notificarea oficială că în curând d. Kristici va sosi la Constantinopoli, spre a felicita pe sultan în numele prințului Serbiei. Ziarul „Phare du Bosphore“ anunță formarea a două corpuri de oștire și anume unul la Beikos de 80.000 oameni, celalt la Smyrna de 60.000 oameni.


PENTRU COMEDIA CEA DE OBȘTE
[13 iunie 1876]

Un manuscript din 1790, cuprinzând gândirile lui Oxenstierna arată cam în ce chip aveau obiceiul de a privi strămoșii noștri lumea aceasta. Iată ce zice un pasagiu din acea carte:

Lumea este priveliște, oamenii sunt comedinanții, norocul împărțește jocurile și întâmplările le alcătuiesc. Teologii ocârmuiesc machinurile și filozofii sunt privitorii. Bogații prind locurile, cei puternici apucă locul cel mai înalt, și la pământ sunt săracii. Muierile aduc răcoreală și cei necăjiți de noroc iau mucul lumânărilor. Nebuniile alcătuiesc întocmirea cântecelor și vremea trage perdeua … Lumea vrea să se înșele — înșele-se dar. Deschiderea comediei începe din lacrămi și din suspinuri. În lucrarea cea dentâi se arată pricinele cele nebunești a oamenilor. Cei făr-de simțire bat în palme ca să arate a lor bucurie, cei înțelepți fluieră jocurile. Cel ce intră plătește la ușă un ban ce se numește osteneală și ia în locul lui un petec pecetluit ce însemnează neodihna cât își va ținea locul. Schimbarea pricinilor îi zăbovește puțin pe privitori. Împletiturile cele bune sau rău împletite fac să râdă filozofii. Acolo se văd urieși care deodată se fac logoși (?) și logoși, cari făr-de veste se fac mari și vin la o înălțime făr-de măsură. Acolo se arată oameni cari se par că au toate măsurile și paza ce s-ar putea socoti ca să nu lese drumul cel adevărat care duce la sfârșitul ce-și pun înainte; în vreme când despre altă parte cei nebuni și făr-de grijă apipăie ușa nenorocirilor lumești. În scurt: acest fel este comedia lumei aceștia, și cela ce vrea să aibă zăbavă cu liniște să se puie într-un unghi mic de unde să poată cu odihnă ca să fie privitoriu și unde să nu fie nicidecum cunoscut, ca să poată fără de grijă a o batjocori după cum i se cade.

Nu mai puțin interesante sunt proverbele românești asupra comediei cei de obște. Iată câteva:

Lumea-i ca o oglindă în care se gătește omul ca să arăte precum nu este, ea-i ca o comedie în care fiecare joacă rola sa și unde cel mai de râs prinde locul cel mai bun. Ea e ca un liman unde unul sosește și altul purcede; unul se bucură de cel ce vine ș-altul se întristează de cel ce purcede. Ea i ca un spital plin de orice patimi. Ea i ca un birt cu două porți deschise, pe una intră, pe alta iesă; beau, mănâncă și se duc; unul pe altul nu se cunoaște cine intră și cine iese. Lumea-i ca un bâlci unde unii cântă, alții joacă, unii vând, alții cumpără, unii beau și chiuiesc, iar alții numai privesc. Toate-n ea ca ziua vin și se duc. Precum în fundul mării stă mărgăritariul și mărgeanul și în fundul pământului pietrele cele mai scumpe, iar pe fața mării toate mortăciunile, așa și în lume: cei vrednici și cinstiți — ascunși și nevăzuți, iar cei nerozi în cinste mare. Lume fără nebuni, ca pădure fără uscături — nu se găsește.


TESTAMENTUL LUI IOAN OTETELIȘANU
[16 iunie 1876]

Otetelișenii sunt cunoscuți ca patrioți ai Țărei Românești și de-aceea nu ne prinde mirarea de-a vedea la ce frumoase scopuri au destinat acest boier bătrân averea sa. Încă pe la anul 1830 vedem figurând un Otetelișanu în Societatea filarmonică, vedem cum începătorul teatru românesc tipărește repertoriul său, nepretențios și cu toate acestea ales, dintr-un fond al căminarului Otetelișanu. Uzufructul averei răposatului Ioan Otetelișanu, reprezentând o rentă de 150 până la 200 de mii de lei noi, rămâne după testament la dispoziția soției sale. Iar după moartea acesteia, averea aceasta va forma un fond pentru crearea unui institut de fete cărora — zice testamentul — li se va da învățătura și creșterea ce se cuvine unor mame de familie fără pretenții și fără lux. Escedentul eventual al averei se va capitaliza și va constitui pentru elevele acelui institut un fond de zestri, cari însă nu vor putea fi nici mai mari nici mai mici decât de două sute de galbeni.

D-nii Ioan Câmpineanu și Ioan Calinder sunt numiți prin testament administratorii bunurilor lui Otetelișanu. Ei vor avea a stabili programul de studii al institutului, repartiția veniturilor, constituirea zestrilor. Vor putea să delege din parte-li persoane care să perpetueze dreptul de administrație și să mănție unitatea de direcție a fondațiunei Otetelișanului. În acest bărbat recunoaștem generația trecută a Țărei Românești; binevoitoarea, patriotica generație care forma floarea Țărei Românești înainte de 1848. De la anul acesta începând, românii au pierdut simțul istoric. Cuvinte nouă fără cuprins, oameni noi fără trecut și fără valoare, o limbă păsărească în locul vrednicei limbe a strămoșilor, instituții nepotrivite cu trebuințele modeste ale țăranului dunărean au înăbușit frumoasele și spornicele începuturi ale unei literaturi într-adevăr românești, ale unui naționalism nu de fraze banale, ci d-un cuprins real, Nu-i minune dacă în mijlocul unei dezvoltări care, cu suflarea sa nelegiuită, au rupt fir cu fir toate tradițiile istorice, au risipit piatră cu piatră vechea comoară a averei sufletești și materiale a poporului românesc, oamenii mai vechi s-au dat uitării, încât abia se mai auzea de ei, și că vin a reîmprospăta numele lor în memoria unor urmași nedemni prin tristul și ultimul act de iubire către neamul lor, prin testament. Fie-i țărâna ușoară și amintirea neuitată.


AUSTRO-UNGARIA
[18 iunie 1876]

În urma știrilor alarmante din Belgrad, slavii din sudul Ungariei (granițele militare) sunt foarte agitați. Din granița militară croată se vestește că la Plasko 400 de insurgenți herțegovineni, stârniți prin preoți, s-au hotărât a merge în luptă pentru sfânta cauză. La fruntarie aveau să primească din partea unui comitet secret arme; dar, fiindcă acestea se confiscaseră, ei n-au cutezat a trece frontiera. Îmblând fără țintă, o patrulă care-i întâlni i-au invitat să se supuie, iar ei au împușcat. Atunci patrula au răspuns asemenea cu focuri, de care doi herțegovineni au fost greu răniți. În Plasko, vatra agitațiunilor, sârbii au depărtat portretul împăratului Austriei din sala consiliului comunal și au atârnat în locu-i icoana Sf. Lazăr. Deasupra turnului bisericei au înfipt o flamură cu inscripția: Zivio Serbia. Mulți lucrători de la drumul de fier au trecut la insurgenții din Herzegovina. Ziarele oficioase ungurești susțin cumcă guvernul nu e de loc surprins de întâmplările de la Dunăre, ci le-a prevăzut pe toate și au luat toate măsurile de precauțiune întrucât privește interesele monarhiei.

Altfel și în privirea României Austro-Ungaria pare a lua măsuri de precauțiune — cel puțin ziarele din Ardeal vestesc că o comisie specială va inspecta în decursul lunei iulie obiectele de fortificație, iar mai cu samă trecătorile munților Carpați dintre România și Transilvania, și va hotărî cari din aceste trecători ar fi cu cale să se fortifice. N-aibă frică! Vavilonienii au alte treburi.


SERBIA
[18 iunie 1876]

Despre poziția strategică a oștirilor sârbești se vestesc următoarele. Ele sunt împărțite în trei divizii. Cea dentâi, divizia Ciacika se compune din brigadele Studniț, Ciacik și Uziz și dintr-un corp de voluntari sub arhimandritul Dușici. Tăria acelei divizii, comandată de generalul Zach, e de 22.000 oameni, ea este așezată la frontaria de sud-vest. Corp de armată și mai tare este cel ce stă lângă râul Drina și e comandat de Rauko Alimpici. Consistă din două divizii de câte trei brigade. Efectivul acestui corp (fără rezervă și voluntari) e de 26.000 oameni, cu voluntari de 30.000. Acolo sunt și 50 de pontoane. În fața acestui corp se pregătesc și turcii și se adună acolo în mare număr. Zwornicul-mare, Zwornicul-mic și Sokar au primit garnizoane tari. În Zwornicul-mic sunt 3000 sedifi, în cel mare 11.000. Dar punctul de gravitație a operațiunilor sârbești este în valea Moravei. De la mersul întâmplărilor în acest punct vor atârna toate. Alexinaț e cartierul general al armiei de sud, pe care o comandează generalul rusesc Cernaieff. Această armie consistă din mica oștire permanentă și din clasa I-a a milițienilor. Tăria ei e de la 45 pân' la 50 de mii de oameni. Avangardele ei sunt postate pe liniile fruntarielor. Oștirea turcească dimpotriva acestui corp se razimă pe lagărul fortificat de la Niș.

După știri telegrafice din 27 iunie st.n., astăzi în 18/30 principele Milan ar fi trebuit să plece la armie, după ce va fi publicat un manifest de război; iar mâni, în 1 iulie avea să se proclame Serbia întreagă în stare de asediu.


SERBIA
[18 iunie 1876]

În numărul trecut am arătat că ziarul oficios al ministeriului unguresc, desigur bine informat, crede că războiul între Serbia și Turcia e inevitabil. După Coresp. politică s-ar fi luat toate dispozițiile ca oștirea sârbească să poată intra la 27 iunie în poziție strategică. Dacă se va face ruptură cu Poarta — foarte probabil, dar nu inevitabil — acțiunea militară va începe abia în întâile zile ale lui iulie. Principele Milan va pleca din capitală la armată, dând o proclamație ecuivalentă c-un manifest de război. Misiunea ce se dedese lui Kristici pentru curtea din Constantinopole, pusă deja în executare, au fost suprimată. Toate aceste știri Cor. pol. le-aduce sub data de 24 iunie; iar astăzi avem în 30. La noi circulează zgomotul — pân-acuma neadeverit — că Serbia ar fi și declarat război Turciei. Deși Cor. pol. este un ziar slavofil, totuși știrile ce le aduce nu sunt lipsite de fundament. Va să zică înainte de 3 zile armata sârbească s-au dispus a începe și poate că de acum peste trei zile întâi vești de război de preste Dunăre. Dar Vavilonul ce va face? Exerciții stilistice. Greco-bulgarii din Vavilon vor mai aprinde câte trei masalele (jurnalistice) în fiecare județ, vor pune Mexicul și Indostanul la cale, vor da sfaturi lui Gorciacof și lui Bismarck și vor spune minciuni unii de alții — până ce Prutul se va revărsa în urma ploilor. Atunci, care cum va scrie, acolo i va îngheța mucul condeiului. Știut este: satul arde baba …


ZIAR NOU
[18 iunie 1876]

Ca toate celelalte — politic, literar, comercial și agricol — este și cel nou, apărut sub numele „Craiova“. Politica, literatura, comerciul și agricultura sa apar deocamdată numai o dată pe săptămână, dar ni se promite fericirea cumcă va apărea de două ori. Spre caracterizare, următoarele din apelul cătră cetățeni: „Câțiva juni, modești poate prin cunoștință, dar forți prin tăria principiului și caracterului care-i unește, asociându-se într-un comitet, și-au propus ideea de a redacta un ziar stabil și cu totul independent“. Deși acești juni sunt modești poate prin cunoștințe, totuși „înmulțirea ziarelor este un pas mai răpede spre lumină, o piatră mai mult ce se adaogă la temelia edificiului social“. Poate! Mai știi? Dar umilita noastră părere este că ar fi fost mai bine ca mai întâi să se dezmodestifice cunoștințele respectabililor câțiva juni, căci ceea ce ne desperează nu sunt pe atâta bătrânii pe cât tinerimea noastră.


SERBIA
[20 iunie 1876]

Lipsa unui biurou telegrafic de corespondență și greutatea cu care ziarele noastre își procură noutățile din străinătate ne face ca mai întotdeauna să înregistrăm știri publicate cu două, trei zile înainte în jurnalistica vieneză. Într-adevăr românii învecinați cu Serbia, având comunicație telegrafică cu această țară, primesc totuși știrile ce o privesc din Pesta și din Viena. Ce se va fi întâmplând în momentul de față în Serbia ni este deci necunoscut și, crainici întârzieți a mișcărilor din Orient, jurnalele românești trebuie să se mulțămească cu știri relativ vechi și răsuflate de trei, patru zile.

O telegramă din Paris cu data de 27 iunie vestește că, cu toate subsidiile rusești și cu tot succesul ce se zice c-ar fi avut împrumutul silit, guvernul sârbesc caută sub auspiciile d-lui Schuwaloff să împrumute în Londra un milion de livre sterline. La 26 c. agentul sârbesc a avut o conferență cu doi* bancheri. Întrebat fiind asupra prospectivelor întreprinderei în contra turcilor, agentul a răspuns că toate-s gata pentru ca în termin de o lună să se curețe de turci toate provinciile din nordul Balcanului. După aceea s-ar constitui o confederație bulgaro-sârbo-montenegrină sub protectoratul țarului. Serbia au căpătat de la amici mijloace trebuitoare pentru campanie; numai bani îi trebuiesc. Conflicte cu Austria sunt cu putință, dar sârbii sunt pregătiți și-n această privire. În fine o telegramă din Belgrad sub data de 28 iunie vestește că principele păstrează comanda supremă asupra întregei armate, având cuartierul său general la Cupelja lângă Morava. Pentru o eventuală retragere, sunt destinate punctele întărite Ruzady* și Deligrad. De-a lungul malului sârbesc al Dunărei s-au săpat șanțuri întărite prin artilerie suficientă. S-au dat ordin ca rezerviștii de clasa a II-a să culeagă grabnic recolta de pe câmp. Princesa s-a pus în fruntea femeilor din Belgrad cari 'și vor pune serviciile lor la dispoziția ambulanțelor și a spitalelor. Corpul medical consistă din 110 medici militari și 200 civili, dintre cari 70 sunt mediciniști de origine slavă din Austria, mai cu samă cehi. — În Pesta se fac cumpărături pe față pentru guvernul sârbesc. Agenții dispun de bani îndestui.


AUSTRO-UNGARIA
[20 iunie 1876]

Măsuri judecătorești, administrative și militare se iau pentru a preveni turburări eventuale în părțile de sud ale Ungariei. Mareșalul-locotenent de Scudier și comandantul țării, Edelsheim-Gyulai au dat ordinele necesare autorităților militare. S-au hotărât ca provinciile slave din sudul Ungariei să fie ocupate de armata regulară și nu de honvezi. Ziarul unguresc Kelet-Nepe vestește cumcă Rusia ar fi concentrat repede trupe în dreptul Bolgradului din România și că guvernul acestei țări ar fi oarecum îngrijit de aceasta. Noi nu știm nimic.


FRIEDERICH DIEZ
[20 iunie 1876]

Deși cam târziu, totuși ne îndeplinim datoria de a înștiința pe cetitorii noștri despre moartea renumitului filolog al limbilor romanice, Friedrich Christian Diez. Născut la Giessen la 15 mart 1794, și-au făcut studiile sale de literatură clasică în orașul său natal. La 1813 a luat parte ca voluntariu în războiul împrotiva francezilor, iar la 1816 îl vedem studiând în Göttingen limbele moderne. În urma îndemnărilor lui Goethe să fi studiat limba provensală. La 1830 deveni profesor la Bonn, la care catedră rămasă până la moartea sa, întâmplată la 29 mai 1876.

El a scris în limba germană. Opere mai însemnate are: Romanțe spaniole (Berlin, 1821); Studii contribuind la cunoașterea poeziei romanice (Berlin, 1825) și Poezia trubadurilor (Zwieckau, 1826), pe cari d. Roisin le-a tradus și publicat în franțuzește; apoi „Viața și influența trubadurilor“, „Monumente vechi de limbă romanică“ și altele, în fine Dicționariul etimologic al limbelor romanice (Bonn, 1862) și Gramatica limbelor romanice (edit. III, 1872). Francezii și englezii au tradus această carte. În privirea limbei românești să se fi servit de Dicționarul de Buda.

În privința limbei românești Diez are meritul de a fi nimicit pe cale științifică toate basmele despre originea slavă a limbei românești, precum acele erau susținute cu patimă de filologi de școală veche, slavoni, și combătute în acelaș mod nedibaci de școala veche a filologiei românești.


MĂSURI HIGIENICE PENTRU ORAȘUL CERNĂUȚI

[Articol cu paternitate incertă]

[20 iunie 1876]

Consiliul sanitar al provinciei Bucovinei, în ședința sa din 7 iunie a.c., au dizbătut și asupra mijloacelor de sanificare a orașului Cernăuților. Consiliarul guvernial dr. Denrarowski, espuind starea de necurățenie și mânuirea nesuficientă a măsurilor polițienești din partea primăriei acelui oraș; descriind desele epidemii care se nasc în oraș din cauza acestor inconveniente, au ajuns la concluzia că sanificarea Cernăuților se poate ajunge prin canalizare și îndestulare cu apă. După espunerea celui mai nou sistem de canalizare, d-rul propune ca aceasta să aibă preferență înaintea iluminărei cu gaz, care i se pare mai mult un lux decât o necesitate. Aceste propuneri sunt deocamdată de domeniul proiectelor problematice. Cel puțin dacă îndestularea cu apă de băut ni se pare lesne de realizat, canalizarea orașului Cernăuți ar prezenta, din contra, atâtea greutăți tecnice de realizare încât se mai poate ca foloasele aduse să nu corespundă cu sacrificiile făcute. Se va putea crea oare raza de apă îndestul de puternică ca să hrănească canalele de curățenie ale unui oraș care e atât de sus asupra nivelului râurilor din apropiere? Îndealtfel insalubritatea acelui oraș e desigur de atribuit mai mult unui soi oarecare de locuitori și lipsei private de îngrijire decât condițiilor generale în care se află orașul.


SERBIA
[23 iunie 1876]

Reprezentantul Rusiei și-au dat în Belgrad toate silințele ca să-l oprească pe principe de la călcarea hotarălor turcești. Prințul au declarat însă că, silit de populație, nu poate rămâne nepăsător nici în fața întâmplărilor din Bosnia, nici în privirea violării fruntarielor sârbe din partea turcilor. Căci într-adevăr colonelul Oreșcovici, delegat sârb în comisia mixtă din Vidin menită a cerceta violările de teritoriu, s-a întors de-acolo fără de nici un rezultat. Interpelări făcute în Camera comunelor și în cea a lorzilor din Anglia au dat ocazie guvernului englezesc de a declara că, deși pân-acuma nici un ostaș sârbesc n-au trecut hotarele țării sale, totuși speranța pentru mănținerea păcei ar fi mai mult decât problematică. Acest război s-ar fi putut înconjura dacă propunerea dizbătută mai înainte (de-a se numi prințul Milan vicerege al Bosniei păstrându-se deplina suveranitate a sultanului) ar fi fost primită de Poartă. De-aceea la 17/29 iunie deja au plecat din Belgrad ultimatul Serbiei, iar în 17/29 au fost prezentat Porții de cătră agentul diplomatic Magazinovici. Acest ultimat are forma unei scrisori a prințului cătră Poartă. Prin el se cere în ton cam provocant ca administrația Bosniei și a Serbiei vechi să i se cedeze Serbiei. Pentru realizarea acestei cereri se pune în perspectivă chiar războiul.

Tot în această zi (17/29 iunie) era să apară în gazeta oficială „Srbsky Novine“ decretarea stărei de asediu asupra Serbiei. Ziarul, în loc de-a apărea dimineață, au apărut abia la amiazăzi, pentru că ediția întâi nu s-au împărțit. Ediția a doua n-au conținut acea publicație. În această zi la 5 oare dimineața prințul au părăsit rezidența, în strigătele entuziastice ale poporului și în zgomotul tunurilor, pentru a se duce a armată. Înainte de a pleca au adresat soldaților din Belgrad următoarele cuvinte: „Ostași! Cel dintâi ostaș al țării, mă pun în fruntea armiei și plec în câmpul de război, spre a corespunde chemării mele și numelui ce port. Vouă vă încredințez pe soția mea, pe princesa. Apărați-o pe ea și rezidența. Rămâneți cu bine!“ Apoi luând flamura, o sărută, și dând-o unui ofițer îi zise: „Oștene, îți încredințez ție acest stindard. Să-l aperi pân' la cea din urmă picătură de sânge“.

Tot în această zi la 10 oare sara prințul sosi în tabăra de la Deligrad unde soldații îl primiră cu entuziasm. După ținerea unei reviste, prințul a plecat la Alexinatz, cuartierul general al corpului de armată comandat de generalul Cernaieff.

La 19 iunie/1 iulie s-a publicat la 5 oare sara manifestul de război și s-au afișat pe zidurile caselor din Belgrad. Mase de popor s-au adunat înaintea placatelor. Manifestul e intitulat „Cătră iubitul meu popor“.


ANGLIA
[23 iunie 1876]

După cum am anunțat acum câteva zile, fortul care predominează trecătoarea de la Gibraltar e întărit și pus în starea de a opri trecerea corăbiilor pe acolo. Acuma se anunță că, asupra unei interpelări făcute în Camera lorzilor, subsecretariul de stat de la departamentul războiului au răspuns că fortificațiile din La Valetta (s.p. insula Malta) sunt în starea cea mai mulțămitoare.


MUNTENEGRU
[23 iunie 1876]

Depeșe din Ragusa anunță că Muntenegru va lua asemenea parte la războiul împrotiva turcilor. Îndată după ce Serbia va declara război, trupele muntenegrine (8000 de ostași) vor pleca la fruntarie și se vor aduna la Ostrog și Podgorița. Acolo se vor concentra și răsculații din Herzegovina. Acești din urmă l-ar fi și ales pe principele Nekitta de rege al lor și ar fi trimis în această chestiune o deputație la Cettinje.


AMBASADORUL TURCIEI LA CURTEA DIN VIENA
[23 iunie 1876]

Noul ambasador, d. Alexandru Vogoridi (născut la Iași în a. 1830), este frate cu Nicolae V., fost caimacam al Moldaviei. Se știu silințele acestui din urmă de a fi ales domn al Moldovei și mijloacele nu tocmai puritane întrebuințate pentru aceasta. Deși această familie e în strânsă înrudire cu multe familii mari din Moldova și din Țara Românească, mișcarea unionistă și alegerea lui Cuza Vodă au făcut-o să părăsească țara și să se așeze în Turcia. Alecu Vogoridi au intrat în serviciul statului turcesc, unde a ocupat o funcție înaltă în ministeriul instrucțiunei publice, iar în urmă a fost atașat la o ambasadă. În cariera diplomatică au ajuns deci acuma la înalta demnitate de ambasador pe lângă curtea din Viena.


«APĂRĂTORUL LEGEI» ȘI TIPOGRAFIA NAȚIONALĂ
[23 iunie 1876]

În nr. 39 al Apărătorului legei un „contribuabil comunal“, voind a da o idee cum s-au risipit și se risipesc banii contribuabililor, spune că fostul primar d. Gane, patronând Tipografia națională, la care este asociat, i-a dat toate imprimatele câte emanau de la autoritate fără formă legală de licitațiune și cu prețuri binecuvântate de D-zeu, și că un tipograf evreu, d. Goldner — revoltat desigur de această precedare a primăriei — și-au permis a o ruga ca să nu mai patroneze esclusiv Tipografia națională. Înesactitățile de detaliu ale „contribuabilului“ le vom reflecta una câte una, dar mai întâi premitem oarecari date istorice, spre a caracteriza interesul ce poate să-l aibă numitul tipograf pentru averea publică.

D-l Goldner este acela care, pe calea protegiuirei personale și fără licitație, a răpit pe la anul 1862 publicitatea oficială din mână bătrânului Gheorghi Asachi, o publicicitate care a fost creația acestui om venerabil. Sub teascurile tipografiei sale au trecut cărțile scolastice și literatura aproape întreagă a unei însemnate epoce de dezvoltare națională. De-atunci și până astăzi stă închis institutul tipo-litografic în care a apărut cea dentâi foaie românească; încât cu drept cuvânt esclamă biograful: „Sic annorum labor quinquaginta remuneratur“.

Venim la condițiile bănești sub cari Tipografia națională lucrează pentru autoritățile țării. Iată câteva exemple:

1) În anul 1871, d. Goldner tipărește budgetul comunei în 300 exemplare cu 400 lei; în anii următori, Tipografia națională îl tipărește cu 70 lei coala, adică cu 300 — 350 lei.

2) În anul 1874, d. Goldner tipărește lucrările percepției cu 5000 lei (în 1875, d. Codrescu cu 2600 lei), în 1876 Tipografia națională cu 1900 lei.

3) Inserțiunile se plăteau la d. Goldner cu 33 bani șirul, la Tipografia națională, cu 15 bani;

4) Foaia oficială costă astăzi numai 12 lei pe an; „Progresul“ d-lui Goldner costă 35 lei 25 bani și ni se pare că este oarecare deosebire între o foaie care conține, pe lângă materialul oficial, încă pe atâta neoficial și „Progresul“ care nu conținea nimic alta decât publicații judecătorești.

C-un cuvânt, toate lucrările mai însemnate Tipografia națională le-a luat asupră-și prin licitație și mai ieftin decât ilustrul industriaș evreu.

Venim la placardele primăriei, căci pe acestea le înțelege „contribuabilul“ prin imprimate. Constatăm deci că totdeauna pân-acuma aceste reproduceri pentru afișare ale publicațiilor din foaie au apărut în oficina foii oficiale — totdeauna — va să zică și în vremea când d-nul Goldner edita acea foaie. Atunci să fi cerut licitația. Apoi ele s-au tipărit întotdeauna cu prețuri fixate de primărie și desigur că cele date Tipografiei naționale sunt cele mai mici.

Apoi faptul despre care „contribuabilul“ au auzit „șoptindu-se la primărie“ este asemenea neexact. Nu este adevărat că secretariul a retipărit Raportul consiliului de higienă, ci numai capitolul asupra mișcărei populației. Tipografia putea să renunțe ușor la câștig, pentru că asociații sunt așa de călduroși amici ai coreligionarilor d-lui Goldner încât înșiși au dorit răspândirea cât se poate de mare a acestor date.

Cât despre prețul minim de 149 lei, oferit de Tipografia națională pentru tipărirea bugetului comunal, se cunoaște că e un preț de concurență, cu care nu i-ar da mâna tipografiei ca să tipărească orice lucrare. El a fost oferit numai pentru ca d. Goldner să nu poată lua lucrarea.

Căci cunoaștem foarte bine ieftinătatea aparentă a concurenței jidovești. Ieftin la început, până ce se ruinează industriașul, român, scump și rău în urmă, când evreul a ajuns a stăpâni terenul economic. „Contribuabilul“ ar trebui să 'nvețe puțină economie politică, ca să poată pricepe legile concurenței și să cunoască elementele cari concurg la formarea unui preț. Prețul conține cheltuielile producerei, plus un escedent care să facă cu putință reproducerea. E evident că minimul preț de 149 lei nu reprezintă nici măcar producerea lucrărei și că tipografia pierde momentan, numai ca să respingă agresiunea economică a concurentului evreu, care desigur că, după ce ar vedea că Tipografia națională nu mai este în stare de a concura, ar dicta autorităților prețurile sale și ar cere din nou pentru tipărirea lucrărilor percepției 5000 l. n. și pentru șirul înserțiunei 33 bani.

Dar chiar dacă această tipografie n-ar fi lucrat cu mult mai ieftin decât d. Goldner, totuși o autoritate românească trebuia s-o prefere și să facă pentru ai săi ceea ce evreii fac pentru ai lor. Ei conspiră în sinagogă în contra creștinilor. Acolo se fixează prețurile, când concurența din partea creștinilor e nimicită și când se simt ei stăpâni pe vrun teren economic. Acolo se hotărăște moartea economică a meseriașului român, la autoritatea ocultă a statului în stat, în comitetele ascunse ale alianței universale. Dar când Tipografia națională lucrează constant mai ieftin decât cea evreiască — nici atunci autoritățile românești să nu-i deie imprimatele lor?

Cât despre patronarea ce se face prin Apărătorul legei industriei evreiești, o lăsăm la apreciația partidului național liberal, atât de bogat în cuvinte împotriva evreilor.


RĂZBOIUL ORIENTAL
[25 iunie 1876]

Încă la 1 iulie agentul sârbesc din Constantinopole, Magazinovici, au primit răspunsul negativ la ultimatul principelui. În urma acestuia Serbia au declarat război, iar Turcia va publica o circulară prin care va da responsabilitatea războiului asupra Serbiei și va declara pe principele Milan de hain Înaltei Porți. După declararea războiului Serbiei, deciși a ataca pe turci la trei puncte, se vede că au și făcut-o aceasta, căci până astăzi până și șchioapa de corespondență română aduce trei știri, a căror unitate organică nu se vede. Reproducem din Alegătorul Liber aceste știri: „războiul au fost declarat și imediat armata sârbă a și trecut fruntaria despre miază-zi, și a ocupat, după cum ne spune o telegramă a noastră din București din 22 a curentei, câteva pozițiuni strategice însemnate de pe teritoriul turc, urmând câteva ciocniri fără importanță“.

O altă telegramă însă din aceeași zi, tot din București, ni comunică „că lângă Vidin sârbii au fost puși pe fugă de trupele turcești, pierzând 2000 oameni“.

O telegramă din București datată din 23 iunie spune că generalul Cernaieff ar fi atacat cu corpul său o tabără turcească despre Niș, care ar fi fost părăsită de turci cu pierderi însemnate.


MUNTENEGRU
[25 iunie 1876]

În 2 iulie la 6 oare dimineața au avut loc înaintea rezidenței prințului un serviciu divin solemn. Înaintea unei nenumărate mulțimi de oameni s-au cetit proclamația în care li se anunță montenegrenilor cumcă i s-au declarat război Turciei. După cetire urmară aclamații entuziastice. O jumătate oară mai târziu armia și ștabul erau așezați în ordine de război când sosi și principele călare cu steagul de război în mână și întâmpină astfel armata: „Fii salutată, oaste! Mergem în numele lui D-zeu! Bairaktar, primește steagul de război!“ Apoi împreună cu armia principele se puse în mișcare spre Herzegovina.

Muntenegru, înainte de a declara război, au îngrijit a înarma și organiza insurgenții din Herzegovina, cu care-și va întruni armata la punctul Banjani. În 3 iulie deja muntenegrinii au trecut peste frontierele țării lor cu ale lor trei corpuri de armată, din care unul e comandat de Petrovici, altul de Dankovici, al treilea de principele însuși. Armata împreună cu insurgenții formează deocamdată un număr de 15.000, cărora turcii le opun 12.000 așezați la Podgorița și Scutari. Ali Pașa, comandantul trupelor turcești, va încerca să intre în Muntenegrul descoperit de trupe și să ocupe Cetinje.


TURCIA
[25 iunie 1876]

Muktar Pașa au plecat la Niș; s-au trimis trupe considerabile la marginele Serbiei. Proclamația de război a sultanului cătră popoarele sale au fost primită cu entuziasm din partea musulmanilor. Generalul unguresc Klapka va intra în serviciul turcesc, în care se mai află în însemnate posturi militari poloni: astfel Mustafa Geladdin Pașa (recte Borzecki), șeful ștabului general în tabăra de la Niș, și Handi Pașa (recte Freund), șeful ștabului lui Mukhtar Pașa.


AUSTRO-UNGARIA
[25 iunie 1876]

Pe lângă agitațiunile slave din sudul Ungariei, ziaristica ungurească pare a se mai teme și de mișcările românilor din Transilvania. Astfel Pesti-Naplo relatează că mai mulți notabili români, cari au ținut o conferință la Alba-Iulia (Karlsburg), ar fi hotărât a aștepta dezvoltarea împrejurărilor, siguri fiind că România va intra asemenea în acțiune, spre a crea un mare regat dacoromânesc. Ziarele ungurești nu știu ce vorbesc.


ȘCOALA COMUNALĂ DE MESERII
[25 iunie 1876]

Esamenele anului scolastic curent se vor ținea, la acea școală, sâmbăta și duminica viitoare, în 26 și 27 iuniu. Cu această ocaziune se țin espuse, în tot timpul esamenelor, obiectele confecționate de elevii școalei. Suntem siguri că publicul nostru nu va lipsi de a vizita școala în acele două zile pentru a-și putea da sama de progresele junilor meseriași români.

Espozițiunea conține obiecte a trei ateliere: acel al ciobotăriei, al croitoriei și al tenechegiei. Atragem îndeosebi luarea aminte a publicului asupra obiectelor ce fac parte de atelierul tenechegiei. Acest atelier, înființat abia de 3 luni, cu toată scurtimea timpului figurează în mod satisfăcător la espozițiune atât prin varietatea obiectelor cât și prin esecuțiunea lor bună și solidă.


JIDOVUL TALMUDIST
[25 iunie 1876]

Broșura germană de dr. Aug. Rohling (profesor în Münster) a fost tradusă în limba românească de mai mulți studenți în teologie. Ediția întâia trecându-se cu desăvârșire în timp foarte scurt, traducătorii anunță editarea din nou a broșurei. Ea va apare în zilele întâie ale lui iulie și va costa 60 cruceri v.a. Cei ce doresc a-și procura cartea se pot adresa la d-l Ioan Sârbu, absolvent în teologie în Blaș. E desigur caracteristic pentru simțămintele cu care românii întâmpină pretutindenea invazia evreiască că ediția întâia a acestei cărți s-au trecut toată în Transilvania, căci și în această țară au început a se îmbulzi în orașe și sate cetele internaționalei iudaice, poporul menit de biblie de a domni asupra pământului întreg. Talmudul, după cum se știe, e un fel de enciclopedie ebreiască, conțiind fel de fel de tractate asupra cestiunilor controversate, fie religioase, fie de drept; iar multe din cele cuprinse în Talmud a trecut în viața publică a evreilor, în conduita lor față cu alte popoare. Talmudul e un îndreptariu al constituirei lor de stat în stat, îndreptariul organismelor de solidaritate națională care caracterizează pe evrei, fie ei în America, fie 'n Germania, fie 'n România. Fructul cel mai copt al lungei dezvoltări talmudistice este desigur „Alianța izraelită“, întinsă asupra pământului întreg. Recomandăm deci această carte, care — deși nu ni s-au trimis un exemplar din partea editorilor — totuși credem că va fi conțiind extracte din Talmud cari vor fi caracterizând mișcările vieței naționale a evreilor.


[25 iunie 1876]

Lucrarea din care mai jos publicăm o parte este veche în privirea timpului, scrisă fiind în anul 1839, în urma însărcinărei ce i se dedese d-lui Mihailic de Hodocin de a face cercetări geognostice în munții Moldovei. Totuși nu știm ca pân' acum să se fi utilizat sfaturile pe cari le dă autorul sau să se fi folosit cineva de descoperirele sale. Din acest punct de vedere lucrarea are valoarea actualității, căci atât foloasele în perspectivă pe care le-ar prezenta lucrarea minelor, cât și locurile în care autorul au descoperit straturi de metal nu sunt azi mai mult cunoscute decât la 1839. Afară de aceea scrierea mai e vrednică de însemnat prin împrejurarea că e desigur una din cele dintâi scrieri românești cuprinzând vederi de economie politică într-o vreme în care nimeni nici visa la asemenea lucruri. Despre limbă nu mai vorbim. Ea este mai bună decât limba tuturor jurnalelor politice din ziua de astăzi.


RĂZBOIUL ORIENTAL
[27 iunie 1876]

Știrile aduse de ziarele din Viena sunt cu mult mai clare decât cele aduse de ziarele noastre, și stau în legătură lămurită. De aceea, spre a da înțeles telegramelor din n-rul trecut, adaogem următoarele: La o telegramă a înaltei Porți, prin care se lăuda rezerva prințului Nicolae de Montenegru, aceasta a răspuns abia după opt zile, adică la 20 iunie (2 iulie), mulțămind Porței că recunoaște ținuta sa leală dar declarând că blocarea Muntenegrului de trupe turcești îl silește să ieie armele împrotiva Porții, prin urmare războiul a fost declarat. Scena mișcătoare a plecării la război a fost descrisă în n-rul trecut și s-au spus că armia a plecat spre Podgorița. La acest punct a avut loc în 21 iunie (3 iulie) cea dentâi ciocnire, unde montenegrinii se zice c-au fost respinși. Ei au fost în număr de 80 00 sub comanda lui Plamenaț. Lupta au durat cinci ore și au fost mai înverșunată lângă Fundina*. Montenegrinii retrăgându-se să fi lăsat 1 400 morți și răniți.

Lupta între sârbi și turci au început, după cum presupuneam, la trei puncte deodată: la Vidin, la Drina în punctul Bielina și în dreptul lagărului de la Niș, la Babina Glava.

La Vidin, trupele sârbești, trecând peste frontiere, au fost respinse de Osman Pașa, care au și intrat în Serbia și au luat toate pozițiile întărite, tăbărând acuma lângă Zaițar. Sârbii ar fi pierdut la aceste ciocniri 2000 de oameni.

Această luptă au fost asemenea crâncenă. Se zice că turcii au câștigat poziții atât de bune încât stăpânesc defileul, care formează linia de unire al corpului acestuia de pe râul Timok cu corpul lui Cernaieff de pe Morava. Aceste pierderi au produs un efect foarte rău în Belgrad.

În 20 iunie (2 iulie) la 4 ore dimineața trupele sârbești au trecut frontierele la Suppovaț pe Morava. Trupa lui Miliutin Ioanovici au ocupat Secenița și Daduliț, trupa lui Gheorghievici a luat Topolnița, în fine generalul Cernaieff a luat cu asalt după o luptă crâncenă de trei ore lagărul întărit al turcilor de la Babina Glava. La aceasta din urmă luptă sârbii au avut 800 de morți și 1 800 răniți, turcii 3000 morți și răniți, prin urmare pierderile în oameni sunt aproape egale. Dar consecuențele acestei victorii sunt însemnate. Lagărul întărit de la Niș, cea mai însemnată poziție a turcilor împrotiva sârbilor, e blocat și se bombărdează întruna.

În fine a treia ciocnire s-au iscat din trecerea corpului lui Rauko Alimpici peste Drina. O luptă de focuri mărunte s-au început lângă Bielina (4 ½ mile de la frontiera austriacă), luptă care-a durat 10 ore neîntrerupt. Sârbii erau în număr de 12.000, turcii 20.000. După ce Alimpici luase până și valurile orașului Bielina, se vede că în urmă a fost silit a se retrage. De pe marginea slavono-sârbă a Austriei au privit oameni cu telescopul la această luptă. Amândouă părțile s-au luptat cu desperare, pierderile din amândouă părțile sunt foarte însemnate. Lupta s-a sfârșit prin retragerea în deplină regulă a corpului lui Alimpici peste Drina.

După știrile ce le-am adus în n-rul de vineri (18 iunie) se putea ușor ști care corp sârbesc va învinge, care va fi fost învins. De aceea nu e de mirare dacă și corpul lui Rauko Alimpici va fi fost respins. Dar, în punctul principal al mișcărilor, sârbii au repurtat pân' acuma o victorie plină de urmări fertile.

Pân'-acuma însă știrile aduse de telegraf sunt atât de contrazicătoare și poartă așa de mult pecetea originei lor, încât e greu de-a constata adevărul. Turcii de ex. spun că Alimpici a fost respins de 1 ½ batalion de otomani — unu și unu se vede, când a fost în stare să bată un corp. În genere e admirabilă naivitatea telegramelor turcești.

Poarta au îndreptat cătră puteri o circulară prin care declară că va respecta integritatea Serbiei, dar îl privește pe prințul Milan de rebel.

În Londra contele Russel, aducând aminte de tractatul din 6 iulie 1872, încheiat între Anglia, Rusia și Franța pentru statornicirea neatârnărei Greciei, propune încheierea unui tractat analog pentru păzirea autonomiei Serbiei.

În 24 iunie (6 iulie) au părăsit Constantinopolul agentul sârbesc Magazinovici și 600 de montenegreni cari locuiau în acel oraș.