Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș)/Litera Î
îhî, interj. Da, de acord, desigur. – Formă onomatopeică.
îmbăierá, îmbăierez, v.t. (reg.) A lega cu băieri; “a lega cămașa sau sumanul la grumazi” (Bud, 1908). – Din în- + baieră “șiret, curea, sfoară” (DEX, MDA).
îmbăierát, -ă, îmbăierați, -te, adj. (reg.) Legat cu baiere: “Cu desagi îmbăierați / Și cu ochii lăcrămați” (Gherman, 1938: 12). – Din îmbăiera (DEX, MDA).
îmbălăciúne, îmbălăciuni, s.f. (reg.) Vorbă urâtă; înjurătură. – Var. a lui îmbălătură.
îmbălătúră, îmbălături, s.f. 1. Plin de bale; îmbălat, spurcat. 2. Înjurătură. – Din îmbăla + suf. -ătură (DEX, MDA).
îmbălțuí, îmbălțuiesc, v.t. (reg.) A lega balțul pe capul miresei: “Apoi sara îmbălțuiesc pă mn'ireasă” (Papahagi, 1925). – Var. a lui îmbălțare (MDA).
îmbălțuít, -ă, îmbălțuiți, -te, adj. (reg.) Legat cu balț. – Din îmbălțui.
îmbărbânțá, îmbărbânțez, v.t. (reg.) A împodobi cu bărbânoc (de obicei, steagul de nuntă). – Din în- + bărbânoc “saschiu”, contaminat cu bărbânță.
îmbărbânțát, -ă, îmbărbânțați, -te, adj. (reg.) Împodobit (cu bărbânoc). – Din îmbărbânța.
îmbătăciúne, îmbătăciuni, s.f. (med.) Amețeală: “Dar, de-atunci, ori de câte ori intra pe ușă, avea amețele și îmbătăciuni de cap” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 205). – Din îmbăta “a se ameți cu băutură” + suf. -ciune (MDA).
îmbârligá, îmbârlig, v.t.r. 1. A (se) amesteca. 2. A împleti. 3. A (o) încurca. – Din în + bârliga.
îmbârligát, -ă, îmbârligați, -te, adj. 1. Încurcat. 2. Amestecat. – Din îmbârliga.
îmbârligătúră, îmbârligături, s.f. 1. Amestecătură. 2. Împletitură. 3. În¬curcătură. – Din îmbârliga + suf. -ătură.
îmbe, num. (arh.) Ambele: “Șî o băgat îmbe picioarele în cizmă” (Pa¬pahagi, 1925: 125). – Lat. *ambi, ambae (DA, după DER; DEX).
îmbițá, îmbițez, v.t. (reg.) A albi. – Din în- + biță “lână de culoare albă”.
îmbițát, -ă, îmbițați, -te, adj. (reg.) Albit: “Oile cele-mbițate” (Bilțiu, 1990: 17). – Din îmbița.
îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. (reg.) Unealtă agricolă folosită la tre¬ieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja) și una mai scurtă (hădărău) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier: “Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș, 1986: 44). – Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).
îmblătă, îmblăte, (umblătă), s.f. 1. Mers. 2. Aglomerație. 3. (min.) Suitor; construcție înclinată prin care se circulă între două orizonturi miniere. – Var. a lui umblet.
îmblătí, îmblătesc, v.t.r. 1. A bate cerealele cu îmblăciul pentru a le scoate semințele. 2. A trânti. 3. A lovi, a izbi, a îmbrânci (pe cineva): “Pintea chiuia ca la nuntă, că prindea câte doi o dată și îi îmblătea deolaltă...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 222). 4. (r.) A se agita, a se foi: “Se îmblătește de trăsnește” (Memoria, 2001: 102).– Cf. sl. mlatǐtǐ “a bate” (DEX, MDA).
îmblătít, -ă, îmblătiți, -te, adj. Bătut, trântit. – Din îmblăti.
îmboldí, îmboldesc, v.t. A împinge pe cineva la o acțiune; a îndemna: “Și Balcu îi tăt îmboldé pe oameni: Tra, mă, Ioa'...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 261). – Din în- + bold “ac” (sensul primar este “a împunge un animal cu bățul”) (Scriban, DEX); din în- + boldi (MDA).
îmboldít, -ă, îmboldiți, -te, adj. Îndemnat. – Din îmboldi.
îmbondorí, (îmbondări, bondări), v.t.r. A (se) îmbrăca cu multe haine; a (se) înfofoli. – Din îm + bondă “haină de blană”.
îmbondorít, -ă, îmbondoriți, -te, (bondărit), adj. Înfofolit. – Din îmbondori.
îmborbocá, v.r. (reg.) A se răsturna, a se da peste cap. – Et. nec.
îmborbocát, -ă, îmborbocați, -te, adj. (reg.) Răsturnat, îmburdat. – Din îmborboca.
îmboțí, îmboțesc, v.t.r. (reg.) A (se) șifona, a (se) mototoli. – Din în- + boți (Scriban).
îmboțít, -ă, îmboțiți, -te, adj. (ref. la haine) Șifonat, mototolit. – Din îmboți.
îmbrățoșá, îmbrățoșez, v.t. (reg.) 1. A lua în brațe, a strânge în brațe: “Cupcea, când să bătea, își lua cuțitu' în dinți, îmbrățoșa câte patru oșeni deo¬dată...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 294). 2. A îmbrățișa (o idee), a accepta: “...vedem pe Latzk, fiul voievodului Bogdan maramureșean, îmbrățoșănd legea catolică în anul 1372” (Mihaly, 1900: 94; dipl. 40). – Var. a lui îmbrățișa (DEX, MDA).
îmbrățoșát, -ă, îmbrățoșați, -te, adj. (reg.) Îmbrățișat. – Din îmbrățoșa.
îmbrobdí, îmbrobdesc, (îmbrobodi), v.t. (reg.) 1. A acoperi capul cu o basma. 2. A înșela, a păcăli, a amăgi, a duce cu vorba. – Var. a lui îmbrobodi (DEX, MDA).
îmbrobdít, -ă, îmbrobdiți, -te, (îm¬brobodit), adj. (reg.) 1. Cu capul acoperit cu o basma: “Și cum o ajuns între hotară, numai că i-o ieșit înainte o femeie, atâta de frumoasă cum n-o mai fost pă lume alta, îmbrăcată cum nu era nime ca ie și îmbrobodită frumos și înapoi, ca orice nevastă tânără” (Bilțiu, 2007: 83). 2. (fig.) Înșelat, păcălit. – Din îmbrobdi.
îmbucá, îmbuc, v.t. 1. A gusta din mâncare: “Bună zua, om bogat. Nu ni da și la noi să îmbucăm ceva?” (Bilțiu, 1999: 348). 2. A înfuleca. – Lat. *im¬buccare (DEX, MDA).
îmbucát, -ă, îmbucați, -te, adj. Înghițit, înfulecat. – Din îmbuca.
îmbuiecí, îmbuiecesc, v.r. (reg.) 1. A se veseli, a chefui. 2. (despre plante) A crește, a se dezvolta. – Din în- + buieci (Scriban, MDA).
îmbulzáștină, îmbulzaștini, s.f. (reg.) Înghesuială; îmbulzeală. – Din îmbulzî + suf. -aștină.
îmbulzất, -ă, îmbulzâți, -te, (îmbulzit), (dial. îmbuldzât), adj. 1. Înghesuit, strâns unul în altul. 2. Co¬coșat, adus de spate. ■ Termen utilizat preponderent în satele de pe văile Vișeu și Iza; în rest, se folosește sin. gârb, cujd'it, gujd'it (ALRRM, 1969: 111). – Din îmbulzi.
îmbulzeálă, îmbulzeli, s.f. Înghesuială, aglomerație. – Din îmbulzi + suf. -eală (DEX, MDA).
îmbulzí, îmbulzesc, v.t.r. A se ghemui, a (se) înghesui, a (se) îngră¬mădi. – Din în- + bulz “cocoloș, bulgăre” (DER, DEX, MDA).
îmbumbá, îmbumb, (îmbumbi, bumbi), v.t.r. (reg.) 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii, a muri: “Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit” (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). – Din în- + bumb “nasture” (Scriban, DEX, MDA).
îmbumbát, -ă, îmbumbați, -te, adj. (reg.) Închis la nasturi. – Din îmbumba.
îmbuná, îmbunez, v.t.r. A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).
îmbunát, -ă, îmbunați, -te, adj. Calmat, liniștit, potolit. – Din îmbuna (DEX, MDA).
îmburdá, îmburd, v.t.r. A (se) răsturna: “Când vântuțu' și-a sufla, / Vântu' casa a-mburda” (Bârlea, 1924, II: 285); “În 1843 s-au legat cărțile bisericii, într-o mercuri, apoi sămbătă s-au îm¬burdat turnul bisericii, în luna lui noiembrie, în 25 de zile” (Socolon, 2005: 172). – Et. nec. (MDA).
îmburdát, -ă, îmburdați, -te, adj. Răsturnat, doborât. – Din îmburda (MDA).
îmbursucá, îmbursuc, v.r. (reg.) A se mânia, a se supăra: “Bătrânul Stan, în timpul acesta mârâia și se îmbursuca pentru toate nimicurile...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 34). – Din în- + bursuca “a se burzuli” (MDA).
îmbursucát, -ă, îmbursucați, -te, adj. (reg.) Supărat, îmbufnat. – Din îmbursuca.
împăcăciúne, împăcăciuni, s.f. (înv.) Împăcare: “…atunci înpăcăciunea celor două eclesie, cel puțin aici, în Transilvania, era să fie și mai perfectă” (Koman, 1937: 46). – Din împăca + suf. -ăciune (DEX, MDA).
împăciuí, v.t.r. (rar) A (se) împăca: “...sistănd procesul ce a curs între dânșii, s-au împăciuit înaintea sedriei...” (Mihaly, 1900: 743; dipl. 307). – Din în + pace (< lat. pax, pacis) + suf. -ui (Scriban, DEX).
împăciuíre, împăciuiri, s.f. Împă¬care. – Din împăciui.
împăciuít, -ă, împăciuiți, -te, adj. Împăcat, liniștit. – Din împăciui.
împărătúș, împărătuși, (împărățăl), s.m. (anat.) Apendice situat în cavitatea bucală; țâfloc, înd'ițătoare, țâmburucu' din fundul gurii: “Din împărătuș, / De sub împărătuș, / Din vinele grumazilor” (Bârlea, 1924, II: 381). ■ Termen general în jud. Maram.; semnalat și în nordul Moldovei și sporadic în Crișana; în Banat și Oltenia se folosește sin. limburuș (ALR, 1938, h. 48). – Din împărat “suveran” + suf. -uș (MDA).
împărățắl, s.m. v. împărătuș.
împărățí, împărățesc, v.i. (înv.) A conduce, a cârmui ca împărat: “Atunce înpărățe la Indie Poriu înpăratu și înpărățe la Roma Tarachenie înpărat și înpărățe la Machedonia Filipu înpărat...” (Bârlea, 1909: 113). – Din împărat (DEX, MDA).
împărtáștină, împărtaștini, (împăr¬țaș¬tină), s.f. Împărțeală: “Ne-o făcut împărtaștină la loc” (Papahagi, 1925). – Din împărți + suf. -aștină.
împărtășánie, împărtășanii, s.f. Cuminecătură, grijanie. – Din împărtăși + suf. -anie (Scriban, DEX, MDA).
împărțáștină, s.f. v. împărtaștină.
împeliná, v.r. (reg.) A se amărî, a deveni amar ca pelinul: “Că de când te-am așteptat / Gura mi s-a-mpelinat, / Nu-i bună de sărutat” (Antologie, 1980: 314). – Din în- + pelin (MDA).
împelinát, -ă, împelinați, -te, adj. (reg.) Amărui. – Din împelina.
împeriná, împerinez, v.i. (pop.) A umplea de perini. – Din în + perină.
împerinát, -ă, împerinați, -te, adj. (pop.) Plin de perini: “Tu, mândră, te-ai lăudat / C-ai un pat împerinat” (Bilțiu, 2002: 272). – Din împerina.
împiciorogá, v.r. A se pune pe picioare; a se întrema. – Din în- + piciorog, picioroage “catalige” (Scriban, MDA).
împilí, împilez, (dial. împt’ili), v.t.r. 1. A nu se mai dezvolta. 2. A presa, a apăsa. – Moștenit din lat. impillare (MDA).
împilít, -ă, împiliți, -te, (dial. împt’ilit), adj. Nedezvoltat, necrescut; pipernicit. – Din împili.
împintecá, v.t. A îndemna calul (cu pintenii). – Din în- + pinten + -ca; cf. împintena.
împirilá, v.r. (reg.) (ref. la un teren) A se umplea de pir. – Din în + pir.
împirilát, -ă, împirilați, -te, (dial. împt’irilat), adj. (reg.) (Teren) plin de pir: “Pă câmpuțu-mpt'irilat” (Papahagi, 1925: 261). – Din împirila.
împistrá, v.t. v. împistri.
împistrí, împistresc, (împistra), v.t. (reg.) A decora, a broda, a încondeia: “Ouăle să feștesc și împistresc cu coji de ceapă. Le împistram cu frunze de trifoi, leuștean” (Bilțiu, 2009: 107). – Cf. sl. pǐstriti (Scriban, DEX, MDA).
împistrire, împistriri, s.f. Decorare, brodare. – Din împistri.
împistrít, -ă, împistriți, -te, adj. (reg.) Decorat, încondeiat. – Din împistri.
împistrătoáre, împistrători, s.f. (reg.) Femeie pricepută în ale țesătoriei, în confecționarea cergilor, a covoarelor tradiționale: “Treabă să fii loatră șî să ai cap bun să știi face așa: acele femei sân' rare pân sat șî le zâcem 'mpkistritoare” (Ileana Ciceu, după Papahagi, 1925: 96). – Din împistra “a decora” + suf. -ătoare.
împoporá, împoporez, v.t. (înv.) A popula: “...ar fi tradițiune după care principele Koriatovics ar fi împoporat valea Talaborului” (Mihaly, 1900; 284; dipl. 116). – Din în + popor (DEX).
împoporát, -ă, împoporați, -te, adj. (înv.) Populat. – Din împopora.
împrelestít, adj. v. împrelistit.
împrelistít, -ă, împrelistiți, -te, (îm¬prelestit), adj. (reg.) 1. Afurisit, bles¬temat: “Ești o rujă scuturată, / Din vița cea blăstămată; / Ești o rujă domolită, / Din vița cea-mprelestită” (Bârlea, 1924, I: 200). 2. Neastâmpărat: “-Cum l-om numi pă omul aista?, o întrebat baba. -I-om spune Barbă-Cot-Împrelestitu” (Bil¬țiu, 2007: 67). – Din împrelisti.
împretenoșa, împretenoșez, v.r. (reg.) A se împrieteni, a deveni prieten cu cineva: “S-o împretenoșat cu iobagii...” (Bilțiu, 2013: 87). – Din împrieteni (prin contaminare cu pri¬ete¬nos).
împrimăvărá, v.r. A se face primăvară. – Din în- + primăvară (DEX, MDA).
împrocesá, împrocesez, v.t. (înv.) A da în judecată (pe cineva). – Din în + proces (MDA).
împrocesát, -ă, împrocesați, -te, adj. (înv.) Dat în judecată: “Gazda vitelor este obligat să despăgubească paguba fie în bani, fie în natură. În caz de refuz este împrocesat” (Corpus, 2004: 82). – Din împrocesa.
împrohodít, -ă, împrohodiți, -te, adj. (reg.) Legat de cineva până la moarte: “Vreu-ai să mă vezi la voi / Împrohodită-napoi / Și dacă n-oi aduce boi, / Numa' ochii mei cei doi” (Calendar, 1980: 100). – Et. nec. (MDA); din în- + prohodi “a face slujba morților”.
împuterá, împuterez, v.i. (înv.) A da cuiva putere: “...șerbii lui Dumnezău, tăți din Budești și din Vințești, cine cu cât (i-a) înputerat milostivul Dumnezău, câte un mărieș...” (Bârlea, 1909: 61; doc. din 1745). – Var. a lui împuteri.
încálete, adv. v. încalte.
încálte, (încalete), adv. Măcar, cel puțin: “Amu, apoi săturați-vă încalte de lapte” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). – Din încă + alta (Scriban, DEX, MDA).
încălá, v.r. A se îngrășa. – Lat. incallare (DLRM, MDA).
încălát, -ă, încălați, -te, adj. În¬grășat, umflat, dezvoltat. – Din încăla (DLRM, MDA).
încălțắi, încălțâie, s.f. (înv.) Încălță¬minte: “Mireștenii purtau ca încălțâi tradiționale opinci de oargă, cu gurgâi într-o parte...” (Faiciuc, 2008: 180). – Var. a lui încălțări (pl. lui încălțare).
încătrắu, adv. (înv.) Încotro. – Lat. in-contra-ubi.
încârjoí, (încârjoia), v.r. (reg.) A se încârliga, a se încovoia, a se strâmba: “După șasă, beu și șapte, / Să nu mă-ncorjoi de spate” (Bilțiu, 2006: 102). – Din în- + cârjă “toiag încovoiat în partea de sus” (Scriban, DLRM, MDA).
încârjoía, v.r. v. încârjoi.
încârjoíat, -ă, încârjoiați, -te, (în¬corjoiat), adj. (reg.) 1. Încovoiat, în¬cârligat. 2. Cocoșat, aplecat, strâmb. – Din încârjoia.
încârligá, v.t.r. A (se) încreți, a (se) încovoia, a (se) cârlionța. – Din în- + cârlig (DEX, MDA).
încârligát, -ă, încârligați, -te, adj. Încrețit, cârlionțat. – Din încârliga.
începătoáre, începători, s.f. Vergea de care se leagă firele urzelii când se începe țesutul. – Din începe + suf. -ătoare (DEX).
începlăuá, v.t.r. (reg.) A se înnoda la șireturi (în Maram. din drepta Tisei). – Din în + ceaplău “șiret”.
începlăuát, -ă, începlăuați, -te, adj. (reg.) Înnodat, legat (la șireturi). – Din începlăua.
încetinát, -ă, încetinați, -te, adj. Cu cetină; plin de ace de brad: “Voi, doi brazi încetinați, / Ce focu' vă legănați?” (Papahagi, 1925: 180). – Din în- + cetină “ac de brad” + suf. -at (MDA).
încetulúc, adv., adj. (reg.) Încet. – Din încet “fără viteză” + suf. -uluc.
încheotorá, v.r. v. închiotora.
închiotorá, închiotorez, (încheoto¬ra), v.r. (despre o haină) A se închide prin chetori. – Din în- + cheotoare “butonieră” (Scriban, MDA).
închipuí, închipuiesc, (dial. înt'ipui), v.t.r. (pop.) 1. A transforma, a face, a întocmi: “Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc” (Bilțiu, 1996: 224). 2. A fotografia. 3. (r.) A sta într-o anumită poziție pentru a fi fotografiat; a poza. – Din în- + chip “față, înfățișare” + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).
închipuít, -ă, închipuiți, -te, adj. (pop.) Fotografiat. – Din închipui.
înciotá, v.r. (reg.) (despre animale) A se împerechea. – Din în- + ciot.
înciotát, -ă, înciotați, -te, adj. (reg.) Împerecheat. – Din înciota.
încipcá, v.t. (reg.) A broda. – Din în- + cipcă “broderie”.
încipcát, -ă, încipcați, -te, adj. (reg.) Dantelat, brodat; înstruțat. – Din în¬cipca.
înciribá, v.t.r. (reg.) 1. A încuiba, a-și face cuib. 2. A se așeza în cuib: “Plânsuri de cu sară, / Duceți-vă-n târg la oi! / Acolo vă așezați, / Acolo vă înciribați, / La copilaș pace-i dați” (Antologie, 1980: 257). – Et. nec.
înciupá, v.t. (reg.) (ref. la porumb) A lega rod; “a țâpa ciup, mătasă”: “O înciupat mălaiu”, adică “țâpă ciucalăú cela afară” (ALRRM, 1973: 806). – Din în- + ciup (MDA).
înciurá, înciurez, v.t. (reg.) A coase la gherghef, a face ciur. – Din în- + ciur “broderie”.
încobilá, încobilez, (dial. încobd'ila), v.t. (reg.) A pune plugul pe cobilă. – Din în- + cobilă “suport de lemn pe care se transportă plugul”.
încondeiá, încondeiez, v.t. A desena (cu condeiul) și a picta ouăle de Paști cu motive specifice. – Din în- + condei “pensulă” (Scriban, DEX, MDA).
încondeiát, -ă, încondeiați, -te, adj. Pictat, desenat. – Din încondeia.
încorcoșá, încorcoșez, v.i. (reg.) (ref. la grâu) A crește mai multe fire din același bob. – Din în- + corcos “necopt, crud”.
încordătúră, încordături, s.f. (reg.; înv.) Cotitură, șerpuire de drum: “Cu¬cule cu pene suri, / Nu cânta la-ncordături” (Papahagi, 1925: 192). – Din încorda + suf. -ătură (DEX, MDA).
încorjoíat, adj. v. încârjoiat (“coco¬șat”).
încrucișát, -ă, încrucișați, -te, adj. Cu defect de vedere; care se uită cruciș; sașiu. – Din încrucișa “a așeza cruciș” (DEX, MDA).
încruntá, încrunt, v.t.r. (înv.) A (se) umple de sânge: “...ș-o ucis pă mă-sa, o-ncruntat-o ș-a mneu băiet s-o băgat s-o apere pe mă-sa” (Farcaș, 2009: 78). – Din în + crunta “a însângera” (MDA).
încruntát, -ă, încruntați, -te, adj. (înv.) Plin de sânge. – Din încrunta.
încuiá, încui, v.t.r. 1. (t.) A închide. 2. (r.) A se constipa. – Lat. *(in)cuneare (DEX, MDA).
încuiát, -ă, încuiați, -te, adj. Constipat. – Din încuia.
încujdí, v.t. (reg.) A arcui (un băț, o nuia). – Var. a lui încujbi (MDA).
încujdít, -ă, încujdiți, -te, adj. (reg.) 1. Arcuit, îndoit, curbat. 2. Adus de spate: “Da' să băgau și feciori mândri, da' și câte unu încujdit” (Bilțiu, 2009: 209; vol. II). – Din încujdi.
încuntí, (cunti), v.r. A se învăța, a se obișnui. – Din în + cunti.
încuntít, -ă, încuntiți, -te, (cuntit), adj. (reg.) Învățat, dedat. – Din încunti.
încuscrí, încuscresc, (cuscri), v.r. A se face cuscru cu cineva: “Care are fecior de însurat cheamă pe una care are fată de măritat și să cuscresc” (Bilțiu, 2009: 125). – Din în + cuscru (MDA).
încuscrít, -ă, încuscriți, -te, adj. Înrudit cu cineva prin alianță. – Din încuscri.
îndatorá, îndatorez, (îndătora), v.r. A se obliga: “Georgiu din Dolha se îndătorește să-și arate donațiunea re¬gească...” (Mihaly, 1900: 295; dipl. 122). – Din în + dator.
îndatorát, -ă, îndatorați, -te, adj. Obligat. – Din îndatora.
îndăginít, -ă, îndăginiți, -te, adj. (reg.) Supărat, îndurerat, nemângâiat. – Din îndăgini.
îndăluí, îndăluiesc, v.r. (reg.) A se porni, a pleca. – Din magh. indulni “a porni” (MDA).
îndămấnă, (îndemână), adv. De ajutor, de sprijin: “Și eu-s slabă și bătrână / Și n-am fată de-ndemână” (Papahagi, 1925: 226). – Din în- + de + mână (DER, DEX, MDA).
îndămânos, -oasă, îndămânoși, -oase, (îndemânos), adj. Îndemânatic: “Și-apoi, ca să poată trage și mai îndămânos, s-au suflecat, săracii, și la izmene...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 283). – Din îndămână + suf. -os (DEX, MDA).
îndărắpt, adv. v. îndărăt.
îndărăptá, v.r. v. îndărăta.
îndărắt, (îndărăpt), adv. Înapoi, în urmă, în spate: “Fetele numără parii din gard, îndărăpt, de la zece la unu” (Memoria, 2001: 11). – Lat. in-de-retro (DER, DEX, MDA).
îndărătá, (îndărăpta), v.r. A se înapoia, a se întoarce: “Uimă, uimată, / Înapoi te îndărată” (Ștețco, 1990: 59). – Din îndărăt; cf. îndărătnici.
îndărătát, -ă, îndărătați, -te, adj. Întors. – Din îndărăta.
îndârjá, îndârjele, s.f. (reg.) Coada lungă de la îmblăciu, care se ține în mână; dârjauă: “Și d-acolo coborâți, / Unde-i coasta cu nuiele / Și vă tăieți îndârjele” (Bârlea, 1924: 26). – Din în- + dârja “mâner; manivelă; nuia, băț”.
îndemấnă, adv. v. îndămână.
îndemânos, adj. v. îndămânos.
îndemná, îndemn, v.i. A porni la drum, a pleca: “Am îndemnat pe la cântători și am sosit cătră sară” (Glosar, 1928). – Lat. *indeminare (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).
îndemnát, -ă, îndemnați, -te, adj. Plecat, pornit. – Din îndemna.
îndesoáre, îndesori, (îndesorire), s.f. (reg.; med.) 1. Constipație. 2. Diaree: “Dacă cutăruia i-i rău și are scaun prea des, sau, cum se zice, îi mere pântecele prea tare, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare” (Bârlea, 1924, II: 382). ■ “Boală căpătată prin necumpăt în mâncare, în urma căreia te scârbești și te îngrețoșezi” (Țiplea, 1906). – Din îndesa + suf. -oare.
îndesoríre, s.f. v. îndesoare.
îndestulá, îndestulez, v.t. A mulțumi (pe cineva). – Din îndestul “destul” (MDA).
îndestulát, -ă, îndestulați, -te, adj. Mulțumit: “...dau din partea a noauă din Sarasău, ce li se cade, a treia parte, și sistând procesul dintre ei, se declară îndestulați” (Mihaly, 1900: 387; dipl. 162). – Din îndestula.
îndiá, îndiu, (înd'ia), v.t. (dial.) A îmbia, a îndemna; a invita, a pofti. – Var. a lui îmbia.
îndiát, -ă, îndiați, -te, adj. (dial.) Îndemnat; invitat, poftit. – Din îndia / îmbia.
îndoitúră, îndoituri, s.f. Preparat culinar din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită. – Din îndoi “a amesteca cu apă + suf. -tură (DEX, MDA).
îndrăcós, -oasă, îndrăcoși, -oase, adj. (reg.) 1. Rău. 2. Mofturos. 3. Capricios: “...numai că femeia frumoasă îi și îndrăcoasă” (Bilțiu, 2007: 409). – Din îndrăci “a se înrăi”.
îndrelúșă, s.f. v. andrea.
îndrugá, îndrug, v.t. A toarce firul spre dreapta: “O fată pricepută în vrăjuri pornește cu fusul pe la fiecare fată din șezătoare și îndrugă îndărăpt din vârful caierului de la fiecare fată” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 219). – Din în- + drugă “fus” (Scriban, DEX, MDA).
înfățoșá, înfățoșez, v.r. (reg.) A se înfățișa, a ieși în față, a se arăta: “…densul era unul dintre cei zece notabili (…) care s-au înfățoșat cu regina Maria și cu muma ei, regina vedua Elisabeta, în Györ” (Mihaly, 1900: 111; dipl. 50). – Var. a lui înfățișa (Scriban, DEX, MDA).
înfățoșát, -ă, înfățoșați, -te, adj. (reg.) Înfățișat, arătat. – Din înfățoșa.
înferecá, înferec, v.t. (înv.) 1. A încuia, a închide. 2. A lega: “Îl vede pă slugă tăt înferecând droduri, de ai zâs că vre să leje tătă pădurea” (Bilțiu, 2007: 225). 3. A încătușa. – Din în- + fereca (MDA).
înferecát, -ă, înferecați, -te, adj. Încuiat, închis; înveregat, plin de inele și verigi de fier: “Cu fluieru-nferecat” (Ca¬lendar, 1980: 5). – Din înfereca.
înfermecá, (înformăca), v.t. (reg.) A fermeca, a vrăji. – Din în- + fermeca (MDA).
înfermecát, -ă, înfermăcați, -te, (înformăcat), adj. (reg.) Vrăjit, fermecat. – Din înfermeca.
înfleșcherá, înfleșcherez, v.t. (reg.) A orna, a broda. – Et. nec.
înfleșcherát, -ă, înfleșcherați, -te, adj. (reg.) Ornamentat, brodat: “C-on cojoc înfleșcherat” (Bilțiu, 1996: 126). – Din înfleșchera.
înfocăciúne, înfocăciuni, s.f. (reg.; med.) Febră, temperatură; foc. ■ Ter¬menul a circulat preponderent pe Valea Marei. – Din înfoca “a înfierbânta” + suf. -ciune, cf. înfocătură.
înfofolí, înfofolesc, v.r.t. A (se) îmbrăca cu multe haine groase. – Et. nec. (MDA).
înfofolít, -ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat cu multe haine. – Din înfofoli.
înformăcá, v.t. v. înfermeca.
înformăcát, adj. v. înfermecat.
înfugărí, înfugăresc, v.t. (reg.) A alerga, a fugări (pe cineva). – Din în- + fugări, cf. înfuga.
înfugărít, -ă, înfugăriți, -te, adj. (reg.) Fugărit, alergat. – Din înfugări.
înfurcătúră, înfurcături, (înfurcitură), s.f. (reg.) Bifurcație de drumuri: “Și la o vreme a ajuns la o înfurcătură de ulițe” (Bilțiu, 1999: 191). – Din înfurci.
înfurcí, v.r. (reg., înv.) A se bifurca. – Din în + furcă (DEX, MDA).
înfurcít, -ă, înfurciți, -te, adj. (reg., înv.) Bifurcat, despărțit. – Din înfurci (MDA).
înfurcitúră, s.f. v. înfurcătură.
îngă, prep. v. ingă.
îngăduí, îngădui, v.t. 1. A permite, a lăsa, a da voie: “Hăi, soacră, ț-am adus moartea, că nu m-ai îngăduit de feli” (Bilțiu, 2007: 305). 2. A desface o strânsoare, o legătură. – Din magh. engedni “a lăsa, a îngădui” (DEX, MDA).
îngăimăcí, îngăimăcesc, (îngheme¬ci, înghemetici), v.r. (reg.) A se încurca, a se zăpăci; a se intimida, a se fâstâci. – Din îngăima “a bolborosi”, contaminat cu buimăci sau zăpăci (DLRM, MDA).
îngăimăcít, -ă, îngăimăciți, -te, adj. (reg.) Zăpăcit, fâstâcit. – Din îngăimăci.
îngâná, îngân, v.t. A repeta un cuvânt sau o frază sau a repeta cuvintele rostite de altcineva: “Eu gânesc a hori bine, / Da' voi mă-îngânați pe mine” (Antologie, 1980: 380). – Lat. *ingannare “a lua în râs”, gannare “a mormăi, a-și bate joc” (DEX, MDA).
îngânát, -ă, îngânați, -te, adj. Imitat. – Din îngâna.
îngemăná, îngemănez, (înjemâna), v.t.r. A (se) împreuna, a (se) îmbina. – Lat. *ingeminare (MDA).
îngemânát, -ă, îngemânați, -te, (înjemânat), adj. Împreunat, unit, în¬colăcit: “…diavolul se arată minten înaintea ta, așa cum este el, cu două coarne, așa, înjemânate” (Bilțiu, 1999: 395). – Din îngemâna.
înghemecí, v.r. v. îngăimăci (“a se încurca”).
înghemeticí, v.r. v. îngăimăci.
înghiontí, înghiontesc, v.t.r. A (se) îmbrânci. – Din în + ghiont.
înghiontít, -ă, înghiontiți, -te, adj. Îmbrâncit. – Din înghionti.
înglodá, înglod, v.r. 1. A se înfunda în noroi; a se împotmoli. 2. (fig.) A face datorii. – Din în- + glod “noroi” (DEX, MDA).
înglodát, -ă, înglodați, -te, adj. Înfundat în noroi (sau în datorii). – Din îngloda (MDA).
îngrecá, v.t. A îngreuna, a rămâne gravidă. – Lat. *ingrevicare (Șăineanu, Scriban, MDA).
îngrecát, -ă, îngrecați, -te, adj. (reg.) Îngreunat, încărcat: “Nici am drăguț, nici bărbat, / Fără suflet îngrecat” (Bârlea, 1924: 80). – Din îngreca (MDA).
îngrețoșá, îngrețoșez, v.r. A i se face cuiva greață (de ceva), a se dezgusta: “Atunci m-am îngrețoșat când am văzut mamuia aceea, cu copite de cal” (Bilțiu, 1999: 192). – Din în- + grețos (DEX, MDA).
îngrețoșát, -ă, îngrețoșați, -te, adj. Dezgustat, scârbit. – Din îngrețoșa.
îngreunát, -ă, îngreunați, -te, adj. (ref. la femei) Însărcinată, gravidă; groasă, tăroasă. – Din îngreuna “a se împovăra” (DEX, MDA).
îngropăciúne, îngropăciuni, s.f. Ceremonie de înmormântare. – Din îngropa + suf. -ăciune (DEX, MDA).
îngroșeálă, îngroșeli, s.f. (reg.; gastr.) Sos; mărtaș. – Din îngroșa “a deveni mai dens” (DEX).
îngurguțá, v.r. (reg.; înv.) 1. A se mândri, a se făli. 2. A se țuguia. – Din gurguța “a se înălța” (MDA).
îngurguțát, -ă, îngurguțați, -te, adj. (reg.; înv.) Țuguiat. – Din îngurguța.
îngurzí, îngurzesc, v.t. (reg.) A strânge marginile unei opinci cu o cu¬relușă; a încreți. – Din în + gurgui (DEX).
îngurzít, -ă, îngurziți, -te, adj. (reg.) (ref. la marginea opincii) Strâns cu o curelușă: “…opinci din oargă, cu gurgâi într-o parte, îngurzite încruciș în față și la spate…” (Faiciuc, 2008: 180). – Din îngurzi.
înhăí, înhăiesc, v.r. (reg.) A se opinti, a se strădui pentru a ridica o greutate. – Et. nec.
înhăitá, înhăitez, v.r. A se întovărăși, a se alia: “În munți a dat de alți haiduci (...). Cu toții s-au înhăitat împreună” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). – Din în- + haită (DEX, MDA).
înhăitát, -ă, înhăitați, -te, adj. Aliat, asociat (cu cineva). – Din înhăita.
înhățá, înhaț, v.r. A se lega (de cineva): “…că am văzut cum o vinit baba aceie tătă floci și s-o-nhățat de moș” (Bilțiu, 2007: 273). – Din în + haț (DEX, MDA).
înhățát, -ă, înhățați, -te, adj. Prins. – Din înhăță.
înhirluít, -ă, înhirluiți, -te, adj. (reg.) Vestit, cunoscut, faimos: “…s-o dus și cei mai înhirluiți medici s-o poată trezî” (Bilțiu, 2007: 201). – Din înhirlui.
înhoí, înhoiesc, v.r. (reg.) A se însoți, a se alia, a se întovărăși: “S-o înhoit cu alții, încă tri tâlhari ca el, și o plecat să fure miei în Valea Porcului” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 147). – Din în- + hoi (“a se dezmierda, a se honcăli”).
înjemăná, v.t.r. v. îngemăna.
înjemânát, adj. v. îngemânat.
înjugurá, v.t. (reg.) A prinde la jug. – Din în- + jug, juguri, cf. înjuga (Frățilă).
înjugurát, -ă, înjugurați, -te, adj. (reg.) Prins la jug: “Și bouții-njugurați / Și părinții supărați” (Bârlea, 1924: 5). – Din înjugura + suf. -at.
înlăpoșát, -ă, înlăpoșați, -te, adj. (reg.) Cu frunze mari. – Din înlăpoșa (< lapoș, lăpuș “brusture”).
înlóntru, adv. (înv.) Înăuntru: “Zi-i să vie înlontru” (Bilțiu, 2007: 54). (Trans., Maram.). – Probabil lat. (in)illac intro (DA, DEX); cf. înăuntru (MDA).
însăcurát, -ă, însăcurați, -te, adj. (reg.) 1. Asigurat. 2. Interzis, cu interdicție; condamnat: “...că el [Vasile Lucaciu] n-o fo' slobod să se vadă, că el o fo' însăcurat din patru țări” (Papahagi, 1925: 323). – Din în- + lat. securus + suf. -at (MDA).
însăilá, însăilez, v.t. A coase provizoriu. – Din în- + saia “ață pentru însăilat” (DEX, MDA).
însăilát, -ă, însăilați, -te, adj. Cusut (provizoriu). – Din însăila.
însăjetá, însăjetez, v.t. (înv.) A fermeca pe cineva prin străpungerea cu o săgeată (vrăjită): “M-ar fi putut însăjeta, să-mi ia graiul...” (Bilțiu, 1999: 328). – Din în- + săgeată (MDA).
însăjetát, -ă, însăjetați, -te, adj. Fermecat, vrăjit. – Din însăjeta.
însăluít, -ă, însăluiți, -te, adj. (înv.) Fără adăpost: “Străinilor mângâiere, celor însăluiți adăpostire…” (Bârlea, 1909: 153; doc. din 1794). – Din însălui (probabil din sălaș “adăpost”).
însăniá, însăniez, v.r. A se da cu sania: “Da’ Ileana ce frumoasă di ce nu să mai mărită și tăt fată îi? Îi trebe di la oraș, cu motor, s-o facă și pă ie doamnă di cele mari, pă care s-o însanie numa’ bărbatu și s-o ducă la caveiuri” (Bilțiu, 2009: 133; vol. II). – Var. a lui sănia.
însăniát, -ă, însăniați, -te, adj. Plimbat cu sania. – Din însănia.
însăriná, v.r. A se însenina. – Din în + sărin.
însâmbrá, însâmbrez, v.t.r. (reg.) I. (t.) 1. A lua pe cineva tovarăș. 2. A angaja cu simbrie. 3. A face stână împreună. II. (r.) A se întovărăși, a se asocia: “Și eu când ne-am însâmbrat / De femee de luat” (Papahagi, 1925: 264). – Din în- + sâmbră “asociație, tovărășie” (Scriban, MDA).
însâmbrát, -ă, însâmbrați, -te, adj. (reg.) Asociat, întovărășit. – Din însâmbra.
înschimbá, înschimb, v.t. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva: “Când s-a luminat de ziuă a văzut că pruncul ei ar fi înșchimbat” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117). – Var. a lui schimba.
înschimbát, -ă, înschimbați, -te, adj. Înlocuit. – Din înschimba.
însemná, însemn, v.t. A consemna, a nota, a scrie: “Însămnatu-le-am aceste spre pomenire și folosință în anul 1807, 17 Dechemvrie, eu, Ion Coman, paroșul din Săpânța” (Bârlea, 1909: 171). – Lat. insignare sau în + semn (DEX).
însemnát, -ă, însemnați, -te, adj. Consemnat, notat. – Din însemna.
înspicá, v.t. A da în spic: “C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco, 1990: 184). – Din lat. (in)spicare (Șăineanu, DEX) sau în- + spic (DEX, MDA).
înspicát, -ă, înspicați, -te, adj. (despre cereale) Care au dat în spic. – Din înspica.
înstrăinát, -ă, înstrăinați, -te, (înstreinat, străinat), adj. Plecat definitiv sau temporar din locul de baștină: “Mă cheamă codru' la el / Să-i fiu frate și fârtat, / Să nu stau înstrăinat” (Calendar, 1980: 68). – Din înstrăina.
înstruțá, v.t.r. (reg.) A (se) împodobi (cu struț de flori); a (se) înfrumuseța: “Dă-i mândrului să se-nstruțe, / Să se-nstruțe cu floarea” (Calendar, 1980: 77). – Din în- + struț “buchet, floare” (DLRM, MDA).
înstruțát, -ă, înstruțați, -te, adj. (reg.) Împodobit (cu struț). – Din înstruța.
întărhoiá, v.r. (reg.) A se îngrășa, a lua în greutate. – Din în + tarhoi “gras”.
întărnițá, v.t. (reg.) A înșeua; a pune șaua pe cal: “Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat” (Bârlea, 1924, I: 162). – Din în- + tarniță “șa” (Scriban, DEX, MDA).
întărnițát, -ă, întărnițați, -te, adj. (reg.) Înșeuat. – Din întărnița.
întấie, num. adv. Prima dată, întâi. – Lat. *antaneus (CDDE, MDA).
întiná, v.t.r. A (se) murdări. – Din în- + tină “noroi” (Scriban, DEX, MDA).
întinát, -ă, întinați, -te, adj. Murdar. – Din întina.
întindeícă, s.f. v. tindeică.
întinsoáre, întinsori, s.f. (gastr.) (în expr.) Întinsoare de cir = sos preparat din cirul stors de pe mămăligă, înainte de a o amesteca. – Din întins “lungit” + suf. -oară.
întornocá, v.t.r. A aduna la un loc, a împreuna: “Măi, voi aveți tri sute de oi și io am tăt tri sute. Hai să le întornocăm laolaltă” (Bilțiu, 2007: 239). – Cf. întroloca (într-un loc) (MDA).
întornocát, -ă, întornocați, -te, adj. (reg.) Amestecat, împreunat: “După această mulsoare de seară, oile pleacă întornocate (= împreunate) toate la pășune...” (Morariu, 1937: 139). – Din întornoca.
întorsúră, întorsuri, s.f. Răscum¬părare a unei părți din moșie, din casă; întorsătură: “I-o dat lu' frate-so întorsură din casă” (Faiciuc, 2008). – Din întors “revenit” + suf. -ură (DEX, MDA).
într-așeș, loc. adv. Chiar de aceea, dinadins, înadins, intenționat; în ciudă, în poară: “Că mulți așteaptă să 'nchid ochii, da' numa într'așeș nici prin cap nu-mi trece” (A. Radu, 1941: 14). – Probabil din în + așa (în loc de adins “intenționat”) = într-așa, într-așe.
întrecătúră, întrecături, s.f. 1. Persoană mofturoasă. 2. Persoană care nu respectă buna-cuviință: “Da-amu-s niște întrecături, / Fac la fete strâgături” (Bilțiu, 2006: 214). – Din întrece + suf. -ătură (MDA).
întréce, întrec, v.r. A depăși măsura, a fi obraznic, a fi necuviincios. – Din în- + trece (DEX, MDA).
întrecút, -ă, întrecuți, -te, adj. Obrazenic, tupeist. – Din întrece.
întremá, întremez, v.r. A se înzdrăveni, a-și reveni, a recăpăta puteri: “Și iaca, de-atunci nu-l mai pociu de feliu lecui, nu să întramă, batăr ce am făcut cu el” (Bilțiu, 2007: 338). – Et. nec. (MDA).
întremát, -ă, întremați, -te, adj. Înzdrăvenit. – Din întrema.
întroiení, v.t.r. A acoperi cu troiene. – Din în- + troian “nămete” (Scriban, DEX, MDA).
întroienít, -ă, întroieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene, înzăpezit. – Din întroieni.
întrunocá, v.t.r. A (se) aduna, a (se) uni; a fi împreună. – Var. a lui întruloca, întroloca “a se strânge la un loc, a se întruni”.
întruna, adv. Mereu, continuu. – Din întru + una (DEX, MDA).
întufoșá, întufoșez, v.r. A se face tufos, a deveni des. – Din în- + tufos (MDA).
înturná, v.t.r. (reg.) A (se) întoarce: “Cine focu o grebla? / Mândruțu' dac-a-nturna” (Papahagi, 1925: 170). – Din în- + turna (DEX, MDA).
înturnát, -ă, înturnați, -te, adj. Întors (de undeva), revenit. – Din înturna.
înțărcá, înțărc, v.t. 1. A întrerupe alăptatul natural. 2. A dezobișnui pe cineva de un nărav. – Din în- + țarc (Scriban, DEX, MDA).
înțărcát, -ă, înțărcați, -te, adj. Dezvățat de supt. – Din înțărca.
înțânțălá, v.t. (reg.) A monta ținte metalice pe un obiect sau o piesă de îmbrăcăminte. – Et. nec. (MDA); din în- + țintă “știft; pioneză”.
înțânțălát, -ă, înțânțălați, -te, adj. (reg.) Prevăzut cu ținte metalice: “Cu fluier înveregat, / Cu cojoc înțânțălat” (Papahagi, 1925: 232). – Din înțânțăla.
înțelení, v.t.r. A lăsat (pământul) mai mulți ani nearat; a se pustia. – Din în + țelină “pârloagă” (MDA).
înțelenít, -ă, înțeleniți, -te, adj. (ref. la pământ) Necultivat. – Din înțeleni.
învăerá, v.r. (reg.) A se văieta. – Din în- + văera.
învăerát, -ă, învăerați, -te, adj. (reg.) Amărât. – Din învăiera.
învăluí, învăluiesc, v.t.r. A (se) amesteca. ■ (în expr.) Se-nvăluie ziua cu noaptea = se amestecă ziua cu noaptea. – Din în- + val, contaminat cu văl “bucată de țesătură”, cf. înveli, dial. învăli (DEX, MDA).
învăluít, -ă, învăluiți, -te, adj. 1. Amestecat. 2. Acoperit: “Nici amu nu mi-i urâtă, / Numa că mi-nvăluită / Ca tărâțele pă sită” (Țiplea, 1906). 3. Ocupat cu o problemă. – Din învălui (DEX, MDA).
învărá, învărez, (văra), v.t.r. 1. (r.) A se face vară. 2. (t.) A petrece vara (undeva): “Păcurarii învărează cu oile la munte”. – Din în- + vară (MDA).
învărgá, v.t. A țese cu dungi; a învârsta. – Din în- + vargă “dungă (la o țesătură)”.
învărgát, -ă, învărgați, -te, adj. Vărgat; învârstat. – Din învărga.
învărstá, v.t. v. învârsta.
învăscá, v.t.r. (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveli: “C-o init o iarnă gre / Și m-am învăscat cu e” (Țiplea, 1906: 445). – Cf. învești “a (se) îmbrăca” (Frățilă, 2000: 54).
învăscát, -ă, învăscați, -te, (în¬văscut), adj. (reg., înv.) Învelit, acoperit: “În răntii e învăscat” (Bârlea, 1924: 129). – Din învăsca; din învește (MDA), cf. învăscut.
învăscătoáre, învăscători, s.f. (reg.) Învelitoare (de caiet). – Din învăsca “a înveli” + suf. -(ă)toare.
învățătorésc, -ească, adj. (reg.; înv.) Caracteristic învățătorilor: “În chilia învățătorească, un cuptor de fier pentru focărit…” (Câmpeanu, 2016: 186). – Din învățător + suf. -esc.
învârfoiá, învârfoiez, v.i. (reg.) A umple (un recipient) până la refuz. – Din în- + vârfui; cf. învârfa.
învârfoiát, -ă, învârfoiați, -te, adj. (reg.) Cu vârf: “O și zinit cu lemnele 'napoi, tăte carele învârfoiate” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 242). – Din învârfoia.
învârstá, (învârsti, învârșta, învărsta), v.t. (reg.) 1. A împodobi. 2. A face dungi, a pune vârste; a învărga cu mai multe culori: “Nu știu, coasă ori descoasă, / O mununiță-nvârstează” (Bârlea, 1924: 32). – Der. regr. din învârstat “vărgat” (Scriban, DEX); var. a lui învrăsta (MDA).
învârsti, v.t. v. învârsta.
învârstáre, învârstări, s.f. (reg.) Acțiunea de a învârsta; operație prin care se țese cu dungi: “De la învârstarea simplă (tehnică străveche) pentru înfrumusețarea textilelor de folosință zilnică, s-a ajuns la o mulțime de compoziții ornamentale” (Faiciuc, 2008: 280). – Din învârsta.
învârstát, -ă, învârstați, -te, (în¬vrâstat), adj. (reg.) Cu dungi, vărgat: “Numa eu, mămucă, n-am / Țoluc învrâstat pă pat” (Bilțiu, 1990: 377). – Din în- + vârstă “dungă” + suf. -at (DEX); din învrâsta (MDA).
învârștá, v.t. v. învârsta.
înverșuí, înverșuiesc, v.r. (reg.) A vorbi, a discuta, a purta un dialog (în versuri): “Tri domni, tri-mpărați, / Ei să sfătuiau / Și să-nverșuiau, / Care îs mai mari, / Care îs mai tari” (Bilțiu, 2015: 98). – Din în + verș “text versificat”.
învârticúș, învârticușuri, s.n. Mic vârtej de vânt sau rotire a apei în cercuri datorită unui obstacol: “Audz' că vine vânt și umblă așe roată. Învârticuș. Și unde se leagă de om, acolo tăt îi bube și mâncărime, usturime” (Bilțiu, 2007: 288). – Var. a lui învârtecuș (DEX, MDA).
învârtoșá, v.r. A se face vârtos, solid, dur. – Din în- + vârtos (DEX, MDA).
învârtoșát, -ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Împietrit. 2. Dârz. – Din învârtoșa.
înveștí, v.t.r. (arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: “Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). ■ Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): “…să ne nevoim de să ne înveaștem”. ■ “Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare ma-ramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire “a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (DEX, MDA).
înveștít, -ă, înveștiți, -te, adj. (arh.) Înveșmântat. – Din învești.
înzuá, v.r. (reg.) A se face ziuă, a se revărsa zorile. – Var. a lui înziua, cf. dial. dzuă.
înzuát, -ă, înzuați, -te, (dial. În¬dzuat), adj. (reg.) Luminos, plin de lumină: “Că nu-i casă, / Că-i cetate, / Cu fereștile îndzuate” (Papahagi, 1925: 239). – Din înzua.